Acum însă blondul Iulian Enka nu-și mai ignora deloc fiul; îi permisese să aleagă el mașina pe care s-o cumpere și chiar pe aceea o luaseră, pe cea indicată de Lucian, nu alta. Domnul Enka nu mai stătuse pe gânduri, acceptase imediat. Plata vehiculului, indiferent de preț, nu mai ridica nici o problemă; blondul dispunea de banii necesari, ba chiar îi mai și rămânea o sumă destul de mărișoară din banii puși de el de-o parte și din salariul primit, prin bunăvoința directorului, pe lunile mai și iunie, mai din timp. Plătise întreaga sumă integral, nu în rate, ci cu banii jos, nu prin intermediul unei cărți de credit sau în alt mod; totuși, ar fi fost acceptată și altă modalitate de plată, dar Iulian Enka preferă să nu se mai încurce în amănunte de acest gen și să scape de o grijă, să poată sta liniștit după aceea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul Iulian Enka urcă până la etaj și intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăși doarme cu păpușica aceea?" observă domnul Enka aceeași păpușă brunetă, cu ochi albaștri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleași haine. Fiul său o schimbase de hăinuțe?! Ciudată ocupație pentru un comandant al unei misiuni spațiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproșeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar și cu păpușile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reținea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniștit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezența lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în liniște. Dar, deși tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până să vină doamna Enka, apăru Iulian Enka, îmbrăcat în pijama. Fiul său îl întâmpină cu "'Neața, blondule!", salut preluat rapid și de Rikky, papagalul, care-l repetă zgomotos. Iulian Enka privi pe fereastră, curios; constată că mulțimea din fața casei nu se risipise; nu-și dădea seama dacă erau mereu aceeași oameni sau alții, nici nu înțelegea ce sperau ei să vadă... În curte, albastră, mașina directorului, iar lângă ea, doi body-guarzi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria se încruntă. Domnul Iulian Enka era... "blondul"?! Intră și ea în camera de zi a familiei Enka, pășind timidă în urma colegului ei. Pe o măsuță, domnul Enka înșirase mai multe ziare. Sfioasă, Maria se așeză totuși. Privi spre cele câteva ziare de pe măsuță; într-adevăr, fotografii color reprezentându-i pe ei, cei șapte tineri din echipaj, erau pe primele pagini, iar sub fotografii, titluri lungi, cu majuscule, articole la fel de lungi, cu multe amănunte despre ei. În curând avură și ocazia de a vedea la televizor incidentul din acea dimineață, din fața Institutului, avându-l ca protagonist pe tânărul Enka.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul Iulian Enka își ridică privirea albastră spre soția sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvășit de o tristețe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce mașina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reședinței familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezența celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei și-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că și Petre și Adi îi cunoșteau pe cei doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul Iulian Enka nu părea foarte încântat de compania socrilor săi, însă nu protestă; nu dorea să-și supere soția și fiul. Spera însă ca soții Dragomir, părinții Dianei, să nu rămână acolo până pe 27 iunie. Lia își luă rămas bun de la părinții și bunicii comandantului, apoi amândoi se îndreptară spre ieșire. Pe holul de la intrare, dulăul negru, Nero, se ridică, de parcă ar fi dorit să plece și el. În sfârșit, cei doi ajunseră în curte, lângă mașina directorului. Lucian îi deschise colegei sale portiera.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul nu întârzie mult cu îmbrăcatul, deci, în curând, cei doi, tată și fiu, putură pleca împreună. De data aceasta, Iulian Enka lăsase acasă mașina gri, nu de mult cumpărată, preferând să ocupe locul din față, alături de fiul său, în mașina albastră a directorului; cei doi body-guarzi, Petre și Adi urcară și ei în mașină, pe bancheta din spate. Nu doar domnul Enka păru dornic de a-și însoți fiul în acea dimineață; mai mulți dintre părinții tinerilor din echipaj își exprimară aceeași dorință, asta pe lângă nemulțumirea de a fi aflat că nu-și vor avea copiii acasă în acest ultim sfârșit de săptămână petrecut pe suprafața Terrei. Totuși, cu sau fără părinți, nici unul nu întârzie; ajunseră toți la bordul navei albastre înainte de ora 08.00. Deocamdată, pe puntea principală se afla doar instructorul Eugen Manea, însă la 5 minute după ora 08.00 sosi și directorul, spre surprinderea tuturor, îmbrăcat lejer, comod, în ținută sport, de vară; mai-mai să nu-l recunoască.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se împăcară; și-n acest sens, se îmbrățișară. Parcă era mult mai bine astfel; așa simțea Lucian, dar și blondul. Domnul Enka se așeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede și de ușor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnișoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o mașină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă ușor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având șase bulinuțe aurii. Luă păpușa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) și o așeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul și formă un număr.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpușică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ține Lucian lângă el o păpușă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpușa de acolo, unde o așezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpușică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaște mărcile păpușilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaștri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnișoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-și explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpușelei și se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-și dădea seama. Îi mângâie însă creștetul ușor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, așa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuși, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul ușii, auzi glasul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ți spun. Doar știi bine că n-am nimic de ascuns; mai ales fața de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Și ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziție?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil și-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine și mie să pot fi așa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deși nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ți fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil și din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naștere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlinește 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine și moș!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greșit nimic! Chiar e blond, enervant și moș, dar... Îl iubesc mult de tot și mi-e tare dor de el; aș fi vrut să-i fi spus asta și când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka știe că totuși ții la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să știe; blondul meu cel enervant...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși ceilalți își vedeau în liniște de treabă și nu păreau deloc indiscreți sau curioși să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnișoara consilier, totuși, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă și se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau inițialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt și privind ușa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnișoara, va intra puțin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, își îndreptă atenția spre tânăra domnișoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-și ridice privirea spre acel domn blond, deși glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-și dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă și directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănțișorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulți ani în urmă. Traian Simionescu își întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ținea de braț, așa că directorul renunță la a privi spre ea. Totuși îi părea bine că fiul său va avea acel lănțișor în următorii ani.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian și Diana Enka plecară în curând, nu doar de la bordul navei albastre, ci și din Institut, spre casă, cu mașina lor cea nouă, ceea ce însemna că Lucian tot pe a directorului o va folosi. Bineînțeles, cei doi body-guarzi nu plecară cu soții Enka, rămaseră în așteptarea fiului lor, lui trebuiau să-i asigure protecție. Cât despre ploaie, nu contenise, continua să cadă într-una, mărunt, udând totul, din ce în ce mai mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian nu plecase însă de acasă până nu-i prezentase blondului său tată proiectul, gata întocmit. Iulian Enka se declarase mulțumit. "Așa va fi garajul nostru... Ne vom ocupa însă de el de abia după plecarea voastră în misiune. Mulțumesc, fiule." spusese blondul surâzător. Și astfel, gata cu prima zi a acelui sfârșit de săptămână...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!