Timp de un an de zile, Uranus străbătu cerul pe drumul indicat de astronomul francez, dar în urmă începu iarăşi să se mişte neregulat. Deosebirea dintre observaţiune şi calcul era prea mare. Oare legea gravitaţiunei nu se întinde până la maginile sistemului solar? Astronomii ajunseseră în curând la concluziunea că Uranus era atras în drumul lui de un corp nevăzut, de o planetă exterioară, mai depărtată de soare. Bouvard a fost unul dintre acei cari au emis această părere, dar el a murit înainte ca astrul misterios să fie descoperit.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce William Herschel a descoperit planeta Uranus, matematicienii i-au determinat orbita şi i-au calculat poziţiunea pentru viitor. Alexis Bouvard, rival în calcul al lui Laplace, a publicat tabele de mişcări ale acestei planete, întemeiate pe obsevaţiunile făcute de diferiţi astronomi, cari o priviseră înainte ca ea să fie descoperită de Herschel, fără să ştie că privesc o planetă. Uranus însă nu urma exact calea indicată de Bouvard şi atunci acest astronom înlătură observaţiunile făcute înainte de Herschel.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un amator englez, preotul T. J. Hussey se hotărî în 1834, să determine prin calcul locul ce trebuia să-l ocupe pe cer acea planetă misterioasă (cari o perturba pe Uranus) la un moment dat; nu reuşi. Bessel încercă şi el acelaşi lucru, dar era bolnav şi nu avea răbdarea necesară. În 1841, un student la Universitatea din Cambridge (Anglia), John Couch Adams, încercă să rezolve el această problemă. În 1843, când îşi luă diploma, el începu să facă cercetări cu privire la orbita lui Uranus. Doi ani de-a rândul s'a ocupat cu această chestiune şi reuşi să calculeze elementele planetei necunoscute, pe cari le arătă lui James Challis, directorul Observatorului din Cambridge. În acelaşi timp trimise rezultatul calcului său şi lui George Biddell Airy, directorul Observatorului regal din Greenwich. Acesta însă nu prea avea mare încredere în calculele tânărului matematician. El ceru prin o scrisoare lui Adams câteva desluşiri, dar acesta nu mai răspunse. Preotul-astronom W. R. Dawes, văzând din întâmplare calculul lui Adams la Greenwich, scrise unui prieten al său, cunoscutul astronom Lassel, care avea lângă Liverpool o lunetă excelentă, să caute noua planetă. Lassel era bolnav, iar scrisoarea fu pierdută de o servitoare.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri puteau zări sateliţii lui Uranus, cărora "Pacifis" li se alăturase de câtva timp: Ariel, Umbriel, Titania, Oberon, Miranda, Rosalinda, Cressida, Belinda, Desdemona, Ophelia, Bianca, Julieta, Portia, Cordelia, Puck; toţi se roteau în jurul lui Uranus, urmându-l pe acesta în drumul său în jurul Soarelui, drum parcurs de Uranus timp de 84 de ani tereştri, mai mult rostogolindu-se încet şi ciudat pe orbită, în timp ce o rotaţie completă în jurul propriei sale axe dura doar 18 ore. Dintre sateliţi se remarcau cinci, mai mari: Ariel şi Umbriel, întunecaţi şi plini de cratere; Titania, cu văi adânci şi mari; Oberon – şi el cu o suprafaţă plină de cratere; iar Miranda, o sferă de gheaţă bătucită cu diametru de 472 km, despre care în trecut se credea că s-ar fi rupt dintr-o cometă şi ar fi rămas pe orbita lui Uranus, având o scobitură mare şi adâncă, denumită Chevron. Uranus – mare şi enigmatic...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetele, Soarele şi Luna, cari îşi schimbă mereu locul, se aseamănă cu un călător, cari în fiecare zi se află pe altă longitudine şi latitudine. Deosebirea e însă că aceste astre călătoresc pe ecliptică aşa de regulat încât astronomii cu ani de zile mai înainte le pot calcula ascensiunea şi declinaţiunea pentru fiecare zi. Pentru Lună se calculează poziţiunile din oră în oră, căci ea se mişcă pentru noi mai repede.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-înţeles, depărtarea dintre Iaşi şi Bucureşti e prea mică, deci e prea mică şi deosebirea de latitudine, pentru a se observa de oricine stelele ce se lasă pentru Iaşi mai în jos, în spre sud; dar, între cerul Berlinului sau al Stockholmului şi acela al Bucureştilor, deosebirea se simte mult. Polara e mult mai aproape de zenit pentru cei din Stockholm, de pildă, însă în schimb sunt multe constelaţii sudice, pe cari cei din Stockholm nu le văd, pe când pentru noi sunt ridicate mult de-asupra orizontului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii cari cred că oraşul lor e destul de mare, ţara lor e prea mare; Pământul le pare colosal. Astronomii au ajuns însă să crează că universul întreg e prea îngust pentru mintea omenească.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirius are un mic însoţitor ce nu se vede decât cu lunetele mari, la o depărtare ca aceea a planetei Uranus de Soare, adică la vreo 2800 milioane de kilometri. La început se credea că acel însoţitor nu e decât o planetă care primeşte şi reflectă lumina soarelui Sirius; azi însă se ştie că e tot un soare, dar mai puţin luminos. Sirius e de 63 de ori mai strălucitor decât Soarele nostru, deşi e numai de câteva ori mai mare decât el. De la distanţa la care se află Sirius, Soarele nostru s'ar vedea ca o stea de mărimea 3.