Directorul firmei, un om foarte politicos, răspunse imediat la toate întrebările noastre. Cele trei busturi pe care i le trimisese lui Morse Hudson reprezenta jumătatea unui lot de şase. Harding Brothers Kenington a cumpărat cealaltă jumătate a lotului. Busturile au fost toate la fel. Directorul nu înţelegea de ce ar dori cineva să le fure mai întâi, ca apoi să le spargă. Erau ieftine – numai şase şilingi bucata. În mod obişnuit, aceste busturi erau făcute de lucrătorii care locuiau în cartierul italian. Asta era tot ce ne putea declara.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc perfect de Beethoven, cu toate că de atunci e aproape jumătate de veac. Am fost introdus la Beethoven de către poetul italian Carpani, cu care mă dusesem să-l văd pe Salieri, şi ne-a primit de îndată şi foarte politicos. Desigur, vizita nu a durat prea mult timp, căci conversaţia cu Beethoven era dintre cele mai penibile. În ziua aceea, mai ales, auzea prost şi nu înţelegea, cu toate că strigam din răsputeri; printre altele, este posibil ca el, nefiind prea obişnuit cu italiana, aceasta să fi făcut încă şi mai grea conversaţia. Urcând scările care duceau la sărmana locuinţă a marelui om, mi-a fost destul de greu să-mi stăpânesc emoţia. Când uşa s-a deschis, m-am găsit într-un fel de cămăruţă tot atât de murdară pe cât de îngrozitoare era dezordinea. Portretele lui Beethoven, pe care le cunoaştem, redau destul de bine fizionomia de ansamblu. Dar ceea ce niciun ac de gravor nu ar putea să exprime este tristeţea de nedefinit răspândită în toate trăsăturile feţei - în timp ce sub sprâncenele stufoase îi străluceau, ca în fundul unor scorburi, ochii; aceştia, deşi mici, păreau că te străpung. Vocea era dulce şi puţin voalată.

Gioachino Rossini în conversaţie cu Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Pe măsură ce asculta, Tom începea să-şi dea seama că acelea nu erau nişte poveşti spuse la întâmplare. Acelea erau poveşti pe care cineva trebuie mai întâi să merite să le asculte. Putea simţi cum zidul dispare. Se întreba dacă mai ajunsese şi altcineva până aici. De aceea următoarele şase cuvinte au schimbat totul.
Summer: Nu am mai spus asta nimănui.
Tom: Asta pentru că eu nu sunt chiar oricine.

replici din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea se întâmpla ca domnul Lestrade de la Scotland Yard să treacă seara pe la locuinţa lui Holmes; vizitele lui erau primite cu multă încântare de Sherlock Holmes, pentru că-i dădeau posibilitatea să fie la curent cu ce se petrecea la cartierul general al poliţiei. În schimbul veştilor pe care le aducea Lestrade, Holmes era gata întotdeauna să dea atenţie amănuntelor vreunui caz cu care se ocupa detectivul de la Scotland Yard şi să-i ofere câte o sugestie sau o indicaţie izvorâtă din vastele sale cunoştinţe şi din îndelungata sa experienţă.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunşi după tufişuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulţi şi trei pui, toţi de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulţii întreceau cu mult toate vietăţile pe care le cunoşteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de şopârlă, care străluceau la soare. Aşezaţi toţi cinci, se sprijineau în cozile lor puternice şi pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici şi cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile şi mâncau fruze. Închipuiţi-vă, ca să vă faceţi o idee mai exactă, nişte canguri monstruoşi, înalţi de 20 de picioare şi cu pielea ca a crocodililor negri.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate stafiile, cele ale persoanelor iubite de noi odată sunt cele mai rele.

citat din Arthur Conan Doyle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei intrară pe rând în cabinetul directorului, unde erau aşteptaţi de instructorul lor şef, domnul profesor Eugen Manea. Acesta avea o figură la fel de impunătoare ca şi a directorului. Profesor de astronomie şi astronautică, instructor de zbor, Eugen Manea era un om cinstit, care întrunea multe calităţi, un om inteligent, capabil, cu spirit inventiv, întreprinzător şi descurcăreţ, dar şi de o politeţe rară, excesivă, aproape bolnăvicioasă, care nu prea era necesară unui om cu talentul, calităţile şi experienţa sa profesională, mai ales în anumite împrejurări. Ca şi directorul, avea o fire destul de voioasă şi era foarte prietenos. El nu era numai un simplu instructor de zbor al unui echipaj pentru o navă spaţială, ci şi un important om de ştiinţă al Institutului Astronomic, o piesă de bază a acestuia, care era de neînlocuit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fantomele, umbrele vechilor iubiri sunt cele mai dureroase.

Arthur Conan Doyle în Memoriile lui Sherlock Holmes (noiembrie 1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că directorul era extrem de ocupat, căci toate treburile Institutului, nu puţine la număr, se frângeau asupra capului său, Traian Simionescu îi conduse totuşi pe cei şapte tineri, însoţiţi de profesorul Manea, până la ieşirea din clădirea principală a Institutului. Nu se putea să nu acorde atenţie maximă unei asemenea misiuni ieşite din comun. La ieşirea din clădire, urmă o strângere prietenească şi călduroasă de mâini. Directorul le aminti să se pregătească, sufleteşte, dacă altfel erau deja pregătiţi, pentru evenimentul din acea seară, de la ora 18.00, apoi membrii echipajului, cu profesorul lor, se îndreptară spre rachetodrom, cea mai mare bază a spaţioportului Institutului, unde-i aştepta "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi intrară toţi şase, pe rând, fără a se înghesui; mai întâi intră preferatul, directorul dându-i prioritate, apoi Alex şi Traian Simionescu, după aceea cei trei body-guarzi. Liftul îşi începu ascensiunea spre etajul 13, unde opri în curând. Toţi ştiau deja unde locuia doctoriţa, aşa că nu ezitară în dreptul uşii apartamentului. Sunară. Le răspunse chiar Stela; nu păru surprinsă de prezenţa directorului. Îi întâmpină zâmbitoare şi-i invită în interior. Avură astfel ocazia să constate că veniseră, într-adevăr, toţi ceilalţi colegi de echipaj, cu body-guarzii lor, ba chiar şi cu domnul profesor Eugen Manea. În plus, se aflau şi părinţii doctoriţei, deci, oricât de spaţios ar fi fost apartamentul, tot s-ar fi produs înghesuială. Zâmbind, Lucian o remarcă pe... domnişoara consilier Lia; era şi ea acolo, iar dacă era, bineînţeles, îi atrase lui de îndată atenţia spre ea. Ar fi vrut parcă să-i spună ceva, dar nu ştia ce; în prezenţa ei, nu-şi găsea deloc cuvintele potrivite, cu care să i se adreseze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuinţa noastră era veşnic ticsită de chimicale şi de corpuri delicte, având darul de a se rătăci unde nici nu visai şi apărând când în untieră, când în alte locuri unde erau şi mai puţin binevenite.

Arthur Conan Doyle în Memoriile lui Sherlock Holmes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă căminul din sufragerie se afla un baston uitat de vizitatorul din ajun. Era un exemplar frumos, solid şi terminat cu o măciulie, care obişnuit s-ar putea numi o ghioagă ferecată. Sub măciulie, un cerc de aur, lat de doi cm care purta inscripţia şi datele următoare: "Lui James Mortimer, amicii săi de la C. C. H. 1884." Acest baston demn, serios, asigurator, se asemăna cu acelea de care se deserveau doctorii de altă dată.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspectorul Gregory, căruia i-a fost încredinţat acest caz, este un poliţist extrem de competent. Dacă ar avea norocul să fie înzestrat şi cu imaginaţie, ar putea să se ridice la un rang foarte înalt în meseria lui.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherlock Holmes (către Dr. Watson): Moriarty este un om de familie bună şi cu o educaţie excelentă, înzestrat de natură cu un talent fenomenal la matematică. La vârsta de 21 de ani a scris un tratat despre teorema binomială, care s-a bucurat de popularitate în totă Europa. Pe baza lui a obţinut o catedră de matematică într-una din universităţile noastre mai mici şi, după toate aparenţele, avea o carieră strălucită în faţa lui. Dar omul moştenise nişte înclinaţii extrem de diabolice. Avea în sânge o genă de criminal care, în loc să fie temperată, era sporită şi făcută infinit de periculoasă de către extraordinarele lui capacităţi mentale. În universitate au început să circule zvonuri sumbre despre el, aşa că, în cele din urmă, a fost obligat să demisioneze şi să vină la Londra, unde a devenit instructor militar... El este un Napoleon al crimei, Watson, organizatorul a jumătate din ceea ce este rău şi aproape a tot ce trece neobservat în acest mare oraş.

replică din povestirea Ultima problemă de Arthur Conan Doyle (noiembrie 1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăra doctoriţă se apropie de director. Era emoţionată, dar nici nu se putea altfel. Directorul, sobru, solemn, îi "împodobi" uniforma; numărul bulinuţelor aurii care reveneau medicului echipajului era tot patru. Deci, patru astfel de bulinuţe străluciră în curând pe reverul hainei doctoriţei, în razele necruţătoare ale soarelui, care nu părea dispus să apună, de parcă dorea să asiste la eveniment. Evident, Stela primi şi ea felicitările de rigoare din partea directorului, cu care dădu mai apoi mâna, după care şi cu ceilalţi. Când reveni la locul ei, auzi explicaţiile pe care tot directorul le oferea, despre ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!