În clipa când din discul însângerat al soarelui nu rămase decât o fâşie, se auzi o lovitură de tun de la bordul canonierei Santa-Fe şi în vârful brigantinei steagul Republicii Argentina se înălţă, fâlfâind în bătaia vântului.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Santa-Fe, navă din marina militară a Republicii Argentina, cu o capacitate de 200 de tone, cu o maşină de 200 de cai putere, comandată de un căpitan şi un secund, având 50 de oameni în echipaj, cu maistru cu tot, slujea la paza coastelor de la gurile lui Rio de la Plata şi până la strâmtoarea Lemaire din Oceanul Atlantic.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele se ivea spre răsărit sau, mai precis, imaginea-i refractată se înălţa deasupra straturilor joase ale atmosferei, căci discul solar întârzia încă sub orizont. O dâră lungă, luminoasă, mângâia întinsul mării, care susura molcom, vălurită până departe de adierea vântului de dimineaţă.

Jules Verne în Uimitoarele peripeţii ale domnului Antifer
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 26 iulie 1864, zi în care bătea o briză puternică de miazănoapte, un iaht minunat înainta cu toată viteza pe apele Canalului de Nord. Pe arborele artimon fâlfâia steagul Angliei; în vârful cartargului cel mare, pe un alt steguleţ, fluturau iniţialele E. G., brodate în aur şi cu semnele ducale. Iahtul se numea Duncan şi aparţinea lordului Glenarvan, unul din cei şaisprezece pairi scoţieni din Camera Lorzilor şi totodată membrul cel mai distins al Royal-Thames-Yacht-Club-ului, club cu mare faimă în întreg Regatul Unit.

Jules Verne în Copiii căpitanului Grant
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată partea insulei care se vedea spre vest era pustie, ca şi marea pe care o puteau cerceta de la nord-vest spre sud şi care forma un vast arc de cerc, întrerupt numai spre nord-est de înălţimile capului San-Juan. La poalele turnului se afla golful Elgor, al cărui mal era însufleţit de forfota marinarilor de pe Santa-Fe. Nici o pânză, nici o dâră de fum nu se vedea în larg. Nimic, decât imensitatea oceanului.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată distanţa, cu tot zgomotul vântului şi al mării, se auzeau limpede grozavele bătăi de coadă ale animalului şi chiar respiraţia sa gâfâitoare. În clipa în care monstrul ieşea la suprafaţa oceanului ca să respire, părea că aerul năvăleşte în plămânii săi aşa cum aburii năvălesc în cilindrii uriaşi ai unei maşini de două mii de cai putere.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuitorii insulei Zanzibar se arătau ca nişte insecte. Uralele şi strigătele lor se stingeau treptat-treptat în atmosferă şi numai bubuiturile de tun ale navei răsunau în nacela aerostatului.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferit de bătaia vântului

Cât e lumea şi pământul,
Pe cuptor nu bate vântul.
Cu partidul la putere
Îţi curge lapte şi miere.

epigramă de Florin Ţăran din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre blocurile răspândite pe Podişul Orgal trebuia ales unul, a cărui orientare să ofere cel mai bun adăpost împotriva vântului de sud-vest, care începea să pişte.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt douăzeci de ani...

Sunt douăzeci de ani şi încă unul...
N-aş vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toţi spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii:
Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roşu-al meu şi-al dimineţii.

E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.

Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Şi cerul se întunecă-n frumos
Însângerat şi vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există animal mai inteligent decât calul islandez.

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele de pâine se deosebeşte de ceilalţi prin trunchiul său drept şi înalt de patruzeci de picioare. După vârful frumos rotunjit şi format din frunze mari, multilobate, un naturalist putea lesne să vadă că are în faţa sa un "artocarpus", arbore ce creşte atât de bine în insulele Mascarene unde a fost plantat.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe degetele vântului

fluturi de aer
ne îmbracă privirea cu zâmbetul soarelui
ce aduce iarăşi
viaţa pierdută
din iarna trecută

vântul
cu aripile lui
ne mângâie şi ochii şi faţa
înviorându-ne fiinţele
cu mireasma aceast-a păşunii şi
a
pădurii atât de aproape

cu grijă
soarele ne picură căldura
îmbrăcându-ne ochii
în lumina lui caldă
şi-n
bătaia vântului
din aripi
până în umbră
unele fire de iarbă
se clatină îmbrăcate într-o romantică mişcare
pe
degetele vântului
inundându-I şi ochii uneori

aici
romantismul
îţi scaldă fiinţa pe treptele Ardealului

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 aprilie 2018, Păşunea Ardealului, Gilău)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gurbi nu-i altceva decât un soi de colibă, construită din bucăţi de lemn, care are un acoperiş de paie, numit de localnici "driss". Este ceva ma mult decât un cort arab, dar mult mai puţin decât o locuinţă de piatră sau de cărămidă.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul este viaţa lui

Am cules în dimineţi
pe Câmpia Soarelui,
bucurii, dar şi tristeţi
din viaţa ţăranului.

Bucuriile sunt flori
care-i fac viaţa frunoasă,
când tristeţea, uneori,
anii vieţii îi apasă.

Macilor să râdă-n faţă
în bătaia vântului.
Să se bucure de viaţă
în Câmpia Soarelui.

Tradiţia strămoşească,
-lucrarea pământului-
nu vrea să o părăsească.
Câmpul este viaţa lui.

Dumnezeu să-i dea putere
şi să-l ţină sănătos!
Munca înseamnă avere
când câmpul este mănos.

poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jules Verne-iană" de sezon

E rece şi plouă-n cascadă,
Umbrelă nu am, nici palton
Şi-n ton cu Jules Verne, ies pe stradă
De cinci săptămâni... în balon.

epigramă de Mihai Batog-Bujeniţă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jules Verne a fost mai mult decât un scriitor a fost un profet.

David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele drumuri ne duc mai degrabă spre un destin decât spre o destinaţie.

citat celebru din Jules Verne
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drogul cuvintelor

Adevărul e în faţa
maşinii de scris
în vârful degetelor
tocat mărunt
lovitură
după lovitură
un condiment
insignifiant
în drogul cuvintelor.

poezie de Marin Ifrim din Fotografii cu cântec
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bătaia vântului

La marginea timpului,
în bătaia vântului,
din streaşina cerului,
curge plânsul Domnului.

Plânge, că ne-am câinoşit,
nedemni, ne-am împărtăşit.
Sufletul e-n pribegie,
inim-a rămas pustie.

E mâhnit, dar nu ne pasă!
Avem casă, avem masă,
crezul nostru-i necredinţa,
am uitat ce-i umilinţa.

Importanţa de-a fi prost
ne pune la adăpost
şi minciuna ni-i regină,
coroana-i e de rugină.

Nu mai avem loc pe stradă
de-atâta fanfaronadă.
Vindem tată, vindem mamă,
să ne ia străinii-n seamă.

Prefăcuţi, ne gudurăm,
orice nebun venerăm,
am uitat să ne-nchinăm,
omenia-mpuţinăm.

Şi vorbim, şi clevetim...
până ce ne-ngălbenim.
Vorbim să ne-aflăm în treabă,
chiar când nimeni nu ne-ntreabă.

Prea frumoşi, prea talentaţi,
prea deştepţi, mirobolanţi,
mergem singuri la tăiere,
cinstind călăul... cu miere.

Din streaşina cerului
curge plânsul Domnului,
de focul românului
din bătaia vântului...
la marginea timpului...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!