De data aceasta porniră toți spre ieșire, la îndemnul domnului To Kuny, fără a mai sta pe gânduri. Cu lanternele aprinse, se îndreptau spre ieșirea din peșteră, acum, că-și regăsiseră colegii, fiind mai voioși. Încordarea le dispăruse de pe chipuri și își permiseră chiar să admire aspectul plăcut al peșterii, comentând pe seama acesteia. Lumină aveau destulă, mai mult chiar decât suficientă. Acum nici măcar nu mai înaintau într-un grup compact, se împrăștiaseră neglijent, așa că To Kuny prinse momentul potrivit pentru a vorbi cu Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre speologie, citate despre încordare, citate despre vorbire, citate despre lumină, citate despre gânduri sau citate despre admirație
Citate similare
Lucian și domnul To Kuny vorbiseră în șoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalți erau răspândiți care mai de care, unii înaintea lor, alții în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian și colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peșterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în față, se aflau cei doi roboți, care nu păreau deloc interesați de aspectul peșterii. Ei înaintau nestingheriți, fără a întârzia în admirarea interiorului și fără a comenta pe această temă. Erau secondați de Nistor, care se grăbea spre ieșire. Astfel, în cele din urmă reușiră să ajungă toți afară, unii înainte, alții mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboți...
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre superlative sau citate despre roboți
Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre înălțime
- citate despre zoologie
- citate despre timp
- citate despre priorități
- citate despre munți
- citate despre frumusețe
- citate despre animale
- citate despre Pământ
După ce fiecare primi câte o lanternă, le aprinseră, iar interiorul peșterii fu inundat de fascicule luminoase puternice, care dezvăluiră aspectul peșterii, însă nici unul nu era tentat să admire interiorul plăcut și frumusețea acelui loc deosebit, fiind preocupați de cu totul alte gânduri, altfel, în mod normal, frumusețea, ca și aspectul inedit al peșterii, le-ar fi captat în întregime atenția.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: De fapt, comandante, dacă mă gândesc bine, ți-am mai oferit un sfat, nu de mult, pentru că tu mi l-ai cerut. Se pare însă că nu ai ținut cont de ceea ce ți-am spus atunci.
Lucian: Păi, aveți dreptate, deși am încercat să fac așa cum mi-ați sugerat dumneavoastră; în cele din urmă, spre rușinea mea, n-am reușit. Am greșit...
To Kuny: Aha, văd că înțelegi, știi despre ce e vorba... Nu-ți face griji, nu te judec, nici nu te condamn. Dacă ai acționat greșit, asta e... S-a întâmplat, nu-i nici o nenorocire. Deci, te simți mai bine acum? Ești mai calm?
Lucian: Da, oarecum...
To Kuny: Dar nu în totalitate. Off, tinerețea asta... Sper că totuși înțelegi că acum domnișoara consilier are dreptate, nu tu și știi de ce este așa.
Lucian: Da, sigur, înțeleg.
To Kuny: Foarte bine. Vezi tu... Pentru mine e destul de clar de ce ai reacționat astfel. Dar nu și pentru ea. Eu știu că o iubești, doar tu însuți mi-ai spus acest lucru, însă ea nu știe. Dacă nu cumva i-ai spus deja, între timp.
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic...
To Kuny: De ce nu încă? Ce aștepți?
Lucian: Păi, am încercat, nu doar o singură dată, dar, atâta timp cât ea-mi refuză categoric cererea de prietenie, nu văd ce rost ar avea.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre tinerețe
- citate despre sfaturi
- citate despre rușine
- citate despre prietenie
- citate despre iubire
- citate despre greșeli
- citate despre dreptate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lucian: Și chiar aveți de gând să mă convingeți că dumneavoastră sunteți într-adevăr un locuitor al Proximei?! Mă scuzați, vă rog, cu siguranță n-am să vă cred, însă am să vă dau ascultare! Deci, n-am să insist asupra subiectului. Deși știți foarte bine care-i părerea mea despre actualii locuitori ai Proximei. Sunt ferm convins că ei sunt artificiali, ceea ce, în nici un caz n-aș putea afirma despre dumneavoastră, Nick sau Ly... În fine, dacă mă rugați dumneavoastră, n-am să abordez această temă, cel puțin deocamdată. Pentru că nu vreau să vă supăr. Promit!
