O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dingo ajunsese în curând răsfăţatul întregului echipaj de pe goeleta Pilgrim. Numai Negoro continua să evite orice întâlnire cu el. Ura câinelui faţă de omul acesta era pe cât de vie, pe atât de inexplicabilă.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul celor zece zile pe care naufragiaţii îl petrecuseră pe Waldeck, Dingo se ţinuse departe de locul unde se aflau supravieţuitorii, hrănindu-se nu se ştie cu ce, dar suferind şi el groaznic de sete.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sullivan Groff (când Căpitanul Roy Till îl interoghează în legătură cu sera care era pe numele lui): Compania mea a cumpărat-o şi apoi i-am dat-o Celiei.
Căpitanul Roy Till: De ce i-ai da acestei Celia o casă, domnule Groff?
Sullivan Groff: Pentru că era amanta mea. Şi era bine. Şi ea era în proces de divorţ şi voia o casă. Dar nu puteam să o trec pe numele ei pentru că divorţul nu se finalizase încă. Puterea pasiunii te împinge să faci chestii nebuneşti. Căpitan Till, aşa-i?
Căpitanul Roy Till: Bine, deci i-ai cumpărat o casă şi presupun că i-o şi trăgeai în casa asta, pe care a căpătat-o prin puterile magice ale păsăricii ei. Nu ai observat multele plante de marijuana care creşteau în camera de zi?
Sullivan Groff: Păi, ne-am despărţit acum vreo câteva săptămâni, deci cred că s-a apucat să le cultive după asta. Ştii, e amuzant. N-aş fi zis niciodată că e dealer de droguri. Este o femeie foarte complicată.
Căpitanul Roy Till: La naiba, Groff, dacă te las să îmi bagi un deget în fund, îmi iei şi mie un Porsche?

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Dudley Smith: Edmund, eşti un animal politic. Ai ochiul slăbiciunii umane, dar nu şi stomacul.
Ed Exley: Greşiţi, domnule.
Căpitanul Dudley Smith: Ai fi dispus să plantezi dovezi întăritoare asupra unui suspect care ştii că e vinovat, pentru a te asigura de incriminarea lui?
Ed Exley: Dudley, am mai vorbit despre asta.
Căpitanul Dudley Smith: Da sau nu, Edmund?
Ed Exley: Nu!
Căpitanul Dudley Smith: Ai fi dispus să baţi un suspect până ar mărturisi, ştiind că este vinovat?
Ed Exley: Nu.
Căpitanul Dudley Smith: Ai fi dispus să împuşti un criminal înrăit în spate, pentru a contracara şansa că... vreun avocat...
Ed Exley: Nu.
Căpitanul Dudley Smith: Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, nu te face detectiv. Limitează-te la îndatoririle pentru care nu trebuie să faci...
Ed Exley: Dudley, ştiu că ai intenţii bune, dar nu trebuie să procedez aşa cum ai făcut tu. Sau tata.

replici din filmul artistic L.A. Confidential
Adăugat de Adelina Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirea tânărului Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine; urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea; visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui Levaillant şi-ntrucâtva pe aceea a lui Selkirk, a lui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos. Câte ore bine întrebuinţate nu le petrecu el cu celebrul personaj în insula Juan Fernandez! Aproba ades ideile marinarului părăsit; uneori îi discuta planurile; el ar fi făcut în alt fel, poate mai bine sau cel puţin cu siguranţă tot atât de bine! Dar, hotărât lucru, n-a fi plecat niciodată din insula aceea binecuvântată, unde era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi fost vorba să ajungă primul lord al amiralităţii!

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un divorţ metafizic (extras, "Cu plugul la arat peste oasele morţilor")

Stăteam acolo-n frig, în camera jilavă, în vacuumul îngheţat stăpân
acelei ore fade, cenuşii, din noapte; şi mi-a trecut prin minte că chestia
aia care părăseşte trupul absoarbe o parte din lume şi,
indiferent cât de bună sau de rea, cât de vinovată sau de inocentă
a fost, lasă în urmă un gol mare.

