Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Lia porni înciudată spre clădirea principală a Institutului, dar nu urmă drumul către biroul directorului, pentru a-l anunța pe acesta că preferatul său dăduse iarăși peste "belea", din cauza nenumăratelor sale admiratoare. Urcă în schimb hotărâtă la etaj și se opri drept în fața ușii Comisiei de Disciplină a Institutului. Iar dacă tot ajunse până aici, nu mai stătu pe gânduri, ceru un formular, pe care-l completă rapid, semnându-l, apoi o declarație, depunând ambele acte la secretariat; scrisese o reclamație împotriva colegului ei, Enka Lucian, către Comisia Disciplinară a Institutului, care va demara în curând o investigație amănunțită în cazul tânărului comandant. Deși inițial nu dorise deloc să procedeze astfel, acum părea împăcată cu gândul. În plus, nu mai putea da înapoi, deja depusese cele două acte, semnate de ea, să fie îndosariate, apoi xeroxate în mai multe exemplare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise și activă alarma, deși, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenția de a-i înapoia cheile mașinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-și preferatul, își ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise și-l așeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-și întâmpine favoritul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia șovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea plece imediat, dar o alta rămână în așteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic și o reținu la bordul navei albastre, în așteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită ciocănească la ușă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-și capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; își recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Vom începe, deci, în mod logic, cu conducerea echipajului, iar funcția cea mai importantă în acest sens este cea de comandant al misiunii. În acest plic sigilat se află numele tânărului desemnat în această funcție de către Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului nostru și vom afla imediat ce vom desface plicul cine este norocosul posesor a șase bulinuțe aurii... A fost desemnat de către Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului nostru în funcția de comandant al echipajului, al navei spațiale "Pacifis" și al întregii misiuni spre Proxima... Lucian Enka! Felicitări, Luci... Domnule Comandant!
Lucian: Mulțumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamația pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simțea tare vinovată și nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamație. Și împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului și Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoștea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Și atunci ce-o determinase totuși să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Momentul critic trecuse, fusese depășit, atât pentru tânărul comandant, cât și pentru misiune. Era deja vineri, 15 iunie 2085, iar ancheta în cazul "Enka Lucian" se încheiase, favorabil acuzatului. Comisia Disciplinară își făcuse datoria, iar Don Juanul Institutului scăpase nepedepsit, fără a fi fost necesară intervenția directorului. Desigur, doar nu era un tip indisciplinat!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu toate directorul era extrem de ocupat, căci toate treburile Institutului, nu puține la număr, se frângeau asupra capului său, Traian Simionescu îi conduse totuși pe cei șapte tineri, însoțiți de profesorul Manea, până la ieșirea din clădirea principală a Institutului. Nu se putea să nu acorde atenție maximă unei asemenea misiuni ieșite din comun. La ieșirea din clădire, urmă o strângere prietenească și călduroasă de mâini. Directorul le aminti să se pregătească, sufletește, dacă altfel erau deja pregătiți, pentru evenimentul din acea seară, de la ora 18.00, apoi membrii echipajului, cu profesorul lor, se îndreptară spre rachetodrom, cea mai mare bază a spațioportului Institutului, unde-i aștepta "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De ce înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima mașină coborî chiar domnișoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera și zâmbindu-i. Apoi își reluă locul la volan și porni mașina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre și Adi, cu care se înțelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, erau invitați la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar și ei, pentru a da niște declarații, deși nu știau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemați, iar cei doi body-guarzi se mirară afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ești sigură n-ar fi vorba despre altceva, nu despre jurnalul ei personal? Ar putea fi raportul despre activitatea mea în timpul misiunii, cel pe care îl întocmește pentru Comisia Disciplinară a Institutului nostru.
Sonya: Nu e nici un raport; e jurnalul ei personal. Am văzut că mai completează și un alt registru gros, în care se pare scrie tot despre tine; probabil acela este raportul despre care ai amintit. Dar de ce ar întocmi un asemenea raport despre activitatea ta din timpul misiunii, pentru acea Comisie a Institutului vostru?
Lucian: Ah, e o poveste mai lungă... O pot scurta pentru tine. Lia m-a reclamat Comisiei de Disciplină a Institutului nostru înainte de a fi plecat în această misiune, susținând aș avea un comportament necorespunzător funcției mele și solicitând destituirea mea din funcția de comandant al misiunii, cât și excluderea mea definitivă din echipajul navei "Pacifis". În urma anchetei Comisiei Disciplinare, cererile ei au fost respinse, mai ales că în final, ea și-a retras toate acuzațiile aduse la adresa mea, susținând aș fi nevinovat și solicitând să nu se ia nici o măsură împotriva mea; totuși, s-a stabilit ca ea să-mi urmărească îndeaproape activitatea pe tot parcursul misiunii și să întocmească un raport detaliat despre mine și activitatea mea, raport pe care să-l prezinte la întoarcere acestei Comisii de Disciplină. Cam asta ar fi, pe scurt. Din cauza asta mă gândeam ar putea fi vorba despre acel raport întocmit de ea; aș fi curios văd și ce-a scris acolo despre mine.
Sonya: Înțeleg... Deci, ai fost indisciplinat?!