To Kuny: Prea bine, comandante! Crede-mă, e mult mai bine așa. Acceptă lucrurile așa cum sunt, nu le răstălmăci, nu încerca să intri în amănunte, nu are nici un rost. Te complici în detalii care nu-ți sunt de folos. Bun. Deci, asta a fost tot, comandante! Acum te las să te odihnești.
Lucian: Un moment. Mai stați puțin! Scuzați-mă, vă rog, nu v-am întrebat până acum dacă doriți să vă servesc cu ceva...
To Kuny: Nu, mulțumesc, dragule, nu te deranja pentru mine.
Lucian: Nu-i nici un deranj, domnule. Mi-e foame, aș mânca ceva și ar fi mai plăcut să nu servesc singur o gustare ușoară, de seară.
To Kuny: Bine, comandante! Dacă insiști, de acord! E plăcut în compania ta.
Lucian: Doriți cumva și puțină cafea?
To Kuny: Cafea, la ora asta? Nu, mulțumesc, dragule! Aș vrea să mai și dorm la noapte.
Lucian: Așa e, aveți dreptate. Nu m-am gândit... Așteptați-mă numai puțin!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre supărare, citate despre somn, citate despre siguranță, citate despre seară, citate despre promisiuni, citate despre ore sau citate despre odihnă
To Kuny: Copii, nu așa se procedează! Nu-l mai certați, toți. Purtați-vă frumos cu el!
Alex: Auzi, mă, Kilometru, să ne purtăm frumos cu tine... Ne scuzați, domnule, glumim și noi cu el, iar nărodul ăsta știe că nu vorbim serios.
To Kuny: Bine, dragilor. E însă cazul să lăsăm gluma acum. E ceva serios! Așa că... Haide, băiete, n-ai de ce să te temi.
Nistor: Pe naiba...
To Kuny: Voi sta mereu lângă tine și-ți promit că nu vei păți nimic.
Nistor: Bine, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre metrologie, citate despre lungime, citate despre frică sau citate despre ceartă
Nistor: Mai mergem mult, șefu'?
Lucian: Nu știu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, șefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ți-ai ținut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poți rezista puțin.
Nistor: Poate. Și totuși, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniștit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, șefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni și mâine, chiar mai devreme, de dimineață și putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalți... Vreți să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Știu și eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuși, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu pățim ce ați pățit voi doi, săptămâna trecută... Nu se știe niciodată.
Lucian: De asta ți-e ție teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Și nici nu cred că se va întâmpla așa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toți, în grup, îl avem și pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puțin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveți?
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre viitor, citate despre săptămâni, citate despre prezent, citate despre dimineață, citate despre bătrânețe sau citate despre Mihail
To Kuny: Fiule! Ce surpriză!
Nick: Tată?! Drept să-ți spun, nici eu nu mă așteptam.
To Kuny: Ce vrei să spui, dragul meu? Adineauri, când ai plecat de la mine, erai liniștit; acum, din câte pot să-mi dau seama, nu ești. Ce s-a întâmplat între timp? Care e problema ta?
Nick: Problemă?! Nu, tată, n-am nimic... Nu-i nici o problemă.
To Kuny: Mie poți să-mi spui orice. Așa că, te rog, fiul meu, spune-mi ce ai pe suflet! Ce te neliniștește?
Nick: Serios, n-am nimic, tată.
To Kuny: Chiar așa să fie? Și unde ai lăsat-o pe încântătoarea ta soție?
Nick: Eu... Nicăieri.
To Kuny: Nicăieri... E clar; asta era! Deja au început să apară necazuri în paradis.
Nick: Poftim?!
To Kuny: E doar o expresie. Adică, s-au ivit mici neînțelegeri între tine și minunata ta soțioară. Așa-i?
Nick: Neînțelegeri?! Nu, tată...
To Kuny: Te rog, dragul meu, nu încerca să-mi ascunzi adevărul. Mai bine spune-mi! Nu-i exclus să apară și mici neînțelegeri; se întâmplă uneori.
Nick: Așa-i, se întâmplă uneori... Bine, tată! Uite, am să-ți spun.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre tată, citate despre surprize, citate despre suflet, citate despre soție, citate despre rai, citate despre căsătorie sau citate despre adevăr
Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, față în față cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ți-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu ești un băiat destul de inteligent pentru a putea înțelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Oprește-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, așa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ți-l port, Victor, ar trebui să-ți fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Și trebuie să înțelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau așa ceva.
