"Vrea să-și ia rămas bun de la cineva mai special pentru ea?" se gândi Lucian, continuând, tot în gând: "Oare de la cine?!" Se încruntă ușor, a nemulțumire, pentru că în minte începu să i se contureze o idee nu tocmai plăcută pentru el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Porni tăcut spre puntea principală, îngândurat. Se arătase amabil, dispus să o ajute, deși în scurtul drum spre puntea principală îl chinuiră vreo câteva întrebări ce-i stăruiau în minte: "Unde se grăbește oare? De la cine vrea să-și ia rămas bun în mod deosebit? Cine, cu excepția părinților, care sunt aici, ar putea fi atât de special pentru ea? Are cumva un prieten, un iubit? Și atunci... Din cauza lui nu mi-a acceptat mie niciodată prietenia?! Dar ce contează?! N-are decât să se ducă și-și poate lua adio de la individul ăla, nu doar rămas bun, pentru că mâine ea va pleca, în timp ce tipul va rămâne aici; eu nu... Eu voi fi cu ea în următorii ani, în misiune și n-am să cedez, am să încerc să-i câștig prietenia, să i-l scot pe tipul ăla din minte; am timpul de partea mea..." Sub privirea albastră a Liei, surâzător după acest gând, Lucian se îndreptă direct spre director și-i spuse fără ocolișuri, tot ceea ce-l rugase domnișoara consilier.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ah, nu încerca să readuci îndoiala în sufletul meu în ceea ce te privește, pentru că n-ai să reușești!
Lucian: Nu, zău?! De ce ești atât de sigură că nu te înșeli acum în privința mea? Iată! Suntem absolut singuri în navă! Nu e oare periculos pentru tine?!
Lia: Nu. Deloc. Poate, pentru tine.
Lucian: Pentru mine?! Nici gând! Ce mi-ai putea face tu?
Lia: Nici nu-ți închipui și cred că nici n-ai vrea să afli!
Lucian: Serios?! Deci, ești periculoasă... Ar trebui să mă feresc de tine, din calea ta.
Lia: Ar fi spre binele tău.
Lucian: Am să rețin acest amănunt pe viitor și voi încerca să țin cont de el.
Lia: Asta-ți sugeram și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșind pe poarta Institutului cu mașina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum ușor surprins, că într-adevăr, Poliția, Jandarmeria și Corpul Gardienilor Publici își făceau deja datoria: un cordon format din numeroși polițiști, jandarmi și gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruși. Ceva mai în față se afla și o barieră ridicată de polițiști, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoștea oricine mașina directorului, cât și pe tânărul șofer, ci pentru că de aici se aleseră cu niște musafiri, pe care, personal, nu prea și-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnișoara biolog. Aceștia se urcară în mașină; aveau loc. Lucian se strâmbă ușor, a nemulțumire.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După această "introducere", Lucian o cuprinse în brațe și dansul începu. Inexplicabil pentru el, avu strania senzație că nu dansa pentru prima oară alături de Lia, deși știa bine că n-o mai invitase altădată; n-ar fi avut când! Totuși, trupul ei, mișcările ei, i se păreau tare cunoscute... Să-l fi înșelat oare simțurile, pentru întâia oară? Greu de crezut!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă și brunetă... Domnișoara Barbie; așa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea și păpușica aceea pe care Lucian o ținea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ținea el atât de mult la acea păpușică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunțe la acest... deja obicei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia se opri din povestit, așteptând aprobarea comandantului, pentru a continua. El o privi, fugitiv. Îl intriga puțin acest lucru. Oare de ce tot aștepta mereu, în special aprobarea lui? Doar pentru că el era comandantul misiunii? De fapt, oare ce dorea de la el sau la ce se aștepta ea din partea lui?! Lia... Domnișoara Barbie... Frumoasă, inteligentă, brunetă; puțin ciudată... Îl punea în încurcătură. N-o înțelegea; era dificilă... Având aprobarea lui, Lia începu noua istorisire din mitologia popoarelor antice...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian ajunse în față. Privi spre Lia; ea era acolo... Își ridică privirea albastră și-l zări; nu doar pe el, ci și urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în fața Comisiei. Se încruntă ușor și-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; știa bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, așa că nu încercă să se șteargă; nici măcar nu intenționa acest lucru. Lia mai privi spre el și repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat nițeluș?" se gândi Lucian și ridică ușor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puțin, dar ce știa ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Și nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea știa... Președintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreședintele se afla acolo. Domnul Sever Forțan își ridică privirea spre sală și-l observă pe Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian se încruntă și o privi nedumerit. Ea-și retrăsese brusc, tocmai acum, în final, toate acuzațiile? Îl considera nevinovat și renunțase la sancțiunile solicitate? Oare ce-o determinase să procedeze astfel, tocmai acum, în final?! Ce-o influențase? Cumva... domnul Doru Dragoste?! Neînțelegând ce se petrecuse, îl auzi din nou vorbind pe fostul său profesor de istorie...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine vreo 15 ani de acum încolo?
Alex: La cât bagă-n el, dacă ar fi "Pacifis" toată făcută doar din dulciuri, ar consuma-o într-o lună.
Nistor: Nu zău, mă?! Cum le știi tu pe toate...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Apropo, Nis, când plecăm, să nu uiți să-mi dai și mie câteva bomboane, biscuiți, napolitane, în general dulciuri din astea, de la tine; nu și gume de mestecat.
