Din cele cinci camere ale apartamentului blondei, patru erau destinate anume, în exclusivitate, feluritelor animale, deşi nu toate păreau a fi domestice. Într-una din camere, pe pereţi, din podea, până-n tavan, se puteau vedea o sumedenie de acvarii cu diverse specii de peşti, dar nu numai. Toate acvariile erau bine iluminate. Domnişoara blondă intrase în sufragerie, unde se afla şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica. Pentru ca Maria să se aşeze pe canapea, fu nevoită să aştepte să se elibereze locul ocupat de vreo câteva vietăţi; blonda cea mărunţică, obişnuită cu prezenţa lor, le mângâia când pe unele, când pe altele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara cea blondă, Maria Stoica, ajunsese şi ea acasă de ceva timp. Ea locuia tot la bloc, într-un apartament cu cinci camere, situat la etajul doi. Blocul se afla nu în zona centrală a oraşului, ci într-un cartier mai mărginaş al Craiovei, deşi nu în direcţia Institutului, dar asta n-o deranjase deloc, cu nimic, pe blonda cea micuţă. Ea ajunsese devreme acasă. La uşă îi răspunsese mama ei, Eleonora Stoica. Maria intrase rapid, închizând uşa cât mai repede, pentru ca cele câteva animale să rămână în casă: doi dulăi, cinci pisici, un iepuraş alb şi un papagal; atâtea se aflau în acel moment pe holul apartamentului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana îl privi cum porneşte alături de mărunţica domnişoară blondă, încă îmbrăcată în uniforma ei albastră, cea cu trei bulinuţe aurii, spre camera aceea misterioasă, în care ea, Diana, n-ar fi intrat sub nici o formă. Nero se ridică şi-şi urmă stăpânul; doamna Eleonora Stoica, medic veterinar, nu-l mai examina. Lucian intrase deja, împreună cu Maria, într-una dintre cele patru camere destinate exclusiv plantelor şi animalelor. Întreaga încăpere era dominată de numeroase acvarii mari, aşezate pe rafturi suprapuse, până în tavan, iluminate de tuburi fluorescente. Acvariile se aflau nu doar pe pereţi, în loc de mobilier, gen şifoniere, dulapuri, vitrine, sau altceva asemănător, ci şi în mijlocul încăperii, rânduite paralel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Eleonora Stoica îşi întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaşte ţestoase, iguane, şerpi, hamsteri şi cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante şi animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnişoara Maria era, ca şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora – medic veterinar, ci pentru că, în general, aceşti oameni preţuiau natura şi vieţuitoarele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu zise nimic, nici că da, nici că nu; intră în sufragerie, în urma Mariei, ea încă având papagalul pe umăr. În sufragerie se aflau, printre animale, părinţii blondei, Andrei şi Eleonora. Ambii se bucurară de vizita comandantului, care-i salută respectuos. Evident, le părea bine şi să-l revadă pe Rikky. Lucian, Maria şi Rikky intrară prin celelalte camere, pentru a-i vedea pe prietenii înaripaţi ai papagalului, evident, tot papagali şi ei, ca şi Rikky, tot vorbitori, mai tăcuţi însă decât el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian păşi printre rândurile de acvarii, admirând vietăţile din interior. Unele acvarii, de fapt foarte multe, erau pline de peştişori exotici multicolori, de diferite dimensiuni şi implicit specii, care înotau liniştiţi printre plantele acvatice ce împodobeau bazinele lor de sticlă. În alte acvarii, Lucian recunoscu diverse şopârle, şerpi, iguane, păianjeni de genul tarantulelor, scorpioni, ţestoase de apă şi de uscat, hamsteri, şinşile, cobai, porcuşori de Guineea, alte specii de rozătoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea lui, blonda oftă prelung. De ce oare? Din cauza lui Rikky, sau din cauza colegului ei? Nici ea nu-şi dădea prea bine seama de ce, dar până şi părinţii ei prinseseră drag de tânărul comandant. Maria intră în camera cu acvarii, apoi în cea cu multe păsărele, în care, de obicei, stătea şi papagalul Rikky; acum acesta nu mai era acolo. În curând, mama ei i se alătură, domnul Stoica rămânând în sufragerie, pentru a mai studia aprobările obţinute.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăra doctoriţă nu îndrăzni să spună nimic. Porni timidă spre uşa sufrageriei, în urma tatălui ei. Apartamentul era decomandat, cu camere mari, spaţioase. Bineînţeles, ea îşi avea camera ei, dar acum porni spre sufragerie, pentru o confruntare cu mama ei, doamna Ecaterina Stejăran, tot medic de profesie. Iată, o familie de doctori, ba încă unii foarte buni, din orice punct de vedere, mai ales al profesionalismului, dar şi al bunătăţii sufleteşti. Normal într-o familie de medici, una dintre cele patru camere ale apartamentului era destinată aparaturii medicale. Domnul Sergiu Stejăran şi soţia lui, cu excepţia faptului că lucrau în Institut, ca medici, închiriaseră şi un spaţiu, în apropierea blocului lor, unde îşi deschiseseră un cabinet particular; însă acolo aveau program doar câte două, trei ore, seara, două sau trei zile