Întrucât se descălțase deja, iar Nero era cuminte și înțelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, șefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, șefu'..." Aici erau și părinții și bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toți, apoi privi și el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înșelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnișoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii și moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât și profesorul Manea. Directorul își întâmpină oaspeții așa cum se cuvenea, apoi se așezară cu toții, mai puțin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admirație: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar și pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian și familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul și instructorul, ci toți ceilalți tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum așa?! Adică domnul director ți-a împrumutat ție mașina dânsului?!
Lucian: Da; și nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu și dom' director ne înțelegem foarte bine, ca să zicem așa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Și de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi mașina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraș; mai bine oprește, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraș așa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniștit! Dom' director mi-o lasă la dispoziție oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar și... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Luci...
Lucian: Dom' director... Ce ținută! Vă stă bine.
Traian: Crezi? E duminică seara; îmi permit să nu arăt a director. De mâine, lucrurile se schimbă iar... Mă mai bucur de puținul timp rămas.
Lucian: Cum? Completând la hârțoage?
Traian: Trebuie să mă ocup și de ele; n-am încotro. Acum însă, că ai venit tu, dă-le încolo... Văd că l-ai adus și pe prietenul tău înaripat.
Lucian: Da; vă deranjează?
Traian: Deloc. Pe cine sau de ce ar deranja? Nu înțeleg însă de ce tot vrea chei de la mine?!
Lucian: El vrea chei de la oricine. Dar în cazul dumneavoastră, e vorba de cheile mașinii. Rikky, cheile directorului sunt la mine; nu ți le dau!
Traian: Drăguț papagal.
Lucian: Rikky? Întotdeauna.
Traian: Hai, Luci! Să mergem!
Lucian: Unde, dom' director?
Traian: Oriunde, numai aici nu; să nu rămânem în acest loc. Ce zici de "Pacifis"?
Lucian: E bine. Haideți și-n "Pacifis"...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Vezi, asta-i Lia, când era mică.
Ly: Era frumoasă și atunci.
Lucian: Da. Și încă mai e. Iar aceștia sunt părinții ei, doamna Valeria și domnul Virgil Stancu.
Ly: Ah, părinții ei... Cred că i-am văzut la tine acasă, cu Mihai, la supercomputer...
Lucian: Da, i-ai văzut... Au fost și dânșii la ziua mamei mele.
Ly: Așa e. Se pare că Lia seamănă foarte mult cu mama ei.
Lucian: Adevărat... Aici suntem noi, în grup, înainte de plecarea în misiune. Se vede și nava noastră, în spate.
Ly: Da... Ce tineri erați! Niște copii, parcă. Și cine sunt aceste persoane, de aici?
Lucian: Ah, acesta este profesorul nostru instructor, domnul Eugen Manea, iar celălalt este directorul Institutului nostru, domnul Traian Simionescu...
Ly: Luci, ai pățit ceva?
Lucian: Nu... Scuze, Ly. De fapt, doar mă uitam... La dom' director!
Ly: Deci, dânsul este cel care te consideră mereu pe tine favoritul dumnealui.
Lucian: Mda, exact, favoritul... Dar, te rog, nu-mi aminti și tu acest lucru!
Ly: De ce nu? Nu pricep ce te-ar deranja să fii preferatul acestui domn, directorului Institutului vostru. Ar trebui să fii mândru de asta.
Lucian: Hmm; mândru?! Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bună seara, dom' director.
Traian: Iarăși, Luci?!
Lucian: Poftim?!
Traian: Obrajii tăi, băiete, obrajii... În ultimul timp, mereu îți sunt roșii. Și nu din cauza emoțiilor!
Lucian: Aaa... Secretarele dumneavoastră din birou sunt de vină pentru asta. Dar, vă rog, nu le certați!
Traian: Nici n-aveam de gând... Ce să mă fac oare cu tine?!
Lucian: De ce m-ați chemat, dom' director?
Traian: Ia loc! Citește!
Lucian: Ce-i aici, dom' director? Declarații de amor?
Traian: Citește! Și nu mai tot zâmbi, e vorba despre ceva foarte serios...
Lucian: Ce-i asta, dom' director?