M-am uitat afară pe fereastră. Se crăpa de ziuă şi fulgi lenevoşi
Începeau încet-încet să umple neantul. Cădeau fără grabă,
împletindu-şi drumul prin aer, rotindu-se în jurul axei ca nişte pene.

De-acum Picior Mare nu mai era, aşa că era greu să fi simţit vreun
fel de milă sau de resentiment pentru el.
Tot ce mai rămăsese era trupul lui, fără viaţă, îmbrăcat într-un costum.
Arăta calm şi împăcat, ca şi cum spiritul era mulţumit că în sfârşit
se despărţise de materie, iar materia era mulţumită că se despărţise de spirit.
În acest scurt interval de timp avusese loc un divorţ metafizic. Sfârşitul.

poezie de Olga Tokarczuk, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce împlinise 16 ani, în viaţa lui Dan Ullmann se produsese o schimbare; anume, nu mai era atât de singur, ca până-n acel moment. Cu excepţia motanului Moţ, mai apăruse o persoană, care se "lipise" de el, nu fără acceptul lui, însă... Pentru că şi el o primise, alături de el. Era vorba de o adolescentă, cu 2 ani mai mică decât el, ca şi el, orfană de ambii părinţi, deci, colegă de suferinţă cu el, din acelaşi orfelinat.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească
din cărţoiul lui gros
plesnea o muscă ţe-ţe cu pliciul
îşi ungea cu ulei arma
câteodată se aşeza la o masă
acoperită cu ziare vechi
şi scotea mărgele dintr-o cutie de lemn plină
cu mărgele de lemn
apoi se apuca să meşterească mătănii ieftine
luau masa şi serveau câteva pahare de whisky
se retrăgeau în cabinele
insuportabile din cauza căldurii
şi zăceau în paturi
nu putea fi vorba despre somn
picau în letargie câteva ceasuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate ostenelile de tot soiul şi sub toate climatele, constituţia lui Fergusson rezista de minune; trăia la largul lui în cele mai mari lipsuri, era tipul călătorului desăvârşit al cărui stomac se strânge sau se întinde, după voie, ale cărui picioare se lungesc ori se scurtează, după lungimea culcuşului ocazional, care adoarme în orice ceas din zi şi se deşteaptă la orice oră din noapte.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Manea porni grăbit spre una dintre cutiile pe care observase numele lui Alex; spera ca măcar în pachetele geneticianului să găsească totuşi, ceva mai serios. Rămase însă doar cu speranţa, căci de îndată ce deschise la întâmplare una dintre cutiile pe care era trecut numele lui Alex, din aceasta se rostogoliră rapid, în toate direcţiile, o sumedenie de bile de sticlă, transparente, divers colorate şi de diferite dimensiuni; biluţele se răspândiră peste tot în scurt timp (nu erau deloc puţine).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englez, cu siguranţă, Phileas Fogg nu avea nimic din carateristica londonezului. Nu fusese văzut nici la bursă, nici la bancă, nici în vreuna din agenţiile comerciale ale metropolei. Bazinele şi docurile Londrei n-a primit niciodată vreun vas al armatorului Phileas Fogg. Gentlemanul nu figura în nici un comitet de administraţie. Numele nu-i fusese auzit în nici o reuniune de avocaţi. Nu era nici industriaş, nici negociator, nici negustor, nici agricultor. Nu făcea parte din Instituţia Regală a Marii Britanii, din Instituţia Londrei, din Instituţia Russel, din cea literară de vest, din cea a Dreptului sau a Artelor şi a Ştiinţelor Reunite, pusă sub directul patronaj al reginei. Nu aparţinea, în sfârşit, nici uneia din numeroasele societăţi care împănează capitala Angliei, de la Societatea Armonică până la Societatea entomologică, fondată îndeosebi pentru nimicirea insectelor vătămătoare. Phileas Fogg era era membru al Reform-Clubului şi-atâta tot.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!