Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte şi de alta a şoselei, chiar şi-n afara oraşului, în drum spre Institut. Bineînţeles şi-n oraş, peste tot: roşu, galben şi albastru. Şi fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălţător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci şi-n sufletele lor, a celor doi tineri aflaţi în maşina directorului, care deja intrase în oraş. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se afla şi el în drum spre oraş, împreună cu cei doi body-guarzi repartizaţi lui, în maşina acestora. La intrarea în oraş, îi rugă însă pe cei doi să pornească pe un alt drum, care nu ducea spre casa geografului. Fără a întreba din ce motiv, cei doi îi dădură ascultare şi opriră în dreptul altei case. Aici coborâră; doar lunganul intră în curte, cei doi rămânând afară, la poartă, lângă maşina lor, remarcând anunţul scurt de la poartă: "Nu intraţi! Câine rău!" Dar Brutus se bucură de prezenţa lunganului; ştia că va primi ceva bun de la acesta. Şi chiar căpătă ceea ce aştepta; Nis nu-l neglijă pe dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră nu întâmpină probleme pe şosea, până la blocul blondinei. Aici, pentru a scăpa de înghesuială, Lucian parcă aproape de bloc, dincolo de centura formată de oamenii legii, de jur-împrejurul blocului. Şi Mariei i se păru ciudat, dar nu se mai minună; încerca să se obişnuiască cu această privelişte, deşi îi era mai greu. Nu departe, pe stâlpii de iluminat fluturau steaguri tricolore; deci primarul avusese grijă să împodobească astfel, cu însemnele naţionale, nu doar centrul oraşului, sau drumul spre Institut, ci întreg municipiul, chiar şi cartierele mai mărginaşe. Constatând acest amănunt, blonda coborî; însă nu doar ea şi colegul ei, ci şi cei patru body-guarzi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi parcurseră drumul pe alee până la uşa casei, unde sunară. În prag se iviră părinţii adolescentei, ambii; nici unul nu-i reproşă nimic geografului. Doar fata intră în casă, lunganul îndreptându-se îngândurat spre poartă, după ce-i salutase respectuos, politicos, pe părinţii Adelei; aceştia îl admirau pe tânărul cel înalt, aveau o părere bună despre el, amândoi, acum chiar şi domnul Gigi Cristescu, tatăl adolescentei bălaie. În curând maşina celor doi body-guarzi porni pe străzile întunecate ale oraşului spre casa geografului, unde îl aşteptau părinţii acestuia, tatăl lui, domnul Henry Harris şi doamna Renata-Antoaneta Harris, mama lui. Se înnoptase deja. Pe fiecare stâlp, pe fiecare stradă, fluturau steaguri tricolore. O nouă zi se apropia de sfârşit; vineri, 15 iunie 2085. Elevii intraseră în vacanţă, vacanţa de vară, o perioadă pe care toţi o îndrăgeau şi sperau s-o petreacă într-un mod cât mai plăcut; şapte tineri aveau s-o petreacă pe aceasta şi încă multe altele care vor veni în următorii ani la bordul unei nave, într-o misiune spaţială inedită, de lungă durată...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mă scuzaţi, vă rog, domnilor, dar nu s-ar putea să ne lăsaţi singuri? Suntem cu maşina directorului, în interiorul ei, deci ce ni s-ar putea întâmpla?
Adrian: Regret, dar acestea sunt dispoziţiile pe care le-am primit de la şefii noştri, care au încheiat un acord în acest sens chiar cu directorul Institutului; noi doar ne facem datoria. Deci, de acum încolo, până pe 27 iunie, vă vom însoţi peste tot pe unde mergeţi în afara Institutului, prin oraş.
Lucian: Dar noi mergem acasă.
Geo: Ne pare rău, tot vă vom însoţi, până în momentul în care veţi ajunge acasă.
Lucian: Grozav!
Marius: Puteţi porni maşina.
Lucian: Ştiam... Ascultaţi, vă rog, măcar, dacă tot n-avem încotro, să facem cunoştinţă: Mă numesc Lucian Enka.
