În erorile de lectură ne aflăm în prezenţa unui context psihic care diferă net de acela al lapsusurilor verbale şi de grafie. Una din cele două tendinţe concurente este aici înlocuită printr-o excitaţie senzorială, ceea ce poate că o face mai puţin rezistentă. Ceea ce citim nu mai constituie o emanaţie a vieţii noastre psihice, ca în cazul a ceea ce ne propunem să scriem noi înşine. De aceea erorile de lectură constă, în cea mai mare parte a cazurilor, într-o substituţie completă. Cuvântul de citit este înlocuit printr-un altul, fără a mai exista în mod necesar un raport de conţinut între text şi efectul erorii, substituţia făcându-se în general în virtutea unei simple asemănări între două cuvinte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate exista între cele două intenţii un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între conţinutul celor două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cele două intenţii perturbatoare poate exista un raport de conţinut, caz în care intenţia perturbatoare contrazice intenţia perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între cele două tendinţe şi atunci cazul devine mai obscur şi mai interesant.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate nu sunt accidente, ci acte psihice determinate, având semnificaţia lor şi fiind produse de concursul sau, mai degrabă, de opoziţia a două intenţii diferite. Se constată, în plus, că din cele două tendinţe concurente ale unui act ratat, una este întotdeauna evidentă, cealaltă nu.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri eroarea, tocmai pentru că este independentă de conţinutul textului, cere o analiză aprofundată care nu reuşeşte decât dacă eşti exersat în tehnica psihanalitică şi ai încredere în ea. Cel mai adesea însă, este mult mai uşor de obţinut explicaţia unei erori de lectură. Ca în exemplul Lichtenberg (Agamemnon în loc de angenommen) cuvântul substituit ne dezvăluie fără dificultate suita de idei care constituie sursa tulburării. Ceea ce interesează şi preocupă vine să ia locul a ceea ce este străin de preocupările noastre şi încă nu ne interesează. Ecoul ideilor noastre tulbură percepţiile curente.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele două tendinţe concurente ale unui act ratat, una este întotdeauna evidentă, cealaltă nu.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simptomele delirului – fantasme, cât şi acţiuni – sunt rezultatele unui compromis între cele două tendinţe psihice; ori, în cazul unui compromis, trebuie să se ţină seama de cerinţele ambelor părţi, fiecare dintre ele trebuind să renunţe la o parte din pretenţii.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comicul nu se naşte decât dacă avem prilejul să utilizăm pentru acelaşi proces reprezentativ, în mod simultan sau într-o succesiune de intervale apropiate, două moduri diferite de reprezentare între care se stabileşte comparaţia; diferenţa comică rezultă din această comparaţie. Asemenea diferenţe de consum psihic se nasc din compararea a ceea ce ne este străin cu ceea ce ne este propriu, a obişnuitului cu neobişnuitul, a evenimentului aşteptat cu evenimentul real.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele compulsionale în doi timpi prezintă un interes teoretic particular, pentru că ne permit să recunoaştem un nou tip de formare de simptome. În loc să găsească, cum este cazul de isterie, un compromis, o expresie unitară pentru cele două contrarii (omorând două muşte dintr-o lovitură), cele două tendinţe opuse se mulţumesc aici, să se satisfacă una după alta, nu fără a încerca să creeze între ele o legătură logică (nu de puţine ori în pofida oricărei logici).

