Daniko oftează dramatic şi face o reverenţă în faţa fetei. Tânărul se relaxase şi zâmbea fermecător, concentrarea impregnată pe chipul lui în timpul discuţiei cu Andrada îi transformaseră fizionomia, părea atât de rece, de dur, rigiditatea trăsăturilor lui dispăru la încheierea conversaţiei ştiinţifice, redevenind figura carismatică, uşor distrată, cu care cucerea oamenii.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko ştia că o găsea de obicei pe Andrada în foişor, citind, înnconjurată de cărţi, de manuscrise, sau în laborator, experimentând tot felul de formule. Tânărul medic era înalt, brunet, cu ochi negri, părul uşor ondulat, cu bucle care-i cădeau pe fruntea înaltă. Fluiera o melodie la modă, avea un aer distrat, neatent chiar; era doar o aparenţă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada nu era în foişorul din grădină, de aceea Daniko s-a îndreptat spre laborator, pe o alee îngustă fomată din minuscule pietre de râu. Zâmbea fericit, continua să fluiere şi să imite câţiva paşi de dans, ca un adevărat dansator profesionist, făcea câteva piruete, rupea cu vârful degetelor câteva frunze în timpul rotaţiilor sale energice.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko se gândea la Andrada "se înţelegea cumva subtil cu lumea vegetală", gândea el, avea senzaţia că aceasta comunica cu plantele care înconjurau tot timpul. Era o comunicare subtilă la nivel energetic, informaţional, pe care nu putea s-o perceapă, nici s-o înţeleagă. «Oamenii păreau lângă ea de conjunctură, prea grosieri, prea impuri, dar cu plantele se înţelegea de minune, fata de "piatră" mă uimeşte permanent», medita Daniko. "Are o combinaţie de calităţi fizice şi mentale ieşite din comun".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada schimbă subiectul cu graţie. Ştia că Daniko era un cuceritor, un medic talentat, un profesionist, cu care avea o relaţie strict profesională. Vorbeau ore în şir despre experimentele la care lucrau, iar când Daniko încerca o ieşire din decor, complimente şi alte linguşeli, discuţia dintre ei se termina brusc, ea nu avea timp de pierdut aiurea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko oftează, îşi dă ochii peste cap teatral, ca un om suferind din iubire. Fata nu-i acordă nici cea mai mică atenţie, el continuă să vobească grav.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko devenise medicul raţional şi rece, ca şi cum tipul jovial, pus pe şotii, poate îndrăgostit, care intrase mai înainte în cameră nici nu mai exista; vorbea calm, autoritar.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko s-a strâmbat nemulţumit, şi-a trecut mâna pin buclele de păr negru. Nu-i surâdea ideea, la un moment dat şi el o să îmbătrânească. Tatăl Andradei fusese mentorul lui, îi transmisese toate secretele meseriei, dar şi angoasele, neliniştile şi obsesiile, astfel el continua munca de cercetare a lui Nick.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko mergea agale, fără să se grăbească, purta un costum elegant, uşor, de vară, de culoarea untului. Trecea pe lângă piscina pustie, cu şezlonguri goale. Privea aceste locuri pustii, "fără femei goale, indivizi cheflii, nelipsiţi în asemenea spaţii"; de obicei un domeniu ca al Andradei, o casă ca a ei este populată cu tot felul de personaje, la ea era pustiu. Parcul plin de flori, erau singurele fiinţe care-l populau, o lume vegetală explozivă, un fel de grădină a Edenului. "Eu, dacă nu am 5-6 oameni în casă, pe lângă mine, mă plictisesc, să fie acolo... prieteni, iubite, colegi, ceva personaje" se gândea Daniko. Şirul gândurilor analitice i-a fost întrerupt de apariţia în faţa lui a grădinii cu foişor.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca şi acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme şi parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori şi florile mov-violacee de Crocus (Brânduşa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofiţe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe şi roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele şi frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele şi crizantemele toamna.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se ridică grăbită de pe canapea şi părăseşte foişorul. În acel moment sesizează prezenţa lui Marck în apropierea ei, chiar dacă nu-l vede. Tânărul este omul ei de încredere, este asistentul ei, garda de corp, o însoţea pretutindeni încă din copilărie. Marck este mai mare cu şapte ani decât ea, este un bărbat înalt, blond cu ochi albaştri, cu părul tuns scurt, are un corp atletic. Este ca o maşinărie de luptă, lângă el se simte în siguranţă. Bărbatul îşi face apariţia, parcă răsărise din pământ. O însoţeşte tăcut.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul aleii, ascunsă printre vegetale, era o uşă de lemn, pe care Daniko intră fluierând într-un antreu în care ştia că este Marck, fără să poată preciza unde este ascuns, pentru că nu-l vede, doar îl simte. Pătrunde în laborator, acolo Andrada piveşte atentă un monitor, părul ei lung, şaten, cârlionţat, este prins la spate cu o eşarfă pastelată, poartă o rochie lungă imprimată în aceleaşi nuanţe pastel.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nu ar putea să precizeze unde stătuse ascuns Marck, era maestru în camuflaj, tehnici de luptă, arte marţiale etc. Merg în laborator, unde Andrada rămâne mai multe ore. Acolo timpul şi spaţiul nu mai aveau sens, dispăreau, tânăra uită de tot. Se concentrează numai asupra studiului, se pierde printre experimente, până când vocea lui Marck o trezeşte la realitate, anunţând-o că e timpul să meargă la profesorul Costa.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu, Andrada părea protejată de un glob de cristal. Era intangibilă fizic, dar şi mental. Doar Marck era prin preajma ei permanent, fără să-i stea în cale, era o prezenţă nevăzută, discretă, o umbră. Când îl întreba dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, Marck răspundea mereu "Nu am nevoie de nimic, sunt fericit alături de dumneavoastră".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa destinului

Nu cred în destin
nu mă interesează smiorcăielile
oamenilor superstiţioşi
sau planurile unui D-zeu fixist
eu i-am transformat destinul
în cenuşă.
D-zeul meu mă iubeşte
necondiţionat
şi are obligatoriu simţul umorului
că altfel nu rezonez cu El
nu mă regăsesc
în planurile Lui
doar sunt de capul meu
liberă
şi riscă să-şi piardă
creaţia
iar El în marea lui înţelepciune
nu-şi permite să fie ineficient
şi să piardă timpul
singura Lui constantă
printre atâtea variabile.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menuet

Vine un copil, face o reverenţă
şi moare.
Vin doi copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin trei copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin patru copii,
fac o reverenţă.
Vin cinci copii,
fac o reverenţă.
Şase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!