Când rândunelele și celelalte păsări migratoare se strâng în stoluri pentru a pleca în țările calde, veți găsi pe Capella seara, spre nord-vest. Când arborii sunt desfrunziți și pământul e acoperit de zăpadă și gheață, Capella a ajuns deasupra capului. Când primăvara reînoește întreaga natură, Capella se află spre nord-vest, unde apune. Capella e un soare gălbui, ca soarele nostru și se află cam la aceeași vârstă ca a stelei-soare.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Deoarece e atât de aproape de nord, Capella rămâne peste 20 de ore deasupra orizontului latitudinilor noastre (adică 20 de ore din 24 câte formează o zi). Apariția și-o face în nopțile lunei august și o vedem în fiecare noapte până în luna iunie. În octombrie răsare chiar în momentul când apune soarele. Capella răsare la nord-est și descrie un cerc mare spre nord-vest.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ultimii ani, fie din cauza vre-unei schimbări a strălucirei ei, fie din cauza măsurilor foarte delicate la cari s'a ajuns, Capella a fost clasată ca a doua stea strălucitoare din emisferul de nord al cerului, Vega fiind cea dintâi. Unii susțin însă că Arcturus e puțin mai strălucitor decât Capella. În orice caz, diferența dintre Vega, Arcturus și Capella nu e deloc mare.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constelația Vizitiul se poate găsi prelungind arcul lui Perseu dinspre gama, prin alfa spre delta din Perseu. Β din dreapta, care de obicei e legată de constelația Vizitiul, e și β din Taurul, pe când vita din Vizitiul se află sub Capella. Capella răsare prin octombrie, pe vremea când soarele apune. Strălucirea acestui soare e de vreo 120 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru și lumina Capellei ne sosește după o călătorie de vreo patruzeci de ani.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ultimii ani s-a descoperit că steaua Capella nu călătorește singură în spațiu, ca multe alte stele; ea formează un sistem binar, e o stea dublă și are un însoțitor care se învârtește în jurul ei în ceva mai mult de o sută de zile, adică mai puțin de una a treia din cât îi trebuie Pământului să se învârtească în jurul soarelui. Capella și tovarășul ei nu au putut fi separați niciodată, nici cu cea mai mare lunetă din lume. Spectroscopul cel minunat a descoperit însă secretul Capellei și a arătat astronomilor că soarele Capella e compus în realitate din doi sori, aproape de aceeași mărime, cari se învârtesc cu o repeziciune neînchipuită unul în jurul celuilalt.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capella este însă de nouă ori mai îndepărtată decât cea mai apropiată stea față de soarele nostru și cu toate acestea o vedem ca pe una dintre cele mai frumoase stele. Dacă una dintre planetele ce se învârtesc în jurul stelei Capella a fi locuită, locuitorii aceleia ne-ar vedea ca una dintre cele mai mici stele pe cari le vedem cu ochii liberi.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capella este o fermecătoare stea care are privilegiul de a fi cea mai apropiată pe bolta cerească de steaua polară, din stelele de prima mărime. Până acum câțiva ani, Capella era socotită ca cea mai strălucitoare stea din emisferul de nord al cerului. Sirius e în adevăr steaua cea mai strălucitoare de pe cer, dar se află la sud de ecuator și nu ține deci de emisferul de nord; din fericire, putem să vedem și de aci pe Sirius.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ajutorul lunetelor mari s'a observat că steaua Capella, în loc să se arate ca un punct, se arată ca un mic oval, ceea ce dovedește că în adevăr sunt două stele foarte apropiate una de alta.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele cele mai strălucitoare, cele de clasa I, nu strălucesc toate la fel, astfel că a fost nevoie să se prelungească clasele de la 1 spre zero, apoi spre -1, -2 etc. S'a ales deci o stea de mărimea 1 și cei mai mulți astronomi au ales pe Aldebaran. Astfel, după Aldebaran, în ordine descrescândă, vin stelele de mărimile 2, 3 etc. Înaintea lui Aldebaran vin stelele mai strălucitoare decât el și printre altele: Sirius, Capella, Arcturus, Vega etc. Astfel, Capella și Vega sunt de mărimea 0,2, iar Sirius de mărimea -1,4.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă am putea să vedem Soarele nostru din paraginele Capellei, l-am vedea strălucind ca una dintre cele mai mici stele în constelația Scorpionului. Un amănunt interesant: pentru latitudinele noastre, Capella trece la cea mai mare înălțime a ei drept de-asupra capului nostru. Mai au această cinste: alfa din Lebăda (sau Deneb) și Vega care e ceva mai spre sud. Bine-înțeles, vorbim numai despre cele mai strălucitoare, căci mai mici sunt destule, cari drec drept la zenit pentru București de pildă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capella fuge de noi cu o iuțeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani și tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea și-a micșorat lumina și va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat și multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
