Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboți, cât și a acestui computer, de care informaticianul susținea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără acești doi roboți, încă neterminați. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului și după ce acesta îl plimbase chiar cu mașina directorului prin oraș, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aștepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai și părinții lui îl conduseră până la poartă, unde îl aștepta mașina albastră a directorului, acea superbă mașină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinții lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezența celor doi martori, Lucian și domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea și doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spațială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniți. După părinții informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea și Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai își asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian și Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alții doi, tot în uniforme: Alex și Nistor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian nu părea dispus să dea curs invitației tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o mașină oprind în fața casei, ieșise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că și dânsa lucra tot la Institut, recunoscu ușor mașina albastră a directorului. Pentru o clipă prezența acestei mașini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aștepta să-l zărească la volan însuși pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeș ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse și Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos și cu o eleganță desăvârșită în gesturi și mișcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două mașini ieșiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunțarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima mașină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian și Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Mașina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Și astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din polițiști, jandarmi și gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toți pasagerii celor două mașini, dar numai Lucian și Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitației tânărului său coleg de a intra numai puțin, deși parcă el nu dorea; totuși îl urmă...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Andrei: Frumoasă mama lui, doamna Enka, doar că părea cam tânără și era prea sperioasă.
Eleonora: Ce tot vorbeau despre cheile de la mașina directorului? Cum să-i pună directorul la dispoziție mașina dânsului?
Maria: Mamă, parcă știați că Luci e preferatul directorului Institutului. Chiar dânsul ne-a confirmat astăzi acest lucru.
Eleonora: Asta nu înseamnă să-i împrumute cheile mașinii sale.
Maria: Ba da, mamă, asta poate explica multe.
Eleonora: Ce vrei să spui? Ar fi intervenit pentru el, să fie numit comandantul misiunii?
Maria: Ah, nu, mamă, nu mă gândeam la așa ceva.
Eleonora: Păi, presupun că ar fi putut.
Maria: Fără îndoială, ar fi putut, dar dânsul nu se pretează la așa ceva, e un om corect; în plus, Luci n-ar avea nevoie de asemenea intervenții...
Eleonora: Bine, te cred... Dar, draga mea, ai văzut vreodată mașina directorului, una modernă? Așa ceva nu se împrumută nimănui, niciodată! E absolut superbă!
Maria: Și ce dacă, mamă? Se pare că directorul ține îndeajuns de mult la Luci, încât să fie capabil să-i încredințeze acea mașină superbă. În plus, de o săptămână, până astăzi, apartamentul dânsului, pentru că nu se înțelegea cu părinții și a stat în Institut.
Andrei: Ciudat...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mașina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise și activă alarma, deși, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenția de a-i înapoia cheile mașinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-și preferatul, își ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise și-l așeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-și întâmpine favoritul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul mașinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă mașina spre ieșirea din oraș; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simțea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru mașina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri mașina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunțase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deși era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunță la ideea de a-l căuta. Se opri doar în fața ușii pe care scria "Director", ciocăni discret și intră fără a mai aștepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Își aranjase singur hârțoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproșeze ceva noului sosit, dar când își ridică privirea și-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum așa?! Adică domnul director ți-a împrumutat ție mașina dânsului?!
Lucian: Da; și nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu și dom' director ne înțelegem foarte bine, ca să zicem așa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Și de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi mașina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraș; mai bine oprește, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraș așa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniștit! Dom' director mi-o lasă la dispoziție oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar și... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Ce chei? De la care director?
Diana: Nu știai, Iuli, că fiul tău umblă prin oraș cu mașina directorului Institutului? Se pare că acesta i-a dat cheile de la mașină, până pe 27 iunie.
Iulian: Cum adică umblă cu mașina directorului? Eu văd doar că umblă cu un papagal colorat pe umăr, cu care s-a ales în locul câinelui său.
Diana: Nu glumi, e ceva foarte serios! Ar trebui să luăm măsuri severe.
Iulian: Ce măsuri, Diana?! Fii serioasă! Nu exagera, te rog! Dacă directorul i-a dat cheile mașinii sale, lasă-i în pace! Băiatul n-are decât să umble cât vrea prin oraș sau prin alte părți cu mașina directorului, dacă acesta i-o pune la dispoziție.
Diana: Ce tot spui?!
Iulian: Păi, doar de asta i-a dat cheile, nu?! Ca să se plimbe cu ea!
Lucian: Știi ce, blondule, de data asta sunt de acord cu tine. Ceea ce nu se întâmplă foarte des.
Iulian: Păi, da, Luci... Aș vrea să știi că eu am fost de acord chiar și cu plecarea ta în această misiune, încă de atunci, din seara aceea, doar că mama ta s-a împotrivit cu îndârjire; atitudinea ei n-a dus la nimic bun. Eu am avertizat-o, dar n-a vrut să mă asculte.
Lucian: Știu, blondule, mi-a spus; și mă bucur că mă susții.
Iulian: Ce-i cu Rikky ăsta? Ce tot cere biscuiți, bomboane și chei? Și cum o să dormi cu el, dacă nu se dă jos de pe umărul tău?
Lucian: Eu sper că o să se dea jos în cele din urmă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraș, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câștig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieși din casă și-n al doilea rând, te poți plimba chiar și până diseară cu mașina directorului.
Iulian: Ah, cu mașina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui așa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulțumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac și...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecați.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînțeles, fără.
Iulian: Deci, ați rezolvat și cu chestia asta; bun sunteți foarte eficienți. Și într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieșire prin oraș; dacă-i cu mașina directorului, cu atât mai bine. Știi, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, ești sigur că prietenul tău ar fi de acord să-și lase mașina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie mașina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ți-a lăsat-o ție, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Și cu papagalul sau cu câinele ăsta ce facem?
