Lipăind pe nişte scânduri, traversară caldarâmul desfundat şi ajunseră în curte. Dincolo începea stepa cenuşie, unde peste un an-doi vor apărea cartiere de blocuri, dar deocamdată se plimba vântul, iar o basculantă singuratică se urnea cu greutate, legănându-se ca beată deasupra gropilor alunecoase.

P. Şestakov în Labirint
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie [A gray day]

Nu-s pescăruşi, căci ziua-i cenuşie,
Iar ceaţa-i peste soare draperie.
Parâma geme, pânza e vioaie,
Puntea-i udată bine de o ploaie,
Valuri lovesc necruţătoare-n chilă,
Corabia se zbate, instabilă.
Dar marinarii strigă-n ceaţa deasă
Şi cântă veseli, fiindcă nu le pasă
Că vântul suflă cu sălbăticie
Şi că pe mare ziua-i cenuşie.

poezie de Ruby Archer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Tu, singuratică şi-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit,
Acolo-n colţul de fereastră,
Să te ador înmărmurit?...

Şi spune-mi ce-nrudită vrajă
Şi ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer?...

poezie celebră de Şt.O. Iosif din Patriarhale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Tu, singuratică şi-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit
Acolo-n colţul de fereastră,
Să te ador înmărmurit?...
Şi spune-mi ce-nrudită vrajă
Şi ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer?...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ecranul imens de deasupra noastră se conturau pe un fond cenuşiu, diafan, păsări alunecoase ce împodobeau panorama cu mişcătoare broderii ancestrale. Doar eu puteam înţelege frumuseţea mută a acestui tablou, doar eu vorbeam cu privirile, cu viaţa de dincolo de oameni, cu tainica frumuseţe a lumii aceleia.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureşti – poem diamant

Capitala
ţării nostre
cu metroul şi
cu multe cartiere mari
cu parcuri şi grădini printre
maşinării şi blocuri înalte
multe mall-uri – încă
numită micul
Paris.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul, vântul şi numai vântul peste toate cele. Tropăia ca un galop masiv pe tablele acoperişurilor, făcându-le să huruie şi să pocnească, strâmbând firmele, cutremurând ferestrele, zgâlţâind firele electrice, oprind ca într-o mână cenuşie zborul cârdurilor de ciori şi împroşcându-l în funingini croncănitor negre; apoi răsucind în uriaşe spirale, cu urlet ascuţit, tot colbul strâns de pe câmpii şi uliţi.

Ionel Teodoreanu în Crăciunul de la Silvestri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă

Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine
Prin oraşul alb, doar vântul trece-ntărziat -
Ninge, parcă toti muriră, parcă toţi au înviat...

Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine.

Printre ziduri, peste turnuri depărtate,
Ninge cu nimic în noaptea vasta, ning bancnote -
Numai vântul singur plânge alte note...

Umbra mea se adânceste-n cartiere democrate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub roţile Volgăi săreau stropi de apă murdară. Zăpada începuse să se topească, dar adevărata căldură nu reuşise să străpungă norii groşi de primăvară ce atârnau deasupra acoperişurilor înnegrite. Era umed şi frig.

P. Şestakov în Labirint
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nemărginirii

Motto:
"Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului."
Lucian Blaga, Aforisme

Dincolo de noi, se află infinitul,
Un loc geometric unde săvârşim,
(Necunoscutul, totul sau nimicul)
Pe care nici în gând nu-l covârşim.

Viaţa ne-aţâţă să năzuim zenitul
– E visul ei de când ne obârşim –
Dar, dincolo de noi, se află infinitul,
Un loc geometric unde săvârşim.

