În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură ne aflăm în prezenţa unui context psihic care diferă net de acela al lapsusurilor verbale şi de grafie. Una din cele două tendinţe concurente este aici înlocuită printr-o excitaţie senzorială, ceea ce poate că o face mai puţin rezistentă. Ceea ce citim nu mai constituie o emanaţie a vieţii noastre psihice, ca în cazul a ceea ce ne propunem să scriem noi înşine. De aceea erorile de lectură constă, în cea mai mare parte a cazurilor, într-o substituţie completă. Cuvântul de citit este înlocuit printr-un altul, fără a mai exista în mod necesar un raport de conţinut între text şi efectul erorii, substituţia făcându-se în general în virtutea unei simple asemănări între două cuvinte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea obsesivă este îndepărtată de situaţia formării ei, în care ar putea fi înţeleasă, în ciuda deformării survenite. Cu această intenţie, pe de o parte este intercalat un interval între situaţia patogenă şi ideea obsesivă care a rezultat (ceea ce duce în eroare conştiinţa în căutarea cauzelor), pe de altă parte conţinutul ideilor obsesive este îndepărtat din contextele şi relaţiile particulare prin generalizare.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria erorii a lui Grelb

În orice serie de calcule, erorile tind să apară la capătul opus celui la care începi căutarea erorilor.

murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când uităm să expediem o scrisoare, tendinţa perturbatoare îşi poate trage foarte bine obârşia prin conţinutul scrisorii; dar se poate şi ca acest conţinut să fie cu totul anodin şi ca amnezia să provină din faptul că el aminteşte în vreun fel de conţinutul unei alte scrisori, scrisă mai demult şi care a generat în mod direct tendinţa perturbatoare; se poate afirma că în acest caz contra-voinţa s-a extins de la scrisoarea precedentă, unde era justificată, la scrisoarea actuală, care nu o justifică nicidecum.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare opinie se leagănă la marginea erorii. A pretinde cunoaşterea absolută înseamnă a deveni un monstru. Cunoaşterea este o aventură fără sfârşit, la limita incertitudinii.

citat clasic din Frank Herbert
Adăugat de Dana Tureac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţa nu se extinde numai asupra lucrurilor despre care intelectul nu are nicio cunoştinţă, ci în general şi asupra tuturor acelora pe care nu le descoperă cu o perfectă claritate, în momentul în care voinţa ia o decizie. Cunoaşterea prin intelect trebuie întotdeauna să preceadă determinarea voinţei, iar privaţia care constituie forma erorii există tocmai prin această proastă utilizare a liberului arbitru.

citat clasic din Descartes
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respingerea obiecţiilor şi explicarea contradicţiilor descoperite în definiţiile comicului vor deveni posibile doar dacă admitem că plăcerea comică provine din diferenţa constatată prin comparaţie, dintre două consumuri psihice. Plăcerea comică şi râsul, exteriorizarea ei, pot apărea doar când această diferenţă nu este utilizabilă în alt scop, devenind deci aptă pentru a fi descărcată. Dacă, de îndată ce constatăm diferenţa, îi dăm o altă utilizare, atunci nu obţinem acel efect durabil de plăcere, ci cel mult un sentiment fugitiv de plăcere, lipsit de caracter comic.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Factori psihofiziologici cum sunt emoţia, distragerea, tulburările de atenţie, este evident că nu sunt de prea mare ajutor în explicarea actelor ratate. Sunt moduri de a vorbi, paravane îndărătul cărora nu ne putem interzice să privim. Mai bine am întreba: Care este, în cutare caz particular, cauza emoţiei, a devierii excepţionale a atenţiei? Pe de altă parte, influenţele tonale, similitudinile verbale, asociaţiile obişnuite pe care le prezintă cuvintele au şi ele, trebuie recunoscut, o anumită importanţă. Toţi aceşti factori facilitează lapsusul, îndrumându-l pe o cale posibil de urmat. Mai trebuie un mobil interior pentru a decide, o forţă care să împingă în acea direcţie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolerarea erorii e o eroare şi mai mare.

aforism de David Boia (20 iunie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate presupune că opoziţia se confruntă cu o tendinţă perturbatoare, având o posibilă legătură cu o chestiune de împrumut. Într-adevăr, am aflat că vorbitorul nostru avea mereu nevoie de banişi că tocmai făcuse o nouă cerere de împrumut. Putem deci, să identificăm cauza intenţiei perturbatoare în ideea următoare: ai face bine să fii moderat în opoziţia ta, căci te adresezi unor oameni care pot să-ţi acorde sau să-ţi refuze imprumutul pe care-l soliciţi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-a apreciat drept interesant, din punct de vedere practic, studiul naşterii şi dezvoltării imaginilor psihopatice, aceasta s-a datorat faptului că a fost demonstrat experimental că este suficientă descoperirea căilor inconştiente prin care ideile morbide ale unui individ întâlnesc restul conţinutului lui psihic pentru ca simptomul nevrotic să fie rezolvat şi ca ideea morbidă să devină complet reprimabilă. Psihoterapiei i se datorează, deci, procedeul de care mă folosesc pentru a rezolva problema visului.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!