Nistor își ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniștea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; și totuși, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subțirică, ușor decoltată... Era înaltă și subțirică, dar nu prea subțirică; avea un trup de invidiat, sau doar așa i se părea lui Nistor, adică sublim! Și părul blond, lung, natural, parțial strâns la spate, ochii albaștri, cu mutrișoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aștepta.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurți, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaștri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Și când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când își găsise și el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinței lui. Ce-i drept, ea era mică, în privința vârstei, avea doar 16 ani, el 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aștepta câțiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neașteptate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor ajunse la ușa casei și nu mai ezită; sună. După cum se aștepta, la acea oră îi răspunse domnul Gigi Cristescu, echipat de culcare, într-o pijama subțirică de vară, încălțat în papuci de casă. Îl salută respectuos, cerându-și scuze pentru ora târzie la care se înfățișa. Iat-o și pe Adela; veselă, venea zglobie spre lungan. Își luase la repezeală pe ea un tricou și pantaloni scurți, însă tot arăta minunat. În urma ei pășea doamna Manuela. Lunganul încercă și el să se bucure, deși nu-i venea; o îmbrățișă însă și el ușor, delicat, doar pentru câteva clipe. Știindu-se însă privit, mai ales de tatăl ei, se îndepărtă rapid de ea, nu foarte mult. Și ieșiră amândoi din casă, ținându-se de mână. Înaintară tăcuți pe alee, spre bancă. Domnul Gigi Cristescu nu renunță la a-i urmări discret cu privirea, din casă, deși întunericul îi zădărnicea oarecum această acțiune. Nistor și Adela se așezară pe bancă; Brutus se lungi alături, pe iarba moale, frumos nivelată.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lunganul și Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte și de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Și o ținea de mână, deși era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Și ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieși din casă pentru a-i reproșa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieșiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sosise și Adela, cu părinții ei. Nistor o privi admirativ pentru câteva clipe. Cum să nu-i placă?! Ea era oricum frumoasă! Acum era, într-adevăr, în albastru. Avea o bluzică subțirică, de vară, cu mâneci scurte și niște pantaloni lungi, albaștri, largi, evazați, dintr-un material care să n-o încălzească prea mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adela: Unde mergem?
Nistor: Unde vrei tu; alege!
Adela: Hai în parc.
Nistor: Hai...
Adela: Cum vrei să mergem? Pe jos sau cu taxiul?
Nistor: Cum dorești, sau cum crezi că ar fi mai bine. Desigur, pe jos, alături de tine, ar fi mult mai plăcut, doar e vară și e cald, dar există riscul de a fi descoperiți cu ușurință și nu vreau să fim deranjați, deși... Uite, ar fi totuși o modalitate de a mă feri de curioși... Ce zici, acum, cu șapca asta, mai pot fi recunoscut?
Adela: Ah, Nis, nărodule... Pentru mai multă eficiență, trageți-o mai bine pe ochi!
Nistor: E mai bine așa?
Adela: Da. Dar ar putea fi și mai bine dacă ai reuși să te faci mai scund.
Nistor: Mai scund? Mi-ar plăcea și mie, dacă s-ar putea, dar asta chiar e imposibil. Deci, rămâne varianta cu taxiul; bineînțeles, e mai rapid și mai sigur.
Adela: Atunci hai cu taxiul.
Nistor: Hai!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Adela, vin părinții tăi!
Adela: Eh; și?!
Nistor: Păi... Nu vreau să par prea îndrăzneț.
Adela: Însă eu vreau!
Nistor: Adela... Nebunatică mică...
Adela: Nu mai sunt mică!
Nistor: Ba da, ești...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai pățit, nebunatică mică? De ce stăteați afară? De ce nu vi se dădea voie să intrați în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitația de la tine, iar domnii aceștia care stau de pază nu erau dispuși să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ți-aș fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineață, am observat că nu mai aveam invitația ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aș fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitație, aș fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit și acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Știu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiți în toți anii ăștia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adela: Nu cred că vreau să-mi imaginez ce-ar fi zis dacă ar fi văzut mediile mele la mate...
Nistor: N-ar fi fost prea încântat, dar te-ar fi pregătit în așa fel încât să nu mai iei asemenea note, dacă ar fi avut timp.
Adela: Crezi că ar fi reușit?
Nistor: Da, e foarte priceput. Nu-ți place matematica?
Adela: Nu prea; e o materie foarte dificilă. Cui i-ar place așa ceva?
Nistor: Șefului meu, spre exemplu... După puțin timp de pregătire cu el, te asigur că ți-ar fi plăcut foarte mult matematica, nu de el, deși... Poate și de el.
