Harry se întoarse. Rufus Scrimgeor venea repede spre el, de-a lungul malului, șchiopătând, sprijinindu-se în baston. Scrimgeor părea deranjat, dar, la fel ca și înainte, își schimbă repede expresia într-una de înțelegere mâhnită. Sprijinindu-se în baston, se uită la Harry, având acum o expresie vicleană.
J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Scrimgeor se uită urât la el pentru o clipă, apoi se întoarse și se îndepărtă șchiopătând, fără să mai scoată o vorbă. Harry îi văzu pe Percy și pe ceilalți din delegația ministerului așteptându-l pe Scrimgeor, aruncând priviri neliniștite spre Hagrid, care plângea și spre Grawp, care încă nu se ridicase. Ron și Hermione veneau cu pași repezi spre Harry, trecând pe lângă Scrimgeor în sens invers; Harry se întoarse și merse încet, așteptându-i să-l ajungă din urmă. Aceștia o făcură în sfârșit, când ajunseră la umbra unui fag, unde stătuseră în vremuri mai bune.
J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cam o dată pe săptămână, unchiul Vernon își ridica nasul din ziar, ca să spună că Harry trebuie să se tundă. Probabil că Harry se tunsese de mai multe ori decât oricine din clasa lui, dar degeaba, părul lui creștea repede și în toate direcțiile.
citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veni mult prea repede și momentul călătoriei spre casă cu Expresul de Hogwarts. Harry, Ron, Hermione, Fred, George și Ginny primiră un compartiment numai pentru ei. Profitară cât de mult putură de orele când aveau voie să facă vrăji, înainte de vacanță. Jucară Pocnitoarea Explozivă, Fred și George lansară ultimele Artificii Filibuster și exersară între ei dezarmarea prin magie. Harry era deja expert în acest domeniu.
J.K. Rowling în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incendiu la duminica cea repede
Cât de repede ne naștem
cât de repede e luni
cât de repede suntem tineri
cât de repede nebuni
cât de repede iubim
cât de repede e marți
cât de repede rămânem singuri
cât de repede bărbați
cât de repede e ura
cât de repede e miercuri
cât de repede suntem Bacovia
cât de repede nu-s ce(r)curi
....................................
Cât de repede îngerul ajunge șchiop
cât de repede paradisu-i un jug
cât de repede e sâmbătă
O și cât de repede
arde
Doamne
acest
rug
poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (31 august 1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu o mai spusese nici unuia dintre copiii săi până atunci și văzu că pe Al îl uimi să audă acest lucru. Dar acum ușile se trânteau peste tot de-a lungul trenului roșu și siluetele nedeslușite ale părinților roiau pe lângă tren, pentru ultimele pupături și îndrumări. Albus sări în vagon și Ginny închise ușa după el. Elevii stăteau aplecați peste ferestrele cele mai apropiate de ei. Multe fețe din tren și de pe peron păreau să fie întoarse spre Harry.
J.K. Rowling în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moody arătă cu degetul mare peste umăr; era limpede că ochiul său magic se uita prin ceafă și prin melon. Harry se aplecă spre stânga cu câțiva centimetri, ca să vadă spre ce arăta Ochi-Nebun și într-adevăr, îi zări pe cei trei membri ai familiei Dursley, care păreau de-a dreptul scandalizați la vederea comitetului de primire al lui Harry.
J.K. Rowling în Harry Potter și Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albus, Rose, Hugo și Lily râseră. Trenul se puse în mișcare și Harry merse alături de el, privind chipul slab al fiului său, care era deja luminat de entuziasm. Harry îi zâmbi și îi făcu semn cu mâna în continuare, deși se simțea un pic ușurat să își vadă fiul plutind spre depărtări... Pe Harry nu îl mai duruse cicatricea de nouăsprezece ani. Totul era bine.
J.K. Rowling în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albus o spuse în șoaptă, mai mult pentru tatăl său și Harry știu că numai clipa plecării l-ar fi putut face pe Albus să arate cât de mult și de sincer se temea de aceasta. Harry se lăsă pe vine și chipul lui Albus ajunse acum puțin mai sus de al lui. Albus era singurul dintre cei trei copii ai lui Harry care moștenise ochii lui Lily.
