Lia părăsi biroul domnului To Kuny, nemulțumită de această ultimă discuție avută cu dânsul. Să se gândească?! La el?! Comandantul misiunii... E. L.... Oare nu asta făcea ea mereu, în mod chinuitor și obsedant, cât și contradictoriu?! Uff... Se îndreptă spre camera ei, unde ajunse în scurt timp.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Astfel, ședința cea serioasă și reușită se transformase, de la o discuție pornită cu seriozitate de comandantul misiunii, legată de stabilirea datei exacte a plecării de pe Proxima, într-o discuție despre ce animale ar vrea fiecare la bordul navei albastre, ba chiar cu o listă întocmită în acest scop de blondină.
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În gândul lui Lucian revenise chinuitor un singur amănunt, care nu-i dădea pace în acel moment: Anume, el era comandantul misiunii, iar în curând acest lucru va fi cunoscut de foarte multă lume, după oficializarea televizată din acea seară. O responsabilitate cam mare și grea care să apese pe umerii lui, un tânăr de numai 21 de ani. Oare cum ar fi corect să se comporte în această situație? Va reuși să se descurce sau nu? El spera că da! Mai ales dacă se va comporta, după cum își pusese în gând, ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic, deci, nu i se va urca șefia la cap.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreț, după cum i se păru fiului său și se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamație și tocmai despre asta se vorbea în acel moment la știri. De asta aruncase și ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-și fiul neconsolat. Deci, de fapt, așa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferență, dispreț... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc așa. Se simțea prost, tare prost... Se încruntă și își plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare să însemne acest lucru începutul unei prietenii strânse între ei doi, comandantul și consilierul misiunii, a unei relații de prietenie, dincolo de aceea "doar de colegialitate"?! Reușea oare comandantul să dărâme, încet, dar sigur, acea barieră solidă ridicată de acea promisiune absurdă a lui, făcută atât Liei, cât și tatălui ei?!
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintele țării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu și-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranță, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăși acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aștepta, ajunsese la Institut. Parcă mașina albastră la locul ei și porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l așteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înșirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Și iată-l! Lucian Enka însuși, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, șușotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Straniul avion se desprinse în liniște deplină de solul alb și porni spre un tunel de legătură cu orașul artificial, străpungând aerul alb și dens. Locul de la pupitrul de comandă îl ocupase tot domnul To Kuny, deci, tot dânsul pilota și de data aceasta avionul, fără ajutorul computerului de bord. Era ora 15.15 când avionul ajunse în orașul artificial. Odată ajunși aici, computerul preluă comanda avionului, așa că domnul To Kuny se retrase de lângă pupitrul de comandă, lăsând avionul pe seama computerului de bord.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia își îndreptă privirea în aceeași direcție; Don Juan încă părea nervos, nu se calmase. O clipă doar îl fixă necruțător pe "bătrân", spre care se uită "urât", dar își îndreptă brusc atenția în altă parte, fără a spune nimic, însă privirea lui cea expresivă spunea destule, toate reproșurile îndreptându-se în mod vizibil spre vechiul său prieten, geneticianul echipajului, care-i refuzase oferta de a-l ajuta. Dar comandantul se retrase tăcut spre bucătăria navei, singur.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: "Vulturul"?!
Lucian: Da, asta a fost tot ceea ce am reușit să obțin de la marele supercomputer; denumirea navei: "Vulturul". Cum, nu știu... Cert este că am reușit. Și nici nu aveam nevoie de mai mult. Denumirea acestei nave spațiale, "Vulturul", m-a determinat să-mi amintesc brusc totul. Știi, discuția aceea cu dom' director, despre care ți-am vorbit...
Lia: Îmi amintesc. Când ai absolvit Institutul...
Lucian: Exact. Acea discuție. Și cum proiectul meu de diplomă era "Pacifis", dom' director a găsit de cuviință să-mi vorbească despre proiectul dumnealui de diplomă, care fusese tot o navă spațială, denumită "Vulturul". Deci, am făcut legătura dintre dânsul și nava "Vulturul". Mă întrebam totuși ce căuta oare nava domnului director pe Proxima; ba mai mult chiar, fără dom' director?! Însă curând după aceea, mi-am amintit detaliat, aproape cuvânt cu cuvânt, discuția avută atunci cu dom' director și m-am lămurit, în totalitate! Complet! Nava spațială "Vulturul", proiectul de diplomă al domnului director Traian Simionescu, directorul Institutului Astronomic... Ca și în cazul "Pacifis"-ului, nava dumnealui n-a rămas în stadiu de proiect, pe hârtie. A fost construită și programată pentru o misiune de o importanță deosebită; o misiune spre... planeta Proxima! Iar comandantul acelei misiuni ar fi trebuit să fie...
Lia: Luci, ce este? Nu-mi mai povestești?
