Rugăciunea lui Horea

Fii pe măsura sufletului meu,
trupul meu!
N-am cum te scăpa
din mâna călăilor.
Trosnetul oaselor tale
Va răsuna
până-n margini de veac,
Carnea învineţită
Va lumina secolii
celor mulţi
şi chinuiţi
Sângele care se va
scurge din tine
îi va urmări
pe călăi
şi în vis.
Cei care au vrut
să te năruie grabnic
ţi-au dat
veşnicia.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leac

Cuvintele cu care ne-am oblojit rănile
au pătruns în suflet ca un altoi.
Prin ele durerile străbunilor
ajung până la noi.
În cartea mea colindă
străluminate chipuri de eroi.
Din lacrimile celor mulţi
cresc lăcrămioare,
lgănându-se câmpuri
sub a noastră suflare
Pe-o pajişte cu clipe
se-nfiripă
a sufletului nostru aripă.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Mama mi-a spus să n-am teamă,
Trupul meu nu va fi sfâşiat de
balauri;
Dar să am grijă să nu-mi
fure timpul,
Atunci mă vor încinge lanţurile
neputinţei
Şi mă voi descompune
încet-încet;
Iar dacă voi fi nevrednic şi-l voi
risipi eu
Atunci Balaurul mă va rostogoli
ca pe o minge în groapă
Rânjind de cel care a-încercat
să fie erou.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O palmă

Umilinţa este o palmă
învineţită de frig
un cap înfundat în guler
o gură care inspiră aerul expirat de alte guri

Umilinţa e soţul şi soţia
mama noastră şi a părinţilor noştri
fiica pruncilor noştri vii şi a celor
pe care nu i-am lăsat să se nască

Umilinţa e sărutul aşteptat cu anii
respins de ceara sleită între degete
sexul fotografiat ce pare atât de ireal
şi cel blestemat pentru veşnica sa puritate

Umilinţa se cuibăreşte în craniile pustii
în buzunarele goale în inimile deşarte
ea ne intră în măduva oaselor ne suge sângele

Umilinţa ne omoară zi cu zi
dar cum să trăim fără ea
cum să ajungem la ţărmul tot mai îndepărtat al demnităţii?

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Marina Agelanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tudor din Vladimiri

– Chiar dacă ai să visezi
că mi-a ruginit puşca,
că nu-mi mai pot
rezema mâna în sabie,
că un şarpe mi-a otrăvit
inima,
nu te nelinişti, mamă!
Am îmbrăcat cămaşa morţii
şi am plecat din grădinile Tismanei
ca să împrăştii în ţară
cea mai învăpăiată floare,
prea e multă întristare
şi întuneric în sufletul celor mulţi!
Dacă ai să vezi
că nu-ţi mai trimit ştiri,
ascultă, mamă,
bocetul fântânilor!

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrederea ta în tine trebuie să fie condiţionată doar de măsura în care îţi atingi propriile tale obiective, de puterea de a-ţi urmări şi atinge visurile şi de abilităţile pe care le pui în slujba calităţii vieţii tale. Încrederea în tine nu trebuie să aibă nicio legătură cu ce spun alţii despre tine sau cu gradul în care corespunzi nevoilor sau aşteptărilor lor. Dacă încrederea ta în tine este influenţată de cuvintele altor oameni vei fi mereu dependent de ei, vei fi dispus să faci compromisuri şi să te pierzi pe tine doar ca să primeşti laudele sau să te fereşti de criticile lor. Trăind astfel, viaţa ta nu îţi mai aparţine, iar încrederea ta în tine va fi condiţionată de alţii. Nu le permite altora să-ţi decidă valoarea. Stabileşte-ţi propriile obiective, atinge-le cu determinare şi perseverenţă şi fii mândru de tine!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna inimii

Inima
are mâna stângă stigmatizată
am vrut să scot cu ea
castanele din toamnă
şi iubirea din stele să o pun la ferestrele
curgând după tine.
Prin mâna asta se-ntorc acasă
păsările prea mult călătoare
şi caii pur sânge
să cânte ca tine se-ntorc
să mă ducă la tine
sângele ce se-nghite pe sine
simţindu-şi
pe gât propriul tău miros...
Pe mâna asta
focul privirii tale
m-a învăţat să desenez pătratul cercul triunghiul
toate din lacrimă
toate din pleoapă albastră
de stea subţiată
să curg printre globule imitându-ţi mersul...
Inima are mâna stângă cicatrizată
dar nu poţi fi sigur că nu va sângera din nou
ningându-te
... din mâna asta o să fac în zori
fluier
să mă chemi la tine
de câte ori ţi-e dor...

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor mei

Lumina ochilor mei,
În apa de cleştar
Îmi oglindesc trupul
Şi mă întreb
Dacă frumuseţea lui
Este deplină pentru tine.
Aş vrea să fiu
Frumoasa basmelor
Dăruită
Nopţilor tale de dragoste.

Lumina ochilor mei,
În deschiderea bobocilor de floare
Îmi oglindesc viaţa
Şi mă întreb
Dacă murmurul ei,
Îţi străbate viaţa înviorându-te.
Aş vrea să fiu
Murmurul viu al izvoarelor
Ce îţi izvorăşte viaţa
Zilelor şi nopţilor.