Cu fiecare zi, ne exersăm sfârşitul
Prin tot ce-n mod finit desăvârşim.
Cu greutate, acceptăm indefinitul;
Până la urmă, tot în el, ne pripăşim,
Căci, dincolo de noi, se află infinitul.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse vulturul, află toate întâmplările şi se întoarse de spuse lui Ţugulea ca să facă ce o face mai curând, căci pe fată o silesc toţi cu totul să ia de bărbat pe unul din fraţi, cu gând că Ţugulea este mort. Cum auzi Ţugulea, porni cu tovarăşii lui, vulturul şi ursul, şi peste câteva zile ajunseră aproape de casa lor. Aşteptară până înseră şi se duseră pe-ntunerec1 în curte. Intrând în curte, ursul începu să mormăie. Fraţii ieşiră afară speriaţi şi se luă după urs, ursul coti şi se întoarse lângă Ţugulea. Între acestea, fata îi luă armele de unde le pusese fraţii şi întâmpină pe Ţugulea cu ele. Iară vulturul se repezi la coşar, unde era calul lui Ţugulea care tot nicheza, îi dezlegă căpăstrul cu ciocul, şi el veni lângă stăpânu-său. Ursul şi vulturul îşi luară ziua bună după ce-l văzură înarmat şi plecară zicându-i să se păzească a nu cădea în capcană. După plecarea lor, Ţugulea intră în casă, la părinţi. Ei nu-l mai cunoşteau. Dară fata, cu lacrămile şuroaie pe obraz, le povesti adevărata istorie a omorârei lui Ţugulea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre un far din Antibes

Furtuna luminii-n asfinţit, dogorâtoare, străluceşte
Între două maluri de nori, deasupra evaporaţiei saline
O lampă galbenă pe dantela dintre cer şi apele marine
Pâlpâie singuratică pe promontoriul care-n aur se topeşte:

Prietena Pescarului când noaptea prinde-n al ei cleşte
Locurile unde se-ascund sub jocurile valurilor cristaline
Recifi înşelători, între-ale căror zâmbete divine
Moartea aşteaptă flămândă cu ochi reci de peşte.

Amurgul te cunoaşte demult, eşti luceafărul de seară,
Ţi-a văzut flacăra de unic locotenet domnesc al acestor ape;
Când furtuna urlă până hăt departe peste dealuri, ca o fiară,
Iar marinarul caută-un refugiu, lumina ta se-apropie să-l scape,

De dincolo de talazuri, din beznă sclipind clară.
În far un om veghează-alt om în noaptea vieţii de-atâtea ori amară.

poezie de Mathilde Blind, 1842-1896, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna arunca

sclipiri demente peste sicriul
care totuşi rămânea negru
dar automobilele acelea albe
cochete, de o apartenenţă
fragilă
reflectau întreaga lumină a cerului
orchestra aceea nebună scârţâia
şi scârţâia
iar ceaţa începea să acopere
muzicanţii fără cap şi fără coadă
în noaptea aceea îi ardea
de glumă mortului şi noi aveam
încă înfăţişări relativ normale
gornistul cu cap de paie
suna adunarea ultimilor soldaţi
cu picioare de lemn care mărşăluiau
în ceaţa beată care extazia
un cap de muiere aruncat peste
o manta udă şi incredibil de verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul beat de roze

De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat şi cerescul azur,
Şi zâzâie, beată, albina.

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur.
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată… — A mea nu e vina…
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina…
De roze e beată grădina.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe. Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce mai merse ce merse, ajunse în nişte văi foarte frumoase de unde se întindea nişte munţi împodobiţi cu copaci şi cu o verdeaţă care desfăta inima, şi acolo dete peste un om, care nu ştiu ce tot bombănea el din gură şi când ameninţa cu toiagul ce ţinea în mână, pe dată se făcea câte o sută de păsărele. Apoi daca îl întrebă Ţugulea cu ce vitejii face el minunile astea, el răspunse că Ţugulea este viteaz care a făcut atâtea şi atâtea voinicii. Aflând omul că vorbea cu Ţugulea, s-a luat şi el după dânsul, ca şi ceilalţi. Şi merse cu toţii, merse, merse ca cuvântul din poveste ce d-aci înainte se găteşte, şi pe unde ajungea întreba de împăratul stririlor. Pe la cetăţi şi sate, pe unde mâneau ei noaptea, toţi îi conăceau şi îi găzduiau când auzeau de numele lui Ţugulea. Iară când fu într-un a din dimineţi, zăriră turnurile cetăţii unde locuia împăratul stririlor. Întinseră piciorul la drum şi când era înde seară, ajunseră şi ei la porţile cetăţii.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!