Traian: Citește totul cu mare atenție!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul abandonă imediat hârțogăria. Se ridică să-și întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidași și tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ținuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfățișare tare plăcută. Și totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmați îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuși, nu se putea trece totul cu vederea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amabil, directorul veni spre favoritul său și înainte ca Lucian să-și dea seama, îl apucă prietenește de braț, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise ușa apartamentului său și intră; Lucian îl urmă. Cunoștea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la mașină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvășise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu știa dacă să se bucure sau nu.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau că vor fi mustruluite serios.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și intrară toți șase, pe rând, fără a se înghesui; mai întâi intră preferatul, directorul dându-i prioritate, apoi Alex și Traian Simionescu, după aceea cei trei body-guarzi. Liftul își începu ascensiunea spre etajul 13, unde opri în curând. Toți știau deja unde locuia doctorița, așa că nu ezitară în dreptul ușii apartamentului. Sunară. Le răspunse chiar Stela; nu păru surprinsă de prezența directorului. Îi întâmpină zâmbitoare și-i invită în interior. Avură astfel ocazia să constate că veniseră, într-adevăr, toți ceilalți colegi de echipaj, cu body-guarzii lor, ba chiar și cu domnul profesor Eugen Manea. În plus, se aflau și părinții doctoriței, deci, oricât de spațios ar fi fost apartamentul, tot s-ar fi produs înghesuială. Zâmbind, Lucian o remarcă pe... domnișoara consilier Lia; era și ea acolo, iar dacă era, bineînțeles, îi atrase lui de îndată atenția spre ea. Ar fi vrut parcă să-i spună ceva, dar nu știa ce; în prezența ei, nu-și găsea deloc cuvintele potrivite, cu care să i se adreseze.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul mașinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă mașina spre ieșirea din oraș; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simțea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru mașina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri mașina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunțase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deși era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunță la ideea de a-l căuta. Se opri doar în fața ușii pe care scria "Director", ciocăni discret și intră fără a mai aștepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Își aranjase singur hârțoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproșeze ceva noului sosit, dar când își ridică privirea și-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa că parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr și șorțul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezența lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi și pe acesta. Ceilalți păreau cam stânjeniți de acțiunea tânărului; nu și directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; și dânsul avea asemenea ocupații, ori de câte ori își găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toți, apoi se îndreptă spre ieșire. Diana și Iulian îl conduseră; evident și Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce se întâmplă, Luci?
Lucian: Dom' director, ce bine că ați sosit!
Traian: Măi, vezi cum greșești? Tu mă pui să te scap de pază, când de fapt...
Lucian: Lăsați, dom' director!
Traian: Cine erau domnișoarele? Dacă le-ai recunoscut, să-mi dai o listă cu numele lor; vom lua măsuri împotriva lor!
Lucian: Nu, dom' director; vă rog, iertați-le!
Traian: Dar ar trebui să procedez astfel, pentru ca asemenea scene să nu se mai repete.
Lucian: Când am să le văd, am să le explic eu situația; sper să înțeleagă... Nu-i nevoie să le sancționați.
Traian: Bine... Și acum... Știi ce-ar trebui să fac acum?! Să-i chem imediat pe body-guarzii aceia, să te supravergheze, chiar dacă mă vor înjura că-i tot sucesc de colo-colo!
Lucian: Nu, dom' director, vă rog eu.
Traian: N-ar trebui să cedez mereu în fața ta, dar... Fie! Treacă de la mine și de data asta; ar trebui să-mi mulțumești că-ți îndeplinesc toate voile.
Lucian: Păi, eu vă mulțumesc.
Traian: Mda... Și colega ta unde-i?
Lucian: Nu știu; sper să nu fi plecat fără mine...
Traian: Ai fi vrut să te mai și aștepte?
Lucian: Poate nu, dar n-a trecut încă sfertul de oră. Iat-o! N-a plecat.
Traian: Bine. Atunci vă las... Ne vedem luni.
Lucian: Luni, dom' director.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintele îl salută și pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanțele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinți, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau și motive să fie... Mai ales că președintele afirmase fără rețineri că se simțea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei șapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, acești minunați copii..." spusese președintele; cuvintele acestea atinseseră și sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece și insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era așa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-și ascundă mâhnirea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Totuși, nu sunt foarte sigur că ar fi așa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toți? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că știau toți, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; și nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuși, doar ni se pare nouă, Mihai și-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc așa... Sper că nu-i așa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu știu ce să-ți spun! Dar... Stai puțin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Privește-mă cu atenție, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu știu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îți dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău așa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreșit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reținut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraș, apoi în navă, desigur. Te las să-ți vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Și toate astea se întâmplă doar din cauza acestei domnișoare capricioase; consilierul misiunii... Nu înțeleg! Ce naiba are cu tine fata asta?
Lucian: Nu știu, dom' director.
Traian: Ce i-ai făcut? Cu ce-ai supărat-o?
Lucian: Eu, dom' director? Nicicând, cu nimic.
Traian: Stai puțin; ai condus-o acasă, cu mașina mea, de trei ori până acum, în ultimele zile, fără body-guarzi, pentru că m-ai rugat pe mine să vă ajut... Chiar nu i-ai făcut nimic?
Lucian: Nu, dom' director! Jur!
Traian: Bine, te cred... Și atunci, de ce? Ce are împotriva ta?
Lucian: Cine știe?! O avea ea motive, deși eu n-o înțeleg, deloc.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dom' director, repede, cheile de la mașină!
Traian: Poftim?! Ce-ai zis, Luci?
Lucian: Îmi trebuie urgent cheile de la mașina dumneavoastră.
