Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peliculă lunatică

M-am agăţat de-un colţ de lună
ca de-o felie de melon alb, sidefat,
lipit aşa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat
dup-un traseu de-o zi- ce nu ştiu a fost nebună, bună...

E tot mai clară ea -peticul cum cristalinul de la ochiul nopţii,
Inert în suspendare între firele de stâlpi ca semnul muzical-
şi liniştea e ca o apă îngheţată, adâncă, c-un flocon de nori, stă de fundal...
şi iată că spărtura de lumină a coborât niţel pe portativul firelor, a sorţii.

Plutesc cu gând nemărginit înfăşurat în plapuma de azur, azot,
fără să văd mai mult din vid, nici ce traseu ar fi şi nici ce staţii,
doar simt c-adie mângâieri domol, de vânturi de la fuga în sideraţii
către tărâmul mult visat de drag, de minte, se încântând de viaţa morţii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac

Stau singur roşu mac în mijlocul de lan, ocean de grâu
Cu spice în ţepi se unduind în valuri galbene de-o mare
Şi nu mă satur să mă întreb de-oi fi cules cu mâna floare,
Sau voi cădea răpus de seceri... 'ntr-o zi ce nu pot ţine-n frâu.

Privesc, deschis până la sânge de atâtea scrijeliri de suliţi,
Spre orizonturi mărginite de tufele de arbuşti verdatre,
Ce-mi opresc vis de zbor din opiul ce-mi mângâie timpul, etate
Şi nu zăresc nicio scăpare... doar vântu-mi dă înfundate uliţi.

Mă plâng din când în când, din picuri mă vărs în boabele de ploaie
Şi ard mocnit din ce-am petale, bătut din raza ce mă coace
Îmi piperând în golul cupei cărbune în fire închis, rapace,
Cu un inel de galben viu, culori... ce suflet tranşe-mi taie.

De mi-ar surâde gând de şanse mă pot încovoia un bulb,
Să mă adun ascuns de coajă, înmărunţit plin de idei...
Un cuib înmărgelat seminţe din tot ce strig şi, poţi să-mi iei
Licoare, să-ndulceşti din anii... ce tot mă trec şi mă încurb...

Eu, ca şi tu, cel singur, drept înspre sfârşitul de-un amurg...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În... soleit

Ţin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare
şi ochii sunt cărbuni încinşi, aprinşi din neagra depărtare,
iar gându' înfierbântat străbate din călătorii de corp parcurse,
iluminate-n timp trecut, agenda de cetăţile vechi, scurse.
E-n joacă cristalinul cald îşi memorând cadre-n lentilă,
ce încă nu s-au şters de praful de odinioară, în zor futilă,
rămasă pânză de păianjen cu prinse chipuri înrămate
ce privesc trist din juvenil, fără memorie, uitate
peste o mască, azi croită din priviri ce au trecut, pasante
şi-au lăsat jinduri, neştiut de-au fost un vis iubiri casante
ca suflet, ce-l citisem şi eu, în trecerea aşa fugară
când tot părea fără sfârşit, oniricul de-o altă vară...
Se pierde molcom conştient, epuizat ca-ntr-un velur
topit de astrul ce dogoare, ce l-am alături iar un tur
din infinitul meu contemplu, ce lui i-e numai o clipită...
şi deschid ochi, tot în delir... iar, poate-am inima iubită?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditativ

Stau, mâzgălind pe coală, cu două suflete împrejur;
Dulăul credincios Bobiţă şi mâţa neagră Maşa, mică...
Mimând că dorm, să relaxez, să respir aerul cald, pur
În liniştea ce câte-un tril... ori gâză ce din "son" despică.

Din când în când o adiere venită de pe semn de roză
Îmi face vânt de evantai, mai mult vis din real gând,
Mă deplasând din ambient într-o colinică narcoză
Să-mi fac trăire-n paralel... ori altceva, dintr-un nicicând.

Îmi scormon filmul ce-am turnat scurt, definitiv periplu,
Metraj cu doar puţini actori -n-a fost buget de distribuţie
şi obligat a trebuit să joc în rol erou multiplu-
Fără a fi, culmea, apreciat mai mult de-o simplă... alocuţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire la bord de realitate

... parcă se făcuse gri din negru,
aşa precum oţelul mat
ce lasă gust metalic gurii
şi ochilor un pic de usturime,
când visul destrămat dintr-un integru,
mă lasă singur, gând şi pat,
ieşit din mrejele onirice de aventuri,
doar amintire.. Tu, în întregime...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrea

M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiţă de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.

Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiştea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
şi iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.

M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluş pe un firicel, o blândă...
Mi-aş da din viaţă, să pot fi ca ea... albastră floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp să treacă,
Până o să îngheţ, albit şi gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, să revin din dur, armat
Din ce-am reţea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfinţit pe fir de busuioc, să iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
Mă ţine strâns, îndiguit în mine... apă!

În fond esenţa-i că-s fluidul, gheaţă-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Am întins mâna,
cât o liană de la tropice,
să sparg ceaţa timpului
şi am dat de ceva memorii,
culmea tot de-ale mele, doar la un cot distanţă
şi mă întreb dacă la celălalt capăt
nu se întâmplă la fel,
căci aşa am fost dogmatizat,
cu legea a treia a dinamicii...
şi risc să rămân amputat
accidental, din ciocnire...
să nu mă mai pot agăţa
nici cel puţin de trecut,
sau poate...
Helas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asexie

Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezenţa,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absenţa.

Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui şi nici la acelaşi, pe-al său, tot lung al vieţii,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Acelaşi la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneţii...

E singura aparţinere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-şi esenţa în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânţând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.

Este-un lucru şi-un simţ, e şi-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieţi nu şi-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.

E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire din iubire (Şi tot ce-am vrut a fost...)

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în braţe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfinţit.

Şi tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit şi am căzut oftând.

Şi tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubeşti... să simţi şi să-ţi doreşti,
Să urci în dragoste munţii şi coline,
Să fii ce-am vrut şi să mă împlineşti.

Uitând de dăruire şi splendoare,
Tu ai uitat să mă iubeşti... încet...
Ai ignorat şi inima ce moare,
Şi ruga lăcrimându-mi în verset.

Nu tot ce simţi te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simţi!
Priveşte-n tine înspre regăsire,
Iubeşte prin fapte să alinţi...

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământeşti,
Şi-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!