Avem pe bolta cerească și un Greenwich, este punctul de întretăiere al ecuatorului ceresc cu un alt cerc mare, cu cercul eclipticei, drumul Soarelui, al Lunei și al planetelor, drum care întretaie ecuatorul ceresc în două puncte. Unul dintre aceste două puncte e luat drept Greenwich al ascensiunilor și tot de la est spre vest se socotesc și ascensiunile, în ore însă, de la 0 h până la 24 h, neîntrerupt. Cercurile mari cari trec prin polii boltei cerești întretăind ecuatorul servesc pentru măsurarea declinațiunei, cari e boreală (însemnată cu +) sau australă (însemnată cu -). Deci, se poate vorbi despre poziția unui astru pe bolta cerească, spunându-se că se află la atâtea ore ascensiune și la atâtea grade declinațiune, boreală sau australă. Amatorul nu e nevoit să facă asemenea măsurători, dar el trebuie să se servească de ele, pentru a se putea folosi de cataloage stelare, de atlase mai ales.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vorbire
- citate despre timp
- citate despre stele
- citate despre planete
- citate despre ore
- citate despre hărți
- citate despre astre
- citate despre Soare
Citate similare
Un glob ceresc ar ajuta mai bine la înțelegerea ascensiunilor și declinațiunilor. Dar e bine și dacă aveți la îndemână numai un glob pământesc. Închipuiți-vă că pe acea sferă nu există continentele și mările, ci aveți în față globul ceresc. În acest caz, pozițiunea Pământului ar fi drept în mijlocul sferei, deci, în mijlocul sferei cerești se află o altă sferă, Pământul, cu longitudinile lui; polii Pământului vor coincide cu polii cerești și prin urmare ecuatorul pământesc cu ecuatorul ceresc, deci și cercurile de longitudine vor corespunde și ele cu alte cercuri. Pe ecuatorul ceresc vom avea tot avea o împărțire de 360 de grade, deci și 24 de ore. Atât numai că pentru sfera cerească avem ascensiunea dreaptă. O distanță de 15 grade cerești e egală cu 1 h, în ascensiune dreaptă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre Pământ
- citate de Victor Anestin despre Pământ
- citate de Victor Anestin despre timp
- citate de Victor Anestin despre ore
- citate despre existență
- citate de Victor Anestin despre existență
- citate despre continente
- citate despre ajutor
- citate de Victor Anestin despre ajutor
În geografie, o localitate de pe Pământ se măsoară cu ajutorul unor cercuri mari cari împart sfera pământească, numite cercuri de longitudine și de latitudine. Pentru longitudini, măsurătoarea se face pe cercul ecuatorial, cari e împărțit în 360 de grade. Un anume, cerc mare, cari trece prin polul nord, întretaie ecuatorul și trece prin polul sud, a fost luat ca punt de origine. Acest cerc e cel cari trece prin locul unde se află observatorul Greenwich. Locul unde acest cerc întretaie ecuatorul a fost însemnat cu 0 grade.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre geografie, citate despre Polul Sud, citate despre Polul Nord sau citate de Victor Anestin despre Polul Nord
Într-un an de zile, Soarele a ocolit bolta cerească întreagă, revenind la locul de unde plecase. În realitate, Pământul s-a mișcat în jurul Soarelui într-un an de zile. Drumul acesta al Pământului în jurul Soarelui nu e la fel cu cercul ecuatorial ceresc, ci e un alt cerc, care întretaie ecuatorul în două puncte.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Victor Anestin despre Soare, citate despre zile, citate de Victor Anestin despre zile, citate despre realitate sau citate de Victor Anestin despre realitate
Când se spune că un astru se află la ascensiunea dreaptă 6 h 41 min și 16 grade 31 min declinație australă, vei găsi pe Sirius din Câinele Mare; sau vei găsi în anuar că în seara de atât a lunei cutărui an Saturn se află la atâtea ore ascensie și atâtea grade declinațiune... Îi vei găsi în câteva clipe pozițiunea pe bolta cerească. Astronomii când vestesc o cometă nouă, telegrafiază ascensia și declinația ei și așa o găsești cu luneta. Deci, e absolut necesar să se știe ce e ascensiunea și declinațiunea.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate de Victor Anestin despre seară, citate despre lunetă, citate de Victor Anestin despre lunetă, citate despre câini, citate de Victor Anestin despre câini, citate despre comete, citate de Victor Anestin despre comete sau citate de Victor Anestin despre astre