To Kuny: Înțeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, față în față...
Lucian: Exact! Și până atunci, nu vreau alte discuții legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, așa cum mă știți, doar Lucian Enka, nimic mai mult și nimeni altcineva! Și acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuți în continuare. Pentru că ești singurul care cunoaște destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre respect, citate despre inteligență, citate despre cunoaștere, citate despre ajutor sau citate despre acasă
Lucian: Păi, dacă insistați... Nu știu dacă ar trebui să vă spun... În fine, n-am nimic de pierdut. Deci, e vorba despre...
To Kuny: Presupun că despre colega ta, frumoasa domnișoară Lia.
Lucian: Cum de v-ați dat seama?
To Kuny: Ah, dragule, crezi că era atât de dificil?! Voi, tinerii ăștia... Mereu aveți acest gen de probleme. Deci, ce-i cu domnișoara?!
Lucian: Păi, după ce-am părăsit apartamentul fiului dumneavoastră, m-am plimbat prin oraș, de aceea am întârziat și ați fost nevoit să mă așteptați. Iar într-un parc, m-am întâlnit cu ea. Dar nu era singură. Era împreună cu... Sid!
To Kuny: Sid?! Asta te deranjează atât de mult?
Lucian: Da... Eu... Nu știu... N-ar trebui să mă deranjeze, dar... Când i-am văzut împreună, în acel parc...
To Kuny: Off... Dragostea asta! Vă sucește mințile la toți! Văd că și tu ești gelos, din cauza domnișoarei. Și te mai mirai de fiul meu...
Lucian: Nu, tocmai, că nu mă miram deloc, pentru că... Îl înțeleg perfect!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plimbare, citate despre perfecțiune, citate despre parcuri, citate despre oraș sau citate despre gelozie
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vulturi sau citate despre dor
Straniul avion se desprinse în liniște deplină de solul alb și porni spre un tunel de legătură cu orașul artificial, străpungând aerul alb și dens. Locul de la pupitrul de comandă îl ocupase tot domnul To Kuny, deci, tot dânsul pilota și de data aceasta avionul, fără ajutorul computerului de bord. Era ora 15.15 când avionul ajunse în orașul artificial. Odată ajunși aici, computerul preluă comanda avionului, așa că domnul To Kuny se retrase de lângă pupitrul de comandă, lăsând avionul pe seama computerului de bord.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre aviație, citate despre calculatoare, citate despre alb sau citate despre aer
To Kuny: Dar, băiete, gândește, gândește logic! Ce dacă se plimba cu tânărul Kelso prin parc? Atâta timp cât nu i-ai spus că o iubești, nu poți avea nici o pretenție asupra ei. E liberă să facă orice dorește; nu ți-e nici măcar prietenă, ci doar colegă. Nu uita acest amănunt!
Lucian: Așa e, aveți dreptate. Știu foarte bine asta, dar...
To Kuny: Gelozia... Gelozia nu-i bună la nimic, băiete, nu-ți este de nici un folos! Ar trebui să știi acest lucru, doar ești un băiat isteț! În ceea ce-l privește pe Sid Kelso, nu-l privi ca pe un rival, pentru că nu ai motive! El ține mult la tine, la prietenia ta!
Lucian: Știu... Mă scuzați, vă rog! Am să încerc să nu mă mai gândesc la ei.
To Kuny: Nu asta este cea mai bună soluție; să nu te gândești la ei! La care "ei"?! În primul rând, nu există nici un "ei", nu face această greșeală! Există poate doar în mintea ta, întunecată acum de gelozie... Domnișoara consilier s-a plimbat doar cu acest tânăr simpatic, într-o seară de duminică, ceea ce nu înseamnă nimic altceva! S-au plimbat doar, atâta tot! Pricepi, Luci?! E destul de clar pentru tine?
Lucian: Așa este... Dar, vă rog, să nu mai discutăm despre asta!
To Kuny: Off, băiete... Sunt de acord. Să nu mai discutăm despre asta, deși nu asta ar fi soluția cea mai bună. În cazul ăsta, te-aș ruga să încerci să fii atent, câteva clipe măcar.
Lucian: Sigur, domnule. Voi încerca!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric
Lucian: De ce nu conduci tu avionul, sau eu, spre exemplu? L-ai lăsat pe seama computerului de bord...
