Alex și Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziție; în mod ciudat, băiatul nu se simțea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simțea în largul lui, ca acasă, fără să-și dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruță, de aceea i se părea atât de familiară și tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Totuși, urcă treptele spre camera lui. Avea nevoie de puțină odihnă; avusese parte de destule peripeții în acea noapte. Poate nu trecuse el prin mai multe decât geneticianul, dar tot se simțea obosit (normal, după atâta dans la discotecă), deci avea nevoie să-și refacă forțele, mai ales că începea o nouă săptămână, ultima săptămână întreagă pe care o petreceau încă acasă, pe suprafața planetei albastre, Terra...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe puntea principală a navei albastre, pe monitorul computerului, se derula necontenit numărătoarea inversă, cifrele scăzând din ce în ce mai mult, iar în rezerva comandantului dormea nestingherit directorul Institutului; se simțea bine știind că era locul în care se va odihni fiul său în următorii ani. În plus, avu ocazia să constate că rezerva era confortabilă, deci, băiatul nu va avea probleme datorită somnului. Foarte probabil nici colegii lui, deși directorul nu verifică și rezervele acestora. Avu grijă să se trezească la timp, devreme, înainte de sosirea membilor echipajului, aranjând cu atenție rezerva comandantului, astfel încât să nu se observe că ar fi utilizat salteaua din încăperea strâmtă cu inițialele E. L. pe ușă, în acea noapte. Lăsă deci totul așa cum găsise înainte de a fi intrat dânsul acolo, deși nu doar dormise tot timpul, ci și cotrobăise nițeluș prin lucrurile "favoritului" său.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnul Eugen Manea nu-și mai căută elevii în acea zi; îi lăsase "de capul lor", fiind convins că nu procedează greșit. Avea încredere în ei, îi știa pe toți de treabă. Se pregăteau de plecare, fiind deja seară. Alex avu grijă să nu iasă din Institut în același timp cu vreunul dintre colegii săi. Cât despre Lucian, evident, o reținu la bord pe colega lui, Lia. După cum se înțeleseseră seara trecută, urma s-o conducă din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului, fără cei patru body-guarzi. Porniră spre clădirea principală a Institutului, întâlnindu-se cu directorul la intrare; acesta tocmai sosea din oraș, de abia la acea oră. Lipsise întreaga zi din Institut, lucru mai neobișnuit în cazul dânsului. Părea foarte obosit, dar pentru preferatul său... Se opri în dreptul celor doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana Enka ieși, pentru că simțea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În mașină, în drum spre Institut, își admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar și la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca și cum tot și-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simțea deloc astfel?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian se opri între Alex și Nistor se simțea parcă mai în siguranță între vechii săi prieteni, camarazi de năzbâtii; în plus, se ferea de privirea albastră a... domnișoarei Barbie, de parcă dacă l-ar fi văzut, ar fi putut cumva să-și dea seama de ceea ce se petrecuse anterior. Evident, directorul nu putu rezista fără a încerca să-și îmbuneze preferatul; nu suporta să-l vadă trist...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă și acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit și să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoștea acest amănunt, toți îl considerau astfel, deci, atenția tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar și în fața președintelui țării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deși foarte preocupat de sosirea anunțată a președintelui, se oferi să-și conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur Petre și Adi îl așteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înțelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecție, ceea ce era totuși normal, fiind vorba despre Lucian un tânăr simpatic și prietenos. Astfel se încheie acest sfârșit de săptămână, ultimul pe care cei șapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă pe Terra nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă și frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit și trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-și văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâșia sufletul. Îl simțea departe, deși știa că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-și va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune și nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu știa sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezența lui măcar până-n momentul plecării, deși încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuși la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuși dispusă să accepte un compromis.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că-și văzuse prietena, Nistor era mult mai liniștit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela una foarte reușită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea și-n acea dimineață la el, bine așezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putință să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea și directorul. Domnișoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Ba nu, să nu plecăm acum acasă; mai bine să sărbătorim toți șapte, împreună, oficializarea misiunii.
Lucian: La ora asta?! Mai bine nu, Nis; de sărbătorit vom avea destul timp mâine, poimâine, zilele următoare; deocamdată, domnișoara avea dreptate: Mai bine să plecăm spre casă, ne așteaptă părinții. Și te-aș ruga, Nis, să mă înțelegi, mai ales pe mine, care n-am mai dat pe acasă de o săptămână, deci, am motive să vreau să ajung mai repede.
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu.
Lucian: Vai... Măi, Nis, chiar ești așa de neînțelegător? Sau uituc? Doar ce am vorbit puțin mai îninte despre chestia asta!
Nistor: Care chestie, șefu'? Ah, asta... Scuze, șefu', e doar din obișnuință, nu din răutate; zău!
Lucian: Te cred, Nis, dar încearcă să te controlezi; te rog!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când fu vorba de plecare spre casă, doar Alex și Nistor porniră spre oraș, cu taxiul; Lucian rămăsese. Nu intenționa să-l deranjeze pe director, însă acesta venise din nou în navă și-i puse la dispoziție camera lui; aceeași... Favoritul nu-l refuză, rezolvând astfel problema cu dormitul și în noaptea aceea. Ba chiar și-n nopțile următoare îl asigură directorul atâta timp cât va fi nevoie, adică până când băiatul va ajunge la un acord cu familia lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă și brunetă... Domnișoara Barbie; așa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea și păpușica aceea pe care Lucian o ținea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ținea el atât de mult la acea păpușică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunțe la acest... deja obicei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Atunci, nu înțeleg... Ce altceva atât de important ai să-mi spui?
