Actele ratate sunt acte psihice care au un sens și sunt marcate de o intenție, rezultă din confruntarea a două intenții diferite, iar una dintre aceste intenții trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenția trebuie să fie ea însăși perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre devenire sau citate de Sigmund Freud despre devenire
Citate similare
Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate și cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferența a două intenții diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intențiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce privește intențiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenții capabile să le tulbure pe altele și în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intențiile perturbate și cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre superlative sau citate de Sigmund Freud despre superlative
Actele ratate sunt acte psihice care rezultă din interferența a două intenții.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actele ratate nu sunt accidente, ci acte psihice determinate, având semnificația lor și fiind produse de concursul sau, mai degrabă, de opoziția a două intenții diferite. Se constată, în plus, că din cele două tendințe concurente ale unui act ratat, una este întotdeauna evidentă, cealaltă nu.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre concursuri sau citate despre accidente
După ce am stabilit limitele, punctul de plecare poate fi considerat acela că actele ratate sunt acte psihice care rezultă din interferența a două intenții. Acesta este primul rezultat al psihanalizei în ceea ce privește actele ratate; psihologia n-a bănuit nicicând aceste interferențe și nici fenomenele care decurg din această cauză. Psihanaliza a reușit acest lucru extinzând considerabil domeniul psihicului, anexând psihologiei fenomene care anterior nu-i aparțineau.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihologie, citate de Sigmund Freud despre psihologie, citate despre limite sau citate de Sigmund Freud despre limite
Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potrivește. Acestea se numesc acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicele unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de importanță și mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebește de actele ratate propriu zise este absența unei intenții contrare și perturbatoare venind să contrazică o intenție primară.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență sau citate de Sigmund Freud despre existență
Între cele două intenții perturbatoare poate exista un raport de conținut, caz în care intenția perturbatoare contrazice intenția perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între cele două tendințe și atunci cazul devine mai obscur și mai interesant.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potrivește; le numim acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicile unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de impotanță și mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebește de actele ratate propriu-zise este absența unei intenții contrare și perturbatoare venind să contrazică o intenție primară. Ele se confundă, pe de altă parte, cu gesturile și mișcările care servesc drept expresie emoțiilor. Fac parte din această categorie de acte ratate toate manipulările, în aparență fără scop, pe care le executăm, ca și cum ne-am juca, cu veșmintele noastre, cu vreo parte a corpului nostru, cu obiectele care ne stau la îndemână; melodiile pe care le fredonăm aparțin aceleiași categorii de acte, caracterizate în general de faptul că le suspendăm, tot așa cum le-am declanșat, fără motive aparente. Ori eu nu ezit să afirm că toate aceste fenomene sunt semnificative și pot fi interpretate în același fel ca toate actele ratate, că ele constituie mici semne revelatoare ale altor procese psihice în deplinul înțeles al cuvântului.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre muzică
- citate despre mișcare
- citate de Sigmund Freud despre mișcare
- citate despre jocuri
- citate de Sigmund Freud despre jocuri
- citate despre ezitare
- citate despre cuvinte
- citate de Sigmund Freud despre cuvinte
- citate despre corp
Care sunt intențiile care se manifestă de o manieră atât de ieșită din comun și vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenții foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendința perturbatoare este cunoscută de cel care vorbește și în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbește, cu toate că recunoaște în tendința perturbatoare o tendință care îi aparține, nu știe că această tendință era activă în propria sa ființă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai ușor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulțumește numai cu negarea existenței intenției perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenție îi este absolut străină.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate de Sigmund Freud despre vorbire sau citate despre mulțumire
Poate exista între cele două intenții un raport de conținut, caz în care intenția perturbatoare contrazice intenția perturbată, o rectifică sau o completează. Sau, dimpotrivă, nu există nici un raport între conținutul celor două tendințe și atunci cazul devine mai obscur și mai interesant.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actele ratate ca atare ne interesează prea puțin, intenționând doar ca din studierea lor să obținem rezultate aplicabile la psihanaliză. De aceea ne punem următoarea întrebare: Care sunt intențiile și tendințele susceptibile să tulbure în felul acesta alte intenții și tendințe și ce raporturi există între tendințele perturbate și tendințele perturbatoare?
