La pterozauri, solzii cornoşi ai epidermei s-au subţiat mult, oasele scheletului au început să-şi piardă măduva, rămânând goale pe dinăuntru la cele mai evoluate specii, craniul a căpătat spaţii intraosoase care îl uşurau considerabil, maxilarele cu dinţi s-au transformat treptat în ciocuri, coada s-a scutat sau a devenit extrem de subţire. Dar cea mai interesantă adaptare rămâne apariţia aripilor, membrane rezistente de piele unind flancurile corpului cu cel de-al patrulea deget al labelor anterioare, dezvoltat enorm, atât în lungime, cât şi ca rezistenţă la efort.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cea mai interesantă adaptare, în cazul pterosaurienilor, rămâne apariţia aripilor, membrane rezistente de piele, unind flancurile corpului cu cel de-al patrulea deget al labelor anterioare, dezvoltat enorm, atât în lungime, cât şi ca rezistenţă la efort.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pteranodon rămâne varietatea cea mai bine adaptată la zbor dintre toţi pterosaurienii. Având, la unele specii, suprafaţa de peste 20 m2 şi anvergura aripilor de 8-12 metri, membranele sale de piele uneau labele anterioare cu cele posterioare, transformând animalul într-un fel de uriaşă "aripă zburătoare". Corpul scurt, fusiform, îşi pierduse complet coada, devenind extrem de aerodinamic, întregul schelet avea oasele umplute cu aer şi foarte uşoare, iar craniul era aproape la fel de lung ca şi trupul. Fălcile se transformaseră într-un cioc de un metru lungime, lipsit de dinţi, contrabalansat de o creastă osoasă cu aceleaşi dimensiuni, având marginile tăioase ca o sabie. Pteranodonii trăiau mai ales pe coastele oceanelor şi în masivele muntoase limitrofe bazinelor marine; par să fi fost capabili de a rămâne zile întregi în aer, de a ataca fulgerător, fără zgomot şi constituie probabil cele mai redutabile înaripate piscivore care s-au ridicat vreodată pe cerul Terrei.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramphorhynchus, considerată cea mai veche reptilă zburătoare, avea lungimea de până la 4-5 metri (dintre care aproape jumătate măsura coada, terminată printr-o lopăţică romboidală cu rol de cârmă). Anvergura aripilor atingea 2,2 metri, oasele îşi păstrau măduva, corpul era acoperit de solzi subţiri şi mici (sau păr des, la speciile mai evoluate), iar craniul poseda fălci lungi, drepte, prevăzute cu dinţi conici. Datorită acestor caractere anatommice primitive, zborul animalului era foarte greoi, reducându-se de la planarea de la un copac la altul, în căutarea unor prăzi lente sau a puilor şi ouălor din cuiburile altor reptile.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pterodactylus constituie o formă mai evoluată. Cele mai multe specii aveau dimensiuni medii (2-8 metri deschiderea aripilor), dar există şi un exemplar găsit în statul Texas (S. U. A.) care măsoară 12 metri între extremităţile aripilor desfăcute. Coada subţire, tot mai scurtă, a primelor specii, nu le mai servea în timpul zborului, fiind doar o reminiscenţă, ceea ce nu-i împiedica pe aceşti "crocodili ai văzduhului" (ale căror fălci încovoiate şi scurte începeau să semene cu un cioc de pasăre, dar aveau până la 360 de dinţi) să manifeste o siguranţă sporită în planare şi o mare agresivitate.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul pterozaurilor era mai mult o planare favorizată de curenţii de aer, însă chiar în aceste condiţii rămâne o adevărată performanţă adaptativă, una din nenumăratele "minuni" ale naturii, pe care ştiinţa secolului nostru le "redescoperă" treptat şi nu o dată, incomplet. Dintre cele 85 de specii de pterosaurieni catalogate, trei atrag atenţia în mod deosebit: Ramphorhynchus, Pterodactylus şi Pteranodon.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost punctul

la început a fost punctul
şi în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare devenind Omega
a explodat dând naştere celorlalte
litere din alfabet

literele s-au iubit din nevoie de cuvinte
cuvintele la rândul lor simţeau că lipseşte ceva
şi au stabilit reguli sub formă de propoziţii
îmbinate în fraze

anii treceau
frazele erau din ce în ce mai lungi
şi mai greu de citit
până într-o zi când cuvintele
au îmbătrânit şi au devenit mai înţelepte
au spus că vorba multă le aduce sărăcia
şi au inventat poezia

cea mai frumoasă poezie
era considerată poezia cu rimă
cu timpul rimele au devenit plictisitoare
puterea a fost luată de versurile la întâmplare

şi versurile la întâmplare
s-au transformat în propoziţii
şi propoziţiile s-au transformat în fraze
şi frazele aveau nevoie de virgule
şi virgulele aveau nevoie de puncte
şi punctele au devenit într-un final
cele dintâi şi din urmă semne
ale existenţei negrului în universul
alb infinit

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta modernă nu poate fi comparată aproape deloc cu creaţiile anterioare: lipseşte sensibilitatea şi înţelegerea specifică pe care omul şi-o poate apropria doar prin meditaţie, în mijlocul naturii. Lipseşte umanizarea, care, treptat, se stinge sub influenţa unor curente vestice ultra-moderne. Iar relaţia om-natură se degradează considerabil, omul uitându-şi rădăcinile, uitând că el constituie, de fapt şi de drept, ţărână.
În acest fel, când pădurea nu mai este, arborii votează în continuare toporul, cu o singură gândire: că el are coada de lemn şi cred că le face bine.

