Noua zi, cu cer senin, se anunța tare frumoasă, călduroasă, o adevărată zi de vară. Doar pentru Mihai emoțiile nu luaseră sfârșit; mai avea de trecut un hop, ultimul... Bineînțeles, știa foarte bine, era pregătit, învățase... Dar putea scăpa de emoții, frământări? Nici gând! Toată noaptea își chinuise mintea cu întrebări banale de genul: "Dacă nu voi ști ceva la un moment dat?"; "Dacă nu-mi voi aminti?"; "Dacă o să uit?"; "Dacă o să-mi dea ceva ce mi-a scăpat, ce n-am învățat...?!"; "Dacă n-o să termin la timp?!"; "Dacă, dacă...?!" Și somnul nu-i priise deloc.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre învățătură
- citate despre trecut
- citate despre timp
- citate despre somn
- citate despre sfârșit
- citate despre noapte
- citate despre gânduri
- citate despre frumusețe
- citate despre adevăr
Citate similare
Mihai nu dormea nici el; se trezise înainte de începerea furtunii. Motivul lui: examenul! Prima probă era la mate. Era foarte pregătit, superpregătit, dar tot avea emoții, nu și le putea reține. Dacă se va încurca? Dacă va greși ceva, din grabă sau neatenție? Dacă...?! Și întrebări banale de acest gen continuau să-i răsune în minte, împiedicându-l să se odihnească liniștit. Furtuna nu-l deranja deloc, cu nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre început, citate despre greșeli, citate despre examene sau citate despre Mihail
Și ce dacă?
Mă uit noaptea pe fereastră,
Și-mi imaginez fantome
Am început să cred în ele,
Și ce dacă?
Daca mâine voi pieri,
Și voi bântui infernul
Voi privi trist către rai,
Și ce dacă?
Am ales o cale strâmbă,
Ca cei dependenți de droguri
Am ales să fiu o umbră,
Și ce dacă?
Nici un preot n-o să poată,
Să m-aducă la credință
Voi fi membru al gheenei,
Și ce dacă?
No să-mi mai văd părinții,
Ce vor stăpâni tot raiul
Ei vor fi printre arhangheli,
Și ce dacă?... Și ce dacă?...
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre iad
- poezii despre început
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre noapte
- poezii despre imaginație
- poezii despre fantome
Lucian: Hai, să mergem acum! Presupun că au sosit deja toți!
Mihai: Tot ce se poate să fi sosit.
Lucian: Ah, încă un lucru înainte de a pleca de aici, Mihai! Data viitoare când vei mai dori să transmiți vreun mesaj de genul acesta, acasă, să mă anunți înainte de a-l fi transmis deja, nu după aceea.
Mihai: De ce? Ca să-mi interzici să-l trimit?
Lucian: Nu, normal că n-am de gând să-ți interzic nimic!
Mihai: Desigur, ești foarte subtil... Îmi vei aminti care ar fi impactul unui asemenea mesaj, doar ca să-mi dai serios de gândit asupra acțiunii mele...
Lucian: Anunță-mă doar, atâta tot! Bine?!
Mihai: Nu cred că va fi cazul să te anunț, pentru că nu va mai fi nici o altă dată viitoare. Și nu pentru că ai fi reușit să mă convingi tu cu argumentele tale, sau să mă pui serios pe gânduri... Ci doar pentru că așa am hotărât eu însumi, chiar din momentul în care trasmiteam acel mesaj. M-am gândit să fie primul și ultimul pe care-l voi transmite. Unicul. Chiar i-am avertizat că s-ar putea întâmpla așa.
Lucian: Foarte bine! Dar dacă te vei răzgândi, să mă anunți totuși dinainte. Ne-am înțeles?
Mihai: Fie. Promit că, dacă va fi cazul, te voi anunța. E bine așa?
