Petre și Adi își sprijiniră colega, în momentul coborârii din mașină; ea era deja cam slăbită, deși încerca să se țină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reușise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puțin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era liniște, mult mai liniște decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile orașului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupați de cu totul altceva.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lunganul și Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte și de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Și o ținea de mână, deși era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Și ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieși din casă pentru a-i reproșa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieșiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erau pe puntea principală și se pregăteau de plecare; afară, la ieșirea din Institut, erau, inevitabil, așteptați de 14 persoane, nu părinții, ci body-guarzii lor. Acest amănunt, cam neplăcut, îl puse serios pe gânduri, mai ales pe Alex; avea s-o întâlnească iarăși pe "Ucigașa". Ar fi preferat să evite o asemenea întâlnire, dar nu avea cum. Discuția despre ea reușise, cu puțin "ajutor" din partea domnului profesor Manea, s-o evite, iar colegii săi încă nu făcuseră haz pe seama lui din acest motiv. Îl văzu pe Lucian liber și-l trase de-o parte, pentru a-i spune lui "of"-ul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian avea o figură plăcută, era chiar atrăgător, ca de altfel toți ceilalți, însă el ceva mai mult decât colegii săi, de aceea fusese clasificat de către colega lui, Lia, drept un mare Don Juan, așa cum se vorbea frecvent despre el și prin Institut. În realitate însă, mai mult fetele se țineau scai după el, decât invers, fiindcă era tare chipeș și manierat, părând a fi un tip interesant și o bună "partidă" pentru oricare domnișoară.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian se grăbi în a împărți autografe pe bluzițe, tricouri, foi, fotografii; în cazul lui însă, era mult mai greu să încheie mai repede această activitate, căci fiecare domnișoară dorea măcar o semnătură de la el, ca o ultimă amintire și erau destul de multicele acolo... Cum să plece la timp din mijlocul lor, ba încă intact?! Încercă să le înduplece în fel și chip, cu vorbe frumoase, mieroase, bine alese și meșteșugite; era însă posibil? Nici gând! Vai lui! Ora 08.00 se apropia nemilos; își văzuse aproape toți colegii îndreptându-se spre rachetodrom. Doar el nu reușise acest lucru; era încă acolo. Zâmbi, deși cu amărăciune și zise, făcând din nou apel la înțelegerea acelor tinere...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât despre domnișoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieșise din casă, era liniște, deci, coborî scările fără a-și face griji, asta doar până la etajul șapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuți care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creștea. Plecase singură, părinții ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuși să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau și mai mulți oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioși. Aproape că nu înțelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiță ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat rețete pentru pacienți necunoscuți și de abia înainta, cu greu, urmată de mulțimea de oameni. Reuși cu greu să urce într-o mașină, fără a-și da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră și jumătate până să ajungă în acea mașină și nu avea de gând să coboare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioșătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colțul gurii. Era mulțumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Și dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase ușor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deși încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcției sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conștiincioși, trecură la o nouă verificare amănunțită, aruncând cu atenție o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă știau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta și făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcția ei fusese desăvârșită.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe măsură ce înaintau în altitudine, remarcau că densitatea atmosferei scădea, altfel spus, aerul devenea din ce în ce mai puțin alb, prezența dantoniului devenea din ce în ce mai puțin simțită și continua să scadă în intensitate, până-n momentul în care va dispărea complet, iar aerul va rămâne în totalitate incolor și implicit, perfect transparent. Deja nu mai era atât de dens, încât să împiedice o bună vizibilitate, pe suprafețe întinse. Dar dedesubt, în jos, nu putea fi zărit nimic, decât aerul alb, opac, care părea a fi înghițit totul. Urcaseră, deci, destul de mult. Depășiseră distanța în altitudine până la care dantoniul era în totalitate stăpân. Aici densitatea gazului alb scădea simțitor, influența lui fiind din ce în ce mai slabă, totul devenind din ce în ce mai clar.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorin: Dumneavoastră sunteți Mihai Ristea?
Mihai: Da. Și sper că vă dați seama că, de fapt, chiar dacă n-am împlinit încă 18 ani, nu prea am nevoie de protecție.
Dan: Știm; am fost informați despre activitatea dumneavoastră sportivă profesionistă. Și ne dăm seama că un fost campion mondial la lupte, ba chiar arte marțiale, indiferent că era vorba doar despre juniorat, nu ar avea nevoie de protecție, dar dacă acestea sunt dispozițiile primite, nu facem altceva decât să ne supunem acestora. Eu mă numesc Dan Firan și mi se spune Forțosu', dar n-am de gând să-mi măsor puterile cu dumneavoastră.
Sorin: Eu sunt Sorin Negură, zis Fiorosul, însă, ca și colegul meu, nu intenționez să mă pun rău cu dumneavoastră.
Mihai: Bine. Dar știți ce, nu sunt obișnuit să mi se vorbească astfel, cu "dumneavoastră", așa că ar fi mai bine să-mi spuneți pe nume, Mihai; am aflat de curând de la unul dintre colegii mei că e mult mai bine să fim prietenoși.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul îi reproșase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înțelege viața și greutățile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult și de fapt, încă o mai iubea, chiar și acum, după atâția ani?! O iubea și suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înțeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-și refăcea viața? De ce prefera să rămână singur și trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur și trist, închis în Institut și-n sine însuși, prizonier al propriilor sale sentimente și gânduri, altfel spus, un neînțeles. De ce oare?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colegii își îndreptară privirile spre Mihai; încă nu aflaseră toți acest amănunt, că el fusese campion mondial și olimpic la lupte, deși la juniori. Acum însă îl știau, cu siguranță. În gând, Mihai se întrebă dacă nu-l vor privi ca pe un bătăuș profesionist, începând din acel moment. Oare se vor feri de el? Nu-i vor mai vorbi? Vor evita colegii săi să se apropie de el? N-ar fi vrut să se întâmple astfel!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Medicul echipajului, domnișoara doctor Stela Anca Stejăran. Desigur, în cazul dumneavoastră, domnișoară, totul este foarte clar; toată lumea știe ce înseamnă a fi medicul echipajului și ce presupune acest lucru. Din momentul în care ați reușit să deveniți membru al echipajului, ne-am interesat mai mult de dumneavoastră, v-am urmărit cu atenție activitatea desfășurată în ultimii ani în cadrul Institutului și am căzut de acord asupra faptului că sunteți potrivită pentru această funcție. Vă dați seama că viața și sănătatea colegilor vor fi în mâinile dumneavoastră, ei vor depinde de dumneavoastră, dar toți avem convingerea că vă veți descurca. Ce aveți însă de spus, domnișoară? Considerați obligatorie necesitatea a cel puțin unui ajutor specializat, fie doar chiar și un robot, un altul decât cei doi destinați misiunii?
Stela: Nu, domnule director, mă voi descurca, pentru că, de fapt, nici nu sunt singură, ci cu colegii mei. Oricând va fi nevoie, ei mă vor ajuta, iar dacă nu se pricep, vor învăța, se vor deprinde.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să dea mâna cu președintele țării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ținea un micuț ursuleț de pluș, unul tare caraghios, dar frumușel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." își spuse în gând, pasând rapid ursulețul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reușise să scape la timp de micuțul intrus de pluș, înainte de a atinge mâna președintelui; simțea însă că-i crapă obrajii de rușine. Lucian reușise să scape de ursuleț, deși acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna președintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluțe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Își ținea capul plecat și nici nu îndrăznea să-și ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simțea parcă fumegând, deși dânsul nu mai reproșase nimănui nimic... Se înșela însă; observând reacția președintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeași tactică: surâse deci binevoitor...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până în acel moment se pregătiseră doar, destul de bine, după cum susțineau toți; iar momentul în care vor trece de la faza de "cadeți" la cea de astronauți nu era departe; de acel moment îi despărțeau doar douăsprezece zile, deci mai puțin de două săptămâni. Deocamdată era încă vineri, 15 iunie, zi ce semnifica sfârșit de an școlar, chiar și pentru Mihai. Pentru cei mai mulți elevi urma perioada cea mai așteptată, aceea a vacanței de vară; pentru Mihai însă, ceea ce urma diferea complet de o vacanță. De fapt, el oricum nu de vacanță ar fi avut parte, doar își încheia studiile; și-ar fi început activitatea în Institut. Iată însă că el își începea activitatea direct într-o misiune spațială importantă, ca membru al echipajului, ba chiar ca șeful securității misiunii; deloc rău pentru un tânăr de aproape optsprezece ani...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian, surâse mulțumit de rezultatul obținut; iată-se reușind și-n postura de negociator, de mediator, deși până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuși reușise să-i "îmbuneze" destul de repede și de ușor pe cei trei "răzvrătiți", să calmeze situația. Reușise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnișoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărțit, pe ea nu reușise încă s-o convingă să renunțe la ostilități (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era liniște; se reinstaurase "pacea", cel puțin temporar. Își aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puștoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privința asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, așteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafața accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roșie, Marte...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.
replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian acceptă ajutorul oferit de director; îl prinse de mână și se ridică în picioare. Directorul așeză plicul cu pricina pe o măsuță. În acel moment, privirea flăcăului se opri țintă asupra acelui plic; brusc simți că totul cade, se prăbușeșete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abținuse, acum nu mai reușise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simți că se clatină, sau nici el nu știa sigur ce anume. Totul era instabil; își pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ești nebun, complet nebun! Și nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, să te aștepte... Tu-ți dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aștepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranță că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem și suntem cu toții teferi; nici unul dintre noi n-a pățit nimic. Cu încă puțin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel și să ne întoarcem acasă la timp, teferi și triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu știm dacă vom mai avea același noroc ca și până acum. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aștepte! E o prostie! Chiar și presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit inițial, că nu vom întâmpina cine știe ce dificultăți și că vom reuși să ajungem înapoi, acasă, toți șapte, exact la termen și tot ar fi absurd! E o prostie! O aberație! Așa că, ia-ți gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbești, șefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Așa bine! E cel mai bun sfat pe care ți-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiți! Și ar fi fost mult mai bine dacă ți-ai fi făcut totuși o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, șefu'! Cum s-o uit? Încă mai țin la ea, foarte mult!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!