Între timp, maimuţica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise şi nici că părea dispus să mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian îşi întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea să spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simţea ceva pentru el? Lucian se încruntă şi rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălaşă, simpatică, dar inima lui îi aparţinea în întregime celeilalte colege, domnişoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui şi simţea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr şi Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră că pe lângă ei trecuse un micuţ intrus, dar aveau să afle de îndată, pentru că mititelul, cu blăniţa gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simpatică această domnişorică blondă, mititică; Lucian chiar o simţea apropiată de el. Drăgălaşă, voioasă, iubitoare, preţuia natura şi vieţuitoarele, indiferent de aspect; dacă ar putea-o considera mai mult decât doar o colegă, poate problemele lui ar lua sfârşit. Dar nu, inima lui bătea pentru altcineva şi-i atrase atenţia în altă parte: brunetă şi frumoasă, dar tare afurisită; Lia încă nu plecase, însă tocmai intenţiona acest lucru. Hotărât, Lucian porni în direcţia ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu zise nimic, nici că da, nici că nu; intră în sufragerie, în urma Mariei, ea încă având papagalul pe umăr. În sufragerie se aflau, printre animale, părinţii blondei, Andrei şi Eleonora. Ambii se bucurară de vizita comandantului, care-i salută respectuos. Evident, le părea bine şi să-l revadă pe Rikky. Lucian, Maria şi Rikky intrară prin celelalte camere, pentru a-i vedea pe prietenii înaripaţi ai papagalului, evident, tot papagali şi ei, ca şi Rikky, tot vorbitori, mai tăcuţi însă decât el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aflase astfel ce păţise Nero şi cum ajunsese Rikky în casa familiei Enka. Varianta Dianei Enka coincidea cu cea pe care i-o spusese colegul ei la Institut. Amintindu-şi că el îi spusese că poate verifica varianta lui, Lia se întrebă în gând dacă nu tocmai din acest motiv o adusese la el acasă, pentru a-i demonstra că n-o minţise, iar mama lui îl ajutase în acest sens, poate fără a vrea. În curând apăru Lucian. Aducea din bucătărie o tavă cu bunătăţi, pregătite de el, pentru a-şi servi familia, dar şi pe domnişoara psiholog, consilierul misiunii. Atent, zâmbitor, aşeză în dreptul fiecăruia câte o porţie, apoi duse în bucătărie tava goală, după care se întoarse, pentru a lua şi el loc la masă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire şi simţi brusc o foarte mare admiraţie pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeş, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deşi nu-şi dădea seama de ce, simţea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea şi nu credea că greşeşte, că acest Enka Lucian era tare bun şi sufletist şi-i părea rău că-n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînţelegerii cu părinţii lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrumat de blondină, Lucian aşeză micuţul hamster la locul lui, alături de alţi câţiva hamsterei, albi, cu ochii roşii, sau negri, sau cu blăniţa mai colorată. Acestora li se alătură micuţul Jerry, cu blăniţa zburlită, gălbuie, cu ochii roşii, hamsterul care o speriase pe Diana Enka, mama lui Lucian. Pe umărul tânărului comandant încă stătea Rikky, de parcă micul papagal era lipit de haina comandantului, ca o pasăre împăiată. Dar Rikky nu era deloc împăiat, era un papagal viu, ba încă unul vorbitor şi nu se sfia să-şi etaleze calităţile sale de mare vorbitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Rikky iubeşte pe Lia; Rikky iubeşte şi pe şeful..." spusese papagalul pe neaşteptate; auzindu-l, ea se îmbujoră uşor, iar Lucian zâmbi doar, însă pasărea vorbitoare concluzionă: "Şeful o iubeşte pe Lia; şi Lia îl iubeşte pe şeful..." Aceste cuvinte ale papagalului îl derutară pe Lucian; ar fi vrut el să fie aşa! Inima lui începu să bată nebuneşte. Privi tăcut spre colega lui. Nici ea nu părea foarte liniştită, netulburată de acele cuvinte. Iar în acel moment, Lucian chiar n-ar mai fi ţinut cont de promisiunea făcută; cu siguranţă ar fi îmbrăţişat-o şi ar fi sărutat-o, dacă nu apărea doamna Valeria Stancu, mama ei. Ce moment nepotrivit îşi alesese şi dânsa pentru a ieşi din casă! Încet, vraja se risipi, ca un fum, ca un abur, iar domnişoara consilier nu află nici de data aceasta cum ar fi fost dacă Don Juanul Institutului ar fi procedat cu ea aşa cum îi povestiseră colegele ei despre el. Pe el, bineînţeles, nu l-ar fi incomodat cu nimic prezenţa poliţiştilor, a oamenilor din stradă, care încă îi fotografiau de zor, dar mama ei... Pe doamna Valeria Stancu n-o putea ignora!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârşi, deşi i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Şi cu toate că se simţise bine alături de Lucian, ba chiar în braţele lui, răsuflă a uşurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "şefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnişoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi pinguinii, iar după câteva minute reveniră în sufragerie; încă avea papagalul pe umăr. Mama lui, Diana, nu se mai aşezase, rămăsese în picioare, după noul incident cu Jerry – hamsterul. Privind-o tăcut, Lucian se întrebă cum ar fi reacţionat dacă ar fi văzut gândacii, şerpii veninoşi, ţestoasele, tarantulele, scorpionii, şopârlele, caimanii, dar mai ales cele două feline mari, negre, panterele. Nici nu dorea să-şi imagineze! Mama lui, Diana, era tare sperioasă! De ce oare? Nu-şi dădea seama.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: "Nemilosul" şi "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" – nu e foarte relevant... Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poţi avea şanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...
