Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineață, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înțelege după incidentul din fața Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deși fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director și profesor. Rușinat, își plecă privirea și capul; nu arăta întocmai demn de funcția pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Își închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalți, arătau mult mai bine, nu ca el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnișoara Petra Nețoiu", dar nu reușise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toți colegii, care nu vor aștepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." își zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoționă și nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou își ținea capul plecat, rușinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-și imagineze cum ar fi reacționat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deși era puțin probabil ca indivizii să fi reușit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreț, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre toți, doar Lia părea mai înverșunată, pornită împotriva lui; privirea ei albastră scăpăra de furie, aruncând în direcția lui numeroase săgeți cu vârful otrăvit. Și într-adevăr, ea chiar era pornită împotriva lui. Nu știa cum să-și înăbușe furia interioară. Bine; putea trece cu vederea că era preferatul directorului, Don Juanul Institutului, că fusese numit în cea mai importantă funcție, cea de comandant al misiunii, dar asta chiar depășea toate limitele bunului simț. Cum se putea înfățișa astfel tocmai el, cel care trebuia să le dea exemplu lor, celorlalți?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineața nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărțeau de mărețul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneața misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost așa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, își închipui și cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat și reclamanta, domnișoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezență...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai reveni la locul său. Părinții lui îl priviră cu mândrie; băiatul lor, de nici 18 ani, era nu doar un simplu membru al echipajului, deși chiar și atât ar fi fost de ajuns. Era o performanță la care nu putea ajunge oricine. Judecând după numărul bulinuțelor atașate uniformei, cinci, era al doilea în echipaj, după comandant, pe care soții Ristea îl cunoscuseră seara trecută; numirea lui Lucian în funcția de conducere nu li se părea deloc o greșeală, le plăcuse băiatul... În acel moment, directorul oferea publicului spectator și telespectator informații despre băiatul proaspăt numit în funcția de șef al securității misiunii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-și dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă și directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănțișorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulți ani în urmă. Traian Simionescu își întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ținea de braț, așa că directorul renunță la a privi spre ea. Totuși îi părea bine că fiul său va avea acel lănțișor în următorii ani.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desigur, Mihăiță era băiat finuț, civilizat; fost campion mondial și olimpic la lupte... Deși sportiv de performanță, nu era deloc fioros, după cum chiar el spusese, nu era și nu fusese niciodată "doar un pachet de mușchi, fără judecată", dar nimeni nu-l considerase nicicând astfel, nici măcar Alex, decanul de vârstă al echipajului navei "Pacifis", care tot "puștiule" îi zicea cel mai des, dar pe Mihai nu-l mai deranja de mult timp acest amănunt minor. Melodia se sfârși, iar "puștiul" primi urări din partea colegilor săi, îmbrățișări, pupicuri, cât și cadouri. Purta la gât, de ieri, medalia de aur pe care o primise anul trecut, tot de ziua lui, de la colegii săi, cea inscripționată "Pentru Mihai, campionul nostru, cu drag, din partea colegilor. 30 iulie 2092.", iar pe puntea principală se afla, alături de Rita, Spot și Cooky-Leo și Sharon, "cockerița" artificială, Sharon, creată în marele laborator din orașul de sub cupolă, cu "complicitatea" lui Dick Torn, pe care Mihai o primise tot anul trecut, de la colegi. Acum nu mai primise asemenea cadouri, ca anul trecut; colegii nu mai aveau de unde să facă rost de așa ceva, dar asta nu conta prea mult; Mihai n-avea pretenții absurde, evident. Zâmbind, primi emoționat cadourile de la colegi, mulțumindu-le că nu-l neglijaseră.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Momentul critic trecuse, fusese depășit, atât pentru tânărul comandant, cât și pentru misiune. Era deja vineri, 15 iunie 2085, iar ancheta în cazul "Enka Lucian" se încheiase, favorabil acuzatului. Comisia Disciplinară își făcuse datoria, iar Don Juanul Institutului scăpase nepedepsit, fără a fi fost necesară intervenția directorului. Desigur, doar nu era un tip indisciplinat!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Și din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Și de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise și el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm și mulțumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcție, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi mințit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Și dacă totuși...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuși, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Și de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în ședință. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deși timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul mașinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă mașina spre ieșirea din oraș; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simțea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru mașina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri mașina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunțase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deși era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunță la ideea de a-l căuta. Se opri doar în fața ușii pe care scria "Director", ciocăni discret și intră fără a mai aștepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Își aranjase singur hârțoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproșeze ceva noului sosit, dar când își ridică privirea și-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa că parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât Lucian, cât și Lia se ridicară și se îndreptară tăcuți spre ieșire. Lucian o privi întrebător în momentul în care ajunse lângă ea, dar nu spuse nimic. Iar cum lui nu-i atrăsese nimeni atenția asupra urmelor de ruj de pe obraji, tot așa arăta și acum, când era nevoit să părăsească sala. Ieși în urma ei. Ea se îndreptă spre părinții ei, care o întâmpinară cu drag, îmbrățișând-o ocrotitor, cu afecțiune. Cât despre el, Lucian, el se trezi înconjurat de toți: domnul și doamna Enka, dom' director, dom' profesor Eugen Manea, colegii săi... Doar Mihai lipsea; probabil nu terminase încă proba la bio-chimie, deci, avea o scuză solidă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Încă mă mai pot considera membru al echipajului?
Traian: Bineînțeles; ești comandantul! Nu s-a modificat nimic din cauza celor petrecute; n-a fost vina ta. Ai uniforma la tine?
Lucian: Cred că da; era în rucsac, pe care l-am protejat mereu, să nu-l pierd sau să se rupă. Am avut mare grijă de el.
