Unirea

Unirea este floarea
De mii de ani grijită
De neamul românesc.

Ciobanii călători peste munte
Sub asprul lor cojoc o încălzesc.
Ţăranii aplecaţi pe glie
Cu roua suferinţei o stropesc.

Muncitorii cu braţe-ncordate
În zilele noastre-o-ntăresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.

Ea a înflorit în mâinile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lăsat-o moştenire lui Cuza,
După ce fusese îngrijită,
o vreme,
De Bălcescu, Alecsandri
şi Andrei Mureşanu.
Tinerii morţi la Oituz, Mărăşeşti
şi Mărăşti
Floarea aceasta cu sânge-o
stropesc.

Unirea, ca să crească,
are nevoie
De simţirea şi cugetul
rostite în graiul românesc.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul este al nostru domnitor
Ce a înfăptuit unirea Principatelor,
A fost al nostru luminat Mihai
Ce ţara Românească a unificat,
Domnia Sa, Lumina a-nălţat,
Credinţa sa pe noi ne-a unit,
Zgomote şi tropote de cal,
Mihai steagul a înfipt
Şi mult el ne-a ajutat,
Unirea Principatelor a făurit
Şi-ntreaga ţară a unit.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua naţională

Alba-Iulia ne cheamă
cu un clopot de aramă
vechi de când era Mihai
cu ostaşii lui pe cai!

dar Unirea n-a durat
si Mihai e ingropat.
peste trei sute de ani
visul s-a-mplinit pe plai!

neamul meu intr-un razboi
cu ţărani-soldati eroi
cu un rege si-o regină
ţară nouă făuriră!

ROMÂNIA se numeste
Dunărea o -mprejmuieşte,
Munţii.... Marea.... Mureşul
Prutul.. Jiul... Someşul!

azi e mare sărbătoare
noi pornim cu mic cu mare
Alba-Iulia ne-asteaptă
să serbăm Unirea Noastră!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăviţi Unirea Centenară!

Fraţi români, slăviţi Unirea!
Talismanul nostru sfânt,
Fără ea Ţara se pierde...
În mii de deşertăciuni.

Câte zbateri, câtă luptă!
Au fost până la Unirea Mare,
Ocrotiţi-o, fraţi români!
Că-i gingaşe ca o floare.

Fraţi români, slăviţi Unirea!
Şi Tricolorul ei cel sfânt,
El este amprenta noastră,
Orişiunde pe pământ.

Slăviţi, Unirea Centenară!
Pacea lumii, pacea în Ţară,
Înfrăţia să nu piară,
Fiindcă îi scumpă la hotare.

poezie de Valeria Mahok (22 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul şi seraiul,
Promită-mi mana cerului şi raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge şi pământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Să-mi ia Ghirai şi apa, şi mălaiul,
Să mă usuce-n temniţă ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege şi cuvânt,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenuşa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez şi legământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credinţa mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.
 

poezie de Nicolae Mătcaş din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria ta.
Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz.
Alba iulia.

haiku de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e mormântul lui Bălcescu?

Fiecare bob de grâu din ţara mea e rodit din
Bălcescu.
Fiecare fir de praf din ţara mea se numeşte
Bălcescu.
Zâmbetul lui luceşte în fiecare atom de lumină,
Vocea lui Bălcescu murmură în Dunăre, în Argeş,
în Olt, în Prut.
Plămânii lui sunt găuriţi de fiecare picătură a
ploii de toamnă.
Inima lui nunteşte cu-a lumii mireasă.
Şi renaşte în fiecare fir de iarbă primăvăratecă,
Soarele şi Luna îi tot ţin cununa.
Munţii cădelniţează şi azi pentru vânzătorul de
ciuture,
Păsările-i cântă-mpreună cu Iancu,
Stelele sunt aprinse din speranţele lui.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog la focul veşnic de lângă statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca

- De ce-i trist Mihai Viteazul,
Doar îi arde mereu gazul?
- Tocmai asta-i tevatura:
I-a venit şi lui... factura!

epigramă de Efim Tarlapan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grai românesc

ÎN GRAI ROMÂNESC

În vatră de români m-am născut,
Iubită mamă - Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare şi câmpie.

Din graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învăţat să-i cânt renume
Ţării-mamă ca Rai pe Pământ.

La şcoală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărţii,
Să cultiv dragostea de glie
Şi spiritul românităţii.

În grai românesc m-am înălţat
Pe-a moralei creştine scară
Şi în demnitate am învăţat
Că leagăn sfânt e mama-ţară.

Pe grai românesc plânge condei,
Spre cinstirea Limbii române.
Că-n ploaie de gânduri şi idei,
Lacrimă din gându-mi rămâne.

Cu Limba română în cuvânt
Şi gânduri aşezate-n carte,
Din românescul meu pământ
Duc sufletu-n eternitate.

*31 August - Ziua Limbii Române
*Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion românesc

Să vii sărac în Capitală
Trădându-ţi neamul de oier,
La Parlament să intri-n sală
Şi-n patru ani… să pleci boier!

epigramă de Nichi Ursei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noi suntem aici de veacuri
Pe pământul românesc,
Vor răsări noi huceaguri
Rădăcini în glie cresc.

Strigă codrul, vrem unire
Cât pământul va trăi,
Cântă apele-n undire
Noi aici mereu vom fi.

Azi eşti mândră capitală
De neam şi istorie,
Tu cu vorba cea domoală,
Iaşi drag, adus-ai glorie!

Şapte coline azi cântă
Unirea mult dorită,
Durerea ne frământă
Pentru sora vitregită...

Vrem unirea pe vecie,
Cu voi fraţilor români,
Să rămână-n veşnicie
Inima... scut pentru păgâni.

poezie de Sofia Doina Gavrilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
şi te-aştept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aştept cum îl aştept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinţi
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe bunii mei părinţi

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
şi-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe oraşul meu golaş
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe-al neamului oraş

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeţi şi vijelii
îi aud şi pe copiii
fără casă şi orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea face neamul nostru mai tare.

citat celebru din Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.

citat celebru din Alexandru Ioan Cuza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea din grădina teatrului românesc (Lui Florin Piersic, de ziua sa)

Deşi-i iarnă şi zăpadă -
Şi-n grădină şi pe stradă -,
În livadă am zărit
Azi un Piersic înflorit.

epigramă de Marian Cioacă (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România eternă

De două mii de ani
cărăm în sufletele noastre
pietre,
pentru a înălţa templele
din visele dacilor;
nu pentru a-i întrece
pe babilonieni,
ci pentru a oferi
un adăpost gândului nostru
şi pentru ca rostirea străbunilor
să n-o împrăştie vântul.
Pentru că nu aveam
armele la îndemână,
trebuia să aruncăm
uneori
cu ele în cei ce voiau
să ne răpună.
Pentru ca să învingem
risipirile
ne zideam în piatră
iubirile.
De două mii de ani
apele curg
surpându-ne pietrele
implantate ca vetre,
dar abia de curând
ele se-adună,
se-ncheagă,
se-nalţă,
după culoarea gândului nostru
şi după visul de suferinţă al străbunilor.

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!