Lucian: Te referi la Maria?
Lia: La ea sau la oricare alta...
Lucian: Prefer compania ta; fără body-guarzi.
Lia: Se pare că eşti norocos; obţii ceea ce îţi doreşti.
Lucian: De obicei, da; pentru că sunt perseverent, nu mă las învins aşa de uşor... Cât despre seara trecută, cu Maria...
Lia: N-am nevoie de explicaţii.
Lucian: Dar eu vreau să-ţi explic.
Lia: Deci, de la ea ai papagalul?
Lucian: Da; mi l-a lăsat mie... E tare drăgălaş. Şi mi l-a lăsat doar pentru că aşa a vrut el, Rikky. Dacă nu crezi ceea ce ţi-am spus, poţi chiar verifica.
Lia: Nu-i nevoie.
Lucian: Doar dacă nu mă crezi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă şi brunetă... Domnişoara Barbie; aşa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea şi păpuşica aceea pe care Lucian o ţinea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ţinea el atât de mult la acea păpuşică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunţe la acest... deja obicei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua melodie se termină, iar Lia spera că va scăpa de lângă Lucian, dar nu avu acest noroc; el nu părea dispus să plece de lângă ea, iar ea... Cum să-l alunge? În plus, ca un făcut, noua melodie avea un ritm lent, tare plăcut; era una dintre acelea care implica o inevitabilă apropiere între partenerii de dans, ca o îmbrăţişare pe care ea n-o putea evita. Lui îi convenea de minune; se citea cu uşurinţă acest lucru pe chipul lui; ei însă... Nici ea nu ştia ce să mai creadă!

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria porni alături de el spre intrarea în casă. Din când în când, luminile blitz-urilor sclipeau de dincolo de cordonul reprezentanţilor ordinii; cei doi tineri nu puteau scăpa nici aşa de curiozitatea mulţimii. Din casă se auzeau lătrături furioase, ameninţătoare. Maria surâse, ştiind că era vorba despre Rikky, papagalul ei cel haios. În lămâiul din holul de la intrare zăriră pasărea multicoloră. Văzându-l pe Lucian, papagalul nu aşteptă invitaţii pentru a se aşeza pe umărul acestuia şi încetă a mai lătra.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea lui, blonda oftă prelung. De ce oare? Din cauza lui Rikky, sau din cauza colegului ei? Nici ea nu-şi dădea prea bine seama de ce, dar până şi părinţii ei prinseseră drag de tânărul comandant. Maria intră în camera cu acvarii, apoi în cea cu multe păsărele, în care, de obicei, stătea şi papagalul Rikky; acum acesta nu mai era acolo. În curând, mama ei i se alătură, domnul Stoica rămânând în sufragerie, pentru a mai studia aprobările obţinute.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cine-i Rikky? Şi de ce-ţi trebuie dulciuri de la Nis, pentru el?
Lucian: Şi tu eşti curioasă?
Lia: Parcă ţi-am mai spus că da, sunt curioasă, din cauza meseriei mele.
Lucian: Ah, spre deosebire de Nis, ai şi o motivaţie solidă: meseria ta!
Lia: Cine-i Rikky?!
Lucian: Un papagal colorat şi zgomotos, tare drăgălaş.
Lia: Un papagal?! Ai un papagal?
Lucian: Până ieri nu aveam unul. Acum da, am; şi-i plac dulciurile, tare mult; în plus, îmi spune "şeful" – nu eu l-am învăţat.
Lia: Vorbeşte?
Lucian: Multe; nu-i mai tace pliscul, dar e simpatic foc...
Lia: Te cred...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!