J.K. Rowling în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În primele săptămâni de la întoarcerea sa de la Hogwarts, Harry se distra bombănind pe înfundate și privindu-l pe Dudley cum fugea din cameră cât de repede îl duceau picioarele lui grase. Dar lunga tăcere din partea Hermionei și a lui Ron îl făceau să se simtă atât de rupt de lumea magiei, încât până și tachinarea lui Dudley își pierduse farmecul. Iar acum, Ron și Hermione uitaseră și ei ziua lui de naștere...
J.K. Rowling în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harry ieși din compartiment înainte ca ei să mai apuce să spună un cuvânt, călcând peste Reacredință, Crabbe și Goyle, care încă zăceau pe jos, acoperiți de urmele blestemelor. Unchiul Vernon îl aștepta dincolo de barieră. Doamna Weasley era aproape de el. Îl îmbrățișă pe Harry foarte strâns când îl văzu.
J.K. Rowling în Harry Potter Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unchiul Vernon, mătușa Petunia și fiul lor, Dudley, erau singurele rude în viață ale lui Harry. Erau Încuiați și aveau o atitudine mai mult decât medievală când venea vorba despre magie. Părinții lui Harry, decedați de multă vreme, fuseseră ei înșiși vrăjitori și din acest motiv nu erau niciodată pomeniți în casa familiei Dursley.
J.K. Rowling în Harry Potter Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Draco Reacredință stătea acolo cu soția și fiul său, purtând o haină neagră, închisă cu nasturi până la gât. Începuse să chelească un pic în jurul tâmplelor și frunții și asta îi scotea în evidență bărbia ascuțită. Băiatul semăna cu Draco la fel de bine cum semăna Albus cu Harry. Draco îl zări pe Harry, Ron, Hermione și Ginny uitându-se la el, îi salută scurt, făcând un semn din cap, și se întoarse din nou cu spatele.
J.K. Rowling în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ani de zile, mătușa Petunia și unchiul Vernon speraseră că dacă îl vor chinui cât mai mult posibil pe Harry, vor stârpi magia din el. Spre disperarea lor, nu reușiseră și acum trăiau cu groaza că s-ar fi putut să afle cineva că Harry și-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor ani la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Singurele lucruri pe care le mai puteau face la momentul respectiv erau să-i închidă în nișa de sub scări cărțile de vrăji, bagheta, ceaunul și mătura, de îndată ce începea vacanța de vară și să-i interzică lui Harry să vorbească cu vecinii.
J.K. Rowling în Harry Potter Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harry simți că i se oprește respirația. Suflul rece părea că i se strecoară în inimă...
J.K. Rowling în Harry Potter Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era ca și când cineva dăduse drumul unei cutii cu artificii în compartment. Orbit de lumina vrăjilor care țâșniseră din toate direcțiile, asurzit de pocnituri, Harry clipi și se uită pe jos. Reacredință, Crabbe și Goyle zăceau toți trei inconștienți pe prag. Harry, Ron și Hermione erau în picioare. Fiecare folosise câte un blestem diferit. Și nu erau singurii.
J.K. Rowling în Harry Potter Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când venise Harry acasă, în vacanța de vară, unchiul Vernon îl trata ca pe o bombă care era gata să explodeze în orice moment, pentru că Harry nu era un băiat normal. De fapt, era cât se putea de anormal!
J.K. Rowling în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harry îl văzu pe Ron ținând-o în brațe pe Hermione și mângâind-o pe păr, în timp ce ea plângea pe umărul lui. Și lui Ron i se scurgeau lacrimi de pe vâful nasului lung. Harry se ridică, nefericit, le întoarse spatele lui Ginny și mormântului lui Dumbledore și se îndepărtă, mergând pe malul lacului. Se simțea mult mai bine dacă se mișca, în loc să stea locului, la fel cum avea să se simtă mult mai bine dacă avea să pornească cât mai curând posibil în căutarea Horcruxurilor, pentru a-l ucide pe Cap-de Mort, în loc să aștepte.
J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harry se întoarse cu fața în sus și se strădui să-și amintească visul din care fusese trezit brusc. Era un vis frumos. Se făcea că era pe o motocicletă zburătoare. Avea ciudata senzație că mai visase o dată așa ceva.
citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara este în toi, dar o ceață neobișnuită pentru acest anotimp bate în ferestre. Harry este în camera sa, așteptând vizita lui Dumbledore tocmai în casa familiei Dusley. "De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aștepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts, peste câteva săptămâni?"
J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plus cu plus
pe repede pe
repede înainte
viața trece pe
repede înainte
și (nu) înapoi
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!