Pământul nu era decât o jale infinită şi fără viaţă, unde nimic nu mişca şi era atât de îngheţat şi atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristeţe. Un fel de dorinţă de a râde îţi cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului, râs îngheţat şi fără bucurie, ceva asemănător cu sarcasmul eternităţii faţă de nimicnicia existenţei şi a zadarnicilor sforţări ale fiinţei noastre.

Jack London în Colţ Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teminta gerului în simbioză cu pământul

Tărâmul îngheţat este chiar în faţă ta
În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci
Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo.. chiar acum
Poate chiar şi al tău

Fără să ştim, fără să găsim răspuns
Suntem din ce în ce mai reci
Suntem doar nişte suflete învăluite de gheaţă
Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt
Al omenirii

poezie de Ionuţ Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăruinţa poate mai uşor mişca munţii din loc, decât credinţa.

citat din Jack London
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de permeabili

Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniţi de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micşoraţi,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuţi
încât pierdeam obişnuinţa
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece, atât de îngheţat încât îţi frige degetele! Mâna care îl apucă tresare de spaimă! Şi tocmai de aceea unii îl cred incandescent.

aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine şi de rău, Aforisme şi interludii
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar eu am avut de trăit

de partea cealaltă n-a fost nimic
atât mă doare
scuturarea florilor de corcoduş
atât mă doare
sufletul păsării decapitate
cu trupul fără viaţă
cum şi sufletul meu
ca o zi anunţată cu ploaie
doar eu am avut de trăit
de cealaltă parte n-a fost nimic
să doară într-atât încât
să-mi ceară înapoi tot zâmbetul florilor
de primăvară şi pe mine însămi
aşa simplu în cămaşa de in
cu picioarele goale
cu părul rebel
fără nimic
cum sunt

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era Wildul, Wildul sălbatic îngheţat până în măduvă, ţara Nordului. Pe gheaţa fluviului şi ca o sfidare a neantului Wildului, trăgea din greu un atelaj, de câini-lup. Blana lor zbârlită se îngreunase de zăpadă. Abia ieşită din gura lor, răsuflarea se condensa în vapori ce îngheţau aproape imediat, căzând asupra lor în formă de cristali transparenţi, încât câinii păreau înspumaţi de gheaţă.

Jack London în Colţ Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare parte a fluviului îngheţat, nesfârşita pădure de brazi se întindea întunecoasă şi ameninţătoare. Arborii dezveliţi într-o vijelie de învelişul lor alb de polei păreau să se sprijine unii pe alţii, negri şi fatidici, în lumina care scădea.

Jack London în Colţ Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră îşi întâlneşte limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spaţiu atât de adânc încât minţile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbeşti despre ea.
În acest spaţiu sălăşluieşte adevărul ultim al fiinţei noastre cele mai intime,
Unde pacea domneşte peste înţelegere, auz şi văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Şi vei primi cu siguranţă binecuvântările sale.
Sincronizează-ţi auzul cu melodia sa,
Şi nu vei putea abţine de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine şi rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire şi respect, Alex.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii
îşi dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute şi nevăzute ale Universului.
O fecundaţie într-un bob de sare,
minereul de speranţă ce iradiază
chiar şi plumbul,
chiar şi un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morţii în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar şi dincolo.
Ea însufleţeşte liniştea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viaţa însăşi,
Combustibilul motricităţii noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tristeţe

Atât de greu mi-e sufletul în trupu-mi
încât m-aş îneca fără să plâng
chiar şi-ntr-o lacrimă să mă răsfrâng
şuvoi de spini în doru-mi
să mă-nfăşor în mine însumi
s-aud verdele sângele chemându-mi
iar trupul meu cărare să îi fie-n crâng
şi liman în juru-mi
flori de colţ să strâng
e de-ajuns atât să rămân doar gând
printre alte suflete împlinit zburând...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă hibernală

gerul a venit tocmai din Siberii
socot că are şi ceva bun în el
poate să nimicească viruşi, bacterii
gripa în spitale a făcut măcel.

gerul a îngheţat până şi guvernul
cu inimi de gheaţă zeii ne conduc
înseraţi în sânge înăspreşte sternul
pe un tărâm exotic aş vrea să mă duc.

iarna nebuloasă pătrunde prin călcâie
a îngheţat pământul cu mândre izvoare
storc nerăbdătoare sucul de lămâie
să îl completez la ceaiul de cicoare.

deschideţi poarta cerului să vină primăvara
un Soare amiabil să stăpânească ţara.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
şi viaţa fără de sfârşit

se mai apleacă câte-o creangă
şi umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea

şi poate unii se întreabă
de ce atât ne povesteşte
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?

cuvintele-s mărgăritare
şi gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi

petale roşii sunt purtate
din sufletul mereu pribeag
spre luminiţele din sate
şi muntele ce mi-a fost drag

acum revărs înspre câmpie
amurgul meu, fâşii de raze
şi scriu în cartea vieţii file
în trepidante mari oraşe

adorm târziu... închid jurnalul
ce-s eu? nimic în astă lume
o picătură din oceanul
eternităţii fără nume.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemată roată a lumii! De ce trebuie să se rotească mereu? Unde este angrenajul de întoarcere?

citat din Jack London
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am două scuze

Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiş, de când le ştiu.

Şi parcă le-ar cunoaşte de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.

În mâna mea, o mână ţi-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu ştiu ce ţi-am răspuns, dar te-am minţit;
Eram şi îngheţat şi fericit.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!