Adela: Acum fabulezi. Într-adevăr, l-am văzut la TV, e foarte drăguț, dar ar trebui să știi că nu mă interesează altul, cu excepția ta, nici măcar el.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn bun; domnul Gigi Cristescu îl invita să intre, ceea ce, presupuse geograful, putea semnifica faptul că dânsul nu era supărat după ceea ce văzuse ultima oară, când geograful o sărutase pe fiica dumnealui, adolescenta Adela... Domnul Cristescu era amabil?! Nistor se încruntă; s-ar fi așteptat la o cu totul alt fel de reacție din partea dânsului... Intră totuși, de moment ce ambii soți îl invitaseră insistent. Doamna Manuela se îndreptă spre bucătărie, de unde se întoarse cu un platou plin de prăjiturele proaspete, cu un miros aromat, îmbietor, care-l corupse imediat pe lungan; luă, într-adevăr, vreo câteva. Și totuși, nu foarte multe... Îngândurat, le mestecă leneș, de parcă pentru a le mânca era nevoit să depună un efort prea mare. În realitate, nu lenea era motivul lui. Lunganul își luă rămas bun de la părinții Adelei și porni spre ieșire; ar mai fi rămas el în așteptarea adolescentei, însă era destul de târziu. În plus, cine știa la ce oră s-ar fi întors Adela acasă?! Iar mașina body-guarzilor porni îndărăt, spre casa familiei Harris...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot așa și la cinematograf, adică neplăcut. Nistor și Adela nu putură urmări în liniște filmul care rulase, unul destul de bun, judecând după titlu și distribuție; doar atât reușiseră să înțeleagă și să rețină din întreg filmul: titlul și distribuția. În rest... Dacă reușiseră să vadă vreo câteva secvențe, nici acelea întregi, era prea mult spus. Dacă la început cei din spatele lunganului păreau nemulțumiți și-i ceruseră să se aplece puțin, imediat ce-l recunoscuseră, începuse nebunia. Și mai greu se dovedi a părăsi cinematograful după terminarea filmului... Ce chin! Un chin continuu, până la ora 21.30, când se urcară rapid într-un taxi și ajunseră acasă la Adela; mai bine ar fi rămas acolo de la început. Stabiliră ca ziua următoare, duminică, să nu mai meargă nicăieri, să rămână în casă; părea o variantă mai acceptabilă, chiar și împreună cu soții Cristescu, părinții Adelei (aceștia erau doar doi). Bineînțeles, tot Nistor va veni la Adela, fiind fără body-guarzi...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, Nistor nu plecă fără a-i saluta și pe părinții adolescentei, domnul și doamna Cristescu, spunându-le și dânșilor că s-ar putea să nu se mai vadă până la lansare. Soții Cristescu tresăriră surprinși la auzul acestei posibilități, venindu-le greu să creadă că nu-l vor mai vedea pe băiatul cel înalt mult timp din acel moment încolo; devenise un "obișnuit al casei"... Măcar de s-ar fi certat Adela cu el înainte de plecarea în misiune, sau măcar de n-ar fi fost dânșii de acord cu relația dintre fiica lor minoră și acest tânăr geograf înalt; dar nici una dintre aceste două variante nu exprima realitatea... Pentru că realitatea suna astfel: băiatul de 2,18 m era astronaut și va pleca peste vreo 10 zile într-o misiune spațială de lungă durată, cel puțin pentru următorii 13 ani...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușa casei se deschise, iar după ce Nistor îi ură "noapte bună", Adela se îndreptă grăbită spre camera ei, pentru a nu fi nevoită să-și înfrunte părinții, să le dea explicații. Lunganul îi salută respectuos pe soții Cristescu, care nu-i reproșară nimic (spre uimirea lui, nici măcar domnul Gigi), apoi se retrase; trecuse de miezul nopții. Ușa casei se închise, iar după ce-i lăsă lui Brutus încă vreo câțiva biscuiți dulci și moi, care-i plăceau tare mult dulăului, Nistor ieși din curte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adela: Nis, pot spera că o să ne mai vedem? Vei mai veni înainte de lansare? Zilele următoare, spre exemplu?
Nistor: Nu știu nimic sigur, deci prefer să nu-ți promit; s-ar putea totuși să ne mai vedem.
Adela: Dar și cealaltă variantă ar fi posibilă.
Nistor: N-ar fi exclus. Deocamdată, prefer însă să nu-ți spun încă "Adio", ci doar "La revedere" Pa, nebunatică mică.