Petre: Ştim; sunteţi comandantul misiunii... Petre Mocanu, zis Neîndurătoru'. Şi colegul meu, Adrian Pleşa, zis Naşu', la dispoziţia dumneavoastră, oricând. Iar pentru domnişoara, Marius Stâncă, zis Uriaşu' şi Geo Drăguşin – Tăcutu'.
Lucian: Îmi pare bine de cunoştinţă. Am să vă spun Petre şi Adi, dacă tot vom petrece un timp împreună. Mie-mi puteţi spune în toată această perioadă Luci, nu altfel...
Petre: Cum doriţi.
Lucian: Şi-mi puteţi vorbi cu "tu".
Petre: Bine; dacă tot eşti atât de drăguţ, atunci, te rugăm, atât pe tine, cât şi pe domnişoara... Câteva autografe?!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraş, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câştig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieşi din casă şi-n al doilea rând, te poţi plimba chiar şi până diseară cu maşina directorului.
Iulian: Ah, cu maşina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui aşa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulţumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac şi...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecaţi.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînţeles, fără.
Iulian: Deci, aţi rezolvat şi cu chestia asta; bun – sunteţi foarte eficienţi. Şi într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieşire prin oraş; dacă-i cu maşina directorului, cu atât mai bine. Ştii, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, eşti sigur că prietenul tău ar fi de acord să-şi lase maşina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie maşina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ţi-a lăsat-o ţie, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum observă maşina albastră îndepărtându-se, Nistor se îndreptă grăbit spre una dintre casele de pe acea stradă. Nu era păzită de oamenii legii, deci, acolo nu locuia unul dintre colegii săi. Bineînţeles că nu, doar nu pentru a ajunge la vreunul dintre colegii săi îi ceruse lunganul şefului său să-l scape de cei doi body-guarzi în acele două zile ale sfârşitului de săptămână. Pe fiecare stâlp, chiar şi pe această stradă, pe trotuare, de o parte şi de alta a şoselei, fluturau în adierea uşoară a unui vânticel călduţ, steaguri tricolore, mătăsoase, strălucind în razele soarelui. "Foarte frumos!" se gândi Nistor, apoi ajunse în dreptul casei respective, dar nu se opri nehotărât, ci intră în curte, apoi sună la uşă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, avându-l ca şofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo şi nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat maşina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roţi, într-o scurtă plimbare prin oraş, poate chiar şi prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aştepta domnul Enka ocazia de a se urca în această maşină? Se gândi că poate îşi va cumpăra şi el una asemănătoare în curând, doar îşi permitea acum...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aştepta, ajunsese la Institut. Parcă maşina albastră la locul ei şi porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l aşteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înşirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Şi iată-l! Lucian Enka însuşi, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, şuşotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima maşină coborî chiar domnişoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera şi zâmbindu-i. Apoi îşi reluă locul la volan şi porni maşina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, cu care se înţelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitaţi la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar şi ei, pentru a da nişte declaraţii, deşi nu ştiau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemaţi, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum aşa?! Adică domnul director ţi-a împrumutat ţie maşina dânsului?!
