Lucian avea de gând să se înțeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiți să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenții pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "șeful" și nu părea a avea de gând să renunțe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine vreo 15 ani de acum încolo?
Alex: La cât bagă-n el, dacă ar fi "Pacifis" toată făcută doar din dulciuri, ar consuma-o într-o lună.
Nistor: Nu zău, mă?! Cum le știi tu pe toate...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii să mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi și colegii tăi tot așa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine și colegii mei ne privește doar pe noi și vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvați-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând să-ți reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpățânat ești... Zău, ar trebui să...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, să renunțăm de bună-voie la acest subiect.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai încercase în câteva rânduri să-i învețe secretul artelor marțiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstrații, dar nu reușise, deși Lucian dovedise a avea puține cunoștințe, cât de cât, și din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, știind bine că nu avea nici o șansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forța lui, ca și palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri și competiții de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunțe la încercarea de a-i învăța pe colegii lui câte ceva din experiența lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-și măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-și păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuși îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Apropo, Nis, când plecăm, să nu uiți să-mi dai și mie câteva bomboane, biscuiți, napolitane, în general dulciuri din astea, de la tine; nu și gume de mestecat.
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș prea vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine în misiune, vreo 13 sau 15 ani de acum încolo?!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Și dacă s-ar ajunge la concluzia că domnișoara ar avea dreptate și se vor lua măsuri împotriva ta?
Lucian: Destituirea din funcția de comandant n-ar fi o pagubă prea mare, de nereparat; nu țineam cu tot dinadisul la această funcție, dar excluderea mea definitivă din echipaj... Asta chiar ar avea urmări imediate, destul de neplăcute.
Mihai: Cum ar fi?
Lucian: Anularea misiunii.
Mihai: Cum așa? De ce?
Lucian: Fără mine, Alex și Nis s-ar retrage amândoi rapid din echipaj.
Mihai: De când îi cunoști?
Lucian: De când aveam vreo 6 ani, de când m-am înscris la școală aici, în Institut; eram nedespărțiți, măcar după ore, împreună zi de zi. Și făceam groaznic de multe nebunii. Și cine crezi că ne scăpa mereu de pedepse?
Mihai: Cumva... directorul?
Lucian: Chiar el.
Mihai: Și atunci tot dânsul era director?
Lucian: Da; închipuie-ți, avea doar vreo 24 de ani... aproape 25, sau cam așa ceva.
Mihai: Uau... Impresionant!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Hmmm... Te-aș ruga să ieși din camera mea. Acum!
Lucian: Nu plec fără tine.
Lia: Mai întâi, trebuie să mă îmbrac.
Lucian: Grozav! Poate-ți dau o mână de ajutor.
Lia: Singurul ajutor pe care mi l-ai putea da în acest moment ar fi să ieși mai repede din cameră.
Lucian: Ăsta ar vrea să fie un ordin? Ce se întâmplă dacă n-am de gând să-i dau ascultare?
Lia: Luci, am spus să pleci!
Lucian: Iar eu tocmai ți-am spus că n-am de gând.
Lia: Bine. Atunci poți rămâne. Dar trebuie să-mi promiți că nu te vei mișca de pe scaunul pe care te-ai așezat.
Lucian: N-am de gând să-ți promit nimic.
Lia: Lucian, te-aș ruga să rămâi la locul tău. Eu am să mă ridic.
Lucian: În cazul ăsta, am să mă ridic și eu.
Lia: Rămâi acolo unde ești!
Lucian: N-aș prea crede. Aș rămâne, dacă... Dar nu-ți pot garanta nimic, așa că mai bine tac.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Așa-i mult mai bine. Mă bucur, Lucian, pentru decizia înțeleaptă pe care ai luat-o la timp. E bine că știi să te descurci în asemenea situații, că ai o anumită autoritate asupra lor, deși n-aș fi crezut, după felul în care te porți de obicei cu colegii tăi...
Lucian: Sigur, Nick... Prieten, prieten; coleg, coleg; dar în cazurile de strictă necesitate, sunt totuși comandantul lor, iar ei trebuie să înțeleagă acest lucru și să-mi dea ascultare, atunci când e nevoie.
Nick: Bine, Lucian. Perfect! Iar când ne vom întoarce la nava voastră, vă veți lăsa cu toții armele pe care le aveți acolo; toate armele... Și nu le veți mai lua niciodată asupra voastră, pentru că aici, pe această planetă, nu veți avea niciodată nevoie de ele, nici în oraș, nici în pădure, nici în altă parte. Trebuie să înțelegeți acest lucru, vă rog!
Lucian: Desigur, Nick. Regret cele întâmplate și-mi cer scuze în numele meu și al colegilor mei. Promit că nu se va mai repeta. Te ascultăm și ne supunem condițiilor tale.
