Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Cele două vehicule opriră în curând în dreptul unui bloc înalt, cu multe etaje, înconjurat de polițiști. Aici locuia doctorița echipajului, Stela Stejăran. Atât mașina, cât și motocicleta trecură de polițiștii care păzeau imobilul, iar pasagerii coborâră; Lucian de pe vehiculul pe două roți, iar ceilalți din cel cu patru roți...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Înțelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două mașini ieșiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunțarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima mașină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian și Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Mașina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Și astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din polițiști, jandarmi și gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toți pasagerii celor două mașini, dar numai Lucian și Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitației tânărului său coleg de a intra numai puțin, deși parcă el nu dorea; totuși îl urmă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Papagalul se așeză pe umărul lui și astfel porniră amândoi spre ieșire, însoțiți de Mihai și părinții lui. În curând se despărțiră, Lucian și Rikky urcându-se în mașina albastră, urmați îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre și Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai și părinții lui, întorcându-se în casă. Mașina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcție. În curând se opri în fața unui bloc înconjurat de mai mulți polițiști, gardieni și jandarmi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, în oraș, două mașini se apropiară de secția de poliție în arestul căreia se aflau doi dintre cei trei agresori din noaptea trecută. Body-guarzii nu coborâră din vehiculul lor, în schimb din mașina albastră coborâră trei persoane (două în uniforme albastre) și intrară în sediul Poliției. Polițiștii îi recunoscură de îndată și-i întâmpinară cum se cuvine. S-ar fi simțit onorați și doar de vizita geneticianului, la a cărui prezență se așteptau, doar acesta era nevoit să dea declarație; văzându-l însă însoțit, atât de comandantul misiunii, cât și de directorul Institutului, nici nu mai știau ce să spună sau să facă; erau cam derutați de prezența celor trei. Totuși, nu se lăsară copleșiți de "înalta" vizită neașteptată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Două mașini opriră în fața casei informaticianului. Din una coborâră Mihai și un tip înalt, foarte înalt, geograful. Intrară în curte, apoi în casă. Lunganul, ca de obicei, se văzu nevoit să se aplece serios, pentru a evita să-și lovească fruntea. Și avu ocazia să-i cunoască mai bine pe părinții informaticianului; cel mai tânăr membru al echipajului. Domnul și doamna Ristea, în mod normal, se mirară de înălțimea lui Nistor. Oare cine nu s-ar fi mirat, văzându-l?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex și Lucian plecară, fără a mai aștepta să fie însoțiți de cineva până la ieșire, pentru că tatăl și fiica, ambii medici, erau ocupați. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat și modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau așteptați de Petre și Adi. Lăsând motocicleta "Ucigașei" acolo, Alex și Lucian intrară în mașina albastră, pe locurile din față. Tânărul comandant porni mașina spre casa colegului său. Mașina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în așteptarea celui căruia-i asigurau protecție în afara Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Afară, norii, generoși, revărsau asupra orașului toată apa pe care reușiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în mașină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ține cont că era mașina albastră a directorului. Deși ploua în neștire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de mașină. Lucian îi zări și înțelese intenția celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna mașină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuși, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleșa, iar în curând cele două mașini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în față. Polițiștii, jandarmii și gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ieșind pe poarta Institutului cu mașina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum ușor surprins, că într-adevăr, Poliția, Jandarmeria și Corpul Gardienilor Publici își făceau deja datoria: un cordon format din numeroși polițiști, jandarmi și gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruși. Ceva mai în față se afla și o barieră ridicată de polițiști, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoștea oricine mașina directorului, cât și pe tânărul șofer, ci pentru că de aici se aleseră cu niște musafiri, pe care, personal, nu prea și-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnișoara biolog. Aceștia se urcară în mașină; aveau loc. Lucian se strâmbă ușor, a nemulțumire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doctorița se avântă hotărâtă spre trepte. Primele șase, șapte etaje le urcă în fugă, apoi o luă mai ușurel, mai încetișor. După câteva minute, ajunse și la etajul 13, unde se afla apartamentul ei. Era obișnuită să urce, deci, nu gâfâia din cauza efortului depus, doar era o ascensiune pe care o efectua zilnic de foarte mult timp, uneori chiar de mai multe ori pe zi. În acest apartament de patru camere, destul de spațioase, locuia împreună cu părinții ei de vreo câțiva ani. Blocul era situat în zona centrală a orașului, iar deasupra mai existau încă șapte etaje. Era un bloc destul de nou, a cărui construcție fusese terminată nu cu mult timp înainte de a se muta ea cu familia ei acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După un timp, mașina albastră ajunse în dreptul reședinței tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni și polițiști, care nu permiteau oamenilor sosiți în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru mașina albastră se făcu totuși loc de trecere. Lucian lăsă mașina în curte și coborî, deschizând apoi domnișoarei biolog; body-guarzii coborâră și ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obișnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni și polițiști să-i păzească lui casa. În plus, mai erau și cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracție de prezența tuturor; pe cei patru nu-i putea totuși ignora, doar erau în curtea casei sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Începuse ziua cu numărul 13 a lunii iunie, o zi întunecată, din cauza norilor înghesuiți în număr mare pe cer. Și misiunea lor, dacă vor mai pleca totuși, era estimată la o durată de 13 ani, iar domnișoara doctor Stela tot la etajul 13 locuia. Acum însă putea beneficia de serviciile liftului blocului, nu mai era nevoie să se obosească pe scări, iar liftul fusese nu doar reparat, ci și modernizat; i se aduseseră îmbunătățiri substanțiale, vizibile. "De ce oare se ocupaseră cu atâta atenție de lift?" se întreba nedumerită doctorița, fără a pricepe că motivul ar putea fi chiar ea. Desigur, era esențial ca liftul blocului în care locuia un membru al echipajului să funcționeze în condiții cât mai normale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Profesorul Eugen Manea era din ce în ce mai nedumerit: Lucian, comandantul misiunii, avea hăinuțe pentru păpușele, iar domnișoara Lia, consilierul misiunii, vreo câteva arme (pistoale) din secolele trecute. Oare la ce se mai putea aștepta din partea lui Alex și a doctoriței Stela; ce surprize mai aveau și ei prin pachetele lor? Încercă să desfacă o altă cutie, de mărime mijlocie, dar nu reuși; o răsuci pe toate părțile, dar nici gând s-o deschidă. Citi însă numele: Stela Anca Stejăran; în curând apăru și doctorița, adică posesoarea acelei cutii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În curând polițiștii intrară în dubița cea albă cu cei trei infractori și armele acestora, iar mașina porni spre secția de poliție la care lucrau cei din patrulă. Ofițerul îi lăsase o carte de vizită lui Alex, pentru ca geneticianul să știe unde să vină ziua următoare și pe cine să caute, pentru declarațiile necesare. Alex rămase cu Petra Nețoiu, care se sprijinise de motocicleta ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Sufletul meu este o bicicletă cu două roți: inima și creierul. Cândva a avut și două roți ajutătoare: mama și tata.

