Sistemele de avertizare pentru navigaţie clipeau de jur împrejurul lor în explozii minuscule, sângerii şi cei trei stâlpi subţiri, care susţineau antena, începură să scapere ca nişte geamanduri luminoase pe fondul din ce în ce mai întunecat al cerului. Ultima felie a soarelui roşu fu înghiţită în spatele dealurilor din apropiere. Heywood Floyd era în aşteptarea Fulgerului Verde, pe care nu-l văzuse niciodată până atunci. Dar fu din nou dezamăgit.

Arthur C. Clarke în 2010: A doua Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Heywood Floyd ceasul biologic nu fusese doar încetinit de gravitaţia din spital cu o valoare de o şesime din cea a Pământului; de două ori în viaţă sensul lui fusese pur şi simplu inversat. Acum exista convingerea – deşi anumiţi specialişti nu erau de acord – că hibernarea avea şi alte efecte decât simpla oprire a procesului de îmbătrânire; încuraja reîntinerirea. Practic, Floyd devenise mai tânărîn timpul călătoriei spre Jupiter, dus-întors.

Arthur C. Clarke în 2061: A treia Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Heywood Floyd contempla gânditor panorama în continuă transformare a minunatei planete, aflată la o distanţă de numai şase mii de kilometri şi pe suprafaţa căreia nu va mai putea să se plimbe niciodată. Ba ironia mergea încă şi mai departe: datorită celui mai stupid accident pe care-l avusese vreodată, se bucura de o sănătate excelentă, în timp ce practic toţi vechii lui prieteni muriseră.

Arthur C. Clarke în 2061: A treia Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica flautelor

a sosit în oraşul
ăla cu 50 de locuitori
avea o sabie şi câteva cuţite
venea din asia în deşert
cerul era roşu nisipul era roşu
avea trupul unui asasin
şi sufletul unui preot
a jurat să nu mai scoată sabia
din teacă din cauza sufletelor oamenilor ucişi
pe care le-ar putea auzi
cum se tânguiesc de atâta sânge
cerul era roşu nisipul era roşu
vântul duce zgomotul la urechile
celorlalţi membri
vor veni după el cu săniile lor
sunt asasinii flautelor
ei interpretează muzica asta
dar nu este ceva plăcut
aşa sună tăietura sabiei
numai ei percep tristeţea
morţii instalate în trupul din care a curs
ultima picătură de viaţă
lacrimile cad în stropi
războinicul se vede căzut
în somnul lui veşnic
ascultând muzica flautelor
care a cântat pentru el
zâmbetul se întipăreşte pe faţă
e fericit pentru prima dată
cerul e roşu nisipul e roşu
de la fereastra mea îl văd
vine odată cu apusul soarelui
hotărât să nu scoată sabia din teacă
ar aduce moartea în oraşul
unde a venit să-l viziteze
pe prietenul său mort

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoştea destul de puţin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunţe că fusese selecţionată pentru a participa la aceste testări. Ştia însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoştea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

ca o femeie frumoasă
cu degete subţiri
ce îţi mângâie tâmplele pănă în zori
ca şi când ar opri lumea în loc
să scrie un poem minunat
pe pielea ta tânără

vezi
nu e nimic nou
chiar şi cuvintele se aşază în aceeaşi ordine
de la fereastră şi până la pat
nu-i nimic de care să mă agăţ
şi să tremur
visând că tu te gândeşti la mine
cum te gândeai atunci

acum te văd cu alte femei şi nu mă pot supăra
e ca o felie de adevăr pe care o servesc zilnic
fără să mă doară

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna porunci şi trase la scară o căruţă ferecată în aur, cu patru telegari de mâncau foc. Căruţa era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în faţa soarelui ca cine ştie ce lucru mare. Ei se urcară. Cum se puse el lângă dânsa, un luceafăr se aşeză pe fruntea ei, şi aşa strălucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dânşilor. Amândoi erau îmbrăcaţi cu nişte haine scumpe şi foarte frumoase. Caii porniră. Dară zburau de parcă n-atingeau pământul, iară nu că mergeau. într-o clipă ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îl aştepta şi se ciudea de atâta întârziere. Când îi văzură, toţi înţeleseră că aceasta era femeie de pe alte tărâmuri, şi lăuda pe fiul de împărat pentru o aşa nimerită şi neaşteptată alegere. Fraţii cei mai mari o mâlciră, văzând atâta frumuseţe şi atâta bogăţie. Mai mare strălucire şi gingăşie ca aceasta nu se mai văzuse sub soare şi pe la dânşii până atunci. Începură a-şi da coate, a-şi veni în cunoştinţă şi a se căi de râsul ce făcuseră de fratele lor.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai sădit nici un pom, atunci încearcă să faci alte fapte bune. Dacă nu ai făcut nicio casă, atunci ajută la pacea celor care au făcut mai multe pentru semenii lor. Dacă nu ai copii, atunci încearcă să te porţi ca un părinte cu cei din jurul tău. Dacă nu ai şcoală multă, atunci nu ocoli izvorul cunoaşterii. Dacă nu înţelegi fenomenele din jur tău, atunci respectă pe cei care te învaţă tainele lor. Dacă vrei să devii înţelept, fii un bun creştin, şi vei fi răsplătit, omule, ca toţi cei care au făcut, ceea ce tu nu ai putut.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roşu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, şi se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Îşi luă ziua bună şi plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de aşa ceva. Apucă şi el într-un noroc spre răsărit şi, mergând prin desişurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care şedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieşindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat şi îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înţeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare!

