Lia: Don Juan... Ce dor îmi era de îmbrăţişarea lui, de sărutul lui... Ştirb sau nu, normal, tot pe el îl prefer, tot el îmi lipseşte, nu Sid sau altul. Dar, oricât încerc să mă amăgesc că n-ar fi aşa, îl iubesc, încă, foarte mult... Iar el se comportă de parcă ar şti; desigur, cum altfel?! Uff...

replică din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând cele două surori adormiră, fiecare gândindu-se la problemele care le preocupau mai mult. Ly, normal, la Mihai şi dacă să-i spună sau nu despre secretul identităţii ei, legat de originea ei terestră... Iar Lia... Evident, nu Sid Kelso ocupa un loc în visul domnişoarei consilier, ci, inevitabil, comandantul misiunii, frumosul Don Juan, bărbos sau nu; în braţele lui se afla ea în visul ei, iar el o săruta cu pasiune, cum deseori proceda de obicei şi în realitate, doar că în visul ei, în mod surprinzător, ea-i răspundea în acelaşi fel, fără reţineri, pasional, îmbrăţişându-l pătimaş, şoptindu-i la ureche ceea ce comandantul misiunii ar fi fost încântat să audă de la ea: "Ce mult te iubesc eu, Luci! Te iubesc..."

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi, cine-mi dă mie sfaturi?! Tocmai tu, Don Juan?! Tu ce-ai făcut cu sora lui? Cum a fost? Îţi aminteşti?
Lucian: Ştiu foarte bine cum a fost! Şi recunosc: Am greşit! Tocmai de aceea îţi spun, ca să nu repeţi şi tu aceeaşi greşeală! Evită neplăcerile! N-ai rezolva nimic astfel. Lui nu i-ai aduce decât suferinţă, iar ţie mustrări de conştiinţă.
Lia: Nu, zău?! Nu-mi spune că aşa ţi s-a întâmplat ţie.
Lucian: Ba da, exact aşa; chiar dacă-ţi vine greu să mă crezi... Însă nu-mi place să mă "distrez" cu fetele, să mă joc cu sentimentele lor! Nu sunt chiar atât de... Ştiu şi eu cum altfel mă consideri, cu excepţia faptului că sunt un mare Don Juan, unul indisciplinat?! Aşa că, ai mare grijă! Eu te-aş sfătui să renunţi la acele lecţii, înainte de a fi prea târziu!
Lia: Nu cred că e nevoie. Nu există riscul ca Sid să... Ah, nu! E absurd!
Lucian: Absurd?! Hmm... Rămâne de văzut! Eu te-am avertizat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Aşa nu-ţi place?
Lucian: Ba da; n-aş putea zice că nu. Arăţi foarte bine.
Lia: Ştiu că nu prea mă potrivesc cu costumaţia ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine şi aşa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurţi.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanţi, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar şi uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Eşti deci un pic băieţoasă, în privinţa asta?
Lia: De ce? Nu-ţi plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnişoară cu pantaloni!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sid: Deci, eşti totuşi obsit?
Lucian: Da, oarecum. Mă resimt. Dar nu-ţi face griji, mă descurc.
Sid: Se pare că v-aţi distrat, nu glumă, zilele astea.
Lucian: Aşa e, ne-am distrat. Aveam şi de ce. A fost o petrecere pe măsura evenimentului.
Sid: Într-adevăr, aveaţi motive. Se pare că ţineţi foarte mult la colegul acesta al vostru, informaticianul cu ochii albaştri, sau campionul, cum îi spuneţi voi.
Lucian: Ai dreptate. Ţinem foarte mult la el, toţi. Ştii, el e cel mai tânăr dintre noi, "mezinul" echipajului nostru, deci, e normal să ţinem la el. Altfel cum?!
Sid: Mezin sau nu, se pare că ţi-a luat-o înainte în această privinţă.
Lucian: Nu pot nega. Mi-a luat-o, într-adevăr, înainte.
Sid: Şi tu când ai de gând să-i urmezi exemplul?
Lucian: Nu ştiu, nu m-am gândit încă.
Sid: Nu te-ai gândit? Adică, nu intenţionezi s-o ceri în căsătorie pe colega ta, cea care lipseşte acum?
Lucian: Eu aş vrea, dar nu-i atât de simplu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând, Lia îşi zise: "Afurisitul! Ştie să profite de atuurile pe care le deţine. Privirea aceea a lui... Parcă s-ar uita prin mine, dincolo de mine... Şi chipul lui, într-adevăr, de Don Juan irezistibil, cu trăsături delicate, bine conturate... Apoi surâsul lui seducător, enigmatic, abia perceptibil, ca o părere... Ah! Dar nu-i ţine cu mine! Nu-i merge! N-am să mă las! N-am să cad pradă în capcana lui, chiar dacă e vorba despre o misiune spaţială care va dura cel puţin 13 ani... Ce fraieră sunt! Cum pot gândi astfel?! Oare n-am căzut deja, de mult încă?! Mă străduiesc atât de mult să mă prefac că nu-l suport, încât am început să cred că-ntr-adevăr, aşa-i; şi nu-i deloc aşa... Uff..." În timp ce ea se tot contrazicea în gând în fel şi chip, colegii continuau să-şi expună părerile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea o figură plăcută, era chiar atrăgător, ca de altfel toţi ceilalţi, însă el ceva mai mult decât colegii săi, de aceea fusese clasificat de către colega lui, Lia, drept un mare Don Juan, aşa cum se vorbea frecvent despre el şi prin Institut. În realitate însă, mai mult fetele se ţineau scai după el, decât invers, fiindcă era tare chipeş şi manierat, părând a fi un tip interesant şi o bună "partidă" pentru oricare domnişoară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Din cauza lui Sid ai întârziat azi, nu-i aşa?