Adela: Nu sunt mică!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După un timp, liceeni începură să apară. Nistor se dezlipi de gard, dar pe Adela n-o zări încă. N-avu însă mult de așteptat până ca ea să apară. O remarcă ușor dintre colegele care o însoțeau. Se părea că și acelea îl observaseră pe el, căci îi tot șopteau ceva Adelei, de parcă i-ar fi spus: "Cred că te așteaptă cineva... E prietenul tău cel înalt." Evident, colegii Adelei îl cunoșteau; puștoaica le vorbise despre el, ba îl și prezentase și chiar se lăudase că are un asemenea prieten, doar nu era puțin lucru să aibă ca prieten un tip ce lucra la Institut. Normal, îl văzuse și Adela, căci o zări făcându-le semn de rămas bun colegelor sale cu mâna și îndreptându-se singură, tare voioasă, spre el. Și iat-o ajunsă lângă el, bălaie și înaltă; nu chiar cât el, dar nu era nevoit să se aplece serios pentru a o săruta pe obraji, ci doar puțin, mai ales dacă se ridica și ea ușor pe vârfuri, sau purta tocuri înalte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul reveni alături de cei șapte tineri, în timp ce familia Cristescu rămase în primul rând, cei trei fiind impresionați de prezența directorului și părând surprinși de tinerețea acestuia (dânsul era cu doar vreo câțiva ani mai mare decât domnul Gigi; 2-3 ani... ) Nistor se întreba dacă nu era oare o despărțire definitivă de Adela, deși el n-ar fi dorit să fie; în minte îi răsună promisiunea adolescentei, o promisiune ciudată, care nu avea deloc efectul scontat, de a-l liniști...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de a porni spre casă, Nis își privi ca fermecat prietena și se opri; în minte îi stăruia gândul că peste doar șase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puțin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrățișeze și pentru prima oară de când o cunoștea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar ușor șocată, intrigată de gestul lui neașteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deși afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieși, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soția sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puțin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenția de a o săruta.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul se pregătea să ia cuvântul, însă doar după ce va fi încetat imnul național, în timpul căruia se făcuse liniște, toți luând poziție de drepți. Înalt, cu capul aflat parcă deasupra tuturor, geograful cel lungan cercetă împrejurimile, căutând-o cu îngrijorare pe Adela, frumoasa lui prietenă, adolescenta cea bălaie; n-o zărea însă deloc, nici pe ea, nici pe părinții ei. Ce se întâmplase oare? De ce să nu fi venit? Își amintea doar perfect că-i dăduse Adelei o invitație, care ar fi scutit-o de orice piedici sau neplăceri (nu știa că Adela o pierduse, iar puștoaica de abia cu câteva clipe înainte de a pleca de acasă, în acea dimineață, remarcase acest lucru). Deși trist că nu reușea s-o zărească pe Adela, Nistor nu-și pierdu speranța; continua s-o caute cu privirea, poate totuși o va vedea (nu se putea ca ea să nu fi venit)... Însă oricât se străduia el, tot nu reușea s-o vadă. Iar în curând imnul național se termină. Prin urmare, directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, luă cuvântul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După un timp, el și Adela se așezaseră pe o bancă. În apropiere, niște puștani jucau fotbal. Foarte probabil intenționat, unul dintre copilași trase cu mingea direct spre lungan; fiind o țintă destul de ușoară, evident, îl nimeri. Acestuia îi zbură rapid șapca de pe cap. Se ridică să și-o ia, dar imediat se trezi trântit de băiețeii zgomotoși, care-l recunoscuseră; n-avea parte de liniște, de singurătate, de timp doar pentru el și Adela. Și nu era vorba că l-ar fi deranjat oamenii, dar parcă dorea să fie doar cu Adela. Totuși, de copii reuși să scape ușor, împărțindu-le dulciuri; dulciurile sale... Stocul i se sfârșise; trebuia să-și cumpere urgent altele. Îi rugase pe băieți să nu spună nimănui că-l văzuseră, să nu provoace larmă în jurul lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi și Adelei câteva cubulețe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puțin, ținându-se de mână, zâmbindu-și din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar și Adela pe el. Îl găsea drăguț, atrăgător. Și de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puțin înălțimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său șaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ștrengărească, nu erau nici verzi, nici albaștri, ci o stranie combinație dintre acestea două, deși nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînțeles, Adelei nu-i era rușine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Șefule, mai mergem și azi în peștera aia? Din nou...
Lucian: Da, mă. Doar trebuie să ne lămurim și noi cât de cât, dacă se poate.
Nistor: Așa e, șefu', ai dreptate. Da' eu tot mai sunt claustrofobic. Și azi, la fel ca ieri.
Lucian: Știi ce, Nis... Eu am impresia că suferi mai mult de claustroprostie, nu de claustrofobie.
Nistor: Hai, mă, șefu'... Eu vorbesc serios, nu glumesc.
Lucian: Nici eu, Nis. Ai văzut destul de bine ieri că n-ai de ce să te temi. Nu există motive. Dacă ieri n-ai pățit nimic, poți fi sigur că nici azi.
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu. Întotdeauna. Deși să știi că ieri m-am ales totuși cu vreo câteva cucuie zdravene de pe acolo, din cauza galeriilor mai joase.
Lucian: Păi, Nis, apleacă-te, ce naiba!
Nistor: Zău, șefu', la înălțimea mea, mai dificil de înaintat în poziția cocoșat. Încearcă tu, dacă poți! Nu crezi?
Lucian: Las' că te descurci tu.
Nistor: Am să mă străduiesc, șefu'.
Lucian: Deci, Nis, nu ne vei crea probleme? În cercetarea peșterii...
Nistor: Sper că nu.
Lucian: Poate scapi și de claustrofobie astfel, dacă-ți înfrunți temerile. Cine știe?!
Nistor: Aș, șefu', mai dificil... Nu se scapă așa de ușor de chestia asta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!