Lucian: E perfect! Să mergem!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre interdicții, citate despre promisiuni, citate despre perfecțiune, citate despre dorințe sau citate despre acasă
În felul acesta își va desfășura înțeleptul virtutea: dacă-i va fi îngăduit, în bogăție, dacă nu, în sărăcie; dacă va putea, în patrie, dacă nu, în exil; dacă va putea ca comandant, dacă nu, ca soldat; dacă va putea, voinic, dacă nu slab. Orice soartă va avea, el va face ceva memorabil.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate de Seneca despre înțelepciune, citate despre sărăcie, citate de Seneca despre sărăcie, citate despre patrie, citate despre bogăție, citate de Seneca despre bogăție sau citate despre armată
Mihai: Salut. Vrei să pleci acasă?
Nistor: Cam așa ceva. Intenționez să plec...
Mihai: Și... Chiar te grăbești să ajungi acasă?
Nistor: Depinde; de ce mă întrebi?
Mihai: Păi, mă gândeam că dacă nu te grăbești, am putea trece pe la mine, să-mi arăți la geogra', dacă zilele trecute n-ai putut; erai ocupat...
Nistor: Ah, asta doreai... Când ai proba la geogra'; mâine?
Mihai: Nu; poimâine.
Nistor: Păi și... Pentru mâine? Nu te pregătești?
Mihai: Mâine n-am probleme, sunt superpregătit; am proba la fizică.
Nistor: Ah, deci, cu fizica nu stai prost, doar cu geografia...
Mihai: Eh, nici cu geografia nu stau foarte prost, dar dacă tu știi mai multe, presupun că mi-ai putea arăta și mie, dacă vrei; nu te obligă nimeni.
Nistor: Bine, hai...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fizică, citate despre zile, citate despre viitor, citate despre prostie sau citate despre geografie
Dacă ai de gând să fii pasionat de ceva, fii pasionat de învățare. Dacă ai de gând să lupți pentru ceva, luptă pentru cei care au nevoie. Dacă ai de gând să pui la îndoială ceva, pune la îndoială autoritatea. Dacă ai de gând să pierzi ceva, pierde inhibițiile. Dacă ai de gând să câștigi ceva, câștigă respect și încredere. Și dacă ai de gând să urăști ceva, urăște ideea falsă ca nu ești capabil să-ți îndeplinești visele.
citat din Daniel Goldston
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre visare, citate despre respect sau citate despre autoritate
Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamație împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucățele; sau și mai bine, să n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o și depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult față de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar ști el! Dar cum să știe el ceva ce nici măcar ea nu știa prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era și ea direct implicată? Bineînțeles, cu nimic. Mama ei avu de așteptat aproape până la 08.00 ca ea să fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu pași mărunți de mama ei, mai ales că acum era și domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o să-i mai spună? Ar prefera ca dânsul să n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reclamații, citate despre psihologie, citate despre psihiatrie, citate despre posibilitate, citate despre mâini, citate despre mamă sau citate despre ajutor
Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai ești dispus să mă ajuți la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situația de față, te-aș înțelege dacă n-ai vrea să-mi arăți...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situații; e mereu aceeași, dar înainte de a trece la lecții, te-aș ruga și eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu știu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot ești aici, te-aș ruga să modifici puțin programa roboților noștri casnici, în eventualitatea în care totuși vom pleca.
Mihai: Deci, aveți roboți.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta așa-i; când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudățenii.
Mihai: Cum așa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să așteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre roboți, citate despre matematică, citate despre lecții sau lecții de engleză
Dacă tu, dacă eu
Dacă tu, dacă eu
Mai simțim uneori
Dintr-un colț să vedem
Un înalt curcubeu,
Dacă eu, dacă tu
Noi mai credem în vis
Într-o noapte din an
Nu gândim la abis,
Dacă tu, dacă eu
Inimi mari mai avem
Și culori vor renaște
Între ele mereu,
Dacă eu, dacă tu
Dezghețam zile mii
Și le umplem cu zâmbet
Colorat de copii,
Dacă eu, dacă tu
O iubire avem
Nu uita niciodat'
Drumul meu e al tău,
Dacă noi împletim
Zi cu noapte la rând
Timpul meu și al tău
Ar rămâne în gând,
Dacă noi n-am visa
La un cer înstelat
Am tăia din iubiri
Doar bucăți am avea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre iubire, poezii despre culori, poezii despre înălțime, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre prăpăstii sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lucian: Nis, ești căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ți dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poți lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ți bați capul cu așa ceva, pentru că-ți tocești nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, șefu', știu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ți-a promis?! Ce ți-a promis? Că o să te aștepte? Ce știa ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Știa ce zice. Era foarte sigură de ea. Și mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ți-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ți-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuși să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită și chiar ar putea avea copii, destul de mărișori.