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul actelor ratate, tebuie ţinut cont de diviziunea în cele trei grupe a acestor fenomene: a) lapsusul, cu subdiviziunile sale în erori de scris, de lectură, falsă audiţie; b) uitarea, cu subdiviziunile sale corespunzătoare obiectului uitat (nume proprii, cuvinte străine, impresii); c) confuzia, pierderea, imposibilitatea de a regăsi un obiect pus de-o parte; erorile nu interesează, decât în măsura în care decurg din confuzie, uitare etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa care produce plăcere se poate obţine şi dintr-o singură parte: fie prin intermediul sim-patiei, fie din procesele ce se desfăşoară în propriul eu. Aceasta dovedeşte că între sentimentul de superioritate şi plăcerea comică nu există o legătură esenţială. O comparaţie este însă necesară pentru naşterea unei asemenea plăceri, iar ea se realizează între două consumuri de investire ca se succed cu rapiditate şi care privesc aceeaşi performanţă; cele două consumuri sunt produse prin sim-patie sau le găsim, fără o astfel de raportare, în propriile noastre procese psihice.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea şi imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare interesează în mod deosebit, din cauza multiciplităţii de interpretări de care sunt susceptibile aceste două acte ratate şi a diversităţii tendinţelor la care se supun ele. Ceea ce este comun tuturor acestor cazuri este voinţa de a pierde; ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul şi scopul pierderii. Pierdem un obiect atunci când e uzat, când avem intenţia să-l înlocuim cu altul mai bun, când a încetat să să ne mai placă, când îl deţinem de la o persoană cu care am încetat de a fi în bune relaţii sau când a fost achiziţionat în împrejurări la care nu mai vrem să ne gândim. Faptul de a lăsa să cadă, să se deterioreze sau să se spargă un obiect poate servi aceloraşi scopuri. Experienţa vieţii sociale arată că copiii nedoiţi şi născuţi în afara căsătoriei sunt mult mai fragile decât recunoscuţi ca legitimi. Acest rezultat nu este urmarea tehnicii grosiere a făcătoarelor de avorturi, ci se explică printr-o oarecare neglijenţă în îngrijirile date acestor copii. S-ar putea ca îngrijirea obiectelor să aibă aceeaşi explicaţie ca şi aceea a îngrijirii copiilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierde tot mai mult teren acel model de lectură pe care îl consideram noi fundamental şi de care, eu cel puţin, ca profesor de literatură, mă simt ataşat. Modelul ăla de lectură în care te închizi într-o cameră, într-un spaţiu izolat şi-ţi acorzi răgaz, îţi acorzi tihnă şi citeşti un text cu atenţie... Este un model de lectură în evident declin şi evident aici competitorul fundamental îl reprezintă internetul.

citat din Liviu Papadima
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne temem de posibilităţile noastre cele mai înalte. Ne este, în general, frică să devenim ce zărim în momentele noastre perfecte, în condiţii de mare curaj. Ne bucurăm şi chiar vibrăm de emoţia posibilităţilor creatoare pe care le vedem în noi înşine în astfel de momente. Şi totuşi, concomitent, tremurăm de slăbiciune, uimire şi frică în faţa aceloraşi posibilităţi. Evident, cea mai frumoasă soartă, cel mai mare noroc din viaţa unui om, este să fie plătit pentru a face ceea ce iubeşte să facă cu pasiune.

citat din Abraham Maslow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii fug în general de un lucru care le-ar face un mare bine: responsabilitatea. Ne este frică de ceea ce am putea face cu adevărat. Ne este frică de ceea ce gândim uneori şi chiar ne simţim vinovaţi pentru asta - mai ales dacă gândul nostru nu corespunde cu al celorlalţi. Ne este frică de ceea ce spunem - mai ales de ceea ce ar putea atrage după asupra noastră. Oare să ne fie frică de noi înşine?... Până la urmă - faptele nefăcute, gândurile nespuse şi vorbele ţinute în frâu - fac parte tot din noi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul cel mai frecvent şi mai frapant este acela care constă în a spune exact contrariul a ceea ce voiai să spui. Este evident că în acest caz relaţiile tonale şi efectele de similitudine nu joacă decât un rol minim; ca o substituire a acestor factori se poate invoca faptul că există între contrarii o strânsă afinitate conceptuală şi că ele sunt extrem de apropiate în asociaţia psihologică. Avem exemple istorice de acest gen: un preşedinte al Camerei Deputaţilor din Austria a deschis într-o zi şedinţa cu cuvintele: "Domnilor, constat prezenţa unui număr de... membri şi în consecinţă, declar şedinţa închisă."

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt destul de nedefinite şi greu de înţeles. Tot ceea ce poate fi observat în viaţa psihică va fi eventual desemnat sub numele de fenomen psihic. Va trebui numai să ştim dacă cutare manifestare psihică dată este efectul direct al influenţelor somatice, organice, fizice, în ce caz scapă ea cercetării psihologice sau dacă are ca antecedente imediate alte procese psihice dincolo de care începe undeva seria influenţelor organice. Tocmai la această ultimă eventualitate ne gândim atunci când calificăm un fenomen drept proces psihic şi de aceea este mai raţional să dăm propoziţiei următoarea formă: fenomenul este semnificativ, el are un sens, adică ne dezvăluie o intenţie, o tendinţă şi ocupă un anumit loc într-o serie de raporturi psihice.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!