Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Directorului îi era dor și de toate poznele pe care le făceau acei tineri neastâmpărați. Nostalgic, deschise un album cu fotografii, destul de multe; amintiri adunate în timpul vieții sale, comori neprețuite... N-avea pe nimeni alături, să-i aline suferința, era singur, dar se obișnuise astfel. Singurătatea nu-l transformase într-un om ursuz, lipsit de sentimente; dimpotrivă, îi accentuase bunătatea. Iar funcția pe care o îndeplinea de destui ani în acest Institut, încă din tinerețe, nu-l transformase nici aceasta într-un om strict, sever, inabordabil, învățat doar să împartă ordine și să i se dea ascultare. Deloc... Nu reuși să închidă ochii decât târziu, foarte târziu, aproape spre dimineață, când mai avea puțin și deja trebuia să se trezească; dar îi visă, negreșit, pe cei șapte tineri, pe puntea principală a navei albastre. Iar asta era foarte odihnitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Îngândurat, porni spre rachetodrom. Era aproape 10.00, iar soarele se ridicase strălucitor pe boltă, nici un norișor neîndrăznind să-i stea în cale, să i se împotrivească. Directorul urcă grăbit treptele navei albastre, iar când trapa se deschise, se opri, fără a trece dincolo de ea. Pe puntea principală se aflau toți cei șapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea. Când auziră trapa deschizându-se, își ridicară toți privirea, vadă cine este. Zărindu-l pe director, tresăriră și priviră îngrijorați spre ceasuri. Nu, nu era 12.00, deci, nu întârziaseră de la întâlnirea cu dânsul. Se foiră neliniștiți, de parcă nu știau cum să se comporte în prezența directorului Institutului; doar domnul Eugen Manea părea foarte calm.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăți, nava nu mai staționa pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuși, după cum indicau cele șase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Și nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de niște colegi minunați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu le spusese că ar fi posibil să se mai întâlnească în acea zi și iată-l; nici nu trecuseră două ore de când plecase, când reapăru pe puntea principală, în mijlocul celor șapte tineri. Iar cei șapte tineri rămaseră cu directorul. Evident, dânsul acorda importanță misiunii lor, în general; din cauza asta, dar mai ales a preferatului său, neglija alte activități, sau le lăsa în seama altora, doar erau destui angajați competenți în Institut. Lucian se apropie de director; avea de gând să-i propună ceva...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul era sigur că toți cei șapte tineri se treziseră la acea oră (în cazul în care ar fi reușit adoarmă) și se pregăteau de plecare spre Institut, de data aceasta, nu doar spre Institut... În plus, se pregăteau și sufletește, iar despărțirea de cei dragi era foarte grea, deși știuseră de mult că va sosi și această clipă. Dacă până în acel moment nu li se păruse a fi dificil, de abia acum constatau că se înșelaseră. Oricât de pregătiți se credeau ei pentru aceste ultime momente, nu era deloc așa cum consideraseră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Rachetodromul era presărat cu o sumedenie de reporteri, înarmați care mai de care cu echipamentele adecvate meseriei lor. Obiectivele aparatelor de filmat se îndreptară numaidecât spre cei șapte tineri, dar încă nu se transmitea în direct. Reporterii însă, conștiincioși, luau deja imagini sau făceau fotografii, ori înregistrau materiale pentru documentare pe care nu le vor transmite în direct. Aproape de treptele navei se aflau însă părinții unora dintre cei șapte tineri, iar alături de părinții lor, prezentabil, domnul director Traian Simionescu, al cărui chip radia de bucurie și mândrie. Părinții păreau ceva mai rezervați în a-și exprima sentimentele, oricum contradictorii; mândri puteau fi, dar pe deplin bucuroși, nu chiar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei șapte tineri erau atât de absorbiți de dans, încât nici nu băgaseră de seamă că se apropiase de ora oficializării misiunii lor. Tot dansând îi găsi domnul profesor Eugen Manea, când sosi pe puntea principală a navei albastre. Dar dânsul îi readuse la realitate, întrerupându-le muzica. Se distraseră, dar era timpul să se concentreze asupra priorităților momentului, la ora aceea, constând în tot ceea ce era legat de oficializarea televizată a misiunii lor. Cât despre Lucian, poate mai mult fără a vrea sau măcar a-și da seama, încheiase cu domnișoara psihiatru un pact despre care ea nu va pierde ocazia să-i amintească mai târziu în repetate rânduri, acela de a păstra între ei o relație strict colegială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înarmată cu șapte puternice motoare, dintre care unul principal, nava "Pacifis" nu consuma totuși prea mult combustibil. Nu era deloc lacomă, ci, dimpotrivă, destul de conservată. Rezervoarele umplute până la refuz de combustibil, îi permiteau realizarea unei asemenea aventuri spațiale. Întrucât nu era deloc pretențioasă și nici mofturoasă, folosea orice fel de combustibil, însă pentru a putea atinge viteza ei maximă, avea nevoie de un combustibil special, creat anume de cei trei tineri prieteni, a cărui formulă secretă nu era cunoscută decât de ei. Acest fel de combustibil era absolut necesar navei, pentru a reuși performanța de a ajunge pe Proxima. La prima vedere, nimeni nu ar crede ca "Pacifis" poată realiza o asemenea viteză. Pentru a reuși însă, "Pacifis" era dotată cu o aparatură de bord ultramodernă, perfecționată în Institut, pe lângă motoarele cele puternice și combustibilul ei special.