După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul tocmai se pregătea să-și părăsească biroul, dar iată că după vizita blondului Iulian Enka, era rândul Dianei să apară. Ea însă nu bătu la ușă, intră direct, deși fără a da buzna. Cum însă Traian Simionescu tocmai se pregătea să iasă, era cât pe ce să se ciocnească unul de altul. Diana Enka păși în interiorul biroului; Traian Simionescu o urmă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc așa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l știa drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziție în care se aflase anterior. Își plecă din nou privirea și tăcu, deși Diana încercă să-l consoleze. Deși nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuși blondul Iulian Enka se arătă neîndurător față de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situația existentă, pe care refuza s-o înțeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl șocase... În curând ieșiră cele două fete, Stela și Maria, iar Horațiu spuse: "Domnul și doamna Enka...". Diana și blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezența celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat și se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceștia îl îmbrățișară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenție necurată față de ea, deci Lia se mai liniști; n-avea motive de îngrijorare. Lucian își sărută cu drag bunicii. El plecă și dispăru după o ușă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul și doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânșii acasă, ba chiar la masă cu aceștia.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintele țării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu și-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranță, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăși acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ți spun. Doar știi bine că n-am nimic de ascuns; mai ales fața de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Și ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziție?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil și-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine și mie să pot fi așa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deși nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ți fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil și din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naștere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlinește 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine și moș!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greșit nimic! Chiar e blond, enervant și moș, dar... Îl iubesc mult de tot și mi-e tare dor de el; aș fi vrut să-i fi spus asta și când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka știe că totuși ții la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să știe; blondul meu cel enervant...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când Traian Simionescu reveni în biroul său, nici Lucian, nici Diana Enka nu se mai aflau acolo. Directorul se așeză pe fotoliul său, pentru a-și relua activitatea pe care și-o întrerupsese temporar. Găsi însă un bilețel care-i atrase atenția, pus acolo, foarte probabil, de Diana Enka. Se convinse chiar că ea era autoarea bilețelului, după ce-l citi: "Mulțumesc că m-ai ajutat să-mi recuperez fiul. Îți rămân datoare." Directorul privi câtva timp bilețelul. Recunoștea scrisul Dianei, ordonat, citeț, frumos... Oare ce nevoie avea de mulțumirile și de recunoștința ei? Ce înțelegea Diana prin a-i rămâne datoare? Clătină ușor din cap, apoi își văzu de treburile sale. Dar nu rupse foița scrisă de Diana; o păstră. O pusese cu grijă în buzunar, deși nici el nu-și dădea seama de ce.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuși să-și revină și decise că ar fi cazul să-i anunțe pe părinții lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniștească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-și totuși calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deși era conștient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinții Dianei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-și dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă și directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănțișorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulți ani în urmă. Traian Simionescu își întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ținea de braț, așa că directorul renunță la a privi spre ea. Totuși îi părea bine că fiul său va avea acel lănțișor în următorii ani.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr și șorțul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezența lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi și pe acesta. Ceilalți păreau cam stânjeniți de acțiunea tânărului; nu și directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; și dânsul avea asemenea ocupații, ori de câte ori își găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toți, apoi se îndreptă spre ieșire. Diana și Iulian îl conduseră; evident și Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnul Iulian Enka îi solicită domnișoarei consilier o scurtă întrevedere, între patru ochi. Lia, ușor speriată, se întreba în gând ce dorea de la ea acel domn blond. Probabil că nu s-o felicite pentru acțiunea ei. O clipă privi spre Lucian, de parcă i-ar fi solicitat ajutorul, dar el n-avea cum s-o ajute. Îi făcu doar un semn discret, că totul e-n ordine. Oare chiar așa era? Ar fi preferat să nu vorbească deloc cu tatăl celui pe care ea-l acuzase pe nedrept, către Comisia Disciplinară, dar nu-l putea refuza.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Mamă, spune-i blondului să vină puțin!