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș prea vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine în misiune, vreo 13 sau 15 ani de acum încolo?!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Și din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Și de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise și el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm și mulțumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcție, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi mințit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Și dacă totuși...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuși, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Și de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în ședință. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deși timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce m-aș mai trezi din vis dacă asta nu m-ar elibera de egoism? Culmea, tocmai nenorocitul de gând care afirmă asta este apogeul egoismului și a paranoiei lui "Eu știu". Oare chiar există pe suprafața întregului pământ vreo ființă umană care să îl fi pus cu Adevărat pe Dumnezeu pe primul loc și nu pe spurcăciunea de gând din capul lui care se dă drept Dumnezeu, și să poată afirma o astfel de trăsnaie? Pentru nenorocitul de gând dacă nu joci rolurile lui rătăcite, cum ar fi cel "mântuitor", de "părinte", DECI DACĂ ÎL PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ FII TERIBIL DE EGOIST, nu-i așa? Nu spune Hristos: "Cine vrea să mă urmeze să-și lase familia (pentru că acolo nu-i decât frica gândului și lupta de gherilă) și să mă urmeze!" Așadar, oare nu tocmai faptul că nu știi cine și ce ești tu e tocmai apogeul egoismului? Pe asta gândul care vă hipnotizează, vă prostește nu o poate vedea, pentru că e atât de convins că rolurile lui separatiste și pline de suferință sunt și vin de la "Dumnezeu" că vă orbește și pe voi ca să nu vedeți că vin de la fricile lui cele mai abjecte toată ziua? De ce vrei să te chemi "om" și mai ales de ce te crezi superior viermilor? Pentru că și un vierme se reproduce dar nu scoate idioțenia că "E în numele lui Dumnezeu, sau că e lăsat de la Dumnezeu!"
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce zici, frumoaso? Am putea dansa împreună?
Ly: N-aș crede.
Lucian: Te rog... Să lăsăm deoparte neînțelegerile. Să uităm orice supărare. Măcar de data asta. Te rog... Hai să îngropăm securea. Măcar pentru puțin timp; preț de o melodie și atât.
Ly: Desigur, pentru tine e atât de ușor...
Lucian: Te înșeli. Nu-i adevărat! Nu-i deloc ușor, nici pentru mine. Dimpotrivă. Dar... Să înercăm! Ce zici? Nu strică...
Ly: Bine, să încercăm. Deși nu cred c-ar trebui. Dar fie!
Lucian: Grozav! Mulțumesc. Știi, mi-ar place mult ca totul să redevină ca înainte.
Ly: Asta ar fi foarte dificil.
Lucian: Dificil, dar nu imposibil.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian auzi ușa deschizându-se, dar nu se ridică din pat, să vadă cine era. Blondul se apropie încet, străduindu-se să nu facă zgomot, crezând că băiatul doarme. Îl privi. Observă că avea ochii închiși, iar alături de el încă se afla acea păpușică brunetă, care semăna cu domnișoara consilier. În plus, remarcă și lănțișorul de la gâtul băiatului. Se încruntă ușor, prezența acestui lănțișor părând a-l nemulțumi; știa bine de la cine era... Nu de la el, în nici un caz! Lăsă însă orice mâhnire în urmă, pentru că nu era timp suficient pentru asemenea supărări; rămăseseră doar câteva ore până la lansare. Se așeză pe marginea patului, lângă băiat, fără a spune nimic. Încercând să nu-și deranjeze fiul, se întinse și luă păpușa, pentru a o cerceta cu atenție; îl frapă asemănarea izbitoare cu domnișoara consilier, dar și mai surprins păru când auzi vocea fiului său...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Păi, formulează mai repede toastul ăla, până nu mă răzgândesc!
Lucian: Pentru Spotty, să fie mai cumințel; pentru colegii noștri; pentru misiunea noastră și succesul ei; pentru tine, pentru mine și... Pentru prietenie! Prietenia noastră, Lia... Noroc!
Lia: Ah... Deci, asta urmăreai să obții tot timpul. Prietenie?! Prietenia noastră?! Bine... Fie. Ai câștigat, de data asta. Deci... Pentru prietenie; prietenia noastră, Luci... Și pentru toate celelalte enumerate de tine... Noroc!
Lucian: Stai puțin! Un moment! Tu tocmai ai acceptat toastul meu, ai ciocnit paharul cu mine și chiar ai golit conținutul... Iar asta... Înseamnă cumva ceea ce cred eu?!
Lia: Depinde... Nu știu ce crezi tu, dar, din punctul meu de vedere, da, Luci, înseamnă că tocmai ți-am acceptat prietenia. Deci, începând din acest moment, suntem oficial, prieteni. Nu asta-ți doreai?
Lucian: Ăăă... Ba da, normal.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între timp, maimuțica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise și nici că părea dispus să mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian își întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea să spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simțea ceva pentru el? Lucian se încruntă și rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălașă, simpatică, dar inima lui îi aparținea în întregime celeilalte colege, domnișoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui și simțea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr și Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră că pe lângă ei trecuse un micuț intrus, dar aveau să afle de îndată, pentru că mititelul, cu blănița gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: O mai fi deschis la ora asta?
Traian: Dă-mi rețeta! Pentru mine, e deschis oricând. Medic veterinar Eleonora Stoica... Nu-i mama uneia dintre colegele tale?
Lucian: Ba da, cea blondă, domnișoara biolog.
Traian: O știu; drăguță domnișoară... Primarul tocmai i-a acordat familiei sale niște aprobări pentru cumpărarea unor terenuri, în afara orașului; se pare că acești oameni au multe animale.
Lucian: Chiar au; de la ei m-am ales cu Rikky.
Traian: Rikky? Cine-i Rikky?
Lucian: Veți vedea când vom ajunge acasă.
Traian: Tu vei ajunge acasă; nu și eu.
Lucian: Dom' director, stați să vă dau și banii pentru medicamente.
Traian: Luci, nu mă supăra!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!