Nistor: Ce tot zici, șefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ți se pare ție că aș exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ți-a promis, poate că nu și-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicațiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu știa ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate și sub influența gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deși prietenia ei semăna mai mult a recunoștință. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te așteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Așa e, șefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândește-te mai bine și ai să-mi dai dreptate! Nu-ți face speranțe deșarte în privința Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aștepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aș vrea să fiu în pielea ta în acel moment.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre calcule, citate despre șefi, citate despre vârstă, citate despre umor, citate despre surprize neplăcute sau citate despre surprize
Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai dorește ceva?
Alex: Da, eu. Aș dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puțină, să mă mai dumiresc nițeluș și să înțeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoști termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul și semnificația lui. Deci nu știu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu știu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-ați explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aș putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenție sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abține. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc așa ceva, hai să uităm discuția asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu știu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunți și tu. Mai dorește careva ceva?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre cunoaștere, citate despre planete, citate despre frică, citate despre consumatori sau citate despre băuturi
Mihai: Sper să nu uiți ce ne-ai promis.
Lucian: N-am să uit. De acum încolo, nu voi mai sta izolat, mă voi întoarce printre voi, acolo unde-mi este locul. Dar nu încă, adică nu chiar din acest moment.
Mihai: Asta-i bine!
Ly: Și tot tu vei fi comandantul? Ah, scuză-mă, n-am vrut să...
Lucian: E-n ordine. Nu-i vina ta. Doar că... Nu vreau să vorbesc despre asta acum; nu încă. Nici cu voi, nici cu altcineva. Și nu știu ce și cum va fi vom vedea ce vom hotărî toți, împreună...
Ly: Înțeleg. Îmi pare rău.
Lucian: Lasă; nu-i nimic grav. Cu bine...
Ly: La revedere, Luci.
Lucian: Pa, campionule.
Mihai: Pa, Luci... Mă bucur că te-am văzut. Mi-ar fi plăcut să rămâi cu noi, dar dacă nu se poate...
Lucian: Poate altădată. Cât de curând; promit...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre vinovăție, citate despre bucurie sau citate despre bine și rău
Dragul meu Castravecior, o să merg pe vapor cu Paxthe și Don Andres și Gregorio și o să stau toată ziua, apoi o să vin acasă și o să mă uit dacă am primit scrisori sau măcar una. Și poate că o să fie vreuna. Și dacă nu o să găsesc niciuna, o să fiu un ticălos tare trist. Dar tu știi cum să ai grijă de asta, nu-i așa? Te rog, scrie-mi, Castravecior. Dacă era ceva legat de serviciul tău, ai fi făcut-o. E al dracului de greu fără tine, mă descurc, dar mi-e dor de mor de tine. Dacă ceva ți s-ar întâmpla, aș muri ca un animal la zoo, care moare dacă i se întâmplă ceva companionului său. Cu multă dragoste, draga mea Mary, află că nu sunt nerăbdător. Sunt doar disperat.
Ernest Hemingway în scrisoare către Mary Welsh (1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre zoologie, citate despre tristețe, citate despre serviciu, citate despre scrisori, citate despre marină, citate despre iubire, citate despre grădina zoologică, citate despre draci sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Mihai: Utile avioanele astea locale, în orice moment. Cred că am să învăț și eu să le pilotez, nu pare dificil. Poate-mi va prinde bine, chiar dacă e cam târziu, pentru că se apropie momentul plecării de pe Proxima.
Lucian: Pentru a învăța ceva nou, nu-i niciodată prea târziu, campionule. Dacă vrei, când te hotărăști, îți pot arăta.