Lumina ochilor mei,
În sfinţenia curată a rugăciunii
Îmi ascult sufletul
Care se vrea pur,
Dăruire sufletului tău
Care caută zi şi noapte
Sfinţenia
De-a lungul anilor.

Lumina ochilor mei,
Îmi caut gândurile
Pe cărările stelelor
Şi ţi le dăruiesc ţie,
Ca să faci din ele
Punţi de lumină
Între constelaţiile
Fiinţei tale
În armonia lumilor.

poezie de Agenor Crişan din Drumul Tăcerii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i acela care să nu se simtă mângâiat pentru dispreţul sau nedreptăţile îndurate din partea celor cu dare de mână la gândul că opera sa va răzbate din veac în veac, de la un popor la altul, pentru a se pune stavilă strâmbătăţii şi tiranilor; şi că din întunericul în care a trăit va izbucni o glorie atât de strălucitoare, încât va întuneca fala celor mai mulţi monarhi, ale căror monumente pier înecate în uitare, în pofida linguşitorilor care le înalţă şi le preamăresc?

citat din Bernardin de Saint-Pierre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă pedepseşti

şi pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guşti
bucată cu bucată
da
poţi să mă pedepseşti
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
şi tot voi dormi în sângele tău
şi tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poţi să mă pedepseşti
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-mă
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi credem...

Strămoşii noştri, Daci, au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii, credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care, vremelnic îl locuiesc.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăii

Mi-am dat viaţa pe mîna călăilor.
Au aşteptat după ce s-au înfruptat
Din bogăţiile vieţii ca slugi.
Le-am încredinţat viaţa unor călăi,
ce cu uşurinţă taie cu satârul
Gîtul orişicui, fără milă.
Călăi mei sunt şi ai tăi.
Ei doboară premiul marelui călău,
Sînt diabolici, mici, meschini şi şantajisti!
Lovesc în dreapta, lovesc în stînga
Cu speranţa că vor primi un milion de dolari
Cu care sa se destrăbăleze, în pustiul vieţii lor.
Aleargă călăii pe banii voştri
Făcînd doar escrocherii terestre,
Storcând alai de prostime
Ce ar crede că sunt doar cu ei.

Staţi cuminţi călăi că muriţi de satâr
Cum trădătorii mor de trădare!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste tine, Ţară!

Secole de suferinţă
Au nins peste fiii tăi
Viscole de nefiinţă
Ţie ţi-au tot fost călăi.

Au urlat nopţile reci
Peste câmpurile tale
Umbrele-n haite flămânde
Ţi-au nesocotit hotare.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

Şi mâini crude, asasine
Ca pumnalele de gheaţă
Au voit să te dezbine
Soarta ta să li se-nchine.

Fantome albe de durere
Te bântuie acuma iară
Totu-i crunt şi te-nfioară
E iarnă peste tine, Ţară.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misanthropy

Plămânii îmi sunt pătrunşi de praf şi de asfalt,
de oseminte, de mirosul oaselor umane.
Carnea noastră prinde miros
de carnea celuilalt,
şi un lichid vâscos
se prelinge pe zidurile
ce ascund înăuntrul lor capcane.

Se tem câţiva să-şi înlăture veşmântul
ce le acoperă naturaleţea şi trupul animal
în care sunt prinşi.
Mă tem şi eu să dau la o parte, dar nu veşmântul,
ci trupul ce-mi ţine prizonier spiritul
ca într-o fortăreaţă carnală, de teama
celor curioşi şi a mizeriei.

Duhoarea cărnii arse de soare, pe viu,
mă sufocă şi simt tot mai mult
că intră prin carnea mea
să-mi devoreze plămânul adult.

Deschid fereastra comorilor
să văd verdele cerului
şi albastrul arborilor,
prin geamuri de oţel ce mă închid
ermetic în pivniţa eului.

Închid apoi ferestrele mele
căci am văzut destul panorama
ce-mi lasă-n fiecare zi un gust amar
şi-o impresie nenorocită:
că oamenii merg, morţi, pe picioarele lor
zâmbind veseli în zi însorită...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (18 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter". Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:27-30 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri vrăjite

Trupul mlădios al chitarei tale
Mă strânge de mijloc, uşor.
Simt mâna ta, mă simt chitara
Ce-şi cântă fuiorul de dor.
Aud ploaia chemată
Cum bate în geam, fericită.
Mă simt chitara, viu acordată.
De tine şi de ploaie iubită.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt pentru tine

sunt stejarul din pământ trecut prin timpuri
umbra care te cuprinde în odăi tainice
veri fierbinţi ce aduc amintiri
coroană ce în ea nudul tău este reflectat
sunt izvorul fântânii străvechi uitat
potecă de paşi în praf călcat
sunt bârna veche din pragul casei
toc de uşă grea din falnic fag

sunt umbra vieţii tale fără uitare
poienile din munţi străvechi
sunt lemnul ce sună seara
toaca ce bate în sobor
apusuri temporale târzii
mâna ce te ia încetişor
sunt mersul liniştii tale
spre acel izvor

sunt îngerul tău de zi şi noapte
zbaterea sufletului tău încordat
iubire îngenuncheată
trupul cel simt când îl cuprind
sunt lacrimă în şirag de perle
margini de gene ce picură din ele
suflet ce se curătă de rugină
curatul albului şi albastrului de cer
sunt înger prizonier în tine
ce nu mai vrea să scape
zbătându-se rugându-se blamându-se

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!