Lucian: Dacă nu răgușește, lasă-l aici, să latre. Rămâne până diseară. Rikky, fii cuminte și să păzești bine casa de intruși!
Iulian: Hmm; haioasă pasăre! Credeam că uitase cum se vorbește...
Lucian: Ah, blondule, să nu uit; cheile de la mașină... Mie nu-mi trebuie, o am pe-a directorului. În plus, cu asta, în nici un caz nu pot pleca de aici acum.
Lucian: Ai grijă doar să fie cheile mele, să nu mi le dai pe cele de la mașina directorului.
Lucian: Doar nu-s tâmpit!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Vezi, asta-i Lia, când era mică.
Ly: Era frumoasă și atunci.
Lucian: Da. Și încă mai e. Iar aceștia sunt părinții ei, doamna Valeria și domnul Virgil Stancu.
Ly: Ah, părinții ei... Cred că i-am văzut la tine acasă, cu Mihai, la supercomputer...
Lucian: Da, i-ai văzut... Au fost și dânșii la ziua mamei mele.
Ly: Așa e. Se pare că Lia seamănă foarte mult cu mama ei.
Lucian: Adevărat... Aici suntem noi, în grup, înainte de plecarea în misiune. Se vede și nava noastră, în spate.
Ly: Da... Ce tineri erați! Niște copii, parcă. Și cine sunt aceste persoane, de aici?
Lucian: Ah, acesta este profesorul nostru instructor, domnul Eugen Manea, iar celălalt este directorul Institutului nostru, domnul Traian Simionescu...
Ly: Luci, ai pățit ceva?
Lucian: Nu... Scuze, Ly. De fapt, doar mă uitam... La dom' director!
Ly: Deci, dânsul este cel care te consideră mereu pe tine favoritul dumnealui.
Lucian: Mda, exact, favoritul... Dar, te rog, nu-mi aminti și tu acest lucru!
Ly: De ce nu? Nu pricep ce te-ar deranja să fii preferatul acestui domn, directorului Institutului vostru. Ar trebui să fii mândru de asta.
Lucian: Hmm; mândru?! Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-și vorbiră deloc, deși body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă mașină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu știau ce să-și spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamație, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia își amintea de enorma ei greșeală, cu reclamația și regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieși și-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deși avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în mașina directorului, iar după ce urcară și body-guarzii, porni mașina spre casă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecu pe motocicletă, iar Alex și "Ucigașa" în mașină, cu Petre și Adi. Astfel porniră; în față, Lucian pe motocicletă (primul pentru că știa drumul), urmat de mașina albastră a directorului. Alex se simțea bine în ipostaza de șofer al superbei mașini a directorului Institutului și urma îndeaproape motocicleta pe care stătea colegul său. Domnișoara Petra privi spre Lucian admirativ.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ai făcut rost de mașină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Mașina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ți-a împrumutat mașina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i mașina directorului Institutului!
Lucian: Da; și?! Care-i problema?
Lia: Ai spus că-i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am mințit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat mașina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puțin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ți-ai propus cumva să mă impresionezi astfel, să știi că nu reușești! Consideră această tentativă drept una eșuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenționam deloc să te impresionez; aș fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu mașina, de obicei...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei șapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară își continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar și aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înțelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deși uneori încă îi mai zicea "puștiule".
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian îi cunoștea de seara trecută pe părinții lui Mihai. Politicos, îi întâmpină cum se cuvine. Celor doi, interiorul navei li se păru impresionant; ca și exteriorul. Știind despre Lucian că era responsabil de realizarea acestei superbe nave, îl felicitară. Modest, Lucian se mulțumi să zâmbească amabil. Nu întârziară prea mult pe puntea principală; porniră degrabă spre biroul directorului, presupunând că la acea oră, încă matinală, îl vor găsi acolo. Presupunerea lor se adeveri; directorul era în cabinetul său. Dar nici Mihai, nici părinții lui nu îndrăzniră să intre de la început, rugându-l pe Lucian să fie primul, să le facă o introducere. Directorul ocupat până peste cap! Văzându-și însă favoritul, abandonă hârțăgoria în care se afundase și-și întrerupse temporar activitatea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Și cu mașina directorului cum e; încă n-am înțeles prea bine... Ce caută cheile de la mașina dânsului la tine?
Lucian: Ai spus că vei lămuri problema mâine, chiar cu dom' director.
Diana: N-ai putea să mă lămurești tu mai înainte?
Lucian: Nu!
Diana: Ah... Ești enervant!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul aștepta sosirea celor șapte tineri, pentru că se apropia de ora 12.00, iar ei chiar porniseră spre biroul directorului, împreună cu domnul profesor Eugen Manea. Avuseseră la dispoziție o săptămână pentru a-și completa echipajul și se descurcaseră, cu ajutorul instructorului lor, domnul profesor Manea și al computerelor. Acum erau șapte, toți tineri și părea că se vor înțelege de minune împreună. Încă nu aveau cei doi roboți, deși știau care vor fi aceștia; tânărul informatician Mihai îi asigurase că avea el roboții potriviți pentru misiune. Poate într-adevăr așa era.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana Enka își însoți fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul mașinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoși, apoi ea intră în mașină, în față; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni mașina. Întrucât pe străzi erau mulți polițiști, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simțea cam ciudat în această mașină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în mașina albastră. Privi spre locul șoferului, ocupat în acel moment de fiul ei și se mai liniști, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuți, porecliți "Neîndurătorul" și "Nașul", body-guarzii fiului ei. Totuși, prezența lui Lucian îi oferea un sentiment liniștitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!