Diana: Bine, dragul meu.
Lucian: Dă-mi proiectul tău, Mihai! Ia vezi, blondule, uită-te puțin peste foile astea!
Iulian: Roboți?! Bine lucrat! Bravo, tinere! Felicitări! Ai un proiect de nota 10. Am să-l mai studiez puțin când mă voi întoarce, dacă nu pleci până atunci; nu voi întârzia prea mult.
Mihai: Mulțumesc, domnule. Dacă se poate, am să vă aștept.
Iulian: Și acum, hai, domnule kilometru! De ce mai stai? Te-ai răzgândit? Nu vrei să mai plecăm?
Nistor: Ba da, domnule, dar... Or fi plecat body-guarzii?
Iulian: Să vedem cât de eficient e directorul vostru; a trecut sfertul de oră... Diana, ia vezi, au plecat body-guarzii geografului?
Diana: Nu știu dacă au plecat, mai sunt încă patru.
Nistor: Înseamnă că au plecat. Dacă ar fi rămas, ar fi fost șase, cu cei ai campionului...
Iulian: Mda; ce calcul complicat... Atunci hai să mergem, Nistor, ce mai aștepți?
Nistor: Sigur, domnule... Șefu', mersi pentru ajutor!
Lucian: Cară-te odată, Nis!
Iulian: Luci, sigur nu-i nici o problemă cu mașina prietenului tău?
Lucian: Pa, blondule. Cheile sunt în mașină; le găsești pe acolo.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintele îl salută și pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanțele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinți, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau și motive să fie... Mai ales că președintele afirmase fără rețineri că se simțea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei șapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, acești minunați copii..." spusese președintele; cuvintele acestea atinseseră și sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece și insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era așa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-și ascundă mâhnirea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian Simionescu și Lucian Enka ieșiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămași pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deși poate nimeni nu înțelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel față de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezența mărețului vehicul spațial albastru. Mergeau unul lângă altul tată și fiu dar nu amândoi cunoșteau acest amănunt.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ei bătea în ritm amețitor și i se făcuse mică de tot. Temătoare, își ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din fața ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos după cum constată Lia. Directorul era brunet și nici un firicel de păr nu-i albise câtuși de puțin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în același timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeași privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului și preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-și putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu și colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal și imposibil.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul avu însă ocazia să-i vadă pe Mircea și Dana Dragomir; directorul îi cunoștea foarte bine pe părinții Dianei. Îi salută scurt, dar politicos. În timp ce-i săruta mâna doamnei Dragomir, aceasta îl privi tăcută, părând încurcată de prezența dânsului; își amintea perfect că în urmă cu mulți ani nu-l acceptase ca ginere, preferându-l pe blond pentru fiica ei. Acum parcă regreta acea hotărâre de atunci, deși nu putea spune că actualul ei ginere, Iulian Enka, o dezamăgise vreodată cu ceva. Totuși, acesta era directorul Institutului, un domn tânăr, frumos, manierat, distins; în plus, tatăl nepotului ei... Pe când îl refuzase era doar elev în Institut. Dacă ar fi știut de atunci cum vor evolua lucrurile, poate altfel se prezenta situația actuală, dar faptul era consumat...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinții ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinții lui Lucian, domnul și doamna Enka și directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnișoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în fața Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alții? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduință și se ascunse după părinții ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunță rapid la această acțiune. Directorul, drăguț, amabil, îi salută pe soții Stancu și pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinții comandantului, să-i salute și pe aceștia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian lăsă mașina în garaj și coborî. Papagalul stătea în continuare pe umărul său. Diana Enka coborî și ea. Intrară în casă. Holul de la intrare era gol, fără Nero, doar cu castronelele lui de plastic, goale și acelea. Iulian Enka nu mai citea ziarele, dar încă stătea pe fotoliu, picior peste picior, tare comod, așteptându-i.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!