Piua novăcească

A fost odată...

Jos în vale la Novaci
Piua lui moş Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.

Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Şi cu ură răbufneşte...
Roata pivei învârteşte.

Şi vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuţeală o învârteşte
Şi la viaţă o trezeşte.

Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Şi tot răscoleşte întruna
Covoraşele oltene.

În coliba cu dichisuri
E mereu cuprins de visuri
Şi priveşte făbricuţa
Cum îi bate dimiuţa.

Alteori intră-n gânduri
Cugetă la ce-o să fie
Şi presimte cu ale simţuri
Cum sfârşitul o să-i vie.

Cu optzeci şi cinci de ierni pe frunte
Mulţi nepoţi şi strănepoate
Lasă-n urmă fapte multe
Pentru ai lui şi mai de toate.

Că ce a fost e amintire
Cu destinu-i trecător
Piua lui rămâne vie
Şi-al lui suflet călător.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul, de când se ştie, face curte soarelui şi se învârteşte în jurul lui. Până când aşa? Nu oboseşte!

aforism de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul este, fără voia lui, mai nobil decât trupul. Pe când mâna lui Galilei semna mărturisirea că pământul nu se învârteşte, spiritul şoptea fără voia lui: E pur si muove!

Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culai: Se strânge omul, pe zi ce merge, în el. Orizontul simţirii nu trece mai departe de pielea lui, astăzi. Om însemna odată altceva de ce înseamnă acum. În jurul fiecărui om de altădată, şi pe toată raza simţurilor sale, se petrecea totul cu omenie. Tot ce era cuprins şi supus văzului lui, auzului lui, se bucura de protecţia omeniei lui. Pe când azi, omenia lui e, după cum ţi-am spus, până la piele. Ce trece de piele, nu-l mai priveşte.

replică din romanul Iubim de Octav Dessila
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun mă aşteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.

Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul şi foamea şi grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ţi găseşti o cărare.

Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deşarte,
A stat la o lume distanţă şi geme,
A stat într-o lume cu sânge şi moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeţi cu otravă
Acum poposesc şi mi-e greu, dar tu ştii

Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Şi suflet şi carne şi oase şi tot
Pe drumul de sare şi preţ nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Şi calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă şi din frâu
Pe nările-i blânde ieşi numai foc.

Să mergem, stăpână, o lume ne ştie
Şi lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Şi noaptea să-i fie străină şi grea!

Să-ţi caute ochiul şi mâna şi visul
Să simtă dispreţ, şi uitare la fel,
Să-ţi plângă pe urme, să-ţi mângâie scrisul
Să nu-l ierţi, desigur, să simtă şi el

Pământul cum fuge, şi oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Şi gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înţeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat şi a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostaşii băteau piroane în mâinile şi în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieţii pământeşti a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului faţă de Creatorul său.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre momentul înmânării bacşişului

Jalnicul moment când vine,
Inima ne bate tare;
Mie-mi bate de ruşine,
Lui... de nerăbdare.

epigramă de Gheorghe Belei din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune timpului

Cere-i lui Dumnezeu,
păstrându-ţi picătura de fineţe,
nu-i cere prea multe
pentru atâta tristeţe,
decât să te asculte
şi de poate să ierte.

Cere-i lui Dumnezeu,
când eşti împărţit în două grădini
în care râzi şi suspini...
să-ţi pună în loc de ninsoare
lumină pe palmele goale
şi apa cea vie la rădăcină.

Cere-i lui Dumnezeu
să-ţi cearnă anii de întuneric
prin timpul călcat în picioare,
rupt ca o creangă subţire
şi stins ca o beţie într-o lumânare.

Cere-i lui Dumnezeu,
o cifră ce plimbă magie
strivită târziu de ecoul din tine
ca mustul sub tălpi
toamna la vie.

Cere-i lui Dumnezeu,
oameni cuminţi
cu lacrimi de rouă descântată
de un albastru din infinit
care să curgă neîncetat
şi să te spele
şi-n altă viaţă.

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu, Lumânarea sufletului scrie (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinda

Ghindă din stejar bătrân
Cum rămâi fără stăpân?
Fie ziua cât de mare
El citeşte, ori le doarme.

Iar tu fiinţă mititică
În ochii lui pari o furnică
Eşti micuţă dragă fată
Şi te zbaţi prin colb şi zloată.

Uneori intră la gânduri
Că ai să-i decorezi livada
Cu fraţi mulţi şi cu copile
De nu-i mai cunoşti ograda.

