Ursus avea vreo cincizeci-şaizeci de ani şi părul sur. Homo avea părul negru şi era un lup lung de un metru şi jumătate, foarte puternic, cu privirea piezişă. Uneori, seara, din prietenie, Ursus îl lăsa să rătăcească liber prin preajma locuinţei lor; lupul nu-i înşela niciodată încrederea, iar în societate se purta cu discreţia unui căţeluş.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus şi Homo erau legaţi printr-o strânsă prietenie. Ursus era om, Homo era lup. Însoţirea aceasta dintre om şi lup îşi câştiga traiul prin bâlciuri, din hramurile parohiilor şi din nevoia oamenilor de pretutindeni de a asculta baliverne şi a cumpăra leacurile şarlatanilor.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus avea o retortă şi un vas de alchimist. Vindea leacuri universale. La nevoie, compunea comedioare, pe care tot el le juca, lucru care-l ajuta să-şi vindă leacurile. Neiubitor de oameni şi totodată vorbăreţ, o scotea la capăt vorbind de unul singur. Din stradă, îl auzeai vorbind în baracă. Tecătorii spuneau: "E idiot". Din fericire, Ursus nu călcase niciodată prin Ţările de Jos. Acolo, fără îndoială că l-ar fi cântărit, ca să afle dacă avea greutatea normală peste care sau sub care un om e socotit vrăjitor. Fiind prea sărac şi prea aspru din fire şi făcând cunoştinţă cu Homo într-o pădure, deprinsese gustul vieţii rătăcitoare. Luase lupul şi pornise cu el pe drumuri.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus locuia într-o baracă amărâtă pe roate, pe care Homo, un animal îndeajuns de civilizat, o trăgea după el ziua şi o păzea noaptea. Lupul fusese dresat să facă divergenţe giumbuşlucuri, care aduceau mulţi bani. "Fii atent mai ales să nu degenerezi în om" îi spunea prietenul său.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul nu muşca niciodată, iar omul nu muşca decât uneori. Ursus era mizantrop şi ca să-şi dovedească şi mai mult această ură faţă de oameni, se făcuse măscărici de bâlci. Era ventriloc şi putea vorbi fără să-şi mişte buzele. Reproducea la perfecţie accentul şi pronunţia oricui; imita atât de bine glasurile, încât ai fi putut jura că vorbeau chiar cei cu pricina. Scotea sunetele mai multor soiuri de păsări, călătoare ca şi el; iar uneori te făcea să auzi fie zarva unei pieţe pline, fie sunetul unei păşuni unde mugeau vitele. Era ager la minte, curios şi înclinat spre fenomenele neobişnuite, pe care le atribuim basmelor. Se intitula "negustor de superstiţii".

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Rapunzel, Rapunzel, lasă-mă să cobor pe părul tău!", îi spunea vrăjitoarea când voia să intre în turn. Rapunzel avea părul ca aurul şi foarte lung. Când vrăjitoarea îi cerea, ea îşi despletea părul şi se aşeza în dreptul ferestrei lăsând părul în afară ca vrăjitoarea să se caţere pe el.

Fraţii Grimm în Rapunzel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război

Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaş de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai şi sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi şi prin soare
Părul mamei viscolea.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada, buzele şi obrajii roşii ca sângele, iar părul ei era negru ca abanosul. I se spunea Albă ca zăpada.

începutul de la Albă ca zăpada de Fraţii Grimm (1812)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul îşi shimbă părul, dar năravul ba

Năravu-acesta învechit
E pentru lup cam depăşit.
A renunţat la el cu anii...
Şi-apoi, l-au preluat ciobanii!

epigramă de Virgil Petcu din revista "Urzica" (1987)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sophia: Întotdeauna ai fost lesbiană, Liz?
Liz: Când eram la colegiu, m-am culcat o dată cu un bărbat care avea părul lung. Stând cu ochii închişi, îi simţeam părul atingându-mi faţa şi îmi imaginam că e Joni Mitchell.

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un băiat slab, cu părul negru şi ochelari, care avea aspectul ciudat, oarecum nesănătos, al cuiva care a crescut mult într-o perioadă scurtă de timp. Blugii săi erau rupţi şi murdari, tricoul era larg şi decolorat, iar tălpile adidaşilor se dezlipeau de la vârf.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un împărat puternic avea o fată atât de frumoasă, că, de când era copilă, veneau să o vadă oamenii din apropiere şi din depărtări. Şi cine avea vreo durere era uşurat, cine era bolnav se însănătoşea, privind la fata cea frumoasă.

Mihai Eminescu în Fata din grădina de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fata. Băiatul, Tom Hansen din Margate, New Jersey a crescut având convingerea că nu va fi niciodată fericit cu adevărat până în ziua în care îşi va întâlni aleasa. Aceasta convingere este rezultatul unei expuneri timpurii la deprimanta muzică pop britanică şi a unei interpretări greşite a filmului "Absolventul". Fata, Summer Finn din Shinnecock, Michigan, nu împărtăşea aceeşi convingere. De la divorţul părinţilor, ei nu-i plăceau decât două lucruri. Primul era părul ei lung şi negru. Al doilea lucru era cât de uşor îşi putea tăia părul fără să simtă nimic. Tom a întâlnit-o pe Summer pe 8 ianuarie. A ştiut imediat că ea este ceea el caută. Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fată, dar ar trebui să ştiţi de la bun început că nu este o poveste de dragoste.

replică din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind

Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...

poezie de Emil Brumaru din Submarinul erotic (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preotul era cu siguranţă portughez sau spaniol şi, deşi sutana-i fluturândă era portocalie, nu te puteai înşela în privinţa crucifixului şi mătăniilor de la brâu şi nici a duşmăniei reci de pe chip. Sutana îi era ponosită de drum, iar ghetele, de modă europeană, îi erau murdare de noroi. Preotul era însoţit de zece băştinaşi cu părul şi ochii negri, unul îmbrăcat ca el, doar că avea sandale în curele. Ceilalţi purtau veşminte colorate, ori pantaloni sau, pur şi simplu, fâşii de pânză în jurul şalelor. Nici unul nu era înarmat.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul lăudat

P-o poiană mare,
Şi frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.

Poporul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Şi fieştecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
Că părul măreţ
Era pădureţ;
Ba şi scorburos,
Sterp şi nodoros;
Şi din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Şi aceea... rea!
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl dudese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
Proverbul ştiut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol şi ruşinat.

poezie de Constantin D. Aricescu din Flori de la Tuşnad (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!