Dealul

E dealul mânăstirea
la care ne închinăm
când îi urcăm agale potecile de lut.

Sub el trăieşte satul
demult ocrotit
de cea mai părintească neclintire.
Se îmbracă vara-n ierburi,
pe-alocuri toamna-n holde,
cândva cerul i se aşeza pe vârf.

Trăgeau bătrânii fânul
la vale pe costişe
legând cu lanţuri roţile căruţei.
Acum sunt dedesubt,
poate înjură norii
când ploile verii le udă pologul

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terorile ploilor

S-au răzvrătit de la o vreme şi ploile...
nu mai cad liniştite şi bune
ci în vârtejuri
şi puhoaie năvalnice
de bidivii lichizi
ce nechează sălbatec
prin norii de smoală!

Sub ropotul lor
vijelii şi bulboane
muşcă pământul
şi-l cară la vale
în cavalcade drăceşti!

În urma trecerii lor
rămân şleauri adânci
apocaliptice semne
de nămol şi prundiş
peste tot...

Ploile nu mai sunt ploi
ci diluvii
ce se reped spre pământ
cu un hăuit de bombarde...

Ce mirifice
şi vesele erau ploile
copilăriilor noastre!...

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

învăţ cum să-mi iubesc tălpile ce se plimbă pe meleaguri noi,
învăţ să-mi iubesc glasul ce cântă note neatinse până acum,
învăţ să-mi ascult inima ce slugă a minţii nu mai e,
învăţ să mă iubesc aşa cum sunt...

acceptarea e cea mai frumoasă vindecare,
când fluturii numără clipele iar tu nu mai socoţi anii
muzica nepurtată îmbracă sufletul răzvrătit,
cerul curge lin, norii sărută pământul viu,
vapori de iubire ascund iarba trufaşă
ce dansează împlinit un dans al păcii,
iar eu învăţ să trăiesc ceasul de acum.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînvinşii

Cândva am fost de neînvins
Dar ploile au sădit în noi un ochi de apă
Ce viforul l-a îngheţat sclipind.

O voce din întunericul de sticlă
Ne îndemna stăruitor
Să nu pierdem a lebedei măiastre urmă

Vis, obsesie sau dar divin precum zahirul
Cu penele-i de azur şi foc
Plutind agale, fără griji
Cea veşnic prinsă între două lumi
Aproape că a fost a noastră.

Acum, însă, pierdută este
Pe harta ţinutului ce nu există
Acel tărâm în care, noi doi
Cândva am fost de neînvins.

poezie de Alexandru Leonidas
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca şerpuia agale

pe drumul spre mormânt
ce zi era
nu desluşeam poteca în bobul de tămâie ţinut
în pumn o negură se desfăcea
a tufănică satul se înviora
ce zi era
trosnea sub tălpi de tristă iarba
se lumina încet de-a baba oarba şi eu stingheră mă duceam
spre-o lume adormită sub cerul de şofran
ce zi era
poteca şerpuia agale zorile dulci o luau la vale
încetişor mi se punea de-un dor şi lacrimi
podideau obrajii mei culoarea florilor de tei
ce zi era
de ceară îmi părea uliţa şi casele forme de lut
îmi luam curajul de-mprumut şi-naintam prin ochi de ceaţă
nici inima nu făcea faţă
găsirea lor mă-ndurera
ce zi era
la cruci de piatră tot dădeam ocol tămâia fumega de zor şi
de trei ori la rând pupam obrajii lor bătuţi de vânt
ce poate fi un om decât o groapă de pământ
chipurile şterse-n pâlpâit de lumânări
plângeau cu mine cele patru zări şi mult pe gânduri mai stăteam
ce zi era
mă întrebam pe când acasă mă-ntorceam
cu suflet reactiv de turnesol

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de şoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranţele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranţe ca tine, loiale
doar ţie. Şi mie - tribut...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abordare eminesciană a ex-primarului de Cluj

În vârf de deal urcaşi agale
Şi când a fost s-o iei la vale,
Te-au ridicat de subsuori,
De patru ori... de patru ori...

epigramă de Ica Ungureanu (august 2011)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suzana şi bătrânii

Blonda Suzana, cu farmecele toate la vedere,
Se îmbăia în pavilionul ei cel drag;
Bătrânii trăgeau cu ochiul – şi-încântat de bălăceală
Ar fi acostat şi ei în portul Suzanei larg.