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Șapte tineri porniseră în marea aventură a vieții lor: misiunea spațială spre planeta Proxima. Părinții lor, triști și îngândurați, încă se aflau în Institut, în cabinetul directorului, împreună cu acesta și cu instructorul echipajului, profesorul Eugen Manea. Toți așteptau nerăbdători restabilirea legăturii cu nava albastră, însă aceasta întârzia... Între timp, "Pacifis" ajunsese deja pe o orbită lunară; drumul până la satelitul natural al Terrei îi luase navei albastre doar câteva minute, deși nu trecuse încă la viteze foarte mari (deocamdată, până la ieșirea din sistemul solar, se deplasa cu viteze mici). În față se vedea Luna, așa cum o cunoșteau foarte bine cei șapte tineri, toți astronomi. Însă imaginea încă era dominată de Terra, planeta albastră, deocamdată, destul de apropiată. Satelitul natural al Pământului... Nimic nou de descoperit pe suprafața cicatrizată a Lunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Erau afară, în uniformele albastre, aliniați (în ordinea pe care le-o indicase directorul), în mijlocul rachetodromului, aproape de mărețul corp metalic al navei lor albastre. Nu mai văzuseră niciodată atâția oameni adunați în Institut. Acum însă, împinși de curiozitate, veniseră în număr mare, urmărească acest "spectacol" inedit. Era miercuri, 27 iunie 2085, ziua lansării navei "Pacifis" în misiunea spre planeta Proxima; era o zi memorabilă, de neuitat, nu doar pentru cei șapte tineri și familiile lor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După plecarea tuturor invitaților, cu îngăduința directorului, cei șapte tineri porniră spre nava albastră împreună cu domnul Eugen Manea, luându-și deocamdată rămas bun de la părinții lor, care, dat fiind că tocmai primiseră liber, se îndreptară nu spre locurile lor de muncă din Institut, ci spre case, stabilind să se întâlnească acasă, în acea seară, cu fiii sau fiicele lor. Nu la mult timp după încheierea ședinței, cei șapte tineri erau deja pe puntea principală a navei lor, deocamdată încă în compania instructorului Eugen Manea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru că-și văzuse prietena, Nistor era mult mai liniștit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela – una foarte reușită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea și-n acea dimineață la el, bine așezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putință să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea și directorul. Domnișoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian mai rămase discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă și acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit și să nu cumva întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoștea acest amănunt, toți îl considerau astfel, deci, atenția tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar și în fața președintelui țării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deși foarte preocupat de sosirea anunțată a președintelui, se oferi să-și conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre și Adi îl așteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înțelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecție, ceea ce era totuși normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic și prietenos. Astfel se încheie acest sfârșit de săptămână, ultimul pe care cei șapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acas㠖 pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea ședința. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenționat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecție, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De data aceasta, nici unul dintre cei șapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toți pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 și-l așteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simțea superpregătit și... plin de dulciuri! Mihai își spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînțeles însă, geograful tot nu renunța la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă sosească la timp (chiar înainte fi plecat Mihai) și să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, așa cum dăduse directorul dispoziții, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase și nu părea a se îndrepta în curând. Cei șapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deși nu doar în acel loc. Lia deja se simțea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate că Maria și Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toți evitau discute cu ea, parcă până și profesorul Manea... Toți păreau mai distanți. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admirație, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvințel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horațiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toți își îndreptară curioși privirile în direcția trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineața nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărțeau de mărețul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneața misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost așa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, își închipui și cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat și reclamanta, domnișoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezență...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela acceptă, doar nu era să-l refuze. Nici în cazul acestuia, consultația nu dură prea mult timp, iar la sfârșitul ei, doctorița nu avu de pus decât un singur diagnostic, foarte sigur: sănătos-tun! Deci, în cazul "Violentului" Costel Frunză nu existau probleme; își putea exercita în continuare meseria, fără teama că ar putea păți ceva. Cei doi îi mulțumiră pentru amabilitatea pe care o avusese de a-i consulta, apoi se retraseră spre ieșirea din Institut. Când ea ajunse la bordul navei albastre, la 08.15, ceilalți șase colegi ai ei erau deja acolo; nu și domnul Manea, din fericire pentru ea, acesta nu ajunsese încă pe puntea principală, deci nu știa că domnișoara întârziase, iar dacă nici unul n-o va spune, dânsul nici nu va afla.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

La cofetărie serviră câteva prăjituri, plus răcoritoare. Evident, Nistor achită nota de plată a consumației, doar era salariat, ba încă la Institut. Îi promisese tatălui Adelei că n-o va duce prin cine știe ce localuri deocheate (nu pricepea ce înțelegea domnul Cristescu prin acest termen) și nici nu intenționa; de fapt, nici el nu frecventa asemenea locuri, chiar deloc. Cel mai des intra prin cofetării, patiserii și cam atât, după cum era de așteptat din partea lui. Dulciurile – dilema vieții sale – nu se putea abține de la ele. Erau mult prea bune și se obișnuise astfel, consume zilnic o cantitate care, pe alții i-ar fi adus în prag de diabet, obezitate, sau, cel puțin, i-ar fi lăsat fără dantură, datorită cariilor. Dar el nu avea nimic, nu-l afecta acest consum exagerat; crescuse doar prea înalt. Oare din cauza dulciurilor? Nu-și dădea seama, dar nici n-avea importanță.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook