Afară se luminase complet; soarele, strălucitor, răsărise de câtva timp. Nu avusese când să usuce totul, dar începuse deja, razele sale călduroase pătrunzând cu uşurinţă peste tot. Era plăcut afară, era senin; ploaia încetase. Lucian străbătu grăbit rachetodromul. Ieşise singur; colegii săi şi profesorul Manea rămăseseră, deocamdată, la bordul navei albastre. Din nefericire pentru el, de cum părăsi rachetodromul, în drum spre sediul principal al Institutului, apăru o piedică în calea sa: mai multe domnişoare, pe care, evident, le cunoştea, îi blocau trecerea. Ieşiseră şi ele odată cu soarele. Nu avea încotro; nu le putea evita, trebuia să treacă printre ele, deci, merse drept spre ele, iar în curând se trezi înconjurat. Spera totuşi ca ele să se arate mai înţelegătoare, mai îngăduitoare, doar cunoşteau situaţia lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul nu se împotrivi ca acestea să fie transportate, după dorinţa elevilor săi, la bordul navei albastre; se îndreptă însă spre alte pachete care tocmai fuseseră coborâte dintr-unul din Tiruri. Lucian se încruntă; pachetele i se păreau cunoscute – îi aparţineau. Îl însoţi deci pe domnul Manea, spre norocul lui, doar el; ceilalţi, colegii săi, rămăseseră să se joace cu caraghioasele animale de pluş ale blondinei. Se amuzau, aruncând cu ele de la unul la altul, găsind asemănări între ele şi ei. Maria nu se supără deloc; dimpotrivă, participa şi ea la "joc". Profesorul Eugen Manea desfăcu un pachet care părea mai uşor; ochii i se măriră de uimire, când văzu hăinuţe pentru păpuşi, iar iniţialele de pe pachetele respective, E. L., îl lămuriseră asupra posesorului acelor pachete.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară era frumos, călduţ; primăvară în toată puterea cuvântului. Deşi încă devreme, deja se luminase de ceva timp, soarele ridicându-se pe cer, la început uşor timid, mai apoi inundând cu razele sale întreaga zare, iar nava "Pacifis" împrăştia în jur sclipiri albăstrui, înfrumuseţând rachetodromul cu prezenţa ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau în Institut, aici nu li se asigura protecţie. Protecţie?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Şi totuşi, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reţinură pe Lucian. Vai... Şi de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise şi el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnişoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Şi iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuşi să reuşească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această şansă. Şi cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnişoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, îşi continuă drumul spre rachetodrom. Deşi era conştient că acţiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuşi tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuşi, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îl întâlni pe Lucian la intrarea în sediul principal al Institutului; băiatul respira greu, se vedea că venise în grabă, de abia scăpase de grupul de fete de afară. Totuşi, ele fuseseră destul de înţelegătoare. Noroc că directorul nu pornise mai din timp în căutarea lui; l-ar fi surprins iarăşi în mijlocul admiratoarelor. Dânsul îl întâmpină, încruntându-se uşor... Lucian porni spre locul în care i se hotărea viitorul, cariera; directorul îl urmă. Zărindu-şi fiul, Diana îi reproşă şi ea întârzierea. Iar Diana îl sărută pe ambii obraji, apoi el intră grăbit. Iată însă cum pe obrajii lui apărură urme de ruj; nu de la fetele de afară, ci de la mama lui. El nu-şi dădu seama şi nici nu încercă să se şteargă. Înaintă grăbit. În faţă se afla vicepreşedintele Comisiei Disciplinare, domnul Sever Forţan, fostul său profesor de cultură civică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurat, porni spre rachetodrom. Era aproape 10.00, iar soarele se ridicase strălucitor pe boltă, nici un norişor neîndrăznind să-i stea în cale, să i se împotrivească. Directorul urcă grăbit treptele navei albastre, iar când trapa se deschise, se opri, fără a trece dincolo de ea. Pe puntea principală se aflau toţi cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea. Când auziră trapa deschizându-se, îşi ridicară toţi privirea, să vadă cine este. Zărindu-l pe director, tresăriră şi priviră îngrijoraţi spre ceasuri. Nu, nu era 12.00, deci, nu întârziaseră de la întâlnirea cu dânsul. Se foiră neliniştiţi, de parcă nu ştiau cum să se comporte în prezenţa directorului Institutului; doar domnul Eugen Manea părea foarte calm.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre colegul "Ucigaşei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul", pe el nu mai era nevoie să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăţi, nava nu mai staţiona pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuşi, după cum indicau cele şase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Şi nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de nişte colegi minunaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îl privi scurt; din nou îi vorbise frumos; ba, în plus, îi zâmbea îngăduitor. Blondul nu mai era nepăsător faţă de el, dar nici supărat; ce bine! Ambii coborâră treptele. Jos îi aştepta Diana, pregătită de plecare; evident, mergea şi ea. Acasă rămâneau bunicii, Rikky, Nero... Două maşini ieşiră din curtea casei familiei Enka; cea gri, nouă, de curând cumpărată şi cea albastră, a directorului. Soarele deja răsărise, începând să încălzească totul cu razele sale luminoase, să usuce