Sonya: Lasă-l așa cum e și nu-ți face probleme din cauza lui; computerul se descurcă de minune, ne va conduce în siguranță unde dorim să ajungem, iar între timp, noi vom sta de vorbă; e mai plăcut să discut cu tine, decât să pilotez avionul.
Lucian: Ah, da?! Așa, deci... Dacă pui astfel problema, ai dreptate; să lăsăm deci zborul în seama computerului. Și dacă tot ești liberă, fără costumația protectoare, ce-ai zice să desfac pachețelul ăsta drăgălaș de lângă mine și să te servesc cu niște bunătăți de pe Terra, preparate "á la Lucian"?
Sonya: N-ar fi rău. Pare interesant. Sunt curioasă să gust ceva preparat chiar de tine. Ar fi grozav!
Lucian: Atunci așa să fie. Hai, ce mai așteptăm?! Uite, acum desfac pachetul.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre protejare sau citate despre libertate
La auzul acestei decizii, în sală se auzi un murmur aprobator, de bucurie, iar încordarea dispăru ca prin farmec de pe chipul lui Lucian, dar și de pe al Liei; se simțea și ea mult mai bine acum. Lucian părea foarte mulțumit. Aceasta era decizia Comisiei Disciplinare? Păi, îi convenea de minune, mai ales că nu fusese deloc sancționat. Fostul lui profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri prea aspre împotriva lui, dar el constată că, de fapt, nu prea se luaseră deloc, nici un fel de măsuri... Ce bine! Se întoarse zâmbitor spre cei prezenți în sală, însă înainte privi spre reclamantă, ba încă nu oricum, ci plin de admirație. Își părăsi locul și inevitabil, se întâlni cu ea, între rânduri. Se opri puțin în dreptul ei, mulțumindu-i șoptit, pentru că-și retrăsese acuzațiile formulate la adresa lui. Mai mult nu-i putu spune, căci se văzu înconjurat de ceilalți, care veniseră să-l felicite; părinții, colegii, directorul, instructorul Manea... Toți primiseră bucuroși decizia Comisiei Disciplinare, considerând-o cu adevărat corectă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie, citate despre zâmbet, citate despre profesori, citate despre mulțumire, citate despre istorie sau citate despre educație
To Kuny: Da, normal. Și deși am încredere deplină în tine, pentru a înlătura orice suspiciuni în ceea ce te privește și pentru a mă asigura că nu mă înșel în privința ta, te-am verificat totuși și pe tine. Am urmărit înregistrările din momentul în care colega ta cea blondă a ajuns la bordul navei voastre.
Lucian: Ați urmărit înregistrările?! De la bordul navei noastre, "Pacifis"?! Un moment! Mi s-a spus clar că ceea ce se petrece în interiorul "Pacifis"-ului nu poate fi urmărit de aparatura existentă pe planeta dumneavoastră!
To Kuny: Nu, comandante! Sigur ai înțeles tu greșit! Cu aparatura noastră putem urmări orice, oricând! Ți s-a spus doar că locuitorii Proximei nu sunt chiar atât de indiscreți încât să vă urmărească până și în interiorul propriei voastre nave. Aveți dreptul la intimitate... Însă în situații de excepție, cum a fost aceasta, cel puțin eu îmi pot permite să încalc această regulă. Crezi că am procedat greșit?
Lucian: Nu, deloc... Înțeleg că doreați să vă convingeți de corectitudinea mea, mai ales că era vorba despre fiul dumneavoastră.
To Kuny: Și m-am convins, o dată în plus, dacă mai era necesar. De acum încolo, n-am să te mai verific niciodată, comandante! Pentru că am deplină încredere în tine, băiete! Ți-ai câștigat-o pe bună dreptate. Deci, am să te cred pe cuvânt oricând, indiferent despre ce ar fi vorba; nu va mai fi nevoie de nici un fel de dovezi!
Lucian: Vă mulțumesc, domnule!
To Kuny: N-ai pentru ce, băiete! Și tot pentru că ești demn de încredere, nu regret nici faptul că ți-am acordat prietenia mea, pe care, sincer, o meriți.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre sinceritate, citate despre păr blond, citate despre planete sau citate despre intimitate
To Kuny: Cum rămâne însă cu cealaltă problemă? La ce concluzie ai ajuns?
