Fata nu ar putea să precizeze unde stătuse ascuns Marck, era maestru în camuflaj, tehnici de luptă, arte marţiale etc. Merg în laborator, unde Andrada rămâne mai multe ore. Acolo timpul şi spaţiul nu mai aveau sens, dispăreau, tânăra uită de tot. Se concentrează numai asupra studiului, se pierde printre experimente, până când vocea lui Marck o trezeşte la realitate, anunţând-o că e timpul să meargă la profesorul Costa.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marck şi Andrada se îndreaptă spre locuinţa profesorului. La vederea celor doi tineri, profesorul Costa râde încântat. Era cocoţat pe o scară pentru a putea ajunge la ultimul rând de butoane a unui panou de comandă, plin de computere. Marck a trecut într-o încăpere alăturată, după ce i-a adresat un salut scurt bătrânului, lăsându-i pe cei doi singuri, cu studiile lor. În glasul piţigăiat şi peltic al bătrânului cercetător se simte afecţiunea pentru fată.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul aleii, ascunsă printre vegetale, era o uşă de lemn, pe care Daniko intră fluierând într-un antreu în care ştia că este Marck, fără să poată preciza unde este ascuns, pentru că nu-l vede, doar îl simte. Pătrunde în laborator, acolo Andrada piveşte atentă un monitor, părul ei lung, şaten, cârlionţat, este prins la spate cu o eşarfă pastelată, poartă o rochie lungă imprimată în aceleaşi nuanţe pastel.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu, Andrada părea protejată de un glob de cristal. Era intangibilă fizic, dar şi mental. Doar Marck era prin preajma ei permanent, fără să-i stea în cale, era o prezenţă nevăzută, discretă, o umbră. Când îl întreba dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, Marck răspundea mereu "Nu am nevoie de nimic, sunt fericit alături de dumneavoastră".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, mintea profesorului Costa s-a oprit, nu mai aleargă, se concentrează numai asupra acelui subiect. Nu se mai gândeşte la altceva, nu mai socoteşte, nu mai analizează, se gândeşte numai la Andrada, este îngrijorat pentru ea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se ridică grăbită de pe canapea şi părăseşte foişorul. În acel moment sesizează prezenţa lui Marck în apropierea ei, chiar dacă nu-l vede. Tânărul este omul ei de încredere, este asistentul ei, garda de corp, o însoţea pretutindeni încă din copilărie. Marck este mai mare cu şapte ani decât ea, este un bărbat înalt, blond cu ochi albaştri, cu părul tuns scurt, are un corp atletic. Este ca o maşinărie de luptă, lângă el se simte în siguranţă. Bărbatul îşi face apariţia, parcă răsărise din pământ. O însoţeşte tăcut.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada nu era în foişorul din grădină, de aceea Daniko s-a îndreptat spre laborator, pe o alee îngustă fomată din minuscule pietre de râu. Zâmbea fericit, continua să fluiere şi să imite câţiva paşi de dans, ca un adevărat dansator profesionist, făcea câteva piruete, rupea cu vârful degetelor câteva frunze în timpul rotaţiilor sale energice.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko se gândea la Andrada "se înţelegea cumva subtil cu lumea vegetală", gândea el, avea senzaţia că aceasta comunica cu plantele care înconjurau tot timpul. Era o comunicare subtilă la nivel energetic, informaţional, pe care nu putea s-o perceapă, nici s-o înţeleagă. «Oamenii păreau lângă ea de conjunctură, prea grosieri, prea impuri, dar cu plantele se înţelegea de minune, fata de "piatră" mă uimeşte permanent», medita Daniko. "Are o combinaţie de calităţi fizice şi mentale ieşite din comun".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko ştia că o găsea de obicei pe Andrada în foişor, citind, înnconjurată de cărţi, de manuscrise, sau în laborator, experimentând tot felul de formule. Tânărul medic era înalt, brunet, cu ochi negri, părul uşor ondulat, cu bucle care-i cădeau pe fruntea înaltă. Fluiera o melodie la modă, avea un aer distrat, neatent chiar; era doar o aparenţă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada este împreună cu tatăl ei în grădina casei lor, în unul din puţinele momente, pe care nu şi le petrece în laborator. Discută relaxaţi despre ultimele experimente şi rezultatele la care reuşiseră să ajungă. Sunt aşezaţi pe o canapea confortabilă din foişorul de lemn, înconjurat de arbuşti de genul Hydrangea, hortensia care este înflorită toată vara, cu inflorescenţele ei mari, asemănătoare unor bulgări de flori catifelate, ciclamen şi turcoaz.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca să-şi răzbune şi ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu dânsa faţă-n faţă.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtată de valuri în larg

Ajungând într-un îndepărtat ţinut,
Atunci parcă era un vis plăcut,
Aer curat cu plăcere deplină
Şi muzica veche ce inimă-ţi alină.

Am plecat acolo pentru o clipă
Şi mă simţeam atât de fericită,
Vorbeam la telefon şi mama-mi spunea,
Dacă e bine acolo, mai stai fata mea.

De multe ori mă pierd în vise deşarte
Şi vreau să merg în locuri de mult uitate
Unde oamenii sunt plini de iubire,
Cu sufletul curat şi multă fericire.

Sunt locuri minunate şi peisaje plăcute
De unde ai amintiri demult pierdute,
Dar eu aş vrea să fiu pe o barca cu catarg,
Să fiu purtată de valuri în larg.

Totul poate fi transformat în război,
Dacă timpul nu tine cu noi
Rămâne speranţa, dar şi amăgire,
Visul meu e doar când e cald şi bine.

poezie de Eugenia Calancea (4 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca şi acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme şi parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori şi florile mov-violacee de Crocus (Brânduşa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofiţe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe şi roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele şi frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele şi crizantemele toamna.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu reuşeşti să baţi computerul la şah, încearcă tehnici de arte marţiale.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!