De lapsus se leagă mici fenomene afective care nu sunt lipsite de interes. Nimeni nu recunoaşte bucuros că a comis un lapsus: adesea se întâmplă să nu înţelegi propriul tău lapsus, în timp ce întotdeauna îl înţelegi pe al altuia. De asemenea, lapsusul este, într-o anumită măsură, contaminat; nu este uşor să vorbeşti despre lapsusuri, fără a comite tu însuţi unul.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul de grafie constituie un indiciu incontestabil, dar nu este de ajuns ca să justifice deschiderea unei anchete judiciare, fiindcă nu este concludent, neputându-se stabili dacă ar putea fi vorba de un proiect malefic bine stabilit sau doar de o fantezie fără nici o importanţă practică. Este chiar posibil ca omul care a comis un astfel de lapsus să găsească cele mai convingătoare argumente subiective ca să nege această fantezie şi s-o respingă ca fiindu-i absolut străină. Pentru a înţelege mai bine posibilităţile legate de acest gen de lapsus, ar trebui examinată deosebirea care există între realitatea psihică şi realitatea materială.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când se săvârşeşte un lapsus, acesta poate îmbrăca nenumărate forme; în locul cuvântului potrivit, pot fi pronunţate nenumărate cuvinte nepotrivite, care-i imprimă cuvântului adecvat o mie de deformări. Şi când, într-un caz particular, din toate lapsusurile posibile, este comis decât un anumit lapsus determinat, există pentru aceasta motive decisive, sau este vorba doar de un fapt accidental, arbitrar, de o chestiune care nu comportă nici un răspuns raţional?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, într-un discurs important sau în cursul unor tratative, cineva comite un lapsus şi afirmă contrariul a ceea ce voia să spună, el comite o eroare care cu dificultate poate fi explicată prin teoria psihofiziologică sau prin teoria atenţiei.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte deformarea numelor, nu putem admite că ar fi întotdeauna vorba de o concurenţă între două nume, în acelaşi timp asemănătoare şi diferite. Chiar şi în absenţa acestei concurenţe, cea de-a doua intenţie nu este greu de descoperit. Deformarea unui nume are adesea loc în afara oricărui lapsus. Prin deformare se încearcă transformarea unui nume în ceva ce sună urât sau în ceva care aminteşte de un obiect vulgar. Este un gen de insultă foarte des răspândit, la care omul cultivat sfârşeste prin a renunţa, dar adesea fără convingere. De multe ori el îi dă forma unei "vorbe de duh", de o calitate cu totul inferioară. Pare deci indicat să admitem că lapsusul rezultă adesea dintr-o intenţie injurioasă care se manifestă prin deformarea numelui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidenţă de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun "ver" (de exemplu, "versprechen" – lapsus, "verlesen" – falsă lectură, "verhören" – falsă audiţie, "verlagen" – imposibilitatea de a găsi un obiect pus de-o parte), incidente care, în totalitatea lor, au un caracter insignifiant, sunt în majoritatea lor de scurtă durată şi fără mare importanţă în viaţa oamenilor. Numai arareori unul dintre aceste fapte, de exemplu pierderea unor obiecte, capătă o anumită importanţă practică. De aceea, actele ratate nu trezesc mare interes, nu dau loc decât la afecte superficiale etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât nu s-a elucidat în ce condiţii se comit lapsusurile şi nu s-a explicat efectul produs de lapsus, din punct de vedere psihologic fenomenul rămâne un accident, chiar şi atunci când s-a găsit explicaţia sa fiziologică.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se observă la mulţi oameni tendinţa ca din plăcere să înlocuiască cuvinte decente cu expresii vulgare, de dragul "vorbei de duh". Şi într-adevăr, de fiecare dată când sesizăm o asemenea deformare, trebuie să ştim dacă autorul ei a vrut doar să se arate spiritual sau a lăsat să-i scape un lapsus veritabil.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce intenţiona să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile. "Declar deschisă şedinţa, dar aş prefera s-o închid", acesta este lapsusul comis de un preşedinte. Un ziar politic, acuzat de corupţie, se apără într-un articol care trebuia să culmineze în cuvintele: "Cititorii noştri ne sunt martori că întotdeauna am apărat binele general în modul cel mai dezinteresat." Dar redactorul însărcinat să redacteze această apărare scrie "în modul cel mai interesat". După părerea mea, expresia exprimă gândul său intim: "Sunt obligat să scriu că e albă, dar eu ştiu sigur că e neagră." Un deputat care îşi propune să declare că trebuie spus împăratului adevărul fără menajamente ("rückhaltlos") percepe deodată o voce interioară care îl pune în gardă în pofida îndrăznelii sale şi îl face să comită un lapsus în care cuvintele "fără menajamente" ("rückhaltlos") sunt înlocuite prin cuvintele "îndoindu-ne spinarea" ("rückgratlos").

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt exemplu de lapsus: O doamnă cere medicului ei informaţii cu privire la o altă doamnă pe care ei doi o cunosc, numind-o cu numele ei de fată. Cât despre numele pe care aceasta îl poartă după căsătorie, l-a uitat cu desăvârşire. Întrebată în legătură cu acest fapt, ea declară că este foarte nemulţumită de căsătoria prietenei sale şi că nu-l poate suferi pe soţul acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt fenomene care se produc când o persoană pronunţă sau scrie, dându-şi seama sau nu, un alt cuvânt decât cel pe care vrea să-l rostească sau să-l aştearnă pe hârtie (lapsus); când citeşte într-un text imprimat sau manuscris un alt cuvânt decât cel realmente tipărit sau scris (falsă lectură); sau când aude altceva decât ceea ce i se spune, fără ca această falsă percepţie auditivă să ţină de o tulburare organică a aparatului auditiv.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lapsus poate îmbrăca nenumărate forme; în locul cuvântului potrivit se pot pronunţa nenumărate cuvinte nepotrivite, să-i imprime cuvântului adecvat o mie de deformări.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau când o doamnă cunoscută pentru caracterul ei energic spune: "Soţul meu a consultat un medic în legătură cu regimul pe care-l are de urmat; medicul i-a spus că poate mânca şi bea tot ce vreau eu" – avem de-a face cu un lapsus, fără îndoială, dar care ne apare ca expresia irecuzabilă a unui program nestrămutat.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un lapsus al materiei.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (11 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare lapsus al omului este atunci când uită să trăiască.

citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!