Traian: Mai întâi de toate, bună seara, dragule!
Lucian: Ah, mă scuzați... Bună seara, dom' director.
Traian: Așa... Acum să trecem mai departe.
Lucian: Plecați undeva în seara asta, în afara Institutului? Prin oraș sau în altă parte?
Traian: Din câte știu eu, nu; și nu-i nevoie să-mi consult agenda pentru a verifica.
Lucian: Înseamnă că n-aveți nevoie de mașină acum, urgent.
Traian: Nu, n-am.
Lucian: Atunci mi-o puteți împrumuta mie?
Traian: Vrei să mergi acasă?
Lucian: Nu, dom' director, nici gând; acasă m-aș fi dus fie cu taxiul, fie pe jos, nu v-aș fi deranjat...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: N-ați plecat încă?
Nistor: Nu, dom' director.
Alex: Am rămas aici, să așteptăm, poate mai era nevoie de noi.
Traian: Puteți merge liniștiți acasă; cei din Comisie au plecat deja. Iar tu, Luci, vei putea dormi fără griji în noaptea asta; am văzut toate declarațiile depuse astăzi la Comisie; nu există nici una în defavoarea ta, totul te avantajează.
Lucian: Dom' director, parcă nu era permis să le vedeți.
Traian: Desigur, nu-i permis; decât directorului, uneori...
Lucian: Dar...
Traian: Luci, nu-ți fie teamă, n-am încălcat nici un regulament al Institutului, n-am făcut nimic nepermis sau ilegal, doar nu sunt tâmpit; nu am acționat fără știrea și acordul celor din Comisie. Clar, da?!
Lucian: Adică, dânșii v-au dat voie să vedeți declarațiile?
Traian: Bineînțeles, doar la urma urmei, sunt, totuși, directorul.
Lucian: Poate, dar... Dânșii știau că veți veni să-mi spuneți ce-ați văzut.
Traian: Probabil știau, dar tot nu-i nimic grav, pentru că eu nu ți-am spus cine ce a declarat asta-i confidențial eu am spus doar că nu-i nimic în dezavantajul tău până acum, atâta tot, deci, am păstrat confidențialitatea declarațiilor și n-am încălcat regulamentul. Mie mi se pare destul de corect; vouă nu?!
Nistor: Ba da, dom' director.
Alex: Chiar foarte corect.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dom' director, să știți că...
Traian: Luci, ești un băiat isteț; în plus, matematician: Rezolvă cumva!
Lucian: Păi, da, dar...
Traian: Stop! Până aici! Nu mă interesează aceste amănunte banale, lipsite de orice sens. Din partea ta nu vreau să aud nici un "dar". N-ai nici o scuză. Ți-am spus destul de simplu și clar: Rezolvă! Și atât. Ce nu pricepi?
Lucian: Înțeleg, dom' director.
Traian: Bine, mai vorbim noi, în curând.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei trei tineri străbăteau grăbiți drumul spre biroul directorului; ieșiți din incinta navei lor, lumina soarelui li se păru orbitoare, dar aveau ochelari de soare, pe care-i utilizară. Un vânticel plăcut abia adia, mângâindu-le parcă frunțile. Voioși, se apropiară de sediul principal al Institutului, în care și intrară în curând, apoi se îndreptară spre cabinetul directorului. Aici nu mai aveau nevoie de ochelari care să le protejeze vederea, așa că aceștia își reocupară locurile lor, în buzunare. Domnul director îi întâmpină din prag și-i pofti înăuntru. Cei trei luară loc, directorul de asemenea, pe fotoliul dânsului. Se așternu o liniște deplină.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Știu și eu, dom' director? Și totuși, lăsați-mă pe mine să încerc mai întâi să vorbesc cu ele.
Traian: Treaba ta; însă tare mă tem că nu vei reuși nimic astfel. E puțin probabil ca domnișoarele să te asculte. În schimb, cu mine altfel ar sta de vorbă; foarte probabil că mie mi-ar da ascultare.
Lucian: Vă cred, dom' director, dar... Nu sunt pârâcios; asta nu se face! Mai ales între prieteni, iar eu le consider totuși prietene pe acele domnișoare...
Traian: Bine. Fie cum vrei tu, din nou. Se pare că ții cu tot dinadisul să-i faci pe plac colegei tale și să ajungi în fața Comisiei, când, de fapt, ai putea totuși scăpa... Ce vrei să demonstrezi prin acest comportament autodestructiv?
Lucian: Nimic.
Traian: Ah... Văd că nu reușesc să te conving că ar fi spre binele tău s-o vizităm acum pe domnișoara consilier sau să-mi spui numele câtorva dintre admiratoarele tale din Institut. Dacă tot nu rezolvăm nimic așa, stând aici, pe loc, să mergem... Te duc acasă; n-are rost să mai stăm degeaba aici.
Lucian: Dom' director, sper că nu v-ați supărat pe mine.
Traian: Luci, fii serios!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!