Nick: În regulă, Lucian. Așa este, într-adevăr, mult mai bine! Iar colegii tăi ar trebui să-ți mulțumească și să înțeleagă că după acest mic incident, numai datorită ție rămânem în continuare prieteni.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian își privi îngrijorat colegii, întrebându-se dacă era cazul să intervină sau nu; nu dorea ca și această discuție, aparent nevinovată, să degenereze într-un nou conflict. Dar se liniști constatând că nici unul dintre colegii săi nu avea chef de certuri; se tachinau doar, prietenește...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Așa de rău te-a răvășit vestea asta în legătură cu funcția pe care o vei avea în echipaj? Dacă știam cum vei reacționa, nu-ți mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deși, să știți, dacă aș fi aflat că ați fi intervenit în favoarea mea, aș fi renunțat rapid la orice funcție de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înțeles că nu v-ați amestecat și vă mulțumesc că ați fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Știu sigur că am să mă înțeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcția și de încrederea ce mi-a fost acordată, deși recunosc că personal nu mi-aș fi dorit această funcție de mare responsabilitate. M-aș fi mulțumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ți-ai fi dorit această funcție?
Lucian: Pentru că mă tem de reacția celorlalți. Sper să mă înșel, dar tare mă tem că toți vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcție, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuți ai fost înclinat să crezi același lucru, dar ai 13 ani la dispoziție pentru a le dovedi că ești capabil, că ți se cuvine să fii comandantul, că meriți această funcție.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deși s-ar putea ca și ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalți. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalți? Ce-ți pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ți de treaba ta! Știu că ești profesionist, știu că te poți descurca în aproape orice situații. Când te simți depășit de situație, ai alături niște colegi minunați, care să te sprijine... Arată tot ce știi, scoate la iveală tot ce-i bun în tine și vei reuși! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Așa că nu-ți mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să știi că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine și colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta și mă temeam că vom ajunge și la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbești și despre ceea ce nu-ți convine; nu poți evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o știu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu șase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Și mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele șase bulinuțe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu ești comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu și-au ales un alt comandant între timp. Și chiar de și-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce și-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăți. Și încă ai o mare responsabilitate față de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poți debarasa de funcția ce ți-a fost încredințată.
replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Și ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aș putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o ființă umană, ca toate celelalte; am totuși, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îți închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aș fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i așa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greșeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înțeleagă...
Lucian: Cum să înțeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înțeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberație! Atunci, de ce, totuși?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greșit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greșeala, atunci nu regret deloc, nimic...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Ba nu, să nu plecăm acum acasă; mai bine să sărbătorim toți șapte, împreună, oficializarea misiunii.
Lucian: La ora asta?! Mai bine nu, Nis; de sărbătorit vom avea destul timp mâine, poimâine, zilele următoare; deocamdată, domnișoara avea dreptate: Mai bine să plecăm spre casă, ne așteaptă părinții. Și te-aș ruga, Nis, să mă înțelegi, mai ales pe mine, care n-am mai dat pe acasă de o săptămână, deci, am motive să vreau să ajung mai repede.
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu.
Lucian: Vai... Măi, Nis, chiar ești așa de neînțelegător? Sau uituc? Doar ce am vorbit puțin mai îninte despre chestia asta!
Nistor: Care chestie, șefu'? Ah, asta... Scuze, șefu', e doar din obișnuință, nu din răutate; zău!
Lucian: Te cred, Nis, dar încearcă să te controlezi; te rog!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: A rămas să mă lămuriți cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei și-ți pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcție; nu m-ai dezamăgit deloc! Și sper să nu mă dezamăgești nici acum, începând să-mi reproșezi că aș avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înțelegi și să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influența cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituții și normal, pe tine te-aș fi susținut, asta se știe, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greșit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii și trebuie să știi că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toți sunt conștienți că te-aș fi ales pe tine. Reține, deci; te-aș fi ales, nu doar te-aș fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenți, iar decizia finală depindea în mare măsură și de indicația computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcție?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcție: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeți că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu știu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuși poți fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilități și în general, de tine va depinde reușita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei ști să te înțelegi cu colegii tăi; cu toți, nu doar cu Alex și cu Nis, care-ți sunt prieteni apropiați. Ei sunt datori să-ți dea ascultare, iar tu cred că știi foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ți spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că știu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbind discret la auzul numelui său, Lia porni spre director, pentru a-și primi accesoriile uniformei și cele patru bulinuțe gălbui care-i reveneau ei, în calitate de consilier al misiunii. Lucian o urmări cu privirea, plin de admirație. În curând, uniforma Liei fu împodobită aidoma celor purtate de colegii ei din conducerea echipajului, cu câteva mici diferențe, printre care, evident, inițialele numelui și numărul bulinuțelor gălbui; la ea, doar patru. Ce importanță avea însă oare acest amănunt minor? Cine lua seama la numărul bulinuțelor și la semnificația lor? Făcea parte din echipaj, iar asta era cel mai important! Acum însă, totul devenise deja mult mai serios, oficial... Lucian îi urmărea atent fiecare mișcare, fiecare gest. "Cât de frumoasă poate fi..." nu reuși el să-și rețină acest gând. După ce ea trecu la loc, cu toții putură auzi explicațiile directorului despre ea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staținau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puțin. Nuria își dădu jos ochelarii primiți de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spațiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezența ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezența celor două nave spațiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Virgil: Înțelegi că nu pot fi tocmai liniștit știind că fiica mea va călători împreună cu dumneata timp de cel puțin 13 ani, chiar dacă ești comandantul misiunii.
Lucian: Înțeleg, dar vă asigur că nu aveți de ce vă teme. Eu și domnișoara Lia, fiica dumneavoastră, am încheiat deja un soi de, să-i zicem armistițiu, prin care mi-am luat angajamentul față de ea că n-am să depășesc limitele colegialității în relația dintre noi doi. Și vă spun că îmi voi respecta acest angajament. În plus, am să vă promit și dumneavoastră același lucru, deci, puteți considera că fiica dumneavoastră va fi în siguranță mereu, nu va păți absolut nimic.
Virgil: Nu face asemenea promisiuni, tinere... Sincer, îmi pari un băiat foarte cinstit, onest, dar fata mea e totul pentru mine! Am să te rog doar să nu-i rănești sentimentele, pentru că e tare sensibilă; deci, să n-o faci să sufere!
Lucian: Eu, domnule?! De ce credeți că ar putea suferi din cauza mea?
Virgil: Ești singurul care ar putea să-i cauzeze asemenea neplăceri, de ordin sufletesc, tocmai datorită reputației tale... Încă o dată însă, te rog insistent s-o lași în pace! Nu vreau ca în momentul întoarcerii să mi se plângă, din cauza ta; nu vreau să sufere!
Lucian: Domnule, vă asigur că n-am nici un interes să-i provoc suferință.
Virgil: Te cred. Însă te avertizez: O las să plece în această misiune, chiar împreună cu tine, însă dacă la întoarcere, fata mea îmi va spune că totuși a avut ceva de suferit de pe urma ta, vei avea de-a face cu mine și nu-ți doresc să cunoști vreodată furia unui tată care-și apără fiica; nu e deloc plăcut!
Lucian: Nu, domnule; voi fi foarte corect cu domnișoara Lia.
Virgil: Bine, tinere; cam asta ar fi tot ce aveam de spus. Nu uita, te rog! Încearcă să te ții de cuvânt și astfel să eviți eventualele neplăceri pe care le-ai putea întâmpina la întoarcere. În orice caz, îți doresc mult succes și tot binele din lume! Ești comandantul, deci, ai grijă de membrii echipajului; ei depind totuși de deciziile tale.
Lucian: Puteți fi liniștit, domnule!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Păi, șefu', presupunând că Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poți nega acest lucru.
Nistor: Știu... Și totuși, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferență, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că și atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aș fi cerut să mă aștepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis așa ceva, deși, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situația. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel și o luam și pe ea cu noi. În loc de șapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, șefu'?
Lucian: Bineînțeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situația.
Nistor: Nu cred, șefu'. Adela nu numai că era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăța acolo. Și nu erau acceptați ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuși, în asemenea cazuri de excepție, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului și nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu să renunți la această misiune și să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenții, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident și dom' director, aveau datoria de a-ți îndeplini aceste pretenții.
Nistor: Serios, șefu'?! Nu știam...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"La discotecă..." reținu de îndată domnișoara consilier Lia, iar privirea ei albastră, ascuțită, se opri asupra comandantului pentru câteva clipe. Nu avea însă de gând să-i reproșeze nimic, nici să repete vreo acțiune de genul reclamației pe care o depusese împotriva lui și de pe urma căreia nu se alesese cu nimic bun; poate doar cu faptul că-i va evalua lui activitatea pe parcursul misiunii, asta era destul de interesant. Alex se întreba cu îngrijorare în gând dacă ceilalți colegi ai săi aflaseră ceva despre identitatea body-guardului rănit? Își dădea însă seama că dacă nu aflaseră încă, vor afla cât de curând, era inevitabil... Ei și?! Ce dacă vor afla despre "Ucigașă"? Se va descurca el, îi va înfrunta, va face cumva față valului de râsete din partea lor, datorat acestui amănunt... Deocamdată îl ascultă în continuare pe director.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!