Dar ea furioasă-a jurat să nu se-încurce
Cu monştri atât de babalâci şi de debili;
Asta a stârnit zarvă mare, care putea fi evitată
Dacă bătrânii ar fi arătat mai muşchiuloşi şi mai virili.

poezie de autor necunoscut/anonim (1707), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul

Satul meu
nicicând nu va pleca
în altă parte să-şi caute norocul

În jurul lui se învârte
şi se toceşte lumea.

Iată pe dealuri clăile de fân-
cuşme uriaşe de neînvinşi haiduci.

Aici mi-e patria
şi ale copilăriei
picioare desculţe
ce-au sângerat prin mirişti...

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am eu...

Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Şi povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.

Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Şi să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.

Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.

Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Şi pe el apoi plecară
Tatăl meu şi maica mea.

Am rămas să am pe lume
De părinţi lăsat un nume,
Demn pe care-l vor purta
Fiul meu şi fiica mea.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia oară în viaţă când simţim natura sub aspectele ei cele mai formidabile, este când urcăm primul vârf înalt.

citat din Mihai Haret
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Poate mai crezi în miresmele mirării
În frăgezimea ierbii
Şi în concertul păsărilor
venite de departe
Poate mai crezi în certurile îndrăgostiţilor,
spălate de ploile verii
Poate mai crezi că lacrimile udă pământul cu picături aurite
Poate te îndoieşti de iarnă, înnebunită în galanterii argintate
Şti, am fost făcut să îţi mângâi iubirea
Şi tristeţea
Să îţi prind lacrimile în palme şi să le sărut uşor
Ca şi cum aş iubi un fluture
Ca şi cum aş iubi zborul
Acum
răscolesc gândurile veşniciei
Pentru că, nu-i aşa, dragostea nu va pieri niciodată
Dacă crezi în rândurile de mai sus
Şi crezi în ele, mereu,
Să şti că
Ai în mână
Cartea de vizita a lui Dumnezeu...

poezie de George Terziu (1 ianuarie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcăm un deal de nisip

Urcăm un deal de nisip,
Picioarele nu le mai simt,
Alături o umbră era,
Femeia zărită cândva,
Credeam că sortită mi-a fost,
Îndrăgostitul e-un prost,
Rece să fii şi lucid,
Mândru şi foarte placid,
Nisipul se-opune din greu,
Dealul tot creşte mereu,
Simt răsuflarea femeii,
Ameţitoare ca teii
De pe Copou, e un vis,
Scuzaţi-mă că nu v-am zis.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele care nu pier

Năvăleşte toamna-n ceruri,
Ploi rotunde se abat
Când zoreşte sus, în zare,
Vântul peste vârf de brad.

Suflete-n adunătură
Curăţă crengi impregnate
De rugina adunată
Peste rugăciuni în sate.

Piatra prinde promoroacă
Peste lumânarea ei,
Semnele adună-n mine
Greieri negri mititei.

Vor cânta în toamna-n care
Eu voi năvăli spre cer
Lăsând tinei doar lumina
Stelelor care nu pier.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe ulita

În satul în care nu am copilărit
duminica este linişte
după ce se încheie slujba
pe uliţe se împrăştie femei
îmbrăcate cu ii
şi purtând coşuri împletite pe braţe
când le spui Sărut-mâna
îţi dau cozonac şi colivă

În satul în care nu am crescut
seara vine cu cântece
după ce se întorc de la muncă
bărbaţii se strâng la mese
acoperite cu ştergare
şi sorb cu nesaţ licori revigorante
când te salută
îţi zâmbesc sincer

Din satul în care abia acum am ajuns
mai sunt încă multe poveşti de spus.

poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!