Mihai: Nu, mersi! O pot ruga pe Ly, sau pot utiliza computerul de bord, pentru instrucțiunile necesare.
Lucian: Și dacă poți, ce-ai așteptat până acum?!
Mihai: Nu-ncepe cu reproșurile, comandante! Doar ce-ai afirmat că niciodată nu e prea târziu.
Lucian: Adevărat, nu e, dar ar fi fost mult mai bine mai devreme.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calculatoare sau citate despre aviație
Dacă vreți
Dacă vreți să-mi dați ceva,
Dați-mi tot ce veți putea,
Să le-așez pe undeva
Drept la inimioara mea.
Și apoi să cânt un cântec
Din trifoi cu șase rânduri
Să am noroc în viață
Iubirea să nu mă lase.
O să îmi sădesc grădină
Plină cu lumină lină
Vântului de voi șopti,
Nu va bate cât voi fi.
Ploii de o voi ruga,
Nu va curge cât voi sta
Singurică undeva
Doar cu doru-n viața mea.
Primăverii îi voi cere
Ciripit de păsărele
Sub cerdacul casei mele,
Să-i cer inimii durere.
Dacă am uitat ceva
Vă voi spune mâine așa,
Viața nu e peluzea
E durere, mai mult rea.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre inimă, poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre păsări, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie sau poezii despre noroc
Când o femeie, privindu-se în oglindă, mărturisește că e lipsită de frumusețe, trebuie ca ea să-și spună: "Ah, cum aș fi dacă mi-ar lipsi virtutea?" Și dacă e frumoasă: "Eu voi fi mai respectată dacă voi avea o purtare bună."
citat celebru din Plutarh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Plutarh despre frumusețe sau citate despre femei
Dacă se întâmplă ca cineva foarte drag să-ți moară mintea te va prinde cu vinovăția indiferent de care parte ești. Dacă faci totul pentru cel iubit mintea va pretinde că "ceva trebuie să-ți fi scăpat", dacă nu faci nimic pentru el, atunci mintea te va întreba "cum de nu ți-a păsat?". Realizează că orice ai face atâta timp cât ești sluga gândului rămâi o biată victimă.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic și sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca și aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuța ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi atașezi microcipul ăla și mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă și delicată. Nici nu poți să-ți dai seama cum, dintr-o greșeală, îi poți rupe vreun picioruș, fără voia ta, dar o poți răni. N-aș vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenția să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Știu asta, dar, după cum ți-am spus, îi poți face rău chiar și neintenționat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenția mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine și poți umbla cu mai multă delicatețe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aș putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnișoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se miște, ca să nu-i rup ceva... Sau cine știe ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent și delicat! E bine așa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să știi, Nis, mai am puțin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre delicatețe, citate despre păianjeni, citate despre picioare sau citate despre dreptate
Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aș ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoașteți destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; știți că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Așa voi fi și acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc și în plus, nu știu ce veți înțelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebați ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am și reușit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi ați plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraș, s-o caut pe colega mea, domnișoara consilier Lia, însă în camera din orașul artificial, unde locuiește provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aș putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult și tot n-ați înțelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnișoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînțeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat și colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel și a ieșit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnișoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment și ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiță tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat și el pe mine, neînțelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicații din partea mea, explicații pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depășea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiați, la care țineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raționamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu știu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acționat prostește, am greșit enorm, dar asta este. Am făcut-o și gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut așa ceva. Te cunosc de atâta timp și nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre oraș, citate despre sărut sau citate despre supărare
Haley: Dacă ai mei vin acasă, o să mă port ca și cum m-ar fi lovit amnezia. Să nu te sperii dacă mă prefac că nu te cunosc. (Râd amândoi.)
Nathan: Cred că trebuie să mă-ntorc în lumea reală. Dacă aș putea, aș sta cu tine toată ziua.
Haley: Bine. Nathan, legat de noaptea trecută...
Nathan: Hei, nu te presez să facem sex. Când vei fi pregătită, voi fi și eu pregătit.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sperieturi, citate despre sex sau citate despre râs