Aleea era străjuită de Clematis cirrhosa, plantă tot timpul verde, nu-i cad frunzele, iar florile ei seamănă cu zorelele şi rezistă până la prima zăpadă. Toate lianele erau agăţate pe spaliere din lemn alb, acestea împreună cu coniferele Thuja sp, Cuprressocyparis sp, formau un gard viu, Abies alba (brad), Pinus sylvestris (pin), Picea abies (molid), veşnic verzi prin frunzişul lor, constituiau foarte bune paravane pentru privirile indiscrete.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada răsfoia în continuare manuscrisul gros. Pe măsuţa din lemn de lângă canapea erau mai multe teancuri de cărţi vechi; le studiase până la întâlnirea cu tatăl ei. Alături de culorile şi parfumul hortensiilor din jurul lor, se adăugau tufele de trandafiri. Ele completau paleta cromatică cu flori roşii, galben-portocalii, albe, roz. Trandafirii agăţători era fixaţi pe spaliere înguste de metal, sub formă de acade, în jurul foişorului.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«După cum se ştie, Lemnul auriu-sacru (la "inimă" / "miez", floare etc.) este element de fundament de lume / lumi, păstrat drept axis mundi pentru cele zece ceruri în "panoul central" al Daciei trecute de la "politeism", la "monoteismul Zalmoxianismului cogaionic-tetradic" (din orizontul anului 1600 î. H.), axis mundi reprezentat de Brad (Abies alba), de Dăcin (Larix decidua) şi de alte (lemne de fac bune fructe) zeci de soiuri dendrologice corespunzătoare altitudinii formelor de relief armonic (din Matcă şi până în "creier de Munte", neapărat cu Gură de Rai): alun, carpen, dăcin, fag, măr, mesteacăn, molid, nuc, pin, plop, salcie, soc, stejar, tei, tisă etc., toate fiind rod al conlucrării dintre elementul Lemn şi celelalte patru ‒ Aer, Apă, Foc, Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (2) / 15 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 121 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca şi acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme şi parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori şi florile mov-violacee de Crocus (Brânduşa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofiţe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe şi roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele şi frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele şi crizantemele toamna.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere şi ofertă de Crăciun

Zise el cu glas calin:
"Să-ţi iau brad, sau vrei molid?!"
"Eşti un soţ cam insipid;
Vreau un card cu tot cu... Pin!"

epigramă de Mihaela Banu din Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko s-a strâmbat nemulţumit, şi-a trecut mâna pin buclele de păr negru. Nu-i surâdea ideea, la un moment dat şi el o să îmbătrânească. Tatăl Andradei fusese mentorul lui, îi transmisese toate secretele meseriei, dar şi angoasele, neliniştile şi obsesiile, astfel el continua munca de cercetare a lui Nick.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu putem fi mintea, pentru că mintea e doar un conglomerat de gânduri ce se bazează pe un depozit de amintiri, impregnări, credinţe, emoţii, experienţe, trăiri toate venite din afara noastră. În Roman unde am locuit până pe la 19 ani era un bătrân care noi îi spuneam "Nea Turbincă" el era un gen de om al străzii, tot timpul nespălat cu o barbă sură murdară şi căra tot timpul cu el saci sau cutii de tablă legate de el care făceau zgomot. Nea Turbincă nu era chiar deloc prost, dincolo de înfăţişarea respingătoare fusese, profesor a avut o fată, deci o familie etc. De ce îţi spun toate astea, pentru că deşi gândul nu vrea să recunoască asta despre mama lui mintea, mintea e mai degrabă ca o căruţă ţigănească de vechituri de care noi suntem foarte mândri. Cum era Nea Turbincă la exterior este mintea omului la interior. În concluzie, noi nu putem fi gândul, mintea/corp/materie/energie pentru că le vedem şi pentru că toate acestea vin şi pleacă în faţa noastră. Noi rămânem văzătorul din spatele a toate acestea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

degeaba, lacătul mirosea
a sulfină şi a brad,
cheile erau agăţate unde nici timpul
nu-şi mai vedea rostul.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa s-a ridicat şi a pornit iar la drum. Vai, picioruşele ei erau obosite şi zgâriate! De jur împrejur era urât şi frig. Crengile pletoase ale sălciilor erau galbene şi frunzele cădeau smulse de vânt şi numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. Şi când Gretchen a încercat să mănânce din ele, i-au făcut gura pungă de acre ce erau. Trist şi urât era în lumea largă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;

era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.

Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;

iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Camelia Opriţa în citat Am început acest roman într-o zi de noiembrie
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;

era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.

Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;

iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada este împreună cu tatăl ei în grădina casei lor, în unul din puţinele momente, pe care nu şi le petrece în laborator. Discută relaxaţi despre ultimele experimente şi rezultatele la care reuşiseră să ajungă. Sunt aşezaţi pe o canapea confortabilă din foişorul de lemn, înconjurat de arbuşti de genul Hydrangea, hortensia care este înflorită toată vara, cu inflorescenţele ei mari, asemănătoare unor bulgări de flori catifelate, ciclamen şi turcoaz.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă scuturi pomul, prima oară cad fructele cu viermi, a doua oară cad frunzele, a treia oară cad poamele bune.

aforism de Betty Marcovici (21 mai 2011)
Adăugat de Daniel Greceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăşi toamna iar eu am inima descoperită şi dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o aşteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
şi pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
şi mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci
... apari dumneata şi îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, şi a bărbaţilor care îşi dau viaţa fără să cunoască regret,
poate doar frică şi alte spaime mai mari. ca la oricare.

Deşi sfârşitul trage frunzele după el, deşi năuceşte toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îţi spun:
pădurea de brazi e nesfârşit de frumoasă,
cetina e nemuritoare şi îl vesteşte pe Domnul meu.

Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am aşteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluţele cad, dar nu mor,
ninisoarea şi steaua ei albă
e taina nemorţii.
Renii şi câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitaţie, iarna, a cerului viu.

Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele şi ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă şi frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine şi ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.

Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
şi zăpezile care cad peste noi;
şi cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, şi peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...

Să îmi construiţi o mansardă frumoasă
imi este frig şi o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viaţă şi să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!