α din Orion sau Betelgeuse este un soare roșu, strălucitor, a cărui strălucire însă variază. Uneori e strălucitor ca Aldebaran, dar alteori nu mai poate fi comparat decât cu Capella. Așa l-am văzut și eu în primăvara anului 1912, dar pentru scurt timp. Lumina ne vine în 126 de ani de la acest soare imens, care are o strălucire de 800 de ori mai mare decât a Soarelui nostru.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vizitiul e o constelație mare, cu stele frumoase și mai ales posedă una dintre cele mai frumoase stele de întâia mărime, pe Capra sau Capella. Culoarea Capellei e gălbuie. E deci un soare ca Soarele nostru, dar cu singura deosebire că e mult mai mare și mai strălucitor.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua Capella se observă aproape deasupra capului în serile lunii martie. Este un sistem cvadruplu (compus din patru stele). Noi vedem doar lumina combinată a celor patru stele. Prin instrumentele astronomice speciale se pot separa componentele. Acestea sunt două sisteme binare. Unul format din două stele gigante, asemănătoare cu Soarele la compoziție și altul (aflat la 10.000 de unități astronomice de primul) compus din două stele pitice roșii. Sistemul se afla la 42 de ani lumină depărtare de Soare.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capella fuge de noi cu vreo 22 de km pe fiecare secundă, dar aceasta nu o împiedică să strălucească tot așa cum strălucea și acum 4000 de ani pentru păstorii haldeeni.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când te întâlnești cu orice om trebuie să ții minte că înaintea ta se află Dumnezeu. Iată când și unde se află adevărata rugăciune. Pentru că la intrarea în biserică stau cerșetorii, iar noi trecem pe lângă ei spre icoane, spre cuvinte, spre slujbă.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veți găsi Carul Mare spre nord-vest, lăsându-se din ce în ce spre orizont. E format din șapte stele mai luminoase, patru din ele formând Carul, iar trei formând osia.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constelațiile circumpolare le veți găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiți pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopții se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică și între Casiopeia și Ursa Mare se află Girafa și jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelațiile acestea, au o pozițiune cu totul opusă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În serile de vară, în august de pildă, când Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia se găsește înspre răsărit, Polara aflându-se între aceste două constelații; când Casiopeia ajunge deasupra capului, Ursa Mare se află tocmai jos, la orizontul nordului.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cappella (Otiliei)
Într-un târziu total, vioara tace
Și lira trupului tău rod țâpurește,
Iar coapsele-ți scâncesc buimace,
Iubito, sânu-ți drept se fâstâcește...
Sonor, porunca ta mă răstignește,
Și, vai, constat că nu mai sunt acela,
Care părea, plenar, că stăpânește
Muzica trupului tău diafan - A capella!
Din ochi, ți se revarsă acuarela,
Spre cele patru puncte cardinale,
Căci, în curând, rosti-va filomela
Un nou acord al vieții sexuale...
Ne pierdem în iubiri trancedentale,
Deasupra lumii, două trupuri ard,
Pasărea Spin ne dă onor semnale,
Visăm pe Chamberlain și Rachel Ward.
Eu - cântăreț de inimi și liber goliard,
De trandafir, pe trup, îți ning petale...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vega are o frumoasă culoare albă-albăstruie. E curios că cele trei stele mai strălucitoare din emisferul ceresc nordic au culori deosebite: Arcturus e roșiatic, Vega e albă și Capella e gălbuie. Câte trele, aceste stele sunt însă superbe și cunosc astronomi cari nu știu căreia să-i dea preferință.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!