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenției perturbatoare. În prima grupă, această intenție există și este sesizată de persoana care vorbește, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenția perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată și intenția nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenția perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situația aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendințe refulate de multă vreme, în așa fel încât persoana care vorbește nu-și mai dă seama câtuși de puțin de ea și este foarte sinceră negându-i existența. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenției de a exprima ceva constituie condiția indispensabilă pentru apariția unui lapsus.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate de Sigmund Freud despre început sau citate despre sinceritate
În lucrarea mea, "Psihopatologia vieții cotidiene" (a cărei primă ediție, în limba germană, datează din 1901) veți găsi o cazuistică abundentă spre a vă servi în studiul actelor ratate. Din toate aceste exemple se degajează una și aceeași concluzie: actele ratate au un sens și indică mijloacele de a desprinde acest sens în conformitate cu circumstanțele care însoțesc actul. Astăzi voi fi mai laconic, pentru că nu am de gând decât să extrag din studiul acestor fenomene elementele unei introduceri în psihanaliză. Drept urmare, nu vă voi vorbi decât de două grupe de observații referitoare la actele ratate cumulate și combinate și cu privire la confirmarea interpretărilor prin evenimente petrecute ulterior.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Sigmund Freud despre viață, citate despre prezent, citate de Sigmund Freud despre prezent, citate despre gânduri, citate de Sigmund Freud despre gânduri sau citate despre Germania
Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidență de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun "ver" (de exemplu, "versprechen" lapsus, "verlesen" falsă lectură, "verhören" falsă audiție, "verlagen" imposibilitatea de a găsi un obiect pus de-o parte), incidente care, în totalitatea lor, au un caracter insignifiant, sunt în majoritatea lor de scurtă durată și fără mare importanță în viața oamenilor. Numai arareori unul dintre aceste fapte, de exemplu pierderea unor obiecte, capătă o anumită importanță practică. De aceea, actele ratate nu trezesc mare interes, nu dau loc decât la afecte superficiale etc.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superficialitate, citate despre lectură, citate de Sigmund Freud despre lectură, citate despre imposibilitate sau citate de Sigmund Freud despre imposibilitate
Prin raporturile sale cu conștiința și cu activitatea voluntară, această funcție, de refulare, este investită cu o putere considerabilă asupra întregii vieți psihice a adultului. Or, ea condamnă, ca improprii și superflue, multe din tendințele infantile, punând astfel în stare de refulare toate modurile de a gândi și a simți care derivă din aceste tendințe.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voluntariat, citate despre conștiință sau citate de Sigmund Freud despre conștiință
Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce vrea să spună, intenția perturbatoare exprimă o opoziție față de intenția tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendințe inconciliabile.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actele ratate au sens: aceasta este concluzia care trebuie să admitem că se degajă din analiza efectuată și s-o punem la baza cercetărilor ulterioare.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cercetare sau citate de Sigmund Freud despre cercetare
Actele ratate au un sens: aceasta este concluzia care trebuie să admitem că se degajă din analiza efectuată, pe care s-o punem la baza cercetărilor ulterioare.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În cazurile limită, deosebirile dintre concepția psihanalitică despre lapsus și concepția fiziologică obișnuită se șterg. În aceste cazuri există o tendință care tulbură intenția care are a se exprima în discurs; dar această tendință anunță doar existența sa și nu scopul pe care îl urmărește ea însăși. Tulburarea pe care ea o provoacă însoțește anumite raporturi sau afinități asociative și poate fi înțeleasă ca servind la deturnarea atenției de la ceea ce intenționa să se spună. Dar nici această tulburare de atenție, nici aceste afinități asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăși natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existența unei intenții perturbatoare, fără ca auditoriul să-și poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, așa cum este cu putință în cazurile mai accentuate.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură sau citate de Sigmund Freud despre natură
În actele ratate, o indispoziție, modificările circulatorii, care survin în sistemul nervos central pot avea același efect, influențând în același fel factorul cel mai important, adică distribuția atenției. În toate cazurile, deci, ar fi vorba despre fenomene consecutive tulburărilor de atenție, fie că aceste tulburări sunt produse de cauze organice, fie de cauze psihice.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când cineva are intenția să refuleze o anumită tendință în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezența unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obținută și atunci nimic nu trebuie să apară din tendința perturbatoare; ori refularea nu este obținută și atunci tendința cu pricina trebuie să se exprime franc și complet.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!