Tomniuc I (6 februarie 2021)
Adăugat de Tomniuc I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să se ajungă la formele actuale de viaţă i-a trebuit Pământului o lungă şi zbuciumată evoluţie, în care construirea primelor gene a însemnat eminescianul: "punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii", care ulterior a devenit "stăpânul fără margini, peste marginile lumii". Aceasta deoarece apariţia primelor gene a însemnat, de fapt, apariţia primelor programe genetice şi implicit a primelor sisteme biologice. Extrem de simple la început, complicându-şi structurile şi funcţiile şi ajungând la perfecţiunea fiinţei umane, pare-se singura abstract gânditoare.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt un peşte
lăsat pe uscat
cu oasele ieşind din carnea cea verde
cu solzii înflorind din piele
şi ochii duşi în fundul branhiilor

nici nu mai ştiu să înot
iar apa
e atât de departe

miroase a cer senin
a frunze grele
şi flori
de care eu
n-am avut vreodată nevoie

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi şoltici au înjghebat două războaie de ţesut, s-au aşezat şi s-au prefăcut că ţes, dar nu ţeseau nimic. Cereau mătasea cea mai subţire şi fire de aur de cel mai bun, dar băgau mătasea şi aurul în buzunar şi lucrau la stativele goale până noaptea târziu.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o măreţie în perspectiva aceasta asupra vieţii, cu numeroasele ei forţe, însufleţite iniţial de Creator în câteva forme sau numai într-una singură. Şi în timp ce planeta noastră îşi continuă rotaţia după legea imuabilă a gravitaţiei, nenumărate forme dintre cele mai frumoase şi mai minunate, apărute dintr-un început atât de simplu, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte.

Charles Darwin în Originea speciilor
Adăugat de Roman Cotelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce pană de inspiraţie a fost cel care a dat numele unui Zeu cu aripi unei biciclete. Sărmanii poeţi nu s-au supărat că lui Pegas, patronului lor, i s-au pus în locul aripilor roate.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua căreia îi acordaţi atâta importanţă este cea a naşterii corpului vostru şi de atunci voi aţi considerat că sunteţi corpul. Doar ceea ce exista deja înainte de apariţia corpului va putea rămâne după dispariţia corpului şi a elementelor. Iar înainte de sfârşitul acestui corp, în acea ultimă zi, chiar şi amintirea existenţei de până atunci va dispărea. Aşadar, ceea ce se petrece între apariţia şi dispariţia corpului este doar o grămadă de amintiri; tot ceea ce aţi acumulat nu-i decât amuzament. Toate acestea nu există decât în memorie şi vor dispărea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua căreia îi acordaţi atâta importanţă este cea a naşterii corpului vostru şi de atunci voi aţi considerat că sunteţi corpul.
Doar ceea ce exista deja înainte de apariţia corpului va putea rămâne după dispariţia corpului şi a elementelor. Iar înainte de sfârşitul acestui corp, în acea ultimă zi, chiar şi amintirea existenţei de până atunci va dispărea. Aşadar, ceea ce se petrece între apariţia şi dispariţia corpului este doar o grămadă de amintiri; tot ceea ce aţi acumulat nu-i decât amuzament. Toate acestea nu există decât în memorie şi vor dispărea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul s-a creat şi dezvoltat în timp. Este rezultatul unui proces îndelungat, care a început în perioada colectivizării – acea "muncă în colectiv", care a dus la uniformizarea caracteristicilor rele: hoţia, beţia, bârfa, curvărăsia, şi care s-au dezvoltat în timp, cuprinzând mase tot mai mari, devenind "un fenomen" favorizat de sărăcie, incultură, lipsa sau pierderea credinţei. Biserica nu are decât opt-zece credincioşi adevăraţi, nimeni nu mai citeşte la bibliotecă.

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, omul îşi face socoteala să-şi petreacă trei sferturi din viaţă suferind, ca să se odihnească în cel de-al patrulea sfert; şi de cele mai multe ori, crapă de mizerie fără să mai ştie unde a ajuns.

Arthur Rimbaud în Scrisoare (1886)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Practic, Mezozoicul a reprezentat o eră extrem de favorabilă pentru apariţia, dezvoltarea şi mai ales diversificarea speciilor de animale. Astfel, alături de nevertebrate, peşti, batracieni şi reptile, apar ultimele două trepte ale evoluţiei: păsările şi mamiferele (atât aplacentare, cât şi placentare), factor determinant în definirea unui ecosistem superior pe Terra.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, zborul pterosaurienilor era mai mult o planare favorizată de curenţii de aer, însă chiar şi în aceste condiţii rămâne o adevărată performanţă adaptativă, una dintre nenumăratele "minuni" ale naturii, pe care ştiinţa secolului nostru le "redescoperă" treptat şi nu o dată, incomplet.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins cu-atâţia morţi în iarna asta!
Pe buze mi s-au cuminţit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Şi oasele s-au cuminţit.
Nu, nu s-a plâns şi nici nu se va plânge
Pentru cenuşile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviţi-o
Şi nu se mai topeşte când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ţii în tine adânc şi-l taci.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!