aforism de (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Cornelia Georgescu

Iar pentru că ascensorul ajunsese deja la etajul 13, se opri, cei patru ieșind pe rând. Stela îi conduse până la ușa apartamentului ei, pe care o deschise în curând. Intrară și se opriră în camera în care se afla echipamentul medical. "Ucigașa" se intinse pe patul existent în acea încăpere. Inevitabil, urmară câteva injecții și recoltarea unei probe de sânge din brațul pacientei, probă necesară pentru analizele care se impuneau. Doctorița dădea dovadă de mult profesionalism în intervenția ei; la cererea ei, pentru mai multă eficiență, domnișoara body-guard fu nevoită să renunțe la tricou, rămânând în sutien și pantaloni; cei doi băieți se străduiră să nu ia seama la acest amănunt, deși Alex se gândi, mirat: "Ia te uită, poartă și sutien; n-aș fi crezut..." Nu după mult timp, în încăpere intră și domnul Sergiu Stejăran, tatăl doctoriței. După ce-i salută pe cei doi tineri, dânsul i se alătură fiicei sale pentru îngrijirea pacientei; într-adevăr, rana nu era deloc superficială. Fără a-și neglija pacienta, Stela privi spre colegii ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Biciclist pe șa
Aventură-n două roți -
Pomul în față.

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima mașină coborî chiar domnișoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera și zâmbindu-i. Apoi își reluă locul la volan și porni mașina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre și Adi, cu care se înțelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitați la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar și ei, pentru a da niște declarații, deși nu știau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemați, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Porniră pe culoarul cu rezerve, dar nu se opriră în dreptul nici uneia. Trecură și de cabinetul medical al doctoriței, dar Lucian continuă drumul. Lia, tăcută, mergea în dreptul lui. Porniseră pe culoarul cu atelierul de pictură, dar trecură și de acesta. Lucian se opri în dreptul unei uși, dar nu pentru mult timp. Intră în acea încăpere. Curioasă, Lia pătrunse și ea dincolo de ușa respectivă; nu intrase până în acel moment în respectiva încăpere, așa că o cercetă cu albastrul ochilor. Nu descoperi nimic deosebit, deci, nu înțelegea de ce el o adusese în acest loc.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Adela îl privi în treacăt; pe chipul lui se putea observa că era îngândurat, preocupat de ceva anume. Ajunseseră afară din liceu, iar adolescenta bălaie, avertizată din timp de înaltul ei prieten, nu se sperie deloc de prezența celor doi body-guarzi; de altfel, aceștia nici nu erau prea fioroși, în ciuda poreclelor lor. În curând, mașina body-guarzilor porni pe străzile municipiului, până la casa Adelei, deși aceasta stătea nu foarte departe de liceul la care învăța... Tocmai de aceea, ajunseră destul de repede în dreptul imobilului în care locuia puștoaica. Coborâră toți patru din mașină, însă, evident, doar Adela și Nistor intrară în curte. Brutus îi întâmpină bucuros, așteptându-se la alte "daruri dulci" din partea înaltului prieten al stăpânei sale. Și ca de obicei, le căpătă; lunganul păstrase ceva pentru dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Motocicleta se apropia din ce în ce mai mult; lui Alex i se păru că încetinise în dreptul lor. Dar după ce vehiculul îi depăși nu foarte mult, motociclistul execută brusc o mișcare neașteptată: Urcă pe trotuar cu motocicleta, năpustindu-se cu precizie asupra celui ce ținea arma îndreptată spre Alex. Agresorul n-avu timp să riposteze, nici să se ferească de izbitura violentă sau să utilizeze arma. Căzu lat, pierzându-și cunoștința și arma din mână; era un pistol. Ceilalți doi apucaseră să se ferească la timp. După ce opri vehiculul, motociclistul coborî; un picior bine plasat doborî rapid un alt agresor, dintr-o singură lovitură, foarte puternică. Geneticianul asista uimit la această scenă, tare nedumerit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook