În cazul actelor ratate, tebuie ţinut cont de diviziunea în cele trei grupe a acestor fenomene: a) lapsusul, cu subdiviziunile sale în erori de scris, de lectură, falsă audiţie; b) uitarea, cu subdiviziunile sale corespunzătoare obiectului uitat (nume proprii, cuvinte străine, impresii); c) confuzia, pierderea, imposibilitatea de a regăsi un obiect pus de-o parte; erorile nu interesează, decât în măsura în care decurg din confuzie, uitare etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidenţă de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun "ver" (de exemplu, "versprechen" – lapsus, "verlesen" – falsă lectură, "verhören" – falsă audiţie, "verlagen" – imposibilitatea de a găsi un obiect pus de-o parte), incidente care, în totalitatea lor, au un caracter insignifiant, sunt în majoritatea lor de scurtă durată şi fără mare importanţă în viaţa oamenilor. Numai arareori unul dintre aceste fapte, de exemplu pierderea unor obiecte, capătă o anumită importanţă practică. De aceea, actele ratate nu trezesc mare interes, nu dau loc decât la afecte superficiale etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile, erorile de scris etc pot avea o bază pur fiziologică, ceea ce mi se pare puţin probabil în diversele varietăţi de amnezie (uitarea de nume şi de proiecte, neputinţa de a regăsi obiectele prealabil puse de-o parte etc), pe când există cazuri de pierderi în care probabil nu intervine nici o intenţie şi pot adăuga că greşelile care se săvârşesc în viaţă nu pot fi interpretate decât într-o anumită măsură în lumina acestei concepţii, a actelor ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lucrarea mea, "Psihopatologia vieţii cotidiene" (a cărei primă ediţie, în limba germană, datează din 1901) veţi găsi o cazuistică abundentă spre a vă servi în studiul actelor ratate. Din toate aceste exemple se degajează una şi aceeaşi concluzie: actele ratate au un sens şi indică mijloacele de a desprinde acest sens în conformitate cu circumstanţele care însoţesc actul. Astăzi voi fi mai laconic, pentru că nu am de gând decât să extrag din studiul acestor fenomene elementele unei introduceri în psihanaliză. Drept urmare, nu vă voi vorbi decât de două grupe de observaţii referitoare la actele ratate cumulate şi combinate şi cu privire la confirmarea interpretărilor prin evenimente petrecute ulterior.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile, erorile de scris etc, pot avea o bază pur fiziologică, ceea ce mi se pare puţin probabil în diversele varietăţi de amnezie (uitarea de nume şi proiecte, neputinţa de a regăsi obiectele prealabil puse de-o parte etc), pe când există cazuri de pierderi în care probabil că nu intervine nici o intenţie şi cred că pot adăuga că greşelile care se săvârşesc în viaţă nu pot fi interpretate decât într-o anumită măsură în lumina concepţiei noastre.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt fenomene care se produc când o persoană pronunţă sau scrie, dându-şi seama sau nu, un alt cuvânt decât cel pe care vrea să-l rostească sau să-l aştearnă pe hârtie (lapsus); când citeşte într-un text imprimat sau manuscris un alt cuvânt decât cel realmente tipărit sau scris (falsă lectură); sau când aude altceva decât ceea ce i se spune, fără ca această falsă percepţie auditivă să ţină de o tulburare organică a aparatului auditiv.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care s-a aflat adesea în situaţia penibilă de a nu regăsi un obiect pe care el însuşi l-a pus undeva de-o parte, nu va recunoaşte că o intenţie oarecare i-a dictat acest accident. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile în care împrejurările care însoţesc o uitare de acest gen dezvăluie o tendinţă de a îndepărta în mod provizoriu sau pe o durată mai lungă obiectul cu pricina.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate micile particularităţi ale actelor ratate nu se explică în mod satisfăcător prin teoria atenţiei deturnate. Ceea ce nu vrea să spună că această teorie ar fi falsă. Ca să fie întru totul satisfăcătoare, ea are nevoie de completări. Pe de altă parte, adevărul este că numeroase acte ratate pot fi examinate şi dintr-un alt punct de vedere.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omiterea impresiilor şi a evenimentelor trăite reliefează cu mai multă precizie şi într-un mod mai exclusiv decât în cazul uitării de nume acţiunea tendinţei care încearcă să îndepărteze din amintire tot ceea ce este neplăcut. Această amnezie nu poate fi considerată act ratat decât în măsura în care, examinat în lumina experienţei de toate zilele, ea ne apare ca surprinzătoare şi nejustificată, adică în cazul în care uitarea cuprinde, de exemplu, impresiile mai recente sau mai importante sau impresii a căror absenţă reprezintă o lacună într-un ansamblu despre care se păstrează o amintire perfectă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea de nume proprii, de denumiri şi de cuvinte străine se lasă explicată printr-o intenţie contrară, care se leagă direct sau indirect de numele sau cuvântul cu pricina. În acest gen de amnezii determinarea indirectă este cea mai frecventă şi cel mai adesea nu poate fi stabilită decât în urma unei analize minuţioase.