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adrian Maniu: Menajerie

În oraşul de provincie banal
unde niciodată nu se văzuse vrun papagal,
la colţul străzii pe maidan
a apărut un cort.
(Nu se mai văzuse aşa ceva de-un an.)
La intrare sta-n picioare un om mort
şi o flaşnetă ţipa indiscretă melancolii
de amurguri pustii,
pe când o femeie cochetă,
cu pantaloni verzi
şi cu ciorapi,
ţinea în mână o cravaşă ca o baghetă
şi făcea semne ca să îndemne din cale
să intre nişte soldaţi la animale.
(Mai era acolo şi o maimuţă indecentă.)
Atunci trei copii cu nasul murdar
de pe maidan,
au scos fiecare din buzunar câte un ban
şi madama le-a dat câte-un bilet...

Cerul se făcuse la apus violet.

poezie clasică de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heywood (sortând cărţile): "Contele de Monte Crisco".
Floyd: E Cristo, dobitocule.
Heywood: De Alexandree... Du-mă. Dumă? (Red chicoteşte.)
Andy: Dumă? (Heywood îi arată cartea.) Dumas. Ştii despre ce este vorba în carte?
Heywood (contrariat): Ăăă...
Andy: O să-ţi placă. Este despre o evadare.
Red: Trebuie să o încadrăm la educaţionale, nu?

replici din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.

Fraţii Grimm în Prinţul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi veneau cîntînd pe ape

Si veneau cîntînd pe ape
cei trei care nu ştiau bine rugăciunea
cei trei care, de-o viaţă-ntreagă, se rugaseră anapoda,
şi, totuşi, nu-l mîniaseră pe Domnul, nici nu-l mîhniseră,

şi pluteau atît de frumos
cei trei necunoscători ai regulilor
încît însăşi legea se plecă în faţa lor
şi sărută uda lor talpă.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Floyd se întorsese doar de o săptămână pe Pământ, când, în ciuda avertismentelor şi a încrederii sale oarbe că aşa ceva nu i s-ar putea întâmpla lui, căzuse de la acel balcon de la etajul doi. (Da, sărbătorea; dar meritase acest lucru – era un erou al lumii noi, la care se întorsese Leonov.) Fracturile multiple duseseră la complicaţii, care puteau fi cel mai bine tratate la Spitalul Spaţial Pasteur. Astea se întâmplaseră în anul 2015. Iar acum – nu-i venea să creadă, dar pe perete se afla un calendar – erau în 2061.

Arthur C. Clarke în 2061: A treia Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa naşterii unei noi zile. O nouă zi... şi iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roşie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, ştii ce fac cei mai mulţi taţi atunci când copiii lor obţin p bursă integrală? Sunt mândri. Cei mai mulţi taţi nu-şi dau afară copiii din casă.
Dean: Îmi amintesc de cearta aceea. De fapt, îmi amintesc şi câteva fraze isteţe pe care le-ai spus atunci.
Sam: Adevărul e că după ce îl vom găsi pe tata, nu cred că va dori să mă vadă.
Dean: Sam, tata nu a fost niciodată dezamăgit de tine. Niciodată. Era speriat.
Sam: Despre ce vorbeşti?
Dean: Îi era teamă de ce ţi s-ar putea întâmpla dacă el nu era în preajma ta. Însă chiar şi atunci când nu vă vorbeaţi, el venea la Stanford ori de câte ori avea ocazia. Doar ca să fie sigur că eşti bine.
Sam: Poftim?
Dean: Serios.
Sam: Şi de ce nu mi-ai spus nimic?
Dean: E ca un cuţit cu două tăişuri. Puteai să dai un telefon.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!