Mihai: Ah, păi... Doream să-ți spun că săptămâna trecută am transmis un mesaj acasă.
Lucian: Un mesaj?! Ce fel de mesaj?! Stai puțin! Când spui acasă, la ce anume te referi?! Acasă... Adică, pe Terra?! Acasă, la noi?! Asta încerci să-mi spui acum?!
Mihai: Da, sigur. Pe Terra. Inițial, intenționam să iau legătura cu părinții mei, să vorbesc cu ei în direct, dar nu i-am găsit acasă, deși era devreme, foarte devreme. Așa că m-am hotărât să le las un mesaj pe ecranul monitorului PC-ului meu, de pe biroul din dormitorul meu. Bineînțeles, pentru a reuși acest lucru, am folosit supercomputerul din oraș; am învățat cum să fac acest lucru.
Lucian: Așa, deci... Le-ai lăsat alor tăi un mesaj, acasă, pe computerul din camera ta... Foarte bine!
Mihai: Foarte bine?! Asta-i tot ce ai de spus?
Lucian: Sigur! Ce altceva ai vrea să adaug?
Mihai: Păi, nu știu... Dar având în vedere părerea pe care o aveai tu în legătură cu acest gen de acțiune, mă așteptam să...
Lucian: Să, ce?!
Mihai: Nu, de fapt, eu eram convins că vei reacționa în felul acesta; Ly credea că te vei comporta cine știe cum, sau că vei lua cine știe ce măsuri severe.
Lucian: Pricep; Ly... Încă mă consideră tipul cel rău! Păi, poate că are dreptate. O înțeleg!
Mihai: Chiar o înțelegi?!
Lucian: Poate nu chiar, dar nu o condamn. După ce m-am purtat cu ea ca un dobitoc, cum ar putea să aibe încă o părere bună despre mine? În felul ei, o înțeleg și o aprob. Am fost un ticălos, deci, merit să fiu tratat ca atare!
Mihai: Te rog, Luci, să nu mai amintim de acel incident neplăcut...
Lucian: De acord! Recunosc, nici mie nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După-amiaza, dintre părinți, doar Diana mai era printre cei șapte tineri. Privindu-și fiul, frumos și elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele șase bulinuțe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simțea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam țineau seama de spusele lui, sau cel puțin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana își anunță plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deși se simțea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnișoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieșirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex privi și el spre "Ucigașă", tăcut și îngândurat. Simțea că nu-și găsește cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-și exprime recunoștința față de această ființă, o domnișoară body-guard, o tipă care știa să-și facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admirație, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preț, doar din cauză că se temea de reacția colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecția unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecția unei tipe ca ea și că se simțea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecție, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigașa" nu accepta cu ușurință să asi-gure protecție unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoștea acest lucru.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De data aceasta, nici unul dintre cei șapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toți pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 și-l așteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simțea superpregătit și... plin de dulciuri! Mihai își spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînțeles însă, geograful tot nu renunța la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă să sosească la timp (chiar înainte să fi plecat Mihai) și să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, așa cum dăduse directorul dispoziții, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârșit de săptămână, era cald... Cei șapte membri ai echipajului navei albastre erau toți tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraș, să se distreze; totuși, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraș, numai după ce scăpase de cei doi însoțitori ai săi. Ceilalți preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică și gingașă, se simțea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale și plante, având în propria-i locuință un micuț colțișor din natură; domnișoara doctor Stela preferase și ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieși nicăieri evita întâlnirea cu "Ucigașa", de care va scăpa de abia luni de dimineață; domnișoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în brațe, ținându-i companie, dar ea era tristă și abătută din cauza unei anumite reclamații pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte știm, tot într-o casă, deși nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînțeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristețea care-i măcina sufletul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian o duse până acasă, mulțumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Își luă apoi rămas bun, sărutându-i ușor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deși parcă știa că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc așa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi așteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acțiunii ei din acea seară. Îl urmări puțin cu privirea, doar până ce el porni mașina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-și salute părinții, care o priviră nedumeriți, nu-și luă pisoiul gri în brațe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră și se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Lucian și Lia se aranjase totul și-n acea seară; tânărul comandant își putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniați de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puțin de așteptat, până ce directorul va rezolva situația. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace așa de ușor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoțească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulțumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învățase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aștepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziție de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor și a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamația pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simțea tare vinovată și nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamație. Și împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului și Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoștea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Și atunci ce-o determinase totuși să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Ucigașa" privi emoționată spre cei prezenți în încăpere; părea impresionată de atenția care i se acorda. Bineînțeles, spuse și profesorul Manea vreo câteva cuvinte cam la fel de "răsunătoare" ca ale directorului, iar în cameră mai erau alte câteva buchete de flori primite de domnișoara Petra Nețoiu în acea zi. După ce directorul, profesorul Manea, Alex, Lucian și Ovidiu Băloi, zis "Cocoșul" ieșiră, intrară alții trei, avându-l ca protagonist principal pe cel ce deținea recordul la înălțime în echipaj, Nistor. Lunganul renunță cu greu la o cutie cu bomboane fine de ciocolată în favoarea domnișoarei Petra, însă renunță; i-o lăsă deci "Ucigașei". Nu râse deloc de de domnișoara body-guard din cauza poreclei sale, dar Alex n-avea cum să scape de cicăleala înaltului său coleg; lunganul deja se amuza pe această temă... După lungan intră micuța Maria și cei doi body-guarzi care-i asigurau paza.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!