Traian: Bine, va trebui să te îmbraci cât mai curând în uniformă. Poți merge în rezerva ta...
Lucian: Dom' director, nu s-ar putea să mă schimb la dumneavoastră, în cameră; n-aș vrea să mă vadă colegii așa...
Traian: Regret, Luci, nu se poate la mine acum. În biroul meu se află deja numeroase personalități, care mă așteaptă și nu pot fi deranjate. Cred că și apartamentul meu este cam ocupat. Mai bine să te vadă colegii astfel, decât acei domni...
Lucian: Atunci, dacă ieșiți dumneavoastră și dom' profesor, m-aș schimba chiar aici, în jeep.
Traian: Nu se poate, Luci, trebuie să te cureți înainte, altfel vei murdări uniforma. Ești roșu de tot, n-ai observat? Doar o batistă n-ar face față.
Lucian: Aveți dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Chiar așa, șefu'; și-a retras toate acuzațiile?
Lucian: Da.
Alex: Acum, când ancheta e la final; mai devreme nu putea?!
Iulian: E bine și acum. Era de așteptat să-și retragă acuzațiile în cele din urmă... Doar știa bine că fiul meu nu-i un băiat rău.
Eugen: Vezi, Luci? Prin acțiunea asta, chiar și domnișoara a trecut de partea ta, deci, n-ai de ce să te temi de decizia pe care o vom afla în curând; nu poate fi decât favorabilă ție.
Lucian: Poate, dom' profesor.
Traian: Mă scuzați numai puțin. Domnule Stancu, doamnă, vă rog, veniți și dumneavoastră lângă ceilalți; de ce stați aici, retrași?
Virgil: Ah, domnule director, poate n-ar fi bine.
Traian: Cum să nu fie bine?! Haideți, vă rog... Domnișoară, Luci tocmai mi-a spus că v-ați retras toate acuzațiile formulate împotriva lui.
Lia: Da, domnule director, e adevărat. Mi le-am retras, deși, cam târziu... Ar fi trebuit să le fi retras de la început, sau și mai bine, să nu-l fi acuzat deloc, de nimic.
Traian: Nici o problemă, domnișoară; e bine și mai târziu, decât niciodată. Haideți!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Așa de rău te-a răvășit vestea asta în legătură cu funcția pe care o vei avea în echipaj? Dacă știam cum vei reacționa, nu-ți mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deși, să știți, dacă aș fi aflat că ați fi intervenit în favoarea mea, aș fi renunțat rapid la orice funcție de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înțeles că nu v-ați amestecat și vă mulțumesc că ați fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Știu sigur că am să mă înțeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcția și de încrederea ce mi-a fost acordată, deși recunosc că personal nu mi-aș fi dorit această funcție de mare responsabilitate. M-aș fi mulțumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ți-ai fi dorit această funcție?
Lucian: Pentru că mă tem de reacția celorlalți. Sper să mă înșel, dar tare mă tem că toți vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcție, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuți ai fost înclinat să crezi același lucru, dar ai 13 ani la dispoziție pentru a le dovedi că ești capabil, că ți se cuvine să fii comandantul, că meriți această funcție.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deși s-ar putea ca și ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalți. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalți? Ce-ți pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ți de treaba ta! Știu că ești profesionist, știu că te poți descurca în aproape orice situații. Când te simți depășit de situație, ai alături niște colegi minunați, care să te sprijine... Arată tot ce știi, scoate la iveală tot ce-i bun în tine și vei reuși! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Așa că nu-ți mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia rămase îngândurată, profund impresionată după discuția avută cu directorul Institutului, încercând, ca un bun psiholog ce era, să deslușească toate sensurile cuvintelor directorului, sau în general, ale conversației avute. Părerea ei despre Lucian?! De fapt, ea știa foarte bine că nu era chiar cea pe care o susținea cu voce tare, dar nu avea de gând să-și exprime adevărata ei părere. Normal, îl admira! Și ea... Mai mult poate decât toți ceilalți... Prefera însă să susțină contrariul, chiar și față de director; deocamdată i se părea mai potrivit astfel.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalți să observe că sunt neliniștit și îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deși uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu și ceilalți.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalți. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ți-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda și în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aștepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam și eu. Păcat... Ne-am înțelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicălești. Poate că putem fi totuși prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulțumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguț din partea ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ți le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, așa-i? Iar dacă știi, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ți justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubești atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Știi bine pe cine, doar nu ești prost. Pe cea care ți-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu știu... Poate că am greșit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai și gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aș fi luat, tot greșită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aștepți? Du-te înapoi la colegii tăi și vorbește cu ei! Fiți din nou o echipă unită, așa cum îți place ție, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Ești încăpățânat! Renunță la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu ești sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deși nici chiar tu nu ești întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aș vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Așa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Și arăți mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ți distingeam chipul. Doar după glas am reușit să te recunosc, să-mi dau seama că ești tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poți suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aș fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că ești obligată să-l porți.
Sonya: Cam așa. De ce nu încerci să porți și tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate așa ai înțelege mai bine...
Lucian: Aș putea încerca, dar nu, mulțumesc, prefer să stau așa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteți cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolați de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ți se pare. Dar cum, n-ați găsit o altă posibilitate de a supraviețui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supraviețuire.
Lucian: E bine că ați găsit totuși o soluție.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuși, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ți convine subiectul și te indispune...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie și admirație; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abține. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deși era conștient că se putea afla cu ușurință. Privi o clipă spre preferatul său; cele șase mici bulinuțe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le atașase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulțumit, totuși cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu și sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta își dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului și se afla în fața camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede și-și dobândi rapid cumpătul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!