Însă tu an după an
Putrezeşti pe jos în van
Stăpânul mereu pregetă
Tot cobind a secetă.

Uite aşa dispari fetiţă
Lângă tatăl tău în suferinţă
Care vede el, săracul
Că stăpânul nu-ţi vrea leacul.

An de an stejarul creşte
Ghinde multe el rodeşte
Presară la rădăcină
Zeci sau sute şi suspină.

Şi gândeşte că vreodată
Îndărătnicul stăpân
Pune mâna pe lopată
Să te aşeze în loc mai bun.

Să creşti falnică-n ogradă
Lângă fraţii tăi din jur
Să vă admire o lume întreagă
Când pe voi, când pe stăpân.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi piua e în mâna lui, şi pisălogul.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu a fost o pedeapsă a lui Iisus, ci propriul său destin. Nu a fost finalul predestinat al vieţii lui, ci misiunea lui. Nu a fost soarta lui de neevitat, ci declaraţia lui faţă de venirea sa în lume de Crăciun: "Născut pentru a muri".

citat din Bill Crowder
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne face însă să ni se pară că bolta cerească se învârteşte, în timp ce ea e nemişcată? Vina e a Pământului nostru, glob care se învârteşte în jurul lui în 24 de ore.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sărbătorim?

- Ce sărbătorim acum? o întreb pe Eva-n grabă.
- Cum, nu ştii? Pe Moş Crăciun!
bunicuţa mea cea dragă.
- O, mă mir că, din colind, tu n-ai priceput, copilă,
Naşterea Pruncului Sfânt ce ne-a mântuit din milă,
asta noi sărbătorim!
Cât priveşte Moş Crăciun, el e doar poveste poate,
ce se spune în Ajun la nepoţi şi la nepoate...
- Dar sub brad, cine îmi pune daruri minunate?
- Tot Iisus, slăvitul nostru, le trimite şi le-mparte
tuturor, cu bunătate!
şi doar Lui să-i mulţumim, că avem de toate!
- Şi cu Moşul cum rămâne? nu-l primim la noi?
- Îl primim, copil cuminte, are-un rol şi el.
Vine să aducă-n case urarea de bucurie,
belşug, pace şi lumină
şi cadouri fel de fel!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Un suflet trist pe linia de tren,
Dezamăgit de dragoste şi-njunghiat,
Cântând în continuare acelaşi trist refren,
Ce într-o melodie cândva l-a ascultat,
Se luptă între gânduri şi tare e speriat,
Cu o icoană-n mână şi-o lacrimă pe faţă,
Priveşte o lumină ce vine către dânsul,
Şi amintiri în fugă în ochii lui se zbat,
Să îi reamintească că nu e vinovat,
Şi chiar de l-a lovit aşa o crudă viaţă,
Nu-şi are rostul plânsul şi inima de gheaţă...
Şi prinde poza-n mână cu ură şi tristeţe,
Şi dă un pas în spate şi-ajunge pe peron,
În urmă ea rămâne întinsă pe hartie,
Şi-alături stă cu dânsa o tristă poezie,
Că mare-ar fi păcatul să uiti de tinereţe,
Şi cine a prins frică de dragostea de vară,
E timpul să înveţe să mai încerce iar,
Să-i fie dat din ceruri măcar a doua oară,
Să fie iubit sincer,
Şi lacrimi să nu fie vărsate în zadar.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună, din nou

Se-nalţă în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.

Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viaţă
Şi tot ce-a scris, şi vorba lui blajină,
Plutind uşor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îţi pătrunde şi-l dezgheaţă.

L-a însoţit în lumea lui de vise
Şi a văzut în jur doar frumuseţe
În timpul ce părea că adormise.

Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristeţe,
Ci numai liniştea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat bineţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru un echinox

Doamne, Stăpânul ţărânii, vezi, ninge, iar
cerul e încremenit, pământul eliberat de orice grijă:
pământul lui Seth şi-al lui Saul, al lui Shih Huang-ti şi-al lui Cheops.

Vocea oamenilor e în oameni, vocea bronzului în
bronz, iar undeva în lume
unde cerul era fără glas şi unde vremea nu era luată în seamă,

vine pe lume un copil a cărui rasă şi-al cărui rang nu-s
cunoscute, şi geniul bate infailibil la lobii
unei frunţi pure

poezie clasică de Saint-John Perse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!