Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ți spun. Doar știi bine că n-am nimic de ascuns; mai ales fața de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Și ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziție?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil și-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine și mie să pot fi așa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deși nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ți fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil și din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naștere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlinește 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine și moș!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greșit nimic! Chiar e blond, enervant și moș, dar... Îl iubesc mult de tot și mi-e tare dor de el; aș fi vrut să-i fi spus asta și când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka știe că totuși ții la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să știe; blondul meu cel enervant...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu că gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei să spui că Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreț, după cum i se păru fiului său și se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamație și tocmai despre asta se vorbea în acel moment la știri. De asta aruncase și ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-și fiul neconsolat. Deci, de fapt, așa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferență, dispreț... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc așa. Se simțea prost, tare prost... Se încruntă și își plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalți să observe că sunt neliniștit și îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deși uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu și ceilalți.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalți. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ți-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda și în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aștepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam și eu. Păcat... Ne-am înțelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicălești. Poate că putem fi totuși prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulțumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguț din partea ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul Iulian Enka urcă până la etaj și intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăși doarme cu păpușica aceea?" observă domnul Enka aceeași păpușă brunetă, cu ochi albaștri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleași haine. Fiul său o schimbase de hăinuțe?! Ciudată ocupație pentru un comandant al unei misiuni spațiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproșeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar și cu păpușile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reținea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniștit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezența lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în liniște. Dar, deși tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, n-ai plecat totuși?
Lia: Nu, nu sunt așteptată de Sid. Cel puțin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înțeleg deloc, domnule comandant! Vacanța s-a sfârșit, pentru noi toți, inclusiv pentru tine, doar așa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnișoarei Ly e de așteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar și pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid și eu te-am așteptat ieri și alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Și de ce nu m-ai anunțat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te așteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Totuși, nu sunt foarte sigur că ar fi așa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toți? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că știau toți, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; și nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuși, doar ni se pare nouă, Mihai și-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc așa... Sper că nu-i așa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu știu ce să-ți spun! Dar... Stai puțin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Privește-mă cu atenție, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu știu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îți dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău așa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreșit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reținut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraș, apoi în navă, desigur. Te las să-ți vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă și brunetă... Domnișoara Barbie; așa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea și păpușica aceea pe care Lucian o ținea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ținea el atât de mult la acea păpușică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunțe la acest... deja obicei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Nu e deloc o decizie instantanee; ne gândisem din timp la asta. Instantaneu a fost poate doar anunțul.
Lucian: Da?! Și de ce nu ne-ați avertizat mai din timp totuși?
Nick: Pentru că ne-am gândit că poate veți protesta.
Lucian: De protestat, am fi putut protesta și acum, însă vezi bine că nici unul dintre noi n-a avut nimic împotrivă; am acceptat în cele din urmă, chiar dacă nu ne convine.
Nick: Dar, Lucian, ceilalți n-au zis nimic, decât tu.
Lucian: Întreabă-i, să vezi ce au de zis!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ți le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, așa-i? Iar dacă știi, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ți justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubești atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Știi bine pe cine, doar nu ești prost. Pe cea care ți-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu știu... Poate că am greșit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai și gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aș fi luat, tot greșită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aștepți? Du-te înapoi la colegii tăi și vorbește cu ei! Fiți din nou o echipă unită, așa cum îți place ție, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Ești încăpățânat! Renunță la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu ești sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deși nici chiar tu nu ești întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aș vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce zici, acum?
Mihai: Ai dreptate, e ciudat... Tu, ce crezi? Care-i bănuiala ta?
Lucian: Eu aș vrea să aflu mai întâi părerea ta, dacă nu te superi...
Mihai: Păi, se refereau clar la tine, ca la un secret al dumnealor, păstrat de-a lungul anilor, care acum ar fi aici, în siguranță, pe Proxima... Luci, crezi că ar fi posibil ca domnul director să fie, de fapt... Adică, dânsul... Tatăl tău?! Domnul director, Luci?!
Lucian: Da, asta bănuiam și eu, dar speram că doar mi se părea mie...
Mihai: Nu, nu ți se părea, asta reiese clar din cuvintele acelea.
Lucian: Ah, nu... Nu se poate!
Mihai: Luci...
Lucian: Sunt bine, n-am nimic... Deci, de fapt din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui, nu din alt motiv...
Mihai: Păi, eu nu știu ce să-ți spun.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian nu plecase însă de acasă până nu-i prezentase blondului său tată proiectul, gata întocmit. Iulian Enka se declarase mulțumit. "Așa va fi garajul nostru... Ne vom ocupa însă de el de abia după plecarea voastră în misiune. Mulțumesc, fiule." spusese blondul surâzător. Și astfel, gata cu prima zi a acelui sfârșit de săptămână...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Periculoasă puicuță, fiule..." își aminti Lucian cuvintele blondului Enka, ceea ce îl determină să zâmbească, deși își aproba tatăl în gând: "Hmm... Într-adevăr, foarte periculoasă, blondule!"
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câțiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-și vadă fiul petrecându-și majoritatea timpului liber la bucătărie, cu șorțul legat la brâu, printre cratițe și tigăi, deși băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenția fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama și fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu și nu-și întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăți din presa locală și națională a zilei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai ești, în afară de astronom șef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei și unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ți-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta știam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician și nimic altceva, cel puțin deocamdată, din câte știu. De ce ar trebui să mai fiu și altceva? Nu înțeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aș vrea eu să mai fii; ce altceva mai ești în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i așa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi amintești de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Și ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi și altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ți convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că ești chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul și nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spațială importantă?
Lucian: Nu se știe niciodată. Poate că totuși e nevoie și de un matematician ca mine, oi fi și eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep și la multe alte mărunțișuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunțișuri? Cine are nevoie de mărunțișuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spațiu, uneori e nevoie și de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!