pe săptămână, spre deosebire de Institut, unde mergeau zilnic, dimineaţa. Stela intră în sufragerie după tatăl ei. Mama ei, doamna Ecaterina se apropie. Remarcă de îndată vestimentaţia fiicei sale, gândindu-se să-i ceară o lămurire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Lucian îi făcea plăcere să viziteze din nou acele camere, să regăsească toate animalele şi plantele, acea atmosferă liniştitoare. Totul era exotic şi avea darul de a aduce calmul: înotul elegant al peştişorilor în acvarii, ciripitul suav al feluritelor păsărele; în general, totul. Iar Lucian avea nevoie de aşa ceva în acele momente, pentru a nu se mai gândi la reclamaţia care-l aştepta, dar, mai ales, la reclamantă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, animalele nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie. Cu toate acestea, domnişoara biolog se trezi, pentru a-şi mai linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică. Trecu cu drag pe lângă fiecare, alintându-le în şoaptă cu câteva cuvinte dulci, izvorâte din adâncul sufletului ei plin de iubire pentru toate, câteva cuvinte rostite cu blândeţe. Era suficient pentru ca animalele să se simtă în siguranţă în acel loc; se liniştiră toate, ca prin farmec.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveţi cumva şi dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de aşa ceva... Ce naiba mai sunt şi ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, nişte animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiţii misterioase, necunoscute nici până în prezent, deşi se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculaţii, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau nişte animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu nişte reptile gigantice, deşi nu se ştie prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "şopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme şi înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranţă, de la noi, de pe Terra.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zărindu-l liber pe comandantul misiunii, domnul Virgil Stancu, tatăl Liei, consideră că era momentul prielnic pentru acea discuţie între patru ochi despre care îi amintise. Lucian acceptă propunerea dânsului, aşa că amândoi se retraseră într-un locşor mai ferit de camerele de luat vederi; pe puntea principală a navei, căci reporterilor nu li se permisese accesul în interiorul vehiculului spaţial. Puteau filma exteriorul din orice unghi doreau, dar în interior nu puteau pătrunde. Deci, pe puntea principală erau doar Lucian şi domnul Stancu Virgil, acesta din urmă admirând pentru câteva clipe aspectul interior al navei albastre.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnişoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Şi dacă da, la ce sfaturi se va putea aştepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conştient că nu va putea, din două motive: Rikky şi Nero. Deci, domnişoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în maşina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnişoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăşi sentimentele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi verifică tălpile pantofilor, dar nu zări nimic neobişnuit; nici urmă de gândaci. Poate papagalului i se păruse totuşi. Deodată zări acvariile în care, într-adevăr, printre talaj, mişunau o sumedenie de gândaci, de diverse forme, dimensiuni şi implicit, specii. Imediat, deşi nu intenţionat, se strâmbă uşor. Nu întârzie prea mult în a admira acele creaturi, pe care totuşi le considera oarecum respingătoare, din punctul lui de vedere, măcar puţin; nu le găsea deloc atrăgătoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apartamentul cu animale; întotdeauna o plăcere să te aventurezi în aceste camere, care adăposteau o lume stranie, foarte neobişnuită pentru un apartament de bloc, dar noua vizită pe care tânărul comandant o făcuse se apropia de sfârşit. Era timpul să plece spre casă. Pentru început, reveniră în sufragerie. Lucian îşi luă rămas bun de la Maria şi părinţii ei, iar în curând apartamentul cu animale de la etajul 2 rămase-n urmă. Maşina albastră a directorului gonea spre casa comandantului...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în felul următor: eram într-o clădire foarte mare. Era o clădire de cărămidă. Multe camere goale. Camere mari. Camere de cărămidă. Treceam dintr-una într-alta şi nu păreau să fie uşi. Ajungeam mereu în curţi interioare. Mult timp am mers în sus şi în jos, am strigat dar nu mi-a răspuns nimeni. Acea clădire mare şi lipsită de imaginţie era goală; atunci mi-am spus da, bineînţeles, acesta este visul labirintului. N-o să găsesc nici o uşă, nu-mi rămâne decât să mă aşez într-una din camere şi să aştept. Şi uneori mă trezesc. Asta s-a şi întâmplat şi mi-am spus: acesta este coşmarul labirintului; din moment ce ştiam despre ce este vorba, n-am fost păcălit de labirint. Pur şi simplu m-am aşezat jos pe podea.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!