Lia: Poftim?!
Lucian: Ai fost cu el în dimineaţa asta, de aceea ai sosit mai târziu decât toţi.
Lia: Ştii, nu sunt obligată să-ţi răspund! Sunt în vacanţă, deci, fac ce vreau! Nu mă provoca!
Lucian: Ca de obicei, adopţi această strategie pentru a scăpa de explicaţii nedorite! Însă să ştii că te-am văzut cu el, miercuri seara, după ce aţi plecat toţi din navă. Vă plimbaţi împreună prin oraş; îl ţineai de mână, ba chiar l-ai şi sărutat pe obraz!
Lia: Ah, deci, mă spionai, Don Juan?! Încercai să intri în pielea lui James Bond sau ce?!
Lucian: Nu-i adevărat! Nu te spionam deloc! Nu încerca să inversezi rolurile! Sau ai uitat deja cine a jucat prima oară rolul spionului, domnişoară Mata Hari?!
Lia: Off, încetează! Ce-i cu tine? Nu mă face să regret că am venit totuşi. Vrei cumva să plec?
Lucian: Bine, fii calmă! Dar repet, nu te spionam; pur şi simplu s-a nimerit să fiu acolo. Mă plictisisem singur în navă, era a doua zi de Crăciun, iar eu stăteam ca prostul singur, aici, pe puntea principală, doar cu brăduţul nostru, aşa că plecasem să te caut, însă când am ajuns eu, Sid era deja acolo, la uşa camerei tale.
Lia: Aşa; şi?! Ce dacă?! Ce-i cu asta?! Uneori nu te înţeleg deloc! Eşti tare ciudat! Dacă nu te-aş cunoaşte, aş fi înclinată să cred că ai fi gelos. Însă te cunosc prea bine, aşa că îmi dau seama că asta-i imposibil. Ar fi ridicol! Doar nu suntem nici măcar prieteni, decât colegi de echipaj şi parteneri la cercetări, atâta tot. Aşa că vezi-ţi liniştit de treaba ta şi nu te amesteca în viaţa mea! Sunt liberă să fac ce vreau, nu ţi-e încă clar acest lucru?
Lucian: Ai dreptate, am înţeles asta!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Vai, Luci, îmi pare rău! Sincer; n-ar fi trebuit să-ţi spun aşa ceva.
Lucian: Nu, n-ar fi trebuit să gândeşti astfel despre mine! Nu s-o spui... Serios, Lia, să ştii, nu sunt un om chiar atât de îngrozitor precum ai tu impresia că aş fi. Nu sunt rău!
Lia: Nu am deloc această impresie!
Lucian: Nu?! Oare?! Cum altfel ar putea fi considerat un om care şi-ar putea urî tatăl?! Cum?! Spune-mi tu! Poate ştii tu, că eu, nu!
Lia: Ah, am greşit în ceea ce te priveşte; din nou...
Lucian: Să ştii că da. Dar, să nu mai vorbim despre el, altfel voi deveni eu enervant, deşi nu sunt deloc blond.
Lia: Cum aşa?! De ce ai deveni?
Lucian: Păi, dacă-mi amintesc de el, devin melancolic, trist şi foarte probabil, nesuferit. Deci, clar, enervant!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cât este de frumos! Don Juan... Afurisitul! Chiar este frumos. Înţeleg perfect de ce toate fetele îşi pierdeau capul după el; hmm, chiar şi eu... Cred că întotdeauna am înţeles asta... Dar eu sunt norocoasa de care el s-ar fi îndrăgostit, sau cel puţin aşa susţine el. Sper să nu fie doar o minciună de-a lui, menită să mă amăgească, să mă cucerească şi pe mine de partea lui...

replică din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Lasă. Vreau să încerc şi eu. E interesant. N-o să păţesc nimic. Şi tu plângi uneori?
Lucian: Mi se întâmplă şi mie câteodată, tot din cauza cepei, când o curăţ. Chiar şi un bucătar experimentat ca mine poate păţi aşa ceva.
Lia: Dar fără ceapă ţi s-a întâmplat vreodată să plângi?
Lucian: Cred că da... Când eram mic, plângeam destul de des, după cum îmi spunea mama; eu nu-mi amintesc. De altfel, normal, ca oricare alt copil.
Lia: Nu m-ai înţeles; nu când erai copil. Acum, de curând, ţi s-a întâmplat? Şi fără ceapă?
Lucian: Da...
Lia: Zău?! De ce?
Lucian: De ce?! Nu ştiu. Poate pentru că... Totuşi, sunt doar o fiinţă umană. Ce credeai?
Lia: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârşi, deşi i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Şi cu toate că se simţise bine alături de Lucian, ba chiar în braţele lui, răsuflă a uşurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "şefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnişoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!