Pozițiunile astrelor pe cer se măsoară aproape tot așa, ca în geografie, atât numai că longitudinei îi zice ascensiune dreaptă, iar latitudinei declinațiune boreală sau australă. Există și longitudini și latitudini cerești, dar ele nu corespund longitudinilor și latitudinilor geografice, ci ascensiunile și declinațiunile.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți cei cari au învățat primele elemente ale geometriei știu că o circumferință are 360 grade, deci, o semi-circumferință are pe jumătate, 180 grade. Bolta cerească, așa cum o vedem noi, e ca o jumătate de sferă. Prin urmare, de la est prin Zenit, până la vest, avem 180 grade. De la est, vest, sud, nord sau de la orice punct al orizontului și până de-asupra capului, până la Zenit sunt 90 grade, un sfert din sfera cerească. Se știe că un grad are 60 minute de arc și un minut are 60 secunde de arc (sunt unii cari încurcă minutele și secundele de arc cu minutele și secundele de timp, deși aceasta e o mare greșeală).
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre minute, citate de Victor Anestin despre minute, citate despre secunde, citate de Victor Anestin despre secunde, citate despre învățătură, citate de Victor Anestin despre învățătură, citate despre greșeli sau citate despre geometrie
Vi se spune, de pildă, că un astru se află la 13 ore 40 min ascensiune. Te uiți pe harta cerului, cari îți indică pe ecuator orele și găsești 13 h, apoi 40 min. Însemnezi ușor cu creionul, apoi cauți declinațiunea, de pildă, 33 de grade 30 min. boreală. Din punctul unde ai găsit ascensiunea te urci spre polul nord, până în dreptul cifrelor arătate pe marginile atlasului și la încrucișare ai poziția astrului căutat. Există multe cataloage de stele, în cari în primul rând ți se indică ascensiunea și declinațiunea stelelor până la o mărime oarecare. Cu ajutorul unui catolog poți în urmă să-ți construiești singur o hartă pentru a anumită regiune a cerului. Dar cel mai bun mijloc în această privință e să studiezi un atlas.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative
Astronomii au găsit însă un mijloc foarte bun pentru a stabili pozițiunea fiecărei stele pe bolta cerească. Știți cum se stabilește pozițiunea unei localități pe Pământ: prin longitudine și latitudine. Cerul fiind și el o sferă, sau alcătuit din linii curbe, la fel și astfel, ce e longitudinea pentru Pământ e ascensiunea dreaptă pentru sfera cerească, iar ce e latitudinea pentru Pământ e declinațiunea pentru sfera cerească. Astfel, acum există nenumărate cataloage și atlasuri cerești, în cari stelele sunt trecute cu ascensiunea dreaptă și cu declinațiunea.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre stele sau citate de Victor Anestin despre hărți
Mai întâi, amatorul trebuie să renunțe să întrebuințeze expresii de "metri" când e vorba de distanța dintre două corpuri pe bolta cerească, sau de coada unei comete etc. A spune că ai văzut coada unei comete, sau că depărtarea dintre două stele este de 5-6 metri însemnează a nu spune nimic. Amatorii trebuiesc să se obinuiască să exprime aceste distanțe în grade.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre metrologie, citate de Victor Anestin despre metrologie, citate despre lungime, citate de Victor Anestin despre lungime, citate despre corp sau citate de Victor Anestin despre corp
Dacă stelele variabile își schimbă strălucirea în câteva ore, zile sau luni de zile, trebuie să fie o cauză însemnată, deoarece știm bine că toate acele puncte luminoase sunt în realitate tot atâția sori, sori cari în mare parte sunt mult mai mari decât cel care ne dă nouă lumină, căldură, viață.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre viață sau citate despre schimbare
În această carte sunt multe tabele astronomice, pe cari le credem foarte folositoare, întocmind astfel un modest manual pentru amatorul astronom, cari se află la începutul învățăturei sale. Rămâne însă să vorbim despre câteva amănunte, cam plictisitoare poate pentru cei cărora le place mai mult romanul cerului, dar folositoare celor cari voesc să-și dea seama mai inteligent despre minunățiile boltei cerești.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate de Victor Anestin despre început, citate de Victor Anestin despre vorbire, citate despre modestie, citate despre inteligență, citate de Victor Anestin despre inteligență, citate despre cărți, citate despre astronomie sau citate de Victor Anestin despre astronomie
Pământul se învârtește însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit și de-aceea vedem bolta cerească mișcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mișcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate știm bine că trenul e cel care fuge. Și încotro fug pomii și casele? Tocmai în direcție opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cerești este o simplă părere; o vedem și totuși nu există.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate despre copaci, citate despre mișcare sau citate de Victor Anestin despre mișcare
Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e șase luni de-asupra ecuatorului ceresc și șase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înțelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mișcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numește ecliptică și cam acest drum îl au toate planetele, cum și Luna care se învârtește în jurul Pământului. Constelațiile prin cari trec Soarele, Luna și planetele se numesc constelații zodiacale.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre constelații, citate despre ocolul lumii sau citate despre iarnă
Când astronomul amator are o noțiune mai precisă despre gradele cerești, poate vorbi despre măsurătorile cerești, fără de care amatorul nu ar putea înțelege mare lucru, fără care nu ar putea, în primul rând, să întrebuințeze un atlas ceresc.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru noi, cari acum învățăm stelele în pozițiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să știm ce sunt stelele și ce mișcări au ele. Și mai trebuie să știm apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi și cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că își au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele și el ca o simplă stea; vor mai fi și alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le știm.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre ochi, citate despre libertate sau citate despre lactate
Privind bolta cerească vreo câteva ore cu băgare de seamă, observăm că toate stelele au aceeași mișcare de la răsărit la apus, numai Steaua polară stă nemișcată tot pe locul ei. În jurul ei se învârtește parcă întreaga boltă cerească.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre prudență
Ce ne face însă să ni se pară că bolta cerească se învârtește, în timp ce ea e nemișcată? Vina e a Pământului nostru, glob care se învârtește în jurul lui în 24 de ore.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție
Pe cei fricoși nu-i sfătuiesc să citească "O tragedie cerească", căci nu e pentru ei; e pentru cei cari admit cu seninătate că se poate întâmpla oricând o catastrofă cerească, fără să se sperie. Dacă am vorbit în povestea mea și de București, e faptul că ne interesează acest oraș în care trăim atâtea sute de mii de inși și cărora le cer iertare că l-am nimicit în anul 3000...
citat celebru din Victor Anestin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tragedie, citate despre sperieturi, citate despre oraș, citate despre iertare, citate despre frică sau citate despre București
Sunt mulți, foarte mulți, acei cari trăiesc izolați, prin comunele rurale, unde nu au distracțiuni, unde bolta cerească se vede în întregime, unde clădirile cu două-trei etaje nu te împiedică să admiri stelele, unde aerul este curat cu totul. Acolo mai ales se pot face interesante observațiuni cu un instument cât de mic, sau chiar cu ochii liberi.
Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sat, citate despre curățenie, citate despre aer sau citate despre admirație
În toamnă se poate observa cum din seară în seară, Pegasul și Andromeda se ridică tot mai sus dinspre est și în prelungirea celor trei stele ale Andromedei, găsești încă o stea luminoasă de mărimea 2, α din Perseu. Odată ce ai găsit această stea, lesne vei găsi și pe tovarășele sale, din aceeași constelație, dintre cari unele destul de luminoase. Privind cu un bicoclu pe steaua α veți da peste o încântătoare priveliște cerească: steaua aceasta se află pe un câmp plin de stele strălucitoare, cari formează o măreață ghirlandă cerească.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre lumină, citate despre toamnă, citate de Victor Anestin despre toamnă sau citate de Victor Anestin despre constelații