Lucian: Da; şi nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu şi dom' director ne înţelegem foarte bine, ca să zicem aşa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Şi de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi maşina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraş; mai bine opreşte, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraş aşa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniştit! Dom' director mi-o lasă la dispoziţie oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar şi... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant porni spre bucătărie, iar aici papagalul căpătă biscuiţii promişi, ba chiar şi vreo câteva bombonele. Apoi Lucian găsi şi vreo câteva chei care nu-i mai erau de nici un folos, aşa că i le lăsă papagalului. Rikky se aşezase pe crenguţa unui lămâi aflat la intrare, cu cheile în plisc, iar Lucian se retrase spre camera lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind discret la auzul numelui său, Lia porni spre director, pentru a-şi primi accesoriile uniformei şi cele patru bulinuţe gălbui care-i reveneau ei, în calitate de consilier al misiunii. Lucian o urmări cu privirea, plin de admiraţie. În curând, uniforma Liei fu împodobită aidoma celor purtate de colegii ei din conducerea echipajului, cu câteva mici diferenţe, printre care, evident, iniţialele numelui şi numărul bulinuţelor gălbui; la ea, doar patru. Ce importanţă avea însă oare acest amănunt minor? Cine lua seama la numărul bulinuţelor şi la semnificaţia lor? Făcea parte din echipaj, iar asta era cel mai important! Acum însă, totul devenise deja mult mai serios, oficial... Lucian îi urmărea atent fiecare mişcare, fiecare gest. "Cât de frumoasă poate fi..." nu reuşi el să-şi reţină acest gând. După ce ea trecu la loc, cu toţii putură auzi explicaţiile directorului despre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât favoritul său reuşise să fie foarte convingător, Traian Simionescu îi înmână celularul său tânărului Ristea, constatând astfel că totuşi avusese dreptate când presupusese că Lucian îl luase sub aripa lui ocrotitoare pe acest simpatic informatician, încă minor. Fără a ezita, Mihai ataşă celularului un micuţ dispozitiv electronic pe care-l porni. Mihai cercetă lista din agenda telefonică şi găsi numărul domnului profesor Manea, pe care-l formă de pe dispozitivul pe care-l ataşase celularului directorului. Eugen Manea se afla în maşina lui, încă pe drum spre Institut, deşi nu foarte departe, când, deodată, îşi auzi celularul sunând. Se miră tare să-l audă, ştiindu-l închis. Nedumerit, trase maşina pe dreapta şoselei şi opri, pentru a răspunde.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voios, geograful se înţelese bine cu liceeni, colegii Adelei, iar banchetul se prelungi, puţin peste aşteptările dirigintei. Cât despre colegii Adelei, considerară că acesta era cel mai reuşit banchet organizat vreodată, chiar dacă se desfăşurase la şcoală, în clasa lor; prezenţa lunganului oferise un farmec aparte petrecerii de sfârşit de an şcolar. Şi se bucurară toţi că rămăseseră aici, la şcoală, nu plecaseră în altă parte; economisiseră şi bani, iar în plus, se şi distraseră, mai ales datorită prietenului colegei lor. Sosise însă şi vremea plecării spre casă, nu puteau întârzia la nesfârşit; se pregătiră deci... Nistor nu scăpă de îmbrăţişări din partea colegilor Adelei; ba chiar avu parte şi de vreo câteva sărutări, evident, pe obraji. O salută şi pe dirigintă, doamna Claudia Silfa, profesoară de geografie (avusese ce discuta cu dânsa), apoi porni alături de Adela.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, la volanul maşinii luxoase a directorului, ieşise de mult din oraş. Pe şoseaua asfaltată de curând ce ducea spre Institut, maşina, condusă de tânărul cel chipeş, aluneca în mare viteză, totuşi, cu grijă. La un moment dat, lui Lucian i se păru că observă pe marginea şoselei o figură cunoscută. Părea a fi chiar tânărul care-i devenise de curând coleg, mai ales că purta o uniformă albastră, aproape identică cu a lui. Trecând pe lângă acel tânăr, încetini şi claxonă insistent. Nedumerit, băiatul cu ochii albaştri se întrebă în gând: "Ce naiba mai are şi idiotul ăsta de mă claxonează aşa? Ce l-o fi apucat? E cumva nebun? Sau ce vrea de la mine?" Maşina albastră îl depăşise puţin, dar se întorsese, iar după câteva clipe se oprise lângă el. Pe geam scoase capul un tânăr brunet, cu uniformă albastră; Mihai se ruşină că nu-l recunoscuse adineauri, doar era unul dintre colegii săi, ba chiar ce-l care-l susţinuse în acea seară, în faţa celorlalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Lucian plecară, fără a mai aştepta să fie însoţiţi de cineva până la ieşire, pentru că tatăl şi fiica, ambii medici, erau ocupaţi. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat şi modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau aşteptaţi de Petre şi Adi. Lăsând motocicleta "Ucigaşei" acolo, Alex şi Lucian intrară în maşina albastră, pe locurile din faţă. Tânărul comandant porni maşina spre casa colegului său. Maşina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în aşteptarea celui căruia-i asigurau protecţie în afara Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!