Lucian: Ba da, imediat...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Și din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Și de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise și el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm și mulțumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcție, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi mințit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Și dacă totuși...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuși, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Și de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în ședință. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deși timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia ajunse în dreptul rezervei ei și fără a sta pe gânduri, intră. Găsi totul neschimbat, nemișcat; nimeni nu se atinsese de lucrurile ei, totul era exact așa cum lăsase în urmă cu șase luni, însă era ordine și curățenie, ceea ce semnifica faptul că totuși umblaseră și pe acolo, evident, pentru a întreține curățenia, dar avuseseră grijă să nu lase urme. Ieși din rezerva ei, mulțumită de aspectul acesteia și-și continuă drumul spre puntea principală, unde ajunse în scurt timp. Se așeză pe un fotoliu, făcându-se comodă.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Deci, să începem, comandante... Primul lucru ar fi să mă prezint; după cum v-a spus colegul vostru, mă numesc Preda Victor și sunt de pe Terra, ca și voi. În plus, după cum ați constatat deja, sunt tatăl colegei voastre, Lia. Frații ei, copiii domnului Virgil Stancu, Ly, respectiv Nick, se numesc, de fapt, Lucia Stancu și Viorel Stancu. Să vă spun acum și despre proaspătul meu ginere, cel pe care credeți că-l cunoașteți toți foarte bine, Lucian.
Lucian: Nu, Victor, te rog! Nu le spune! Nu-mi face asta!
To Kuny: Dragul meu, tot adevărul. Iar dacă este vorba despre tot, atunci să fie tot! Nu mai putem ascunde nimic! Iar asta face parte, inevitabil, din adevăr. Să vă spun, deci, despre ce este vorba, dragi tineri... Iată-l! El este Lucian, colegul, prietenul, comandantul vostru, devenit de curând, ginerele meu. Îl știți destul de bine, sau vă înșelați doar. Evident, el este Lucian... Acesta-i prenumele său, indiscutabil... Deci, Lucian, dar nu Enka, cum îl știți voi, ci... Simionescu!
Alex: Poftim?! Ăăă... Simionescu?! Așa ați spus, domnule?!
To Kuny: Cu siguranță, da, așa am spus.
Nistor: Adică, vreți să spuneți că... Șefu' este... Adică, el...
To Kuny: Da, Nis. Șeful tău este fiul domnului director al Institutului vostru, domnul Traian Simionescu, bunul meu prieten, Traian...
Nistor: Uau... Pricep acum! Deci, de fapt, de asta îl considera dânsul mereu... Adică...
Lucian: Da, Nis... Am înțeles aluzia ta. Am înțeles ce vrei să spui! De ce nu continui?! Poate ai dreptate...
Nistor: Șefu', eu nu... N-am vrut să spun nimic rău!
Lucian: Nici n-ai spus nimic rău. Într-adevăr, poate doar din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui... Preferatul, protejatul, sau oricum vreți să spuneți voi!
To Kuny: Nu te grăbi cu concluziile, comandante! S-ar putea să te înșeli; acesta ar putea fi doar unul dintre motivele sale, pentru care te considera astfel. Cu excepția acestuia, ar putea exista o mulțime de alte motive. Iar eu, care l-am cunoscut destul de bine pe Traian, te pot asigura că n-ar fi procedat niciodată așa cum crezi tu.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia se opri din povestit, așteptând aprobarea comandantului, pentru a continua. El o privi, fugitiv. Îl intriga puțin acest lucru. Oare de ce tot aștepta mereu, în special aprobarea lui? Doar pentru că el era comandantul misiunii? De fapt, oare ce dorea de la el sau la ce se aștepta ea din partea lui?! Lia... Domnișoara Barbie... Frumoasă, inteligentă, brunetă; puțin ciudată... Îl punea în încurcătură. N-o înțelegea; era dificilă... Având aprobarea lui, Lia începu noua istorisire din mitologia popoarelor antice...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Și deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut și ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aș fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spațiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Știu, la fel ca și tine, vezi, am greșit și eu, reproșându-ți acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicațiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înțeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Așa credeam eu, încă de la bun început și chiar i-am reproșat asta lui dom' director, direct, în față, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde șase bulinuțe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Și încă am îndoieli în privința neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel și-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Și totul e atât de greu... Și-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aș iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deși nu-i era încă somn. Și chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reușit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o așeză cu grijă la locul ei. O privi: șase bulinuțe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuși, era conștient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcții; reușita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuși, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-și anunțase prezența prin câteva ciocănituri în ușă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-și vadă nepoțelul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața, când se trezi, Lucian nu-și dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi știut ce-l aștepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos așezată. O privi neîncrezător, dar cele șase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmițătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu doar familiile acuzatului și a reclamantei porniseră spre Institut, ci și celelalte, ale colegilor, toți fiind curioși să afle decizia finală în cazul comandantului lor, decizie de care depindea soarta misiunii spre planeta Proxima. Oare va mai avea loc această misiune? Vor afla în curând, sau cel puțin, măcar în acea zi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian, surâse mulțumit de rezultatul obținut; iată-se reușind și-n postura de negociator, de mediator, deși până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuși reușise să-i "îmbuneze" destul de repede și de ușor pe cei trei "răzvrătiți", să calmeze situația. Reușise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnișoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărțit, pe ea nu reușise încă s-o convingă să renunțe la ostilități (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era liniște; se reinstaurase "pacea", cel puțin temporar. Își aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puștoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privința asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, așteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafața accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roșie, Marte...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!