Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă și frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit și trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-și văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâșia sufletul. Îl simțea departe, deși știa că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-și va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune și nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu știa sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezența lui măcar până-n momentul plecării, deși încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuși la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuși dispusă să accepte un compromis.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lucian se bucură și el să știe că acest băiat simpatic îi va fi totuși, cu siguranță, coleg, deși tristețea că doar el nu se înțelegea cu părinții lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-și schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ține cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deși, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu ușurință o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinților lui. Aceștia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinții tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puțin 13 ani.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se părea că pentru aceste domnișoare, totul era clar: Părinții lor erau de acord ca ele să plece în această misiune, deci, nu existau împotriviri. Numai Diana Enka nu renunța la a-și exprima nemulțumirea, deși suferea că nu-și văzuse fiul de o săptămână din cauza încăpățânării sale.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara doctor Stela ajunse la Institut în acea dimineață nu foarte devreme, dar nici prea târziu. După ce coborâse cele 13 etaje, jos, la intrarea în bloc, o așteptau cei doi body-guarzi pe care-i cunoscuse ziua trecută... Cu mulțimea strânsă în fața blocului ei, parcă mai puțin numeroasă decât în ziua precedentă, nu mai avu probleme, doar era acolo Poliția, Jandarmeria, Gardienii Publici, plus cei doi body-guarzi personali, care o vor însoți până pe 27 iunie aproape peste tot pe unde va merge, în afara Institutului, deci prin oraș. Acum însă ajunsese la Institut, cu mașina celor doi, pe care aceștia i-o puneau la dispoziție în această perioadă, până pe 27 iunie. Se apropie de poarta Institutului, împreună cu cei doi body-guarzi. Unuia dintre ei îi promisese o consultație de specialitate în cabinetul ei medical din Institut; nu uitase acest amănunt, iar acum dorea să-și onoreze promisiunea, deși nu era obligată să-l consulte pe acel om, doar nu era un pacient obișnuit de-al ei... Totuși, la urma-urmei, respectivul îi va asigura protecția în perioada imediat următoare, o perioadă destul de îndelungată, zi de zi, de dimineața devreme, până seara târziu, până la data plecării în misiune, 27 iunie, deci, îi putea acorda măcar o consultație.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana Enka ieși, pentru că simțea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În mașină, în drum spre Institut, își admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar și la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca și cum tot și-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simțea deloc astfel?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul își ridică privirea, deși parcă știa dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deși ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu ușurință multă tristețe. Nu mai era atât de aprigă, de înverșunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-și mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Ușa se închise în urma tinerei doamne. Directorul își ridică privirea spre ea, deși ar fi dorit să evite s-o întâlnească.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Mă îndoiesc că dumneavoastră aveți habar despre cum ar fi să vă știți unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceți prin ceea ce trec eu!
Eugen: Vă rog, doamnă Enka... Vă înțeleg perfect temerile; știu ce simțiți.
Diana: Nu, domnule Manea, nu știți! Nu aveți cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil să accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alții... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
Eugen: Doamnă Enka, poate nu vă dați seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greșesc, doar eu l-am învățat aproape tot ce știe. În plus, "Pacifis" e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeți că, dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca "Pacifis", nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, să plece cu alții, fără el?! Cum credeți că ar suporta să-și vadă nava pilotată de alții, fără a fi și el cel puțin prezent la bord? Ar fi imposibil! "Pacifis" n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără "Pacifis" se poate spune "adio" unei misiuni spațiale spre Proxima.
Diana: Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanță pentru mine! Nu-mi pasă câtuși de puțin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu să rămână aici, să nu plece nicăieri!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, Nistor nu plecă fără a-i saluta și pe părinții adolescentei, domnul și doamna Cristescu, spunându-le și dânșilor că s-ar putea să nu se mai vadă până la lansare. Soții Cristescu tresăriră surprinși la auzul acestei posibilități, venindu-le greu să creadă că nu-l vor mai vedea pe băiatul cel înalt mult timp din acel moment încolo; devenise un "obișnuit al casei"... Măcar de s-ar fi certat Adela cu el înainte de plecarea în misiune, sau măcar de n-ar fi fost dânșii de acord cu relația dintre fiica lor minoră și acest tânăr geograf înalt; dar nici una dintre aceste două variante nu exprima realitatea... Pentru că realitatea suna astfel: băiatul de 2,18 m era astronaut și va pleca peste vreo 10 zile într-o misiune spațială de lungă durată, cel puțin pentru următorii 13 ani...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, să înceapă să râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situația asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraș, ai fi dispus să mergem împreună până la domnișoara consilier acasă, să stăm puțin de vorbă cu ea și cu părinții ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-și retragă reclamația; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsați... Nu cred că ea și-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuși cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, așa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greșit, deși s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine știe ce-și închipuie domnișoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnișoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îți promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeți că ați putea reuși?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înțelegătoare și cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnișoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acțiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele și repet, te asigur că voi fi foarte înțelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu știi prea bine că eu nu promit în zadar.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana Enka nu insistă în a afla de la fiul ei motivul pentru care ar trebui să meargă și ea la Institut, deși nu-i convenea deloc această plecare; pe o asemenea ploaie, ar fi rămas bucuroasă acasă. Însă dacă fiul ei spunea să meargă și ea, atunci n-avea decât să meargă...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Dom' director, mă scuzați...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înțeleg, cum să fim plătiți, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activității, iar după aceea s-a ivit problema construcției navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ți-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veți pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajații noștri vă puteți considera și e normal să fiți plătiți în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veți fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporașe, bărcuțe și alte figurine, să vă jucați cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteți juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veți primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei și după cum ai remarcat, nici n-ați avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această ședință, despre modalitatea în care se vor efectua plățile și către cine; asta trebuie să stabilim.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulțumire ce-i lumina chipul tânărului, știindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea și nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferințe, se temea acum de modul în care ar reacționa băiatul la aflarea unei asemenea noutăți. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puțin, așa-l avea totuși aproape: era Lucian, elevul său favorit și simțea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenții. Pentru el, era totuși, doar directorul Institutului, nimic mai mult...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani și jumătate, pentru fiecare dintre cei șapte tineri din echipaj. Cu toții arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuți nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puțin mai maturi și atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocența vârstelor mai mult sau mai puțin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astfel își petrecură cei șapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puțin în privința dimensiunilor; chiar și a comandantului, mai ales că nu se știa mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el își alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spațială. Bineînțeles, nu reușiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine și zilele următoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După plecarea blondului, se pregăti totuși de plecare, dar fără tragere de inimă; se mișca anevoios. Îmbrăcă totuși uniforma albastră. Se privi în oglindă. Deocamdată, pe reverul hainei lui încă străluceau șase buline mici, aurii; erau la locul lor. Comandantul misiunii... Până când oare?! Totul părea prea frumos pentru a fi și real; parcă trebuiau să apară și neplăcerile. De ce așa de curând și de ce pentru el?! Nu stărui prea mult cu privirea în oglindă. Oricum, chipul îi era tare trist și nu-și putea ascunde această tristețe, nici măcar față de blond.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă la familia Enka era destulă liniște, în limita posibilităților: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puțina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuți: tânărul comandant, părinții și bunicii acestuia, chiar și bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaș, nu deranja pe nimeni, căci toți îl iubeau și-l răsfățau, chiar și blondul. Își revăzuse în acea zi și vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul și doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstrușnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând același lucru se va petrece și-n cazul "șefului". Pentru că nu-și dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalți însă... Chiar și Nero părea abătut și nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimțea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu știa sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simțea dulăul negru și nu se înșela deloc...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te rog, Luci, nu mă refuza, acceptă acest cadou din partea mea; poate fi talismanul tău norocos. S-ar putea să ai nevoie și de așa ceva în misiunea asta. Nu contează dacă-l vei purta sau nu, ci doar că va fi acolo, iar ori de câte ori îți vei aminti de mine, vei privi această fotografie și mă vei simți aproape; la fel și eu pe tine, fiul meu drag.
Lucian: Ah, mamă... Bine, am să-l iau cu mine și-am să-l păstrez cu drag, ca pe unul dintre obiectele cele mai de preț. Iar ca dovadă că-l prețuiesc, am să-l port. Tot aici va fi și mâine, în timpul lansării. Astfel vei fi foarte aproape de mine, ba chiar lângă inima mea.
Diana: Vai, dragul meu...
Lucian: Te iubesc, mamă! Te iubesc, nespus de mult.
Diana: Știu, scumpule... Și eu te iubesc. Tocmai de aceea mă împotriveam plecării tale, pentru că te iubesc prea mult, însă din aceeași cauză am acceptat în cele din urmă ideea, deși nu în totalitate. Dar ca de obicei, sunt din nou de partea ta.
Lucian: Mulțumesc, mamă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până în acel moment se pregătiseră doar, destul de bine, după cum susțineau toți; iar momentul în care vor trece de la faza de "cadeți" la cea de astronauți nu era departe; de acel moment îi despărțeau doar douăsprezece zile, deci mai puțin de două săptămâni. Deocamdată era încă vineri, 15 iunie, zi ce semnifica sfârșit de an școlar, chiar și pentru Mihai. Pentru cei mai mulți elevi urma perioada cea mai așteptată, aceea a vacanței de vară; pentru Mihai însă, ceea ce urma diferea complet de o vacanță. De fapt, el oricum nu de vacanță ar fi avut parte, doar își încheia studiile; și-ar fi început activitatea în Institut. Iată însă că el își începea activitatea direct într-o misiune spațială importantă, ca membru al echipajului, ba chiar ca șeful securității misiunii; deloc rău pentru un tânăr de aproape optsprezece ani...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoștea destul de puțin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunțe că fusese selecționată pentru a participa la aceste testări. Știa însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoștea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!