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomii au găsit de mult că Procyon trebuie să aibă un soare mai mic ce se învârteşte în jurul lui, dar până acum nu l'au văzut încă cu lunetele. Acel soare e prea puţin strălucitor; poate că în viitor se va răci cu totul, transformându-se într-o imensă planetă, pe care se va naşte viaţa, pe care ar putea să înflorească o omenire inteligentă, luminată de puternicele raze ale soarelui Procyon.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un timp când Mira Ceti din constelaţia Balena nu se vede cu ochii liberi, ci numai cu luneta, de-oarece nu e decât de mărimea 9. Încetul cu încetul lumina îi sporeşte până ce ajunge la mărimea 2. De la un minimum de strălucire la celălalt trec vreo 330 de zile, adică aproape un an. Cauza variabilităţii acestei stele este deci o alta, nu e din cele pe cari le au alţi sori. Astronomii nu ştiu încă adevărata cauză, dar cei mai mulţi cred că Mira Ceti e un soare spre declin, un soare care, ca şi al nostru, are pete, dar mult mai multe.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre constelaţia Andromeda, ne vin către mijlocul lunii noiembrie numeroase stele căzătoare, cari nu sunt altceva decât sfărâmăturile unei foste comete, numită cometa Biela. Astronomii au observat mult timp cometa aceasta, când, la o epocă a reîntoarcerii ei, în loc să o mai vază, se pomeniră cu sute de mii de stele căzătoare; cometa se prefăcuse în bucăţi. Acum, în fiecare an, la 11 noiembrie, pământul întretăind drumul ce-l făcea odinioară cometa în jurul Soarelui, dă peste rămăşiţele defunctei comete, cari căzând pe Pământ îşi asigură şi ele liniştea de veci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul cu nenumăratele lui astre nu trebuie să sperie pe nimeni, el poate fi uşor studiat. Bine-înţeles că nu vorbim despre calculele ce fac astronomii de profesie şi pentru cari se cere o înaltă cultură specială.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele şi cari au aceeaşi mişcare în spaţiu şi cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiţi şi legaţi între ei prin întinse fâşii de nouri luminoşi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de netăgăduit că dacă acest om dintr-o comună din Ungaria ar fi cunoscut destul de bine sistemul nostru solar, dacă ar fi ştiut că o coadă cometară nu e un corp solid, dacă ar fi avut o mai justă ideie de ce însemnează un corp rigid ca Pământul faţă de o substanţă eterată ca aceia cari formează coada unei comete, apoi nu şi-ar mai fi pus capăt zilelor.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi e una dintre cele mai lungi constelaţiuni, având prea puţine stele strălucitoare, Dragonul e uşor de recunoscut pe cer şi de ţinut în minte. Cauţi întâiu capul Dragonului, care e format din cinci stele, dintre cari două mai luminoase şi îl găseşti, ducând o linie prin δ şi η din Ursa Mică.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţia Perseu mai are o minunăţie: steaua vita, sau Algol, o stea în adevăr minunată. Un surdo-mut din Anglia, care iubea mult cerul, a descoperit că steaua aceasta îşi schimbă strălucirea. Timp de aproape trei zile ea e de mărimea 1, apoi strălucirea începe să-i descrească, până ce în trei-patru ore ajunge de mărimea 4; în urmă, în trei patru ore se întoarce la mărimea ei obişnuită. Schimbarea ei ţine vreo nouă ore, cu totul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vreo 100 de români cari fac parte din societatea astronomică din Franţa, al cărui secretar general este domnul Flammarion, fost preşedinţe şi întemeietorul ei. Societatea aceasta socoteşte peste 5000 de membrii, are un observator splendid şi tipăreşte unul dintre cele mai necesare buletine astronomice.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem pe bolta cerească şi un Greenwich, este punctul de întretăiere al ecuatorului ceresc cu un alt cerc mare, cu cercul eclipticei, drumul Soarelui, al Lunei şi al planetelor, drum care întretaie ecuatorul ceresc în două puncte. Unul dintre aceste două puncte e luat drept Greenwich al ascensiunilor şi tot de la est spre vest se socotesc şi ascensiunile, în ore însă, de la 0 h până la 24 h, neîntrerupt. Cercurile mari cari trec prin polii boltei cereşti întretăind ecuatorul servesc pentru măsurarea declinaţiunei, cari e boreală (însemnată cu +) sau australă (însemnată cu -). Deci, se poate vorbi despre poziţia unui astru pe bolta cerească, spunându-se că se află la atâtea ore ascensiune şi la atâtea grade declinaţiune, boreală sau australă. Amatorul nu e nevoit să facă asemenea măsurători, dar el trebuie să se servească de ele, pentru a se putea folosi de cataloage stelare, de atlase mai ales.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomii cred că multe dintre stelele roşii sunt sori ce merg spre stingerea totală. Dacă mai există oameni pe planetele ce se învârtesc în jurul acelui Soare, apoi viaţa lor trebuie să fie foarte tristă, afară numai dacă ele nu vor fi dispărut de mult.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Soarele în centru,
Inima sistemului solar,
Stea luminoasă,
Teribil de călduroasă...
E un sistem cu
Multe planete şi
Unele comete;
Lumi necunoscute,

Sateliţi naturali
Orbitând planetele lor...
Luminate toate de Soare,
Astrul care oferă căldură cu
Razele sale dătătoare de viaţă.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!