Lucian: Ah, nu-mi amintiți... E mai bine să nu mă gândesc. Tocmai uitasem...
To Kuny: Prin urmare, se pare că n-am reușit să cădem de acord asupra nici uneia dintre problemele discutate.
Lucian: Poate că totuși, într-o mică măsură...
To Kuny: Da, poate. Oricum, mi-ai dat de gândit.
Lucian: Și dumneavoastră mie.
To Kuny: În orice caz, comandante, propunerea mea rămâne valabilă. Deci, oricând ai vreo problemă, de orice fel, poți veni la mine; te voi primi cu drag și voi încerca, pe cât posibil, să-ți fiu de ajutor. Voi fi prietenul tău, aici, pe Proxima. Să nu uiți niciodată asta.
Lucian: Mulțumesc, domnule. Apreciez acest lucru.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre posibilitate
To Kuny: Dar hai să-ți spun de ce te-am căutat de fapt, deci, motivul pentru care mă aflu acum aici. Comandante... Mă auzi?! Comandante... Pe unde-ți umblă mintea, Lucică?!
Lucian: Ah, scuzați-mă, vă rog, domnule, n-am fost atent.
To Kuny: Am remarcat. La ce te gândeai?
Lucian: Poftim?! Nu, la nimic... Nu contează! N-are importanță.
To Kuny: Haide, băiete! Sunt prietenul tău, deci, poți să-mi spui despre ce e vorba, poate te voi ajuta cu ceva. Se observă că te frământă totuși ceva, deși, de moment ce fiul meu s-a împăcat deja cu dulcea sa soțioară, ar trebui să fii foarte liniștit, mulțumit. Se pare însă că mai e altceva ce nu-ți dă pace. Am sau n-am dreptate?
Lucian: Păi, da, dar... Nu e ceva serios! N-ar trebui să mă luați în seamă.
To Kuny: Eu nu te-aș lua în seamă, dar tu nu-mi dai voie, pentru că ești neatent. Și aș vrea să vorbim, dar așa nu se poate! Hai, spune-mi ce ai pe suflet, Luci! Sunt un bun ascultător. Așa că...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pace
Nistor: Șefu'...? Șefu', cine se duce acum în navă, să-l schimbe pe Dick?
Lucian: Hmm... Ah, în navă... Atâta timp cât nu eu voi fi acela, nu mă interesează cine.
Alex: Mă duc eu. Dar vreau să știu ce vom face de dimineață. Căutăm în continuare roboții, ne întâlnim undeva, veniți toți la bordul navei, sau cum rămâne stabilit?
To Kuny: Dimineață veniți toți la mine în birou, să vedem dacă Pavel va răspunde în vreun fel mesajului meu.
Alex: Bine, domnule! Vom veni.
To Kuny: Lucian, tu ai auzit? Comandante! Lucică...
Lucian: Hmm... Poftim?! Ai spus ceva, Victor?
To Kuny: E clar, n-ai priceput o iotă... Ești complet aerian, comandante! Am zis să veniți de dimineață la mine în birou.
Lucian: Ah, bine...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare sau citate despre Pavel
Lia: Dar, ce face?
To Kuny: Cine?! Ah... Lucian... Nu știu, scumpo. Să vedem ce are de gând tânărul vostru comandant.
Lia: Dar ce face? Nu-mi vine să cred! Plânge?! El?! Cum?! Eu... Niciodată nu l-aș fi crezut în stare de așa ceva.
To Kuny: De ce, draga mea? Plânsul e totuși un gest atât de uman. Prin asta dovedește că și el este totuși doar un om, o ființă umană, că are sentimente. La urma urmei, nu este deci, nici el, decât un simplu om, ca oricare altul.
Lia: Adevărat, dar... Luci?! Să plângă?! El... Emotiv, sensibil?! Nu credeam că lui i s-ar putea întâmpla așa ceva, nu l-am văzut niciodată atât de abătut, cu atât mai puțin plângând. Părea a avea tăria de a trece nepăsător peste orice, de a înfrunta curajos orice situație. Părea întotdeauna de neclintit, ca o stâncă.
To Kuny: Și totuși, draga mea, iată că nu-i mereu chiar ca o stâncă. E doar o ființă umană, dar ce ființă... Minunată! E Lucian, fiul celui mai bun prieten al meu, Traian, căruia îi seamănă atât de mult, în toate.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plâns, citate despre stânci sau citate despre curaj