Lucian: Aș...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Domnul Eugen Manea nu-și mai căută elevii în acea zi; îi lăsase "de capul lor", fiind convins că nu procedează greșit. Avea încredere în ei, îi știa pe toți de treabă. Se pregăteau de plecare, fiind deja seară. Alex avu grijă să nu iasă din Institut în același timp cu vreunul dintre colegii săi. Cât despre Lucian, evident, o reținu la bord pe colega lui, Lia. După cum se înțeleseseră seara trecută, urma s-o conducă din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului, fără cei patru body-guarzi. Porniră spre clădirea principală a Institutului, întâlnindu-se cu directorul la intrare; acesta tocmai sosea din oraș, de abia la acea oră. Lipsise întreaga zi din Institut, lucru mai neobișnuit în cazul dânsului. Părea foarte obosit, dar pentru preferatul său... Se opri în dreptul celor doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Inima ei bătea în ritm amețitor și i se făcuse mică de tot. Temătoare, își ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din fața ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet și nici un firicel de păr nu-i albise câtuși de puțin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în același timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeași privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului și preferatul directorului. Foarte probabil i se părea ei doar, altfel nu-și putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu și colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal și imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aștepta, ajunsese la Institut. Parcă mașina albastră la locul ei și porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l așteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înșirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Și iată-l! Lucian Enka însuși, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, șușotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie și admirație; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abține. Nu amintise nimic de faptul îl considera favoritul său, deși era conștient că se putea afla cu ușurință. Privi o clipă spre preferatul său; cele șase mici bulinuțe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le atașase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulțumit, totuși cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu și sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta își dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului și se afla în fața camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede și-și dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Pentru a fi totul clar și-n cazul tânărului Mihai Ristea, șeful securității, încă minor, chiar și la data lansării, am prezint actele și declarațiile semnate de bunăvoie de părinții tânărului, în original, în trei exemplare, în prezența mea și a doi martori, comandantul misiunii, Lucian Enka și domnul profesor-instructor Eugen Manea. Prin semnarea acestor acte, domnul și doamna Ristea, fiind tutorii legali, i-au acordat fiului lor permisiunea dumnealor de a participa la această misiune spațială și au fost de acord cu toate condițiile prevăzute prin lege, cât și cu cele stabilite de conducerea Institutului nostru.

replică din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ai făcut rost de mașină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Mașina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ți-a împrumutat mașina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i mașina directorului Institutului!
Lucian: Da; și?! Care-i problema?
Lia: Ai spus -i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am mințit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat mașina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puțin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ți-ai propus cumva mă impresionezi astfel, știi că nu reușești! Consideră această tentativă drept una eșuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenționam deloc să te impresionez; aș fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu mașina, de obicei...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinții ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinții lui Lucian, domnul și doamna Enka și directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnișoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise -i reclame fiul, să-l aducă în fața Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alții? Lia remarcă faptul doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduință și se ascunse după părinții ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunță rapid la această acțiune. Directorul, drăguț, amabil, îi salută pe soții Stancu și pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinții comandantului, -i salute și pe aceștia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex și Lucian plecară, fără a mai aștepta să fie însoțiți de cineva până la ieșire, pentru că tatăl și fiica, ambii medici, erau ocupați. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat și modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau așteptați de Petre și Adi. Lăsând motocicleta "Ucigașei" acolo, Alex și Lucian intrară în mașina albastră, pe locurile din față. Tânărul comandant porni mașina spre casa colegului său. Mașina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în așteptarea celui căruia-i asigurau protecție în afara Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În curând, directorul ajunse la o înțelegere cu părțile implicate în acest aspect, al protecției membrilor echipajului și a familiilor lor, dar și a Institutului. Astfel, începând chiar din acea zi, până la sfârșitul lunii iunie, iar dacă se va dovedi necesar, chiar și în continuare, până când nu va mai fi cazul, Poliția va pune câteva bariere, în zonele de acces spre Institut, unde îi va opri pe cei ce vor dori accesul spre Institut, îi va legitima, iar persoanelor din afara Institutului nu le va fi permisă trecerea decât dacă aceștia vor prezenta o aprobare semnată de însuși directorul Traian Simionescu, evitându-se astfel apropierea mult prea periculoasă de Institut a unor persoane din afară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei vorbim puțin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau fiu singură...
Valeria: Nu se poate, știi bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună și spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poți închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i așa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuși? De ce ești tristă? De ce nu vrei -mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o mașină; parcă a directorului. Era el, nu-i așa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr și frumos; Lucian Enka... Îl iubești, prostuțo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamație împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l privește, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuși un băiat foarte drăguț; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproșa și nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Primul ajuns pe puntea principală a navei "Pacifis" era chiar Lucian; părinții lui plecaseră, deocamdată, spre birourile lor. Aveau să se întâlnească puțin mai târziu, la primul etaj al sediului principal al Institutului, unde se afla sala în care își desfășura activitatea Comisia Disciplinară. Deocamdată singur, Lucian își cercetă nava: frumoasă în interior, frumoasă și la exterior; "Pacifis" – albastră, măreață... De decizia de azi a Comisiei depindea întâia ei misiune.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook