Intrară într-o altă cameră, a treia, tot cu animale. Din ce în ce mai plăcut surprins, Lucian recunoscu vreo câteva dintre ele: veveriţe, ursuleţi Panda, dar şi Koala, pisici de rasă, dar şi obişnuite, cât şi câini, cam la fel ca pisicile, adică nu doar de rasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind, Lucian le luă şi semnă de vreo câteva ori, pe câteva foiţe, sub nişte texte scurte, scrise în grabă tot de el, dar tare citeţ şi ordonat. Poliţistul mulţumi din nou, apoi îşi luă pixul şi carneţelul. După acest micuţ "incident", Lucian reocupă locul de la volan, cu papagalul tot pe umăr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui avar

Odoare scumpe, flori pe masă,
Pe dulci covoare de mătasă,
Pisici de-Angora, câini de rasă.
Sus, prin cerdace- curg zefiri.
Te miri ce n-are-această casă.
Dar n-are musafiri!

hexagramă de Nicolae Crevedia din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ucigaşa" privi emoţionată spre cei prezenţi în încăpere; părea impresionată de atenţia care i se acorda. Bineînţeles, spuse şi profesorul Manea vreo câteva cuvinte cam la fel de "răsunătoare" ca ale directorului, iar în cameră mai erau alte câteva buchete de flori primite de domnişoara Petra Neţoiu în acea zi. După ce directorul, profesorul Manea, Alex, Lucian şi Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul" ieşiră, intrară alţii trei, avându-l ca protagonist principal pe cel ce deţinea recordul la înălţime în echipaj, Nistor. Lunganul renunţă cu greu la o cutie cu bomboane fine de ciocolată în favoarea domnişoarei Petra, însă renunţă; i-o lăsă deci "Ucigaşei". Nu râse deloc de de domnişoara body-guard din cauza poreclei sale, dar Alex n-avea cum să scape de cicăleala înaltului său coleg; lunganul deja se amuza pe această temă... După lungan intră micuţa Maria şi cei doi body-guarzi care-i asigurau paza.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezenţa celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat şi se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceştia îl îmbrăţişară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenţie necurată faţă de ea, deci Lia se mai linişti; n-avea motive de îngrijorare. Lucian îşi sărută cu drag bunicii. El plecă şi dispăru după o uşă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul şi doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânşii acasă, ba chiar la masă cu aceştia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Eugen Manea era din ce în ce mai nedumerit: Lucian, comandantul misiunii, avea hăinuţe pentru păpuşele, iar domnişoara Lia, consilierul misiunii, vreo câteva arme (pistoale) din secolele trecute. Oare la ce se mai putea aştepta din partea lui Alex şi a doctoriţei Stela; ce surprize mai aveau şi ei prin pachetele lor? Încercă să desfacă o altă cutie, de mărime mijlocie, dar nu reuşi; o răsuci pe toate părţile, dar nici gând s-o deschidă. Citi însă numele: Stela Anca Stejăran; în curând apăru şi doctoriţa, adică posesoarea acelei cutii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Frumos dulăul tău. Ce rasă e?
Lucian: Nici una.
Mihai: Cum?!
Lucian: E maidanez; l-am luat de pe stradă când era foarte micuţ şi a rămas al meu.
Mihai: Ah... Ca să vezi, ce norocos a putut fi!
Lucian: Da, norocos...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola şi oraşul de sub ea dispăruseră, nu mai puteau fi nici ele zărite, ascunse îndărătul piscurilor înalte ale munţilor. Liniştea şi pustietatea dominau şi aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obişnuiţi cu această mică ciudăţenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafaţa acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munţilor nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau aşa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepţii, printre care se număra lipsa vegetaţiei şi a vieţuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belşug, cât şi animale, însă acum ele lipseau cu desăvârşire).

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situaţia asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraş, ai fi dispus să mergem împreună până la domnişoara consilier acasă, să stăm puţin de vorbă cu ea şi cu părinţii ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-şi retragă reclamaţia; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsaţi... Nu cred că ea şi-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuşi cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, aşa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greşit, deşi s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine ştie ce-şi închipuie domnişoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnişoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îţi promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeţi că aţi putea reuşi?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înţelegătoare şi cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnişoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acţiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele şi repet, te asigur că voi fi foarte înţelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu ştii prea bine că eu nu promit în zadar.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Sper să nu uiţi ce ne-ai promis.
Lucian: N-am să uit. De acum încolo, nu voi mai sta izolat, mă voi întoarce printre voi, acolo unde-mi este locul. Dar nu încă, adică nu chiar din acest moment.
Mihai: Asta-i bine!
Ly: Şi tot tu vei fi comandantul? Ah, scuză-mă, n-am vrut să...
Lucian: E-n ordine. Nu-i vina ta. Doar că... Nu vreau să vorbesc despre asta acum; nu încă. Nici cu voi, nici cu altcineva. Şi nu ştiu ce şi cum va fi – vom vedea ce vom hotărî toţi, împreună...
Ly: Înţeleg. Îmi pare rău.
Lucian: Lasă; nu-i nimic grav. Cu bine...
Ly: La revedere, Luci.
Lucian: Pa, campionule.
Mihai: Pa, Luci... Mă bucur că te-am văzut. Mi-ar fi plăcut să rămâi cu noi, dar dacă nu se poate...
Lucian: Poate altădată. Cât de curând; promit...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate pisicile sunt la fel, depinde numai de rasă, casă şi masă...

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doar o rasă avansată de maimuţe pe o planetă neînsemnată a unei stele extrem de obişnuite. Dar noi putem înţelege Universul. Asta ne face ceva foarte special.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant porni spre bucătărie, iar aici papagalul căpătă biscuiţii promişi, ba chiar şi vreo câteva bombonele. Apoi Lucian găsi şi vreo câteva chei care nu-i mai erau de nici un folos, aşa că i le lăsă papagalului. Rikky se aşezase pe crenguţa unui lămâi aflat la intrare, cu cheile în plisc, iar Lucian se retrase spre camera lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce? Care-i problema?
Alex: Păi, celuilalt i se zice... "Ucigaşa".
Lucian: Ah, poreclelele astea ale lor... Toţi au nişte porecle ciudate, care te pun serios pe gânduri, dar în fond, e doar ceva de suprafaţă, deci n-ai de ce să te îngrijorezi din cauza asta.
Alex: Luci, e o tipă! I se zice "Ucigaşa"; pricepi?! O tipă! Una pe nume Petra Neţoiu.
Lucian: O tipă? "Ucigaşa"?! Asta, într-adevăr, pare cam neplăcut.
Alex: Foarte neplăcut pentru mine! Nu înţeleg de ce tocmai eu am o tipă body-guard?! În plus, dacă ai vedea-o cum arată... Nu zic că ar fi urâtă, dar n-are nimic feminin în aspectul ei; e doar dură, forţoasă, băieţoasă, musculoasă. Şi n-am nimic împotriva aspectului ei sau a meseriei pe care o practică, dar... De ce tocmai eu?! Adică, mai înţelegeam dacă i se repartiza o tipă body-guard vreuneia dintre colegele noastre, domnişoarele din echipaj, dar de ce tocmai mie?!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, blonda necunoscută dispăru în mulţime, dar până ca ei doi să ajungă lângă maşină, pe Lucian îl mai salutară vreo câteva domnişoare; cel puţin încă vreo două, Mihai nu observase sigur acest lucru. În sfârşit, reuşiră să intre în maşină. Uşor jenat faţă de colegul său, Lucian îşi privi chipul în oglindă; scoase o batistă să-şi şteargă urmele de ruj rămase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia despre existenţa celor trei forţe stă la rădăcina tuturor sistemelor străvechi. Prima forţă poate fi numită activă sau pozitivă; a doua, pasivă sau negativă; a treia, neutră. Dar acestea sunt simple nume. În realitate, aceste trei forţe sunt la fel de active; ele apar ca activă, pasivă şi neutralizantă doar în punctele lor de întâlnire, adică în momentul în care ele intră în relaţie unele cu altele. Primele două forţe se lasă mai mult sau mai puţin înţelese, şi a treia poate fi descoperită uneori fie în punctul de aplicare a forţelor, fie în "mijlocul" lor, fie în "rezultatul" lor. Dar este dificil în general de a observa şi înţelege a treia forţă. Motivul acestei dificultăţi trebuie căutat în limitările funcţionale ale activităţii noastre psihologice obişnuite şi în categoriile fundamentale ale percepţiei noastre despre lumea fenomenelor, adică în senzaţiile noastre despre spaţiu şi timp, care rezultă din aceste limitări. Omul nu poate nici să perceapă, nici să observe direct a treia forţă, la fel cum nu poate percepe spaţial "a patra dimensiune".

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Tibi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul şi doamna Ristea intrară, în urma lui Lucian. Directorul îi întâmpină amabil pe cei doi, bucuros să-i cunoască. Îi salutase, zâmbitor, arătându-se tare binevoitor. Cei doi îl priviră cu atenţie; nu avuseseră ocazia să-l întâlnească personal până-n acel moment, deşi îl mai văzuseră de vreo câteva ori, de mai departe. Din apropiere însă, îl găsiră mult mai interesant şi agreabil, poate prea tânăr pentru a fi director.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!