totul în jur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinţii lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezenţa celor doi martori, Lucian şi domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea şi doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spaţială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniţi. După părinţii informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea şi Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai îşi asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian şi Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alţii doi, tot în uniforme: Alex şi Nistor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât Lucian, cât şi Lia se ridicară şi se îndreptară tăcuţi spre ieşire. Lucian o privi întrebător în momentul în care ajunse lângă ea, dar nu spuse nimic. Iar cum lui nu-i atrăsese nimeni atenţia asupra urmelor de ruj de pe obraji, tot aşa arăta şi acum, când era nevoit să părăsească sala. Ieşi în urma ei. Ea se îndreptă spre părinţii ei, care o întâmpinară cu drag, îmbrăţişând-o ocrotitor, cu afecţiune. Cât despre el, Lucian, el se trezi înconjurat de toţi: domnul şi doamna Enka, dom' director, dom' profesor Eugen Manea, colegii săi... Doar Mihai lipsea; probabil nu terminase încă proba la bio-chimie, deci, avea o scuză solidă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară îşi continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar şi aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înţelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deşi uneori încă îi mai zicea "puştiule".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocamdată, la acea oră, nu foarte matinală pentru o zi de vară, primul sosit dintre cei şapte tineri membri ai echipajului se dovedi a fi geneticianul Alex. Iar dacă mulţimea de curioşi strânsă în afara Institutului nu putea crea probleme nici unuia dintre cei şapte, nu la fel se putea afirma şi despre cei din interiorul Institutului, sau mai bine zis cele, pentru că marea majoritate erau tinere domnişoare, angajate ale Institutului sau încă eleve. Era de înţeles a cui sosire o aşteptau fetele – evident, nu a preşedintelui ţării, ci a Don Juanului Institutului, comandantul misiunii, ele fiind marile lui admiratoare. Şi pentru că aceasta era una dintre puţinele ocazii pe care le mai aveau de a-l vedea, ignoraseră complet "ameninţarea" directorului – dânsul n-avea decât să ia orice măsuri împotriva lor, oricât de drastice ar fi acestea – însă ele, admiratoarele înfocate ale lui Don Juan, nu renunţau la şansa de a-l mai întâlni, măcar o singură dată înainte ca el să plece în anunţata misiune spaţială, mult mediatizată în ultima perioadă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela acceptă, doar nu era să-l refuze. Nici în cazul acestuia, consultaţia nu dură prea mult timp, iar la sfârşitul ei, doctoriţa nu avu de pus decât un singur diagnostic, foarte sigur: sănătos-tun! Deci, în cazul "Violentului" Costel Frunză nu existau probleme; îşi putea exercita în continuare meseria, fără teama că ar putea păţi ceva. Cei doi îi mulţumiră pentru amabilitatea pe care o avusese de a-i consulta, apoi se retraseră spre ieşirea din Institut. Când ea ajunse la bordul navei albastre, la 08.15, ceilalţi şase colegi ai ei erau deja acolo; nu şi domnul Manea, din fericire pentru ea, acesta nu ajunsese încă pe puntea principală, deci nu ştia că domnişoara întârziase, iar dacă nici unul n-o va spune, dânsul nici nu va afla.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scăpaseră de ziua cu numărul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizată, avându-i ca invitaţi, sau mai degrabă gazde, pe directorul Simionescu şi pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinară va pronunţa decizia în cazul "Enka Lucian". Tânărul comandant se trezi foarte devreme, pregătindu-se pentru această zi, destul de importantă pentru cariera lui, pentru viitorul lui. "Oare ce se va alege de el?" se întreba în gând; spera însă că nu vor fi luate măsuri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai zări fulgere. Privi curios pe fereastră: era încă întuneric, nu se luminase de ziuă, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea zări stelele, palide, din cauza luminilor din oraş, dar se zăreau... Aerul era răcoros şi umed, însă dacă se înseninase, vara îşi va reintra rapid în drepturi, odată cu răsăritul soarelui. Lucian îmbrăcă uniforma albastră, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglindă: şase bulinuţe aurii străluceau încă pe reverul hainei lui. Oare va dispărea vreuna dintre ele după această zi? Ce conta dacă n-ar mai fi el comandantul misiunii?! Măcar să rămână în echipaj – cel puţin atât îşi dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui apăru blondul, gata echipat de plecare şi el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, într-adevăr, aşa după cum îi indicaseră şi acele ceasului său, nu mai erau decât 35 de minute până în momentul în care elevii săi trebuiau să părăsească Terra, iar el, Eugen Manea, se vedea nevoit să plece de la bordul "Pacifis"-ului, altfel risca să zboare împreună cu elevii săi spre Proxima, ceea ce n-ar fi fost un lucru chiar atât de grav, căci domnul Manea n-ar fi avut ce să regrete. Totuşi, programul era dinainte stabilit cu minuţiozitate şi trebuia respectat, aşa că profesorul trebuia să se despartă de cei pe care simţea că nu-i poate lăsa singuri. Însă Eugen Manea le comunică şi celorlalţi acest fapt...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!