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea şi imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare interesează în mod deosebit, din cauza multiciplităţii de interpretări de care sunt susceptibile aceste două acte ratate şi a diversităţii tendinţelor la care se supun ele. Ceea ce este comun tuturor acestor cazuri este voinţa de a pierde; ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul şi scopul pierderii. Pierdem un obiect atunci când e uzat, când avem intenţia să-l înlocuim cu altul mai bun, când a încetat să să ne mai placă, când îl deţinem de la o persoană cu care am încetat de a fi în bune relaţii sau când a fost achiziţionat în împrejurări la care nu mai vrem să ne gândim. Faptul de a lăsa să cadă, să se deterioreze sau să se spargă un obiect poate servi aceloraşi scopuri. Experienţa vieţii sociale arată că copiii nedoiţi şi născuţi în afara căsătoriei sunt mult mai fragile decât recunoscuţi ca legitimi. Acest rezultat nu este urmarea tehnicii grosiere a făcătoarelor de avorturi, ci se explică printr-o oarecare neglijenţă în îngrijirile date acestor copii. S-ar putea ca îngrijirea obiectelor să aibă aceeaşi explicaţie ca şi aceea a îngrijirii copiilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură ne aflăm în prezenţa unui context psihic care diferă net de acela al lapsusurilor verbale şi de grafie. Una din cele două tendinţe concurente este aici înlocuită printr-o excitaţie senzorială, ceea ce poate că o face mai puţin rezistentă. Ceea ce citim nu mai constituie o emanaţie a vieţii noastre psihice, ca în cazul a ceea ce ne propunem să scriem noi înşine. De aceea erorile de lectură constă, în cea mai mare parte a cazurilor, într-o substituţie completă. Cuvântul de citit este înlocuit printr-un altul, fără a mai exista în mod necesar un raport de conţinut între text şi efectul erorii, substituţia făcându-se în general în virtutea unei simple asemănări între două cuvinte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce am stabilit limitele, punctul de plecare poate fi considerat acela că actele ratate sunt acte psihice care rezultă din interferenţa a două intenţii. Acesta este primul rezultat al psihanalizei în ceea ce priveşte actele ratate; psihologia n-a bănuit nicicând aceste interferenţe şi nici fenomenele care decurg din această cauză. Psihanaliza a reuşit acest lucru extinzând considerabil domeniul psihicului, anexând psihologiei fenomene care anterior nu-i aparţineau.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită sau, în ciuda eforturilor sale, nu reţine decât cu mare greutate un nume care îi este totuşi familiar, suntem în drept să presupunem că respectivul încearcă vreun resentiment cu privire la purtătorul acelui nume, ceea ce îl determină să nu se gândească bucuros la el. Uitările numelor sunt reflectări la destăinuirile legate de contextul psihic în care s-a podus unul din aceste acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, nu ştim dacă uitarea unei impresii este legată de ştergerea urmei sale din memoria noastră; însă despre refulare putem afirma cu certitudine că ea nu înseamnă dispariţia, ştergerea amintirii.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul actelor ratate, ar fi vorba de mici devieri funcţionale, de impreciziuni ale funcţiei psihice şi ale căror condiţii ar fi lesne de determinat.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate observaţiile efectuate în cazul actelor ratate nu au darul să stimuleze interesul pentru psihanaliză şi am putea fi ispitiţi să renunţăm la tema noastră. Totuşi, examinând într-o manieră mai riguroasă observaţiile făcute, remarcăm că, în ceea ce priveşte actele ratate, nu toate concordă cu această teorie a atenţiei sau, cel puţin, nu se lasă deduse în mod firesc din aceasta.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi celelalte erori, confuzia este adesea utilizată în realizarea de dorinţe care ar trebui refuzate. Intenţia îşi pune atunci masca unei întâmplări fericite. Unul din prietenii mei, de exemplu, care ia trenul ca să facă, în împrejurimile oraşului, o vizită la care nu prea ţine, în staţia de legătură se înşală asupra trenului şi îl ia pe acela care se întoarce în oraş. Sau se întâmplă că, dorind în cursul unei călătorii să faci, într-o staţie intermediară, o oprire incompatibilă cu anumite obligaţii, pierzi ca din întâmplare trenul de legătură, ceea ce în final îţi permite să-ţi oferi oprirea pe care o doreai. Vă mai pot cita cazul unuia dintre bolnavii mei căruia îi interzisesem s-o cheme pe amanta sa la telefon şi care, ori de câte ori voia să-mi telefoneze, forma "din greşeală", "mintal", un număr eronat care era chiar acela al amantei sale. Iată, în sfârşit, un fapt de observaţie referitor la o confuzie, pe care ni-l raportează un inginer, observaţie elegantă şi de o importanţă practică considerabilă prin aceea că ne face să vedem pe concret preliminariile cu privire la deteriorările aduse unui obiect.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!