Judecată dreaptă

Să dăm oamenilor lege dreaptă
Să nu-i mai tracasăm stimaţi legiuitori
Că ei de mult aşteaptă
Fiind ca noi, tot muritori.

Să le arătăm calea până la urmă
Să nu-i mai vedem certaţi ori trişti
Vorbiţe-le cu voie bună
Şi voi cu toţii... avocaţi, jurişti.

Că ce au adunat în a lor viaţă
Risipesc pe amenzi sau pe experţi
Se plâng că nimeni nu-i învaţă.
Îi vezi prin tribunale sau în alte părţi.

Tu zeiţă mamă a dreptăţii
Coboară din îndepărtaţii nori
Să cântăreşti în a ta balanţă
Dreptatea sfântă tuturor.

Îndepărtaţi-vă de vechile cutume
Şi arătaţi dreptatea acestor muritori
Care bocesc şi plâng în lume
Că sunt ostracizaţi, stimaţi judecători.

Călăuziţi-i spre o altă lume
Mai dreaptă şi cu raţiune
Ştergeţi-le din suflete acea amărăciune
Şi atuncea veţi avea un... NUME!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mititelule

unde eşti? mititelule
ai plecat spre o lume
mai bună mai omenoasă?
nu plâng din cauza asta
de ce să plâng
dacă tu ai s-o duci mai bine
fără foame fără frig
fără să fii bolnav
fără să cerşeşti o mângâiere
o firimitură de mâncare
o gură de apă clocită
un trai mai bun
plâng puţin recunosc plâng
sunt lacrimi de durere
nici nu mai ştiu ce mă doare
nu-i nimic de data asta
o să-mi treacă cu timpul
fraţii tăi încă trăiesc
mai plâng în seara asta
şi de mâine o să mă gândesc la altceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii sunt cu mine

Când copiii sunt cu mine
şi cu drag la piept îi strâng,
Am tot aurul din lume,
de nimic nu mă mai plâng.

De ninge sau viscoleşte,
ori o boală grea mă-încearcă,
Zâmbetul lor mă-încălzeşte,
cu sănătate mă-încarcă.

Când îmi urează de bine
mă răsfaţă sufleteşte.
Fericirea e cu mine,
speranţa de viaţă creşte.

Copiii-s muguri de viaţă
care-n timp vor înflori.
Care mie-mi dau speranţă
că prin ei, voi dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (25 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara tuturor...

Pe toţi cei care ţineţi cont
De lumea idioată,
Eu vă pot spune doar atât:
Veţi regreta odată!

Veţi regreta că aţi ajuns,
Viaţa să o ghidaţi
În funcţie de "crezul" lor -
Acestor blestemaţi!

Doar că atunci va fi târziu,
Căci aşa stă scris:
N-ai cum să ţii cont şi de lume
Şi de al tău vis!

E-o Lege greu de înţeles,
Nu poate fi sfidată!
Există de când lumea,
Nu poate fi schimbată!

E-o Lege a naturii,
Care ne-a fost lăsată,
Ca să ne fie mai uşor
S-alegem calea dreaptă!

Păcat că cei mai mulţi nu pot,
Adevărul să-l vadă!
Sfârşind răpuşi, într-un final,
De a prostiei spadă!

Şi partea cea mai tristă,
E că "pierderea" lor,
Va deveni povara noastră
... a tuturor!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (13 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelul dreptei judecăţi

Crezi că Themis lumea-ndreaptă
Cu balanţa-n mâna dreaptă?

Poate fi în întuneric
Judecată înţeleaptă?

Robele de aur grele
Pot spre Cer urca o treaptă?

Dacă sufletul te doare
Şi dreptatea o aşteaptă,

Nu uita, braţele crucii
Sunt balanţa cea mai dreaptă!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul a avut succes

Dumnezeu a construit o lume de suflete
şi tot El a slobozit, peste ele tunete.
A pus lumea la-încercare, să vadă dacă rezistă,
când durerea este mare, sau când bine nu există.
Testul a avut succes. Din lumea de suflete,
Dumnezeu sfânt a ales, pe cei fără cugete.
A lăsat să stăpânească pământul, doar lumea bună.
În linişte să vieţuiască, să nu-i atingă furtună.
De sus, El, Atotputernic, să vegheze-asupra lor
Isus să le fie sfetnic spre izbăvirea tuturor.

poezie de Dumitru Delcă (9 septembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imoralitatea premierului plagiator Victor Ponta şi a stafului PSD-ului faţă de Klaus Iohannis, contracandidatul lui Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, pe care acum câţiva ani ni l-au propus ca prim-ministru (pamflet)

Acum cinci ani îl lăudaţi
Şi toţi, cu toţii îl stimaţi;
Spuneaţi că-i bun de premier
Şi că-i un mare caracter.

Atuncea nu vă deranja
Că este molcom, că gândea,
Iar cu doar ceva luni în urmă
Voi l-aţi dorit ministru-n turmă.

Acuma, voi, fi'nţe haine,
Ne spuneţi fără de ruşine,
Că nu-i bărbat, că nu-i de soi.
El nu e bădăran ca voi

Şi nu o ţine-ntr-un scandal
Ca voi, în scop electoral.
Vă-ntreceţi în mistificare
Şi spuneţi cu neruşinare

Că vinde ţara la străini,
C-o smulge chiar din rădăcini,
C-o rupe-n două, că Ardealul
Îl dă la unguri, criminalul;

Că-i un corupt, cu milioane,
Că face trafic de organe,
Iar printre alte grozăvii,
Mănâncă chiar copii de vii.
.................................

Vă tot ascult şi vă privesc,
Şi mult eu vă compătimesc,
Căci vă pretindeţi democraţi,
Dar sunteţi doar degeneraţi.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Alegeri, alegători şi aleşi (14 noiembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia din 1989

Privirea către cerul plumburiu mi se-ndreaptă
Şi gândul la cei care au murit pentru libertate.
O mamă plânge, de ani de zile aşteaptă
Băiatul dus printre îngeri să i se facă dreptate.

Îşi şterge lacrimile de pe faţă cu o batistă
Şi ţine la piept poza veche din ramă,
Iar pentru dânsa e o altă zi la fel de tristă
De 28 de ani nimeni nu-i mai spune "mamă".

Au murit mulţi sperând într-o mai bună soartă
Fluturând steagul decupat cu toată a lor putere.
Să nu-i uităm pe aceşti eroi niciodată,
Asta ne roagă o mamă cu sufletul inundat de durere...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt lupoaica fără pui

Eu sunt lupoica fără pui
prin lume bântui, merg hai-hui,
ului la lună şi mă cert
mă simt pierdută în deşert.

Sunt floarea fără de pistil
sau lumânarea făr'fitil
sunt Eva ce-a muşcat din măr
sunt suflet mereu călător.

Îmi caut raza cercului
şi-mi plâng laptele-cucului
căci în păcat eu am căzut,
nesăbuinţa mi-a fost scut.

Din tinereţe pân-acum
păcatul l-am purtat autum,
prin suferinţă-am învăţat
şi-o altă viaţă-am postfaţat.

Să curăţ al meu grav păcat
voi reveni purificat
fii voi naşte şi voi creşte
în isaia-dănţuieşte.

Am înţeles abia acum,
orcice păcat e scris postum,
aici venim ca să-nvăţăm,
desăvârşirea nu furăm.

O treaptă nu-i uşor de-atins,
nimic nu e de neînvins
când din greşeli ai învăţat
că nimeni nu-i nevinovat.

Păcatul poţi înlocui
cu fapte bune ce vor fi
în viaţa ce va fi cândva
aicea sau altundeva.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există mereu furtuni ce-şi plâng în hohote tăcerile din piept, izbucnind apoi în uragane ce poartă mereu nume de femei... Oare de ce? - am întreba... Nu-i greu de înţeles şi nu-i simplu de trăit în universul femeii. Noi bărbaţii găsim mereu subrefugii, uşurinţa cu care evadăm din miezul problemelor părând în ochii "lor" trădători, laşi, superficiali... poate aşa ne e felul, să părem mai detaşaţi de tensiunea momentului, dar ceea ce ne salvează este mereu câte o tânguire a femeii de lângă noi, o şoaptă sau dimpotrivă, tăceri ce te înfioară. Iubirea doare, poate pentru că pătrunde în adâncul fiinţei, rădăcinile sufletului fiind scuturate de vâltoarea sentimentelor. A iubi e poate cel mai minunat sentiment, dar a ştii să o faci e provocarea cu care încercăm să ne obişnuim. Iubim din obişnuinţă sau ne obişnuim să iubim? Adevăr sau provocare...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abundenţă de jurişti

Jurişti avem cu miile - să ţină
De frâiele dreptăţii cu temei,
Dreptatea însă este mai puţină,
Căci o împart juriştii între ei...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-adevăr doriţi să puneţi capăt războaielor, sărăciei, foametei, disputelor teritoriale, trebuie să utilizăm toate resursele planetei ca fiind moştenirea comună a tuturor oamenilor din lume. Nu se acceptă nimic mai puţin decât aceasta sau vom rămâne cu aceleaşi probleme pe care continuăm să le avem de secole. Acum va trebui să luaţi în considerare ceea ce v-am spus. Motivul pentru care o naţiune invadează alte naţiuni este din cauza lipsurilor. Când doar câteva naţiuni controlează cea mai mare parte a resurselor planetei, sigur veţi avea parte de dispute teritoriale. Nu contează cât de multe tratate veţi semna sau câte legi veţi emite.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne înconjoară este ori un element în care trăim, ori o unealtă de care ne slujim. Cu cât ne oprim mai mult la ele, cu cât suntem mai atenţi asupra lor şi le preţuim mai mult, cu atât slăbeşte în noi sentimentul valorii proprii şi sentimentul sociabilităţii. Oamenii care se ocupă prea mult de grădini, clădiri, haine, podoabe sau alte bunuri sunt mai puţin sociabili şi mai puţin plăcuţi; ei îi pierd din vedere pe oameni, pe care nu-i uşor să-i bucuri şi să-i aduni la un loc. Nu vedem acest lucru şi în teatru? Un actor bun ne face să uităm repede sărăcia decorurilor şi, dimpotrivă, un teatru cu cât e mai frumos cu atât ne face să ne simţim mai tare lipsa unor actori de valoare.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori fara soarta

am păşit printre voi ca o umbră,
albe suflete între ziduri topindu-se încet.
vă ştiu pe toţi, nebuni şi cuminţi,
ştiu durerea adusă în lume prin voi,
Îl ştiu pe Hristos răstignit
ca un capăt al tuturor, ştiute sau nu...
da, printre gratii ruginite privind
nu înţelegeţi mai nimic,
vise înceţoşate ce n-au ştiut să tacă,
voi, cei dintâi între minţiţi!

şi cum îmi mai vorbiţi de "dincolo",
vă privesc întotdeauna mirat şi asta vă place,
cânt, cânt despre libertate,
adesea nu mă ascultaţi,
dar nu-i nimic, spuneţi voi, nu-i nimic,
să nu te opreşti din cântat...
şi cum aş mai vrea să vă pot săruta lacrimile,
singurele grelele voastre cătuşe
din lumea în care trăind
purtaţi în suflet cea mai neagră frică!

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul e un frumos ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, ce nu creşte şi scade; ce nu-i într-o privinţă frumos, într-alta urât; câteodată da, alteori nu; pentru unii da, pentru alţii nu. Frumos ce nu se-nfăţişează cu faţa, cu braţe sau cu alte întruchipări trupeşti, frumos ce nu-i cutare gând, cutare ştiinţă; ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă decât sine; nu rezidă într-un vieţuitor, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumos ce rămâne el însuşi pentru sine, pururea identic sieşi ca fiind un singur chip; frumos din care se împărtăşeşte tot ce-i